Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 5848/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 5848

Ședința publică de la 02 Iulie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Lucian Bunea

JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu

JUDECĂTOR 3: Ioana

Grefier

Pe rol judecarea recursurilor declarate de reclamanta și pârâta SC SA - GRUP, împotriva sentinței civile nr.424/21.02.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de căre grefierul de ședință, care a învederat tardivitatea recursului declarat de către reclamantă.

Instanța apreciind cauza în stare de judecată a luat în examinare recursurile, recursul reclamantei sub aspectul tardivității.

CURTEA:

Asupra recursurilor de față:

Prin sentinței civile nr.424/21.02.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, a obligat pârâta SC SA B să plătească reclamantei suma de 5.588 lei reprezentând suplimentări de drepturi salariale nete pe perioada 2004 -2007, ce au fost actualizate cu rata indicelui de inflație până la 31 decembrie 2007, sumă ce va fi actualizată, în continuare, până la data efectuării plății.

A obligat pârâta la plata sumei de 600 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:

Potrivit art.168 al.1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul, pe anul 2004, "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, salariații SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".

Prin al.2 s-a menționat că, "Pentru anul 2003, suplimentările de la al. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu ".

Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anul 2005, menține textul al.1 și al art.168, aducând o modificare de conținut al.2, în sensul consemnării că, "în anul 2003, suplimentările salariale de la al.1 al prezentului articol, au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".

Același text se regăsește, în ultima formă menționată, în Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2006.

In fine, pentru anul 2007, textul păstrează același conținut ca în contractele precedente.

Societatea pârâtă a mai depus la dosar Actul adițional Contractul colectiv de muncă al SA nr.8080/23.05.2000 înregistrat la sub nr.2643/11.05.2005, care a conferit art.168 al.2 forma menționată în CCM la nivelul anului 2005.

Prin adresa Comisiei Paritare din 18.06.2007, se arată că, "părțile semnatare confirmă faptul că în redactarea art. 168 al.1 și 2, la momentul negocierilor colective, voința comună a părților a fost aceea ca începând cu anul 2003, primele de Paști și de C, să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat ".

In fine, prin "Nota asupra precizării situației primelor de Paști și C prevăzute în art.168 din CCM al SA", datată 31.08.2007 și semnată de reprezentanți ai patronatului și federației sindicale, se dă o interpretare textului în discuție, "potrivit voinței părților la semnarea contractului".

Conform art.1 al.1 din Legea nr.130/1999, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron și organizația patronală, pe de o parte și salariați, reprezentanți prin sindicate ori un alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi sau obligații ce decurg din raporturile de muncă.

Art.31 din Legea nr.130/1999, dispune că, poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru. Modificările aduse Contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.

Conform art.236 al.4 Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.

Art. 40 al.2 lit.c din Codul muncii instituie obligația pentru angajator de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.

Normele enunțate subscriu, așadar, Contractele colective de muncă, în egală măsură ca și contractele individuale de muncă. voinței părților semnatare, raportând aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului ca act juridic bilateral.

Legea statuează în sensul că dispozițiile Contractului colectiv de muncă reflectă voința partenerilor sociali, care, însă, trebuie să se manifeste întotdeauna în conformitate cu prevederile legale.

Astfel, textul art.31 din Legea nr.130/1999l, cuprinde o normă permisivă, care dă posibilitatea modificării clauzelor Contractului colectiv de muncă, ori de câte ori părțile convin acest lucru, dar cu precizarea formalităților care trebuie îndeplinite pentru a da eficiență unor astfel de modificări.

Textul reia un principiu de bază aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale, în sensul că ele pot fi modificate potrivit acordului de voință al părților, dar numai până la momentul încetării efectelor acestuia.

În același sens, și Contractul colectiv de muncă poate fi modificat de părți doar pe parcursul executării lui, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze, urmând să-și producă efecte până în momentul încetării efectelor contractului.

În speță, astfel cum rezultă din situația de fapt, înscrisurile depuse de societatea pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse în art. 168 al.1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual și în totală contradicție cu textul neechivoc al prevederii.

Astfel, art.168 al.2 a prevăzut, în fiecare din aceste contracte, că suplimentările la al.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, fiind indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe anii 2004 - 2006, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul al.1.

Pe de altă parte, părțile nu au consemnat că în Contractul colectiv de muncă pe anii 2004, 2005 și 2006, faptul că aceleași suplimentări salariale, au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți, o asemenea interpretare fiind făcută abia în anul 2007.

Se va reține, astfel, că interpretarea clauzei peste termenul pentru care a fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art.31 din Legea nr.130/1999, (prin acte neînregistrate la Direcția Teritorială de Muncă), nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.

Sub aspectul modalității de stabilire a cuantumului drepturilor reprezentând suplimentări salariale, instanța va reține că, prin clauza art,168 al.1, aceasta se raportează la salariul de bază mediu pe SNP SA, iar nu la salariul brut pe unitate, în baza căruia au fost calculate sumele solicitate prin acțiune.

