Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 5945/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5477/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 5945R
Ședința publică de la 26 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR 2: Camelia Mioara Sprînceană
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.193 din data de 26.05.2009 pronunțate de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații:, (), MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL GIURGIU, având ca obiect - drepturi bănești plată diferență coeficient de multiplicare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin cererea de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin.2 din Codul d e procedură civilă.
Curtea, având în vedere faptul că prin cererea de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 din Codul d e procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 03.03.2009 pe rolul Tribunalului Giurgiu - Secția Civilă sub nr-, reclamantele, și au chemat în judecata pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul Giurgiu, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național al Discriminării, pentru ca prin hotărârea judecătorească să se dispună: obligarea primilor trei pârâți la plata drepturilor salariale restante reprezentând diferența dintre coeficienții de multiplicare ce se aplică grefierilor (inclusiv grefierilor -informaticieni, grefieri-statisticieni și grefieri-documentariști) cu studii medii și coeficienții de multiplicare ce se aplică grefierilor-arhivari și grefierilor-registratori începând cu luna ianuarie 2007, acordarea în continuare a acestor drepturi până la prevederea lor și pentru grefierii-arhivari și grefierii-registratori în legea specială de salarizare, obligarea Ministerului Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi.
Prin sentința civilă nr.193/LM/AS/26.05.2009, Tribunalul Giurgiu -Secția Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea reclamanților față de acest pârât; a admis acțiunea formulată de reclamantele, (), și, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul Giurgiu și în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării; a obligat în solidar pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul Giurgiu la plata în favoarea fiecărei reclamante a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale neacordate în mod discriminatoriu, diferențe dintre drepturile salariale cuvenite reclamantelor, calculate în funcție de treapta profesională a acestora și coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefieri, grefieri statisticieni și grefieri documentariști cu studii medii și, respectiv drepturile salariale primite efectiv de reclamante, care au fost calculate în funcție de treapta profesională a reclamantelor și de coeficientul de multiplicare prevăzut de lege pentru grefierii arhivari și grefierii - registratori, diferențe calculate începând cu 01.01.2007 și până la încetarea stării de discriminare.
Prima instanta a reținut următoarele:
Din adresa nr.929/2009 emisă de Tribunalul Giurgiu rezultă că reclamantele ocupă funcții de grefier arhivar în cadrul Judecătoriei Giurgiu și Judecătoriei Bolintin Vale și sunt salarizate în baza anexei 1a la OG nr. 8/2007, pct. 9, 10 sau 11după caz.
Reclamantele pretind că prin acest mod de salarizare sunt discriminate fată ceilalți grefieri cu studii medii și solicită obligarea pârâților la plata diferenței salariale, iar a pârâtului Ministerul Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății.
Examinând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acesta din urmă, tribunalul o găsește întemeiată, deoarece prin acțiune s-a sol iertat obligarea pârâților la plata despăgubirilor și la includerea în buget a sumelor necesare, iar Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de ordonator de credite în raport cu reclamanții pentru a putea fi obligat la plată, și nici nu elaborează proiectele legilor bugetare anuale, acestea fiind elaborate de Guvern pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, conform art. 28 lit. d și e din Legea nr 500/2002, astfel că nu justifică calitate procesuală pasivă în acțiunea reclamantelor.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 567/2004: (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din: grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, informaticieni, registratori; (2) Corpul grefierilor este alcătuit din grefieri cu studii superioare si grefieri cu studii medii.
Potrivit art. 3 alin. 1 din OG nr. 8/2007 "salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc pe baza valoni de referință sectoriala și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau al parchetului".
Anexa 1A la OG nr. 8/2007 cuprinzând coeficienții de multiplicare pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul judecătoriilor și parchetelor de pe lângă acestea pune în evidență o diferență evidentă între coeficienții de multiplicare de care beneficiază grefierii, grefierii-informaticieni, grefierii-statisticieni și grefierii-documentariști față de coeficienții prevăzuți pentru grefierii-arhivari și grefierii-registratori. De exemplu, dacă pentru prima categorie de grefieri - gradul I (6 ani vechime în specialitate) coeficientul de multiplicare este de 5,250, pentru grefierii-registratori și arhivari cu același grad și vechime coeficientul de multiplicare este de 2,887, mai apropiat de coeficienții prevăzuți pentru celelalte categorii de personal auxiliar (șofer - 2,583, agent procedural - 2,205, aprod - 1,890), decât coeficienții prevăzuți pentru grefieri.
Pârâtul Ministerul Justiției a invocat ca o chestiune prealabilă, lipsa de temei juridic a acțiunii reclamanților, față de faptul că art. 1 alin. 2 și art. 27 alin. 1 din OUG nr. 137/2000 au fost declarate neconstituționale, ca și dispozițiile acestei ordonanțe, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Sub acest aspect Tribunalul Giurgiu constată că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
In motivarea deciziei, Curtea a susținut că, în temeiul articolelor de lege contestate, "instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile supuse judecății".
În cauză, reclamantele nu solicită aplicarea în ce le privește a unor prevederi cuprinse în alte acte normative sau a unor norme create pe cale judiciară, ci aplicarea aceluiași act normativ - OG nr. 8/2007 - în mod nediscriminatoriu, respectiv prin salarizarea unitară a tuturor categoriilor de grefieri, în baza actelor normative care reglementează în prezent salarizarea personalului auxiliar de specialitate, astfel încât deciziile Curții Constituționale nu-și găsesc aplicabilitate.
Pe de altă parte, reclamantele au invocat ca temei juridic și prevederile dreptului internațional aplicabil în conformitate cu dispozițiile art. 20 din Constituția României, respectiv art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și art. 6 alin. 2 din Codul muncii și s-a susținut că prin neacordarea aceluiași coeficient de multiplicare sunt încălcate principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată, care se coroborează cu reglementările internaționale în materie. re dispozițiile art. 6 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului garantează dreptul tuturor persoanelor la protecție egală a legii împotriva o discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamantelor, prin neacordarea acelorași condiții de salarizare ca și în căzu celorlalte categorii de grefieri, instanța urmează sa cerceteze situația în care se reclamantele în raport cu alte categorii de grefieri, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei nr.2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă si condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii si combaterii discriminării, publicat in Oficial al Comunitățillor Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii si constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unei persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate prin norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă. În această categorie intră și raporturile de muncă ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea.
Așa cum s-a arătat, drepturile și obligațiile personalului auxiliar de specialitate acestea sunt reglementate de Legea nr.567/2004, cu modificările și completările ulterioare, iar atât atribuțiile și responsabilitățile fiecărui post. condițiile de muncă, cât și cuantumul indemnizațiilor/salariilor nu pot fi negociate în mod individual deoarece ele sunt stabilite de lege sau de regulamentele aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii.
Din analiza statutului grefierilor arhivari și a celor registratori rezultă faptul că acesta este identic cu cel al tuturor celorlalți grefieri sub aspectul numirii în funcție al promovării, a suspendării din funcție, a eliberării din funcție, a detașării, a transferului, a drepturilor și îndatoririlor profesionale și al răspunderii profesionale.
Apărarea pârâtului Ministerul Justiției, conform căreia există deosebiri sub aspectul recrutării, în sensul că grefierii registratorii și cei arhivari sunt recrutați prin concurs, în urma căruia efectuează un stagiu la Școala Națională de Grefieri, pe când ceilalți grefieri trebuie să promoveze concursul de admitere la Școala Națională de Grefieri, însă, în realitate, și recrutarea celorlalți grefieri se poate face prin concurs pentru ocuparea posturilor vacante (art. 8 alin. 1 -,lnformaticienii se recrutează prin concurs pentru ocuparea posturilor vacante" și art, 36 - "în cazuri excepționale Consiliul Superior al Magistraturii poate decide organizarea unui concurs la nivel național sau poate aviza numirea în funcția de grefier, fără concurs pentru persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 33 alin. (1) lit. a) e) și au o vechime în specialitate de cel puțin 10 ani" din Legea nr.567/2004), astfel că sub acest aspect nu se justifică diferența de tratament.
În ceea ce privește atribuțiile concrete de serviciu ale grefierilor, legiuitorul nu a operat nicio diferențiere de salarizare între grefierii cu studii medii indiferent dacă aceștia sunt grefieri de ședință, grefieri statisticieni sau grefieri documentariști, deși este evident că aceștia au atribuții net diferite. Această diferențiere s-a făcut numai față de grefierii-arhivari și cei registratori, deși nu se poate afirma că atribuțiile și gradul de solicitare ale grefierilor arhivari și registratori ar fi mai redus decât cele al grefierilor documentariști, ci dimpotrivă. Pe de altă parte, criteriul atribuțiilor concrete de serviciu nu poate fi invocat, din moment ce acest criteriu nu a fost aplicat și celorlalți grefieri din corpul grefierilor cu studii medii (grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști).
Cât privește condițiile diferite de numire în funcție invocate de pârât, tribunalul constată că acestea sunt reglementate de art. 33 alin. 1 lit. a-f din Legea nr. 567/2007 ("Poate fi numită în funcția de grefier persoana care îndeplinește următoarele condiții: a) are cetățenia română, domiciliul în România și capacitate deplină de exercițiu; b) nu are antecedente penale, nu are cazier fiscal și se bucură de o bună reputație; c) cunoaște limba română; d) este aptă, din punct de vedere medical, pentru exercitarea funcției; e) are studii superioare de specialitate sau studii medii, cunoștințe de operare pe calculator sau de dactilografiere; f) este absolventă a Școlii Naționale de Grefieri" și sunt păstrate și în cazul grefierilor arhivari și registratori (art. 38 -, Poare fi numită în funcția de grefier arhivar, registrator, agent procedural sau aprod persoana care are studii medii și îndeplinește condițiile prevăzute la art. 33 alin. (1) lit. a)- d)"), cu excepția a două elemente: condiția absolvirii Școlii Naționale de Grefieri și condiția dispunerii de cunoștințe de operare pe calculator sau de dactilografiere.
În ce privește prima condiție, se constată că aceasta nu e peremptorie și nu are relevantă în cauză, deoarece așa cum s-a arătat mai sus, art. 36 din Legea nr. 567/2004 permite exceptarea de la această condiție și a tuturor celorlalți grefieri.
Cu privire la condiția dispunerii de cunoștințe de operare pe calculator sau de dactilografiere, este de remarcat faptul că legiuitorul nu a introdus o condiție de studii (nu se cer studii în domeniu dovedite prin diplome), ci simple cunoștințe, deprinderi, abilități verificabile prin probe practice. Ca urmare a informatizării instanțelor de judecată, inclusiv prin introducerea sistemului "Ecris", grefierii arhivari și registratori, prin însăși atribuțiile lor de serviciu, lucrează permanent și nemijlocit cu aceste sisteme informatice, înregistrând și repartizând dosarele nou intrate cu numerele de dosar în sistem informatizat, a materiei juridice, a stadiului procesual obiectului dosarului a părților, și altele, fapt ce face dovada incontestabila îndeplinirii condiției cunoștințelor de operare pe calculator. Ca atare, nici sub a aspect nu se justifică o diferențiere de tratament a grefierilor registratori și a grefierilor arhivari.
Din cele analizate rezultă că reclamanții se află într-o situație identica și nu doar comparabilă cu restul grefierilor cu studii medii, prestând muncă alături de aceștia, însă deși prin Legea nr. 567/2004 au fost scoși din cadru personalului conex și încadrați în corpul grefierilor cu studii medii, totuși salarizarea grefierilor arhivari și registratori a fost lăsată în continuare la nivelul personalului conex, operându-se astfel o discriminare evidentă în cadrul corpului grefierilor cu studii medii. Cu arte cuvinte, unul și același element constând în apartenența la corpul grefierilor cu stuc medii, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al grefierilor. funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Potrivit art. 1 alin. (2) lit. i) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, republicată principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt esențiale în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, vârstă etc. precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței ori executării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau orice alte domenii ale vieții publice.
Dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute de alin. (1) este considerată discriminare în înțelesul acestei ordonanțe.
Sunt discriminatorii, potrivit ordonanței, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare [art. 2 alin. (1)-(3).
Prin această ordonanță, au fost transpuse în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. din 19 iulie 2000, și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. din 2 decembrie 2000.
Prin actul normativ menționat se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de egalitate și nediscriminare stabilite de Constituția României, republicată, precum și de către documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.
Așa cum lesne se poate observa, art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Cât privește noțiunea de "discriminare" trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Salariul cuprinde, potrivit art. 155 din Codul muncii și art. 38 alin. 4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, salariul de bază, indemnizațiile, scorurile și alte adaosuri la salariul de bază.
Salariul de bază constituie elementul principal al salariului și se stabilește pentru fiecare salariat în raport cu mai mulți factori, cum ar fi: pregătirea profesională, competența, calificarea, locul, rolul și importanța activității desfășurate, complexitatea atribuțiilor de serviciu, răspunderea și riscurile funcției, incompatibilitățile, interdicțiile prevăzute de lege pentru anumite categorii de personal etc.
Unul dintre principiile sistemului de salarizare este acela "pentru egală sau de valoare egală, plată egală", consacrat de art. 41 alin. (4) din Constituție și art. 6 alin. (3) din Codul muncii, în concordanță cu normele Uniunii Europene, conform căruia "Pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele și condiție de remunerare".
Munca poate fi egală deoarece funcția/postul sunt identice, ca atribut" de serviciu, impunându-se aceleași cerințe pentru salariații care le ocupă. Dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică.
Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație a încadrării în coreu profesional al grefierilor cu studii medii trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salariat: același coeficient salarial, cu atât mai mult cu cât, în cazul reclamantelor, nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii lor, deoarece criteriul acordăm coeficientului salarial este unul și același: apartenența la corpul grefierilor cu studii medii, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte. Simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie a grefierilor (arhivari și registratori) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege membrilor profesiei respective, cu toate efectele și consecințele salariale ale acestui drept, deoarece nu categoria profesională este resortul generator și fundamentul stabilirii și acordării coeficientului salarial pentru grefierii cu studii medii în sistemul de salarizare.
În concluzie, prin neacordarea coeficientului de salarizare pentru grefierii cu studii medii, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest coeficient salarial și pentru restul grefierilor cu studii medii, fiind aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 1-3, art. 6 din OG nr. 137/2000, întrucât le-a fost refuzat coeficientul salarial sub pretextul că nu aparțin la o anumită categorie socio-profesională, date fiind atribuțiile cu conținut comparabil ale celor două categorii de grefieri între care s-a făcut diferențierea salarială funcționari publici și identitatea de condiții de recrutare, fie ea și cu caracter de excepție.
Tribunalul Giurgiu apreciază că salarizarea diferențiată a reclamantelor în raport cu celelalte categorii de grefieri nu este justificată de vreo motivație sau criteriu obiectiv și contravine atât legislației interne care, la art. 6 alin. 2 din Codul Muncii, consacră principiul conform căruia la muncă și pregătire profesională egală este garantată o retribuție egală, cât și reglementărilor internaționale ratificate de România Ia art. 23 din Declarația Universală a Omului, art. 19 pct. 3 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, art. 1 din Protocolul nr. 12 la CEDO, art. 4 pct. 3 din Carta Socială Europeană revizuită, acte care au în vedere principiul excluderii discriminării în exercitarea dreptului la muncă și asigurarea unei remunerații egale pentru muncă de valoare egală, fără nicio discriminare.
Existența unei situații discriminatorii în sensul art. 2 alin. 1 din OUG nr. 137/2000 fiind dovedită, iar aceasta fiind de natură a produce prejudicii actuale efective, cât și viitoare, dar sigure, reclamantelor, printr-o salarizare inferioară față de ceilalți grefieri, se impune repararea lor potrivit prevederilor art. 2 alin. 9 din ordonanță și înlăturarea consecințelor trecute și prezente ale discriminării, prin plata unor despăgubiri egale cu diferențele salariale neacordate pentru perioada 1.01.2007 și până la încetarea tratamentului discriminatoriu.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, în termenul legal, recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Se arata că prin hotărârea pronunțată s-a dispus obligarea ordonatorilor de credite la plata în favoarea reclamantei a unor drepturi salariate în alt cuantum decât cel stabilit de actul normativ incident în materia salarizării personalului auxiliar de specialitate, respectiv Legea nr. 567/2004 și Legea nr. 50/1996.
În aceste condiții, prin hotărârea pronunțată și prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege, prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare, imixtiune de nepermis în sfera de atribuții a autorității legiuitoare, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut la art.304 pct.4 proc. civ.
Prin Decizia nr.819 din 03.07.2008, publicată în Monitorul Oficial al României din data 16.07.2008, Curtea Constituțională a statuat in sensul ca reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Analizând excepția, Curtea Constituțională a constatat ca "prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) si ale art. 27 alin. (1) din 6. nr.137/2000 sunt neconstituționale in măsura in care din acestea se desprinde înțelesul ca instanțele judecătorești au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii, si sa le înlocuiască cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative".
Dat fiind temeiul de drept pe care instanța si-a motivat soluția - art.1 alin.2 și art. 27 alin.1 din OG137/2000, aceste articole au fost declarate neconstituționale prin decizia din 3 iulie 2008 Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial 537 din 16 iulie 2008, în măsura în care sunt interpretate în sensul arătat de către instanță.
Soluția primei instanțe este nelegală și prin prisma motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9. proc. civ. întrucât instituirea acestor drepturi în beneficul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea ori prevederea în alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale reprezintă o problemă de legiferare.
Opțiunea legiuitorului de a delimita o parte însemnată a personalului de specialitate utilizând unitar termenul de grefier nu trebuie interpretată în sensul că salarizarea tuturor grefierilor, independent de orice alte împrejurări care determină diferențe obiective trebuie să fie egală. De altfel, această interpretare nu este permisă de cuprinsul nr.OG 8/2007 care în anexele sale stabilește indemnizații diferite pentru personalul auxiliar de specialitate raportat la funcția deținută, studii, grad sau treaptă profesională.
Potrivit prevederilor art. 3 din Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate și ale art. 3 din nr.HG290/2005 privind aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor de serviciu din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, "(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și grefieri informaticieni.
(2) Corpul grefierilor este alcătuit din grefieri cu studii superioare și grefieri cu studii medii.
Examinând dispozițiile Legii nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum șt prevederile nr.OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar, rezultă că legiuitorul a înțeles să atribuie anumitor categorii de grefieri beneficii salariale superioare în raport cu altele, concretizate într-un coeficient de multiplicare superior.
Diferențierea de salarizare aplicată nu este însă arbitrară, ci are la bază criterii obiective privind pregătirea profesională diferită, specializată, precum și atribuțiile de serviciu concrete ale diferitelor categorii de personal auxiliar.
Din cuprinsul prevederilor art.54, art. 60, art. 61 și art.62 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că atribuțiile de serviciu ale grefierului arhivar sunt în mod evident diferite, inclusiv sub aspectul complexității, în raport cu cele ale grefierului (de ședință), grefierului statistician și grefierului documentarist.
Cu titlu exemplificativ, trebuie menționat că grefierul de ședință este singurul grefier ce participă în mod nemijlocit la ședințele de judecată, situație în care îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege și de regulament, sub controlul președintelui completului de judecată și întocmește actele de procedură dispuse de completul de judecată, operațiuni cu un grad de complexitate mult sporit față de alte activități desfășurate de grefierii arhivari și registratori ori alte categorii de personal auxiliar.
Este de observat că însăși Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar diferențiază sub aspectul complexității sarcinile de serviciu ale grefierului de ședință de cele ale grefierilor arhivari și registratori, instituind regula că recrutarea grefierilor se face prin Școala Națională de Grefieri, în urma promovării unui concurs la nivel național și efectuarea unui stagiu de pregătire de 6 luni ori 1 an (funcție de studiile avute, superioare sau medii), finalizate prin examen, în vreme ce recrutarea grefierilor arhivari, grefierilor registratori și a personalului conex nu presupune această procedură, ci organizarea unui concurs la nivelul curților de apel, candidații declarați admiși urmând să efectueze stagii cu o durată de 2 luni în cadrul Scolii Naționale de Grefieri (art.5-6, art.22, art.9-10 din lege).
Dintre atribuțiile cu grad de complexitate ridicat ale grefierului statistician trebuie menționate efectuarea zilnică a înregistrărilor de statistică judiciară, exploatarea aplicației de statistică judiciară, efectuarea lucrărilor de statistică judiciară dispuse de Consiliul Superior al Magistraturii, precum și a oricăror alte situații statistice solicitate de Consiliul Superior al Magistraturii, președintele curții de apel sau de președintele tribunalului sau Ministerul Justiției, colaborarea cu comisiile județene de statistică în vederea alcătuirii și predării buletinelor statistice.
, și atribuțiile grefierului documentarist au un grad de complexitate ridicat, dintre care menționăm: evidența legislației, jurisprudenței și doctrinei; informarea periodică despre necesarul de carte sau de alte publicații; evidența și gestiunea bibliotecii, întocmirea, la cererea conducerii instanței, de lucrări privind modificările legislative.
Pentru dovedirea stării de discriminare, în speță, este fără relevanță argumentul potrivit căruia atribuțiile grefierului arhivar sunt mai numeroase, din punct de vedere cantitativ, decât ale celorlalți grefieri. Numărul atribuțiilor specifice este un criteriu nu doar insuficient, dar nu este pertinent pentru că astfel cum am mai subliniat, este o realitate de necontestat faptul că fiecare funcție se individualizează prin numeroase criterii față de altă funcție, inclusiv cele care delimitează categoria personalului auxiliar de specialitate (cerințele prevăzute de lege pentru ocuparea funcției respective, complexitatea sarcinilor, nivelul cunoștințelor pe care le valorifică funcția respectivă etc).
Complexitatea sarcinilor de serviciu este astfel motivul pentru care legiuitorul nu recunoaște grefierilor arhivari aceiași coeficienți de multiplicare prevăzuți pentru celelalte categorii de grefieri.
Este de observat că stabilirea condițiilor de acces într-o anumită funcție care intră în sfera personalului auxiliar de specialitate reprezintă o problemă de legiferare.
Potrivit art. 38 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 "Poate fi numită în funcția de grefier arhivar, grefier registrator, agent procedural, aprod sau șofer persoana care are studii medii și îndeplinește condițiile prevăzute la art. 33 alin. (1) Ut. a) - d)."
Este opțiunea și dreptul legiuitorului să constate și să aprecieze că funcțiile de grefier arhivar, grefier registrator etc. vor fi exercitate de către persoane fără studii juridice, pentru îndeplinirea unei astfel de funcții nefiind necesare asemenea studii.
În condițiile legii speciale de salarizare (OG nr. 8/2007) și a actului normativ care reglementează statutul personalului auxiliar de specialitate (Legea nr. 567/2004) persoanele cu studii superioare, inclusiv juridice, care și-au exprimat opțiunea pentru a fi încadrate pe funcția de grefier arhivar sau grefier registrator sunt asimilate, din punct de vedere al încadrării, celor cu studii medii.
Insă, orice persoană este liberă să își valorifice pregătirea profesională optând, în condițiile legii, pentru funcții în vederea exercitării cărora este necesară absolvirea de studii juridice superioare.
De asemenea, răspunzând în continuare la argumentele petenților, este adevărat că potrivit art. 70 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate " cu studii superioare juridice beneficiază de vechime în specialitate juridică, pentru perioada în care desfășoară această activitate." Este de observat că petenții interpretează textul de lege în mod izolat, făcând abstracție de condițiile legale specifice cerute pentru numirea într-o funcție din categoria personalului auxiliar de specialitate. Dacă legea stabilește că pentru exercitarea funcțiilor de grefier arhivar și grefier registrator nu sunt necesare studii juridice superioare, acestea fiind îndeplinite de persoane care nu valorifică cunoștințe la