Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 545/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 545
Ședința publică de la 16 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Cristina
Grefier
La ordine fiind pronunțarea asupra recursului declarat de UNIUNEA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT I împotriva sentinței civile nr. 537 din 9 04 2008 Tribunalului Iași, intimați fiind: INSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI I, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, PRIMĂRIA COMUNEI - INSTITUȚIA PRIMARULUI, ȘCOALA CU CLASELE I-VIII și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 09. 09. 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta.
Instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, când:
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Iași sub numărul - reclamanta Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ, în numele membrilor de sindicat, prin reprezentant legal, a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului I, Consiliul Local al comunei, reprezentat prin primar, Primăria comunei - Instituția Primarului și Școala cu clasele I-VIII, comuna, solicitând obligarea pârâților la recalcularea și plata salariilor personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic în conformitate cu noile prevederi ale contractului colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007 - 2010, care stabilesc coeficienții minimi de ierarhizare a salariului minim raportat la salariul minim brut pe țară și plata sporurilor de care aceștia beneficiază în raport cu noul salariu minim brut și în plus față de acesta, precum și obligarea acestora la a nu include aceste sporuri în salariul minim considerat de bază, de încadrare.
Prin precizările depuse la dosar, la primul termen reclamanta declară că renunță la chemarea în judecată a Primăriei și că înțelege să se judece în contradictoriu doar cu I, Consiliul Local, Instituția Primarului și unitățile școlare și solicită să fie citat ca parte Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, motivat de discriminarea invocată prin acțiune. Aceasta constă în faptul că reclamanții sunt încadrați în prezent cu salarii sub salariul minim brut pe țară raportat la coeficienții de ierarhizare, iar persoanele angajate în baza Contractului colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 beneficiază de un salariu minim pe țară de 880 lei (în cazul debutanților cu studii superioare); astfel, salariul unui cadru didactic debutant este în prezent de 762 lei, în timp ce orice angajat din mediul privat cu o pregătire similară are un salariu de minim 880 lei, iar în cazul personalului nedidactic, salariul minim al debutanților este de 424 lei. În acest sens, reclamanta invocă disp.art.27 din OG nr.137/2000.
Prin sentința civilă 537/9.04.2008, Tribunalul Iașia respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a respins acțiunea formulată de reclamanta Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar I, în numele membrilor de sindicat în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Școlar al Județului I, Consiliul Local al comunei, Primarul comunei, Școala cu clasele I-VIII și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar I, în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat a solicitat obligarea pârâților la recalcularea și plata salariilor personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic cu respectarea întocmai a prevederilor Contractului colectiv de muncă unic la nivel național, pentru anii 2007 - 2010, conform noilor coeficienți minimi de ierarhizare, raportat la salariul minim brut pe țară.
Potrivit contractului colectiv de muncă unic la nivel național, valabil pentru anii 2007 - 2010, salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore, în medie, este de 440 lei, adică 2,59 lei/oră începând cu 1.01.2007.
Pentru personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare, salariul de bază minim brut negociat este de 880 lei.
Prin HG nr. 18825/2006, salariul de bază minim brut pe țară garantat a fost stabilit la nivelul de 390 lei lunar. Salarizarea cadrelor didactice a fost stabilită prin OG nr. 11/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ, iar salarizarea personalului nedidactic din unitățile de învățământ a fost stabilită prin OG nr. 10/2007 privind criteriile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar.
Potrivit dispozițiilor art. 12 alin 1 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Totodată, dispozițiile art. 3 alin 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național prevăd că acestea se pot încheia și pentru instituțiile bugetare, însă nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Așadar, după cum rezultă atât din dispozițiile Legii nr. 130/1996 cât și din contractul colectiv de muncă unic la nivel național valabil pentru 2007 - 2010, în contractul colectiv de muncă nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturi stabilite prin dispoziții legale.
În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 41 alin 5 din Constituția României, care prevede că dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate, reține instanța că, prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 130/1996 și dispozițiilor art. 3 din contractul colectiv de muncă la nivel național, Constituția României a hotărât întrutotul respectată, salariații bugetari având posibilitatea negocierii acelor drepturi ce nu au fost stabilite prin dispoziții legale.
În aceeași ordine de idei, instanța a apreciat că dispozițiile art. 241 alin 1 lit. d din Codul muncii, în sensul că efectele contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară, au fost întocmai respectate prin neaplicarea salarizării din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, deoarece salariații din sectorul bugetar au drepturi salariale stabilite prin lege, iar dispozițiile Legii nr. 130/1996, în art. 12, statuează supremația legii în raport de contractele colective de muncă.
În ceea ce privește lipsa excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, instanța, față de dispozițiile art.27 din OG nr.137/2000, a respins-
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din următoarele considerente:
Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 -2010 adus o modificare importantă referitoare la salarizare, în sensul că a departajat valoarea salariului minim pe economie în funcție de nivelul de studii al angajaților, diferențele calculându-se în baza unor coeficienți minimi de ierarhizare. Însă această măsură, alături de consecința firească de raliere a salariilor la acești coeficienți, a avut și un efect negativ, constând în apariția unei stări de discriminare între salariații din mediul privat, ai căror angajatori erau obligați să respecte valorile minime sus menționate, și salariații bugetari, ale căror venituri nu s-au modificat corespunzător.
Această stare potrivnică dispozițiilor OG137/2000 republicată a fost constatată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, așa cum rezultă din hotărârea depusă la dosarul cauzei. Așadar, verificând motivele de fapt și de drept invocate în susținerea cauzei, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut că fapta prezentată constituie un tratament diferențiat, ce încalcă dispozițiile art. 4 alin. 2 din Constituție în mod nejustificat, recomandând totodată ministerului eliminarea acestei situații.
Deși hotărârea a fost comunicată ministerului, pârâtul nu a luat nicio măsură activă pentru transpunerea în practică a acesteia, tratamentul diferențiat fiind menținut și în prezent. În plus, nici în cauza de față, pârâtul nu a formulat vreo apărare din care să rezulte existența unui scop legitim pentru susținerea poziției sale.
În aceste condiții, apreciază recurentul că legiuitorul menține prin voința proprie o situație care este în contradicție cu prevederile Convenției nr. 101 Organizației Internaționale a privitoare la discriminarea în profesie și în ocuparea locurilor de muncă, din 26.06.1958.
Mai important, prin menținerea acestei inegalități se încalcă flagrant și dispozițiile art. 14 din Convenția europeană a drepturilor omului, ale cărei prevederi au prioritate în fața dreptului intern, fiind ratificat de România la 20.06.1994.
Art. 14 din Convenție enumără expressis verbis 13 motive de discriminare și precizează că la acestea poate fi adăugată o discriminare ce ar putea rezulta "din orice altă situație". Aceasta se produce atunci când "persoane aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nicio justificare obiectivă sau rezonabilă". (Hoffmann c/ -1995).
Prin urmare, existența unui tratament diferențiat este suficientă pentru a se putea produce o încălcare a prevederilor Convenției, această noțiune fiind considerată echivalentă cu cea de discriminare, în situația de față putându-se constata și absența atât a unui scop legitim cât și a raportului de proporționalitate sus menționat.
Cu privire la posibilitatea instanțelor judecătorești de a înlătura un astfel de tratament cauzat de o dispoziție legală, arată că aceasta este nu doar un drept, ci și o obligație a instanței de judecată, în raport de dispozițiile art. 126 alin. 3, art. 148 alin.2-4 și art. 1 alin. 4 din Constituția României.
Ca urmare, se solicită admiterea recursului și a acțiunii.
Intimatul Inspectoratul Școlar al Județului Iaf ormulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului.
În recurs a fost depusă motivarea hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, la care s-a făcut referire, HG1507/2007 și sentința civilă nr. 352/13.03.2008 a Tribunalului Galați.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul este fondat doar pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
Astfel, se reține că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, respectiv dispozițiile Legii 130/1996, în condițiile în care - așa cum a arătat și instanța de fond prin precizările depuse - s-au invocat prevederile art. 27 din OG137/2000.
În doctrină și jurisprudență s-a stabilit însă că instanța de recurs, atunci când constată că motivarea primei instanțe este necorespunzătoare, se va opri la soluția respingerii recursului, dacă soluția încorporată în dispozitivul hotărârii este legală, procedând la substituirea motivării.
Curtea de Apel reține că, în speță, hotărârea încorporată în dispozitivul hotărârii primei instanțe este legală, astfel încât se va menține sentința atacată și se va proceda la substituirea motivării, după cum urmează:
Prin art. 40 alin. 1 din nr. 2895/29.12.2006 se stabilesc coeficienții minimi de ierarhizare (pentru personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare =2) care se aplică la salariul minim negociat pe unitate; la alin. 4 se prevede că salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore, în medie, este de 440 lei, adică 2,59 lei/oră, începând cu 1.01.2007.
Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a constat existența unui tratament diferențiat nejustificat între categoria angajaților din sistemul de învățământ și categoria angajaților ce beneficiază de prevederileart. 40 alin. 4din contractul colectiv de muncă unic la nivel național 2007 -2010, reținând că o parte din personalul nedidactic are un salar de bază de 419 lei față de 440 lei cât prevede contractul colectiv de muncă unic la nivel național. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a avut în vedere faptul că, potrivit art. 41 alin. 2 din Constituție, legiuitorul nu poate institui mai multe valori pentru salariul minim brut pe țară, în mod diferit pentru diferite ramuri de activitate.
Hotărârea Colegiului nu face referire și la prevederileart. 40 alin. 1din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, respectiv la stabilirea coeficientului 2 pentru personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare.
Ori, în speță, reclamanta - în numele membrilor de sindicat - consideră că, prin coroborarea prevederilor art. 40 alin. 1 și 40 alin. 4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, personalul didactic cu studii superioare ar trebui să beneficieze de un salariu de bază de 880 lei.
Însă, potrivit disp. art. 48 alin. 1 din Legea 128/1997, salariul personalului didactic se compune din salariul de bază stabilit conform legii și o parte variabilă constând în sporuri, adaosuri și alte drepturi salariale suplimentare.
Noțiunea desalariu de bază, în cazul personalului didactic, este o noțiune mai largă, ce cuprinde pe lângă salariul de bază al funcției didactice îndeplinite și sume cu privire la care legea specială face mențiune că se includ în salariul de bază.
Astfel, conform Legii 128/1997, se includ în salariul de bază al cadrelor didactice: gradația de merit, sporul de suprasolicitare, sporul de stabilitate, indemnizația de conducere, indemnizația de dirigenție.
Aceste sporuri se calculează având în vedere salariul de bază al funcției didactice la care se adaugă aceste sporuri, salariul de bază fiind însă diferit de salariul de bază al funcției didactice.
Deci, ori de câte ori textul de lege face mențiunea că un anumit spor sau indemnizație se calculează în raport de salariul de bază, trebuie avut în vedere salariul de bază al funcției didactice la care se adaugă sporurile și indemnizațiile care, potrivit legii, sunt incluse în salariul de bază.
Reclamanta -în numele celor 9 membri de sindicat (cadre didactice cu studii superioare) - echivalează salariul de bază brut prevăzut de contractul colectiv de muncă unic la nivel național 2007 -2010 în art. 40 alin. 1 cu salariul de bază al funcției didactice prevăzut în OG11/2003, fără a avea în vedere că, potrivit legislației specifice în domeniu (Legea 128/1997)salariul de bază al cadrelor didactice este diferit.
Atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în interpretarea art. 14 din Convenția europeană a drepturilor omului referitor la discriminare, cât și Curtea Constituțională (de ex. deciziile 721/2006, 108/2006, 693/2006) au stabilit că egalitatea în drepturi între cetățeni nu înseamnă uniformitate, fiind posibilă stabilirea unui tratament juridic diferit pentru situații diferite, când acestea se justifică în mod rațional și obiectiv. Principiul egalității în drepturi și al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori asemănătoare, tratamentul juridic diferențiat stabilit de legiuitor în considerarea unor situații obiectiv diferite nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări.
Dimpotrivă, legiuitorul poate să țină seama de anumite particularități care impun în mod necesar și rațional, un tratament diferențiat. Ca urmare, este posibilă diferențierea salarizării, fără a fi vorba de discriminare, în funcție de folosirea unor cunoștințe și drepturi profesionale similare sau egale, depunerea unei cantități egale ori similare de efort intelectual și/sau fizic, importanța și complexitatea muncii prestate, cantitatea, calitatea și valoarea muncii, condițiile de muncă, vechimea în muncă (în mod obligatoriu în unitățile bugetare și în regiile autonome și numai facultativ la celelalte categorii de angajatori).
Ori, tocmai având în vedere faptul că personalul didactic din învățământ și cel contractual cu studii superioare sunt categorii profesionale distincte prin conținutul concret al atribuțiilor, prin modalitățile de recrutare specifice, legiuitorul a prevăzut reglementări specifice de salarizare, regimul juridic diferit fiind nu numai justificat obiectiv, ci și necesar.
Curtea reține că modalitatea de calcul a salariului de bază brut conform Legii 128/1997 este evident mai favorabilă cadrelor didactice, iar în speță nu s-a făcut dovada că reclamanții ar avea (urmare a modalității de calcul prevăzută de legislația în domeniu) un salariu de bază brut mai mic de 880 lei.
Față de toate considerentele expuse, Curtea de Apel va respinge recursul declarat de Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ I în numele membrilor de sindicat și va menține sentința atacată, conform art. 312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ I, în numele membrilor de sindicat, împotriva sentinței civile nr. 537 din 9.04.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier,
Red.
Tehnored.
17.10.2008 - 2 ex.
Tribunalul Iași: -
-
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Nelida Cristina Moruzi, Cristina