Nu are relevanță faptul că la nivelul SC SA, s-a purtat corespondență între sucursalele județene, în sensul ca suplimentările salariale să fie calculate, în raport de salariul mediu brut, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, există o prevedere expresă în art.168 din CCM, în sensul că salariații vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu la cu ocazia sărbătorilor de Paști și de

Expertul tehnic desemnat în cauză, în raport de contractele colective de muncă încheiate în perioada 2004 - 2007 și a actelor adiționale la aceste contracte, a verificat ștatele de salarii întocmite de angajator pentru anii 2004, 2005, 2006 și 2007 și a constatat că suplimentările salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pentru sărbătorile de Paști și de C nu au fost introduse în rate lunare în cota de 1/12, în anii 2004 - 2007, astfel că pârâta SC SA nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute la art. 168 al.1 și 2 din Contractul colectiv de muncă, reclamantul fiind îndreptățit la plata suplimentelor salariale începând cu anul 2004.

Neîndeplinirea de către pârâta SC SA a obligației înscrise în art. 168 al.1 și 2 din CCM, este probată și de faptul că pârâta nu a calculat cuantumul salariului de bază mediu la nivel de, în scopul includerii în 12 rate, în salariile reclamantei pe anii 2004 - 2006, decât în luna noiembrie 2007, fiind comunicat sucursalelor cu adresa nr.2919 din 12 nov.2007.

Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanta și pârâta SC SA - GRUP,criticând- ca nelegală și netemeinică.

În ceea ce privește recursul reclamantei, Curtea constată a fi tardiv.

Verificând însă dacă recursul a fost formulat în termenul legal de 10 zile, prev. de art. 80 din Lg. 168/1999, Curtea apreciază că este tardiv și va fi respins în consecință, făcând de prisos enunțarea și verificarea motivelor invocate.

Astfel, recurenta - reclamantă a primit sentința instanței de fond la data de 20.03.2008, conform procesului - verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare aflat la fila 100, dosar fond, data precizată de agentul procedural, și a depus recursul la ribunalul Mehedinți la data de 01.04.2008, conform primirii recursului de la fila 5 recurs, deci peste termenul legal și Curtea va respinge recursul ca tardiv.

În motivele de recurs, recurenta - pârâtă invocă greșita respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune cu motivarea că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente dispoz. art. 283 al.1 lit.c, din Codul muncii, deși suplimentările salariale au fost solicitate în temeiul 2004, 2005, 2006, 2007, astfel că acțiunea este supusă termenului de prescripție de 6 luni.

Cu referire la fondul cauzei, recurenta arată că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 168 din CCM, precum și nota Comisiei paritare din 31.08.2007, prin raportare la Legea 130/1999 și la dispozițiile Codului muncii.

Soluția instanței de fond este greșită, deoarece în anul 2003, primele de Paști și de C au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conf. art. 168 al. 2 din CCM, iar această creștere salarială a fost menținută și în anii 2004-2007, așa cum rezultă și din decizia Comisiei Paritare înregistrată 5140/31.08.2007 din care rezultă expres intenția reală a părților semnatare a CCM.

Cu adresa nr. 29119/12.11.2007 s-a făcut dovada evoluției salariului mediu de bază pe în intervalul anilor 2003-2007 și din care rezultă că aceste creșteri salariale nu au făcut obiectul unor negocieri între Patronat și, ci se datorează adăugării lunare a cotei părți din suma rezultată însumând cele 2 prime și împărțite la 12, în acest sens intimații au încasat în fiecare an salarii mai mari decât în anii anteriori, pentru că salariu de bază includea în fiecare an primele de paști și de

Instanța de fond a fost lipsită de rol activ, deoarece în cauză se impunea efectuarea unei expertize contabile pentru a lămuri aceste aspecte privind salarizarea recurentului în raport de suplimentările salariale solicitate.

În drept se invocă dispoz. art. 3041și art. 312.pr.civlă solicitându-se admiterea recursului, casarea sentinței recurate, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii.

Se invocă necesitatea administrării probei cu expertiză tehnică judiciară pentru dovedirea susținerilor din întâmpinare și a criticilor formulate în recurs, pentru a se verifica creșterea salariului mediu brut pe în anii 2004-2007 și natura drepturilor salariale.

Curtea a pus în vedere reprezentantului societății-recurente să depună la dosarul cauzei: ștatele de plată, pe perioada din litigiu privind pe intimat, copia carnetului de muncă, deciziile evidențiate în carnetul de muncă privind stabilirea salariului, balanță sau bilanțul contabil din care să rezulte sumele plătite salariaților cu titlu de salariu și cu titlu de prime.

Recurenta a depus în susținerea recursului sentința civilă nr. 1697/03.10.2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosar nr- rămasă definitivă și irevocabilă punct de vedere al expertului contabil, copie raport expertiză contabilă judiciară în dosar nr- efectuată de expert contabil, copie expertiză bilă judiciară în dosarul - aflat pe rolul Tribunalului Brăila efectuată de expert contabil, sentința civilă nr. 548/24.01.2008, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr-, copie expertiză extrajudiciară efectuată de expert.

Recursul este nefondat.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, se constată următoarele:

Dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata drepturilor salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Prin CCM, la art. 168 s-a prevăzut, că salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C de o suplimentare a drepturilor salariale cu încă un salariu de bază mediu brut pe SA.

Rezultă din modalitatea de redactare a acestui articol din CCM că dreptul suplimentar acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C este un drept de natură salariară.

Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e din Codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării CCM, ori a unor clauze ale acesteia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora, legiuitorul a dat o reglementate distinctă și anume, aceea cuprinsă la lit. caa celuiași art.- 283 din Codul muncii.

Nu trebuie omis faptul că tot în Codul muncii legiuitorul a statuat că dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, normă cuprinsă în art. 166 al. 1 din Codul muncii.

CCM pe unitate pentru anul 2004 - 2007 stabilește în cuprinsul art. 168 că, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, angajații SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP.

La alin. 2 al art. 168, se precizează că, pentru anul 2003, suplimentările de la alin.1au fost introduse în salariul deb ază al fiecărui salariat.

Contractele colective de muncă pe unitate negociate și aplicabile la nivelul SNP pe anii 2004-2007 au menținut dispoz. art. 168 al.1.

Al. 2 al art. 168 fost însă modificat în formă " în anul 2003 suplimentările salariale de la al. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul deb ază al fiecărui salariat".

Se apreciază că, urmare a acestor modificări ale alin. 2 ale art. 168 din CCM, societatea - recurentă nu a mai acordat intimatului, în cursul anilor 2004-2007, suplimentările salariale prevăzute de al.1 al Art. 168 din CCM.

Coroborând dispoz. art. 168 din CCM pe anul 2004 cu dispoz. art. 168 din CCM pentru anii 2005-2007, Curtea apreciază că părțile semnatare ale la nivelul SNP au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prev. de al. 1 art. 168 din CCM, iar în cursul anilor 2004-2007 respectivele suplimentări nu au mai fost introduse în salariul deb ază al fiecărui salariat, așa cum s-a întâmplat pentru anul 2003.

Prin adresa Comisiei paritare din 18 iunie 2007, se arată că părțile semnatare confirmă faptul că în redactarea art. 168 al. 1 și 2, la momentul negocierii colective, voința comună a părților a fost aceea că începând cu anul 2003, primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat, iar prin "Nota asupra precizării situației primelor de Paști și de C prev. în art. 168 din CCM al SA" din data de 31.08.2007 și semnată de reprezentanți ai Patronatului și ai Federației Sindicale se dă o interpretare textului în discuție potrivit voinței părților la semnarea contractului.

Conf. art. 1 al. 1 din Lg. 130/1999, CCM este convenția încheiată între patron sau Organizația patronală pe de o parte și salariați reprezentați prin Sindicate ori prin alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile dem uncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.

Art. 31 din Lg.130/1999 dispune că, poate interveni modificarea clauzelor CCM pe parcursul executării lui în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, modificări care trebuie comunicate în scris organului la care se păstrează CCM și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată convenită de părți.

Norma prevăzută de art.31 din Lg. 130/1999 este o normă permisivă care dă posibilitatea modificării clauzelor CCM ori de câte ori părțile convin acest lucru cu respectarea formalităților ce trebuiesc îndeplinite, dar numai pe parcursul executării CCM, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să-și producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.

Instanța de fond a apreciat în mod corect că interpretarea clauzei cuprinse în art. 168 al.1 și 2 fin CCM la nivel deu nitate s-a realizat după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv de muncă anual și cu încălcarea dispoz. art. 31 din Legea 130/1999, și astfel nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii.

Chiar dacă Nota Comisiei Paritare ar fi apreciată ca o normă legală de modificare a dispozițiilor, se constată că printr-o astfel de interpretare ulterioară, recurenta recunoaște că suplimentările salariale trebuiau incluse în salariul deb ază al salariaților și ulterior anului 2003, însă nu a făcut dovada că aceste drepturi salariale care se raportează la salariul deb ază mediu pe SNP au fost achitate salariaților

Recurenta nu a făcut dovada că aceste drepturi suplimentare au fost incluse în salarii, deoarece analizându-se cartea de muncă se constată că recurenta a efectuat anumite stabiliri de drepturi salariale conform adreselor primite de la SC SA, iar creșterea salarială nu este la nivelul unui salariu mediu pe care, repartizat pe cele 12 luni ale anului să constituie majorarea cu suplimentările de Paște și C, așa cum susține recurenta.

Se constată astfel, că instanța de fond a interpretat corect dispoz. art. 168 al. 2 din Contratele colective de muncă pe anii 2004-2007, că voința reală a părților contractante a fost aceea că drepturile prev. la alin. 1 au fost incluse în salariile angajaților doar pentru anul 2003.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 al.2 Cod pr.civilă urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.424/21.02.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.

Respinge recursul recurentei-pârâte pârâta SC SA - GRUP împotriva aceleiași sentințe.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la data de 02 iulie 2008.

- - - --- -

Grefier -

Red.Jud.

Tehn./Ex.2/18.08.2008

și

Președinte:Lucian Bunea
Judecători:Lucian Bunea, Manuela Preda Popescu, Ioana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 5848/2008. Curtea de Apel Craiova