Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 553/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIALITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
Decizia civilănr.553
Sedința publică din 13 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Biberea
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 3: Lucian Lăpădat
Grefier:- -
S- luat în examinare recursul declarat de pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului C-S împotriva sentinței civile nr.1973 din 10 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, - și Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual - Biroul Teritorial C-S, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar prin registratura instanței la data de 13.03.2009 concluzii scrise din partea intimatelor și -.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și constatând că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsa lor de la dezbateri, instanța reține cauza pentru soluțuinare.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C-S sub nr-, din data de 03.07.2008, reclamantele și -, reprezentate de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual - Biroul Teritorial C-S, au formulat acțiune împotriva pârâtului Inspectoratul Județean de Poliție C-S, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata primelor de concediu cuvenite pentru anii 2004-2006 și a sporului de fidelitate pentru anii 2005-2006 începând cu data nașterii dreptului și până la data executării integrale a hotărârii judecătorești, cu actualizarea sumelor la data plății efective.
În motivarea acțiunii reclamantele au arătat, că au fost salariate ale Inspectoratului de Poliție al Județului C-S, în calitate de personal contractual.
Cu privire la capătul de cerere privind primele de concediu, ele au fost acordate prin Legea nr. 138/1999 și apoi suspendate prin Legile bugetare anuale pentru ca, în vederea interpretării unitare a legii și înlăturarea discriminării, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a României a declarat recurs în interesul legii care a fost judecat de către Înalta Curte de Casație și Justiție a României constituită în Secțiile Unite soluționată fiind prin admiterea acțiunii conform Deciziei nr. XII din 5 februarie 2007.
Referitor la sporul de fidelitate, reclamanții susțin că, în mod cu totul abuziv, nu li s-au acordat aceste drepturi întrucât lucrează în aceleași condiții ca și polițiștii, aspect confirmat și de acordarea sporului de dispozitiv în procent de 25%, spor de condiții de pericol deosebit, astfel că unele drepturi sunt asimilate iar altele nu, iar condițiile în care își desfășoară activitatea sunt comparabile, refuzul angajatorului constituind un act de discriminare, așa cum este reglementat de art. 5 alin. 4 din Legea nr. 53/2003.
Prin sentința civilă nr. 1973/10.11.2008 Tribunalul C-S a admis în parte cererea formulată de către reclamantele și -, reprezentate de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual - Biroul Teritorial C-S, împotriva pârâtului Inspectoratul Județean de Poliție C-S, având ca obiect litigiu de muncă și în consecință: a obligat pârâtul să achite reclamanților drepturile bănești reprezentând primele de concediu pentru anii 2004-2006 și sporul de fidelitate cuvenit, în funcție de perioada cât au avut calitatea de angajat, pentru anii 2005-2006, cu actualizarea sumelor la data plății efective.
A respins restul pretențiilor.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut ă reclamantele au fost angajate ale pârâtului Inspectoratul de Poliție al județului C-S, iar potrivit prevederilor art. 49 din Legea nr. 138/1999 prevede că "personalul civil din ministerele și instituțiile prevăzute la art. 47, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora, potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate".
Astfel că, polițiștilor, care la data promulgării legii menționate erau cadre militare, însă ulterior, prin Legea nr. 360/2002, au devenit funcționari publici cu statut special, dar păstrându-și toate drepturile prevăzute de legea anterioară, li s-a acordat prin nr.OG 38/2003, sporul de fidelitate de până la 20% din salariu, în funcție de vechime precum și prima de concediu egală cu un salariu din luna anterioară plecării în concediu.
Având în vedere cele două texte de lege, tribunalul a apreciat că nu se poate reține diferențierea între personalul contractual civil și personalul cu statut de funcționar public, atâta timp cât ambele categorii de personal desfășoară activități similare, cu atât mai mult cu cât acest fapt este recunoscut de pârâta prin aceea că această categorie de salariați (contractual civil) beneficiază de norma de hrană de care beneficiază și polițiștii, acordată în baza nr.HG 501/1994, precum și de indemnizația de dispozitiv de luptă în procent de 25%, spor de condiții de pericol deosebit, similar prevăzut pentru polițiști, în aceste condiții nu se pot face diferențe privind sporul de fidelitate, prima de concediu, prevăzut pentru polițiști, întrucât ambele categorii de personal își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Cu privire la prima de concediu, acordarea acesteia a devenit imposibilă după anul 2002 întrucât prin legile anuale ale bugetului de stat s-a suspendat an de an acest drept. Dar, dispozițiile art. 38 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii prevede în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări.
Chiar art. 41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecție socială a muncii, printre care și concediul de odihnă plătit, iar potrivit art. 53, restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți, poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului. Astfel, prin suspendarea succesivă a plății primei de vacanță, dreptul la această primă nu a fost restrâns, ci îngrădit, operând ca o veritabilă lipsire de dreptul subiectiv, de vreme ce reclamanții nu au beneficiat, la timp, de acest drept stabilit în favoarea lor.
A considera că și după perioada expirării suspendării aplicării unui act normativ dispozițiile acestuia nu își produc efectele, echivalează cu o golire de conținut a respectivei norme juridice. O astfel de interpretare contravine dreptului la proprietate consacrat de art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului care consacră dreptul fiecărei persoane de a se bucura de bunurile sale. În sensul interpretării date de Curtea Europeană a Drepturilor Omului noțiunii de "bun", acesta cuprinde nu numai bunurile corporale ci și drepturile și interesele care constituie active, în sens larg, ea înglobează noțiunea de valoare patrimonială (ca interese ce decurg din ansamblul raporturilor cu conținut economic pe care o persoană ar fi putut, în mod efectiv și licit, să le dobândească). Din această perspectivă, dreptul reclamantelor la prima de vacanță constituie, fără îndoială, un bun la care aceștia au dreptul în mod licit și trebuie să se bucure de respectul și protecția legii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului C-S solicitând modificarea în tot a sentinței recurate prin respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.
În motivarea acestuia s-a susținut că din conținutul art. 49 din Legea nr. 138/1999 rezultă că numai personalul civil din cadrul ministerelor și instituțiilor centrale poate beneficia de primele, sporurile și indemnizațiile similare cadrelor militare, iar reclamantele au facut parte dintr-o unitate teritorială, respectiv C-S, unde nu își desfășoară activitatea militari, ci polițiști, care sunt funcționari publici cu statut special.
Personalul contractual este o categorie distinctă în rândul lucrătorilor Poliției Române, care nu se confundă nici cu polițiștii care au un statut special și nici cu funcționarii publici, iar drepturile referitoare la sporul de fidelitate și prima de concediu prevăzute de G.nr. 38/2002 nu pot fi aplicate decât polițiștilor.
Drepturile bănești cuvenite personalului contractual sunt prevăzute de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii și de nr.OUG 24/2000, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, iar drepturile privind acordarea primei de concediu și a sporului de fidelitate nu le-au fost conferite până în prezent prin nici un act normativ. De asemenea, se susține că noțiunea de concediu de odihnă nu cuprinde atât indemnizația de concediu, cât și prima de concediu, fiind interpretată în mod greșit.
Se mai susține că unitatea recurentă este ordonator terțiar de credite, așa încât nu este în măsură să efectueze plata unor sume care nu au fost prevăzute în bugetul ministerului pe anii 2007 și 2008, cu atât mai mult pentru viitor.
În drept, recursul a fost motivat pe dispozițiile art. 299, 304 pct. 9 și art. 312 Cod procedură civilă.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs, Curtea constată că nu există nici un motiv pentru modificarea sentinței recurate, recursul fiind nefondat.
Prin acțiunea introductivă, reclamantele și -, reprezentate de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual - Biroul Teritorial C-S, au formulat acțiune împotriva pârâtului Inspectoratul Județean de Poliție C-S pentru a fi obligat să plătească unele sume bănești reprezentând primele de concediu cuvenite pentru anii 2004-2006 și a sporului de fidelitate pentru anii 2005-2006 începând cu data nașterii dreptului și până la data executării integrale a hotărârii judecătorești, cu actualizarea sumelor la data plății efective.
Pe fondul cauzei s-a apreciat că în mod just prima instanță a reținut incidența în speță a prevederilor art. 49 din Legea nr. 138/1999, în conformitate cu care personalul civil din ministerele și instituțiile enunțate la art. 47, care desfășoară activități în condiții similare cu ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora din urmă.
De altfel, la data promulgării acestui act normativ polițiștii erau cuprinși în categoria cadrelor militare, pentru ca ulterior, prin adoptarea Legii nr. 360/2002 să devină funcționari publici civili cu statut special, păstrând însă drepturile conferite de legea anterioară, cărora li s-au adăugat și cele reglementate de OG nr. 38/2003, respectiv sporul de fidelitate de până la 20% din salariu în raport de vechimea în muncă și prima de concediu egală cu un salariu cuvenit pentru luna anterioară plecării în concediu.
În raport de prevederile textelor legale menționate anterior, se consideră că nu poate fi reținută o diferențiere între personalul contractual civil și cel cu statut de funcționar public, câtă vreme ambele categorii de personal desfășoară activități similare.
De altfel, similitudinea existență între aceste categorii de personal este confirmată și de faptul că în raport de prevederile HG nr. 501/1994 acestea beneficiază de normă de hrană și de indemnizația de dispozitiv de luptă, precum și de sporul cuvenit pentru condiții de pericol deosebit.
În privința drepturilor bănești cuvenite cu titlul de primă de concediu, se cuvine menționat că acordarea acestora a fost suspendată prin procedura instituită inițial de dispozițiile art. 3 alin.1 din OUG nr.33/2001 și menținută ulterior prin art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001, art.10 alin. 3 din Legea nr. 631/2002, art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003 și art. 8 din Legea nr. 511/2004.
Mai mult, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu a fost anulată prin dispozițiile legale enunțate, iar suspendarea exercițiului unui drept nu poate fi echivalată cu însăși înlăturarea acestuia.
Că este așa rezultă și din prevederilor art.41 din Constituția României care statuează dreptul la protecția socială a muncii cuvenit salariaților, printre care și dreptul la concediu de odihnă plătit, iar restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți poate fi dispusă num ai în condițiile expres și limitativ prevăzute de art.53 din Constituție.
A accepta contrariul ar echivala cu o golire de conținut a normei juridice, interpretare ce contravine dreptului la proprietate consacrat de art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cu care fiecare persoană trebuie să se bucure de respectul bunurilor sale. În sensul interpretării datei de CEDO noțiunii de "bun", în sfera acestuia sunt cuprinse nu numai bunurile corporale, ci si drepturile și interesele care constituie active.
Ca atare, instanța europeană într-o interpretare exhaustivă a cuprins în sfera acestei noțiuni și noțiunea de valoare patrimonială, respectiv interesele ce decurg din ansamblul raporturilor cu conținut economic pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit să le dobândească.
Pentru considerentele expuse s-a apreciat ca nefondat recursul declarat în cauză urmând a fi respins, conform art. 304 pct. 8 - 9 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului C-S împotriva sentinței civile nr.1973 din 10 noiembrie 2008 dată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 13 martie 2009
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red. -/07.07. 2009
Tehnored.: / 2 ex./07.07. 2009
Prima instanță: - și - Tribunalul C-S
Președinte:Maria BibereaJudecători:Maria Biberea, Florin Dogaru, Lucian Lăpădat
