Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 567/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.567/CM
Ședința publică din 01 Iulie 2008
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenții pârâți CONSILIUL LOCAL C și PRIMARUL MUNICIPIULUI, ambele cu sediul în C, bd. - nr.51, județul C, împotriva sentinței civile nr.429 din 9 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanții, domiciliată în C, bd. - - nr.94, -V 10,.A,.4,.17, județul C, domiciliată în C,-, județul C, SINDICATUL LIBER AL SALARIAȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR, cu sediul în C,-, județul C și intimații pârâți NR. 41 C, cu sediul în-, județul C și INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN, cu sediul în-, județul C, având ca obiect - drepturi bănești - reducere normă didactică.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.87 și următoarele cod procedură civilă.
Recursul este declarat în termen motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează instanței că la data de 26 iunie 2008, prin serviciul registratură, intimatul reclamant Sindicatul Liber al Salariaților din Învățământul Preuniversitar C, a depus întâmpinare la recurs.
Instanța având în vedere că nu sunt motive de amânare, constată cauza în stare de judecată și luând act că prin cererea declarativă de recurs s-a solicitat judecata în lipsă, rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA:
Cu privire la recursul civil de față, Curtea constată următoarele: Reclamantul Sindicatul Liber al Salariaților din Preuniversitar C, în numele membrilor de sindicat din tabelul anexat cererii și anume și, a solicitat în contradictoriu cu pârâții Grădinița nr.41 C, Inspectoratul Școlar Județean C, Consiliul Local C și Primarul Municipiului C, să se dispună:
- obligarea pârâților Grădinița nr.41 C, Inspectoratul Școlar Județean C, să asigure reducerea normei didactice de predare pentru personalul didactic pe care îl reprezintă, cu o vechime de peste 25 de ani și gradul didactic I cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului;
- obligarea pârâtelor la plata drepturilor salariale neacordate pentru personalul didactic, membrii de sindicat, reprezentând contravaloarea muncii prestate în plus, de câte 2 ore săptămânal față de norma didactică, pe o perioadă de 3 ani anterioară depunerii prezentei acțiuni, actualizată cu rata inflației, corespunzător gradului didactic I și vechimii în învățământ de peste 25 de ani acumulate anterior depunerii cererii de chemare în judecată de către fiecare membru de sindicat.
Reclamantul a arătat că norma didactică și reducerea acesteia sunt reglementate de prevederile Legii nr. 128/1997, privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, precum și de alte acte normative sau administrative cu caracter normativ specifice învățământului.
Au fost invocate dispozițiile art. 42 alin. 1, art. 43 alin. 1, art. 44 alin. 3 și art. 45 alin. 1 din lege, ultimul text dispunând în sensul că personalul didactic de predare și instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice de predare cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
Prin Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 3343 din 11 martie 2002 și respectiv Ordinul nr. 4209/2004 al Ministerului Educației și Cercetării se prevăd, în esență, aceleași dispoziții referitoare la modalitatea de aplicare a reducerii normei didactice.
Având în vedere aceste dispoziții, Comisia Paritară C - Cah otărât ca, începând cu data de 1 mai 2006, să se aplice reducerea normei didactice de predare cu două ore pentru întreg personalul didactic de predare și instruire practică (profesori, învățători, institutori, educatori, maiștri instructori) cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și cu gradul didactic I, în conformitate cu art. 45 alin. 1 din Legea nr. 128/1997.
Hotărârea Comisiei Paritare nr. 2 din 11 mai 2006 nu a fost adusă la îndeplinire de către unitățile școlare și de Inspectoratul Școlar Județean C, iar acesta din urmă are calitate procesuală pasivă fiind angajator pentru personalul didactic de predare din unitățile de învățământ.
De asemenea și Consiliul Local are calitate procesuală pasivă, întrucât asigură finanțarea unităților de învățământ preuniversitar.
Prin sentința civilă nr.429 din 9 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, s-a admis în parte acțiunea formulată de Sindicatul Liber al Salariaților din Învățământul Preuniversitar C în contradictoriu cu pârâții Grădinița nr.41 C, Inspectoratul Școlar Județean C, Consiliul Local C și Primarul Municipiului
Au fost obligați pârâții să calculeze și să plătească pentru și drepturile salariale corespunzătoare gradului didactic I și vechimii în învățământ de peste 25 de ani, pentru câte două ore suplimentare săptămânal prestate în plus peste norma didactică, pe perioada cuprinsă între 09.04.2005 - 31.08.2007, actualizate în raport de rata inflației la data plății efective.
A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâților Grădinița nr.41 C și Inspectoratul Școlar Județean C să asigure reducerea normei didactice de predare cu două ore săptămânal, fără reducerea salariului.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
S-a apreciat că cererea reclamantului este întemeiată, având în vedere disp. art. 45 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 care prevăd că personalul didactic de predare și de instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului.
Art. 43 alin. 1 definește conținutul normei didactice de predare-învățare, de instruire practică și de evaluare curentă a preșcolarilor și a elevilor în clasă, ca fiind numărul de ore corespunzătoare activităților prevăzute la art. 42 alin. 1 lit. a și se stabilește - pentru învățământul preșcolar și primar - după cum urmează:
un post de educatoare (institutoare) pentru fiecare grupă de preșcolari sau pentru grupe combinate, în unitățile în care nu se pot constitui grupe separate; la grădinițele cu program prelungit și la cele cu program săptămânal, posturile se normează pe ture;
un post de învățător (institutor) pentru fiecare clasă din învățământul primar sau pentru clase simultane din cadrul acestuia, unde nu se pot constitui clase separate.
Aceste dispoziții legale prevăd, că de incidența dispozițiilor art. 45 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 beneficiază și personalul didactic de predare din învățământul preșcolar și din învățământul primar, care îndeplinește condițiile de vechime în învățământ de peste 25 de ani și respectiv, cu gradul didactic
Inspectoratul Școlar Județean C are, prin raportare la prevederile art. 11 alin. 1 și 5, art. 13, art. 102 alin. 2 din Legea nr. 128/1997, art. 142 lit. a și g și art. 154 alin. 1 din Legea învățământului nr. 84/2005 republicată, calitate procesuală pasivă, întrucât este instituția care are competențe în coordonarea activității de încadrare a unităților de învățământ cu personal didactic necesar, în conformitate cu prevederile Statutului personalului didactic.
Începând cu data de 01.09.2007 și au beneficiat de reducerea normei didactice de predare cu două ore săptămânal și le-au fost achitate drepturi salariale pentru munca suplimentară, astfel că a fost respins capătul de cerere privind aceste pretenții.
Primarul Municipiului C și Consiliul Local C au declarat recurs împotriva sentinței civile nr.429 din 9 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, formulând următoarele critici:
În ce privește capătul doi de cerere, recurenții arată că dispoziția instanței privind plata drepturilor salariale aferente celor doua ore prestate săptămânal de către reclamante, este nelegală, deoarece nu s-a încheiat nicio convenție prin care să se prevadă această plată.
Pe de altă parte, hotărârea instanței își produce efectele numai pentru viitor, astfel că, drepturile solicitate nu se pot da retroactiv, atâta vreme cât nu s-a dispus reducerea normei didactice de predare printr-o hotărâre anterioara.
Pentru aceste motive, se solicită admiterea recursului si modificarea sentinței în sensul respingerii celui de-al doilea capăt de cerere, precum și obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.
Intimatul reclamant și-a precizat poziția procesuală prin notele scrise atașate la dosar, în sensul respingerii recursului ca nefondat.
A arătat că, dreptul de creanță s-a născut ca urmare prestării muncii în toată această perioadă, fără a beneficia de drepturile cuvenite, astfel că, în mod corect s-a dispus plata orelor prestate în aceste condiții pe ultimii trei ani.
Cum recurenții au pus în executare sentința, atât sub aspectul reducerii normei cât și sub aspectul plății drepturilor cuvenite, intimatele consideră că prezentul recurs este lipsit de interes.
Pe fond a învederat că pretențiile sunt întemeiate din perspectiva dispozițiilor art. 45 alin. 1 din Legea nr. 128/1997.
Recursul este nefondat.
Pe fond, cererea reclamantului își are izvorul în dispozițiile art. 45 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, care prevede în mod clar faptul că toate categoriile de personal didactic și de predare, indiferent că este vorba de educatori, învățători, institutori, profesori sau maiștri instructori, beneficiază de reducerea cu 2 ore săptămânal a normei didactice, cu condiția să aibă o vechime în învățământ de peste 25 de ani și gradul didactic
În considerarea acestui temei legal a fost adoptată Hotărârea nr. 2/2006 a Comisiei Paritare, prin care s-a stabilit că este necesară aplicarea corectă și echitabilă a art. 45 din Legea nr. 128/1997 tuturor categoriilor de personal didactic, deci, inclusiv învățătorilor, institutorilor și educatorilor.
Întrucât pârâtele intimate unitatea școlară și Inspectoratul școlar nu au transpus în practică această Hotărâre, reclamanții-reprezentați prin Sindicat, au desfășurat activitate fără a beneficia de normele legale care le dau dreptul la reducerea normei cu 2 ore săptămâna.
Astfel, dreptul reclamantelor derivă din Norma juridică cuprinsă în art. 45 din Legea nr. 128/1997 care are un caracter imperativ, și nu lasă la latitudinea unității școlare reducerea normei didactice cu 2 ore săptămânal fără diminuarea salariului ci obligă la luarea acestor măsuri.
Pentru a fi incidente dispozițiile art. 45 alin. 1 legiuitorul a prevăzut îndeplinirea cumulativă a două condiții pentru fiecare institutor, învățător și educator, respectiv gradul didactic I și vechimea de 25 de ani.
Întrucât pârâtele nu au făcut dovezi în legătură cu aplicarea corectă și întocmai a dispozițiilor legale, în mod corect instanța de fond a reținut culpa acestora și le-a obligat la plata drepturilor salariale pentru trei ani anterior chemării în judecată.
Plata retroactivă a acestor drepturi salariale s-a dispus tocmai în considerarea faptului că, munca s-a prestat in toată această perioadă astfel că, pentru aceeași perioadă, în condițiile în care norma nu a fost redusa, reclamantele pot pretinde salariul pentru cele doua ore săptămânal prestate în plus, în limita a trei ani, astfel cum prevede și art.283 litera "c " Codul Muncii.
Pe cale de consecință, respingând recursul ca nefondat, Curtea își însușește în totalitate motivarea instanței de fond, pe care o apreciază ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de declarat de recurenții pârâți CONSILIUL LOCAL C și PRIMARUL MUNICIPIULUI, ambele cu sediul în C, bd. - nr.51, județul C, împotriva sentinței civile nr.429 din 9 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanții, domiciliată în C, bd. - - nr.94, -V 10,.A,.4,.17, județul C, domiciliată în C,-, județul C, SINDICATUL LIBER AL SALARIAȚILOR DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR, cu sediul în C,-, județul C și intimații pârâți NR. 41 C, cu sediul în-, județul C și INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN, cu sediul în-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 1 iulie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond: /
Red.dec.Jud.-/2ex.
Tehnored.gref./11.07.2008
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Jelena Zalman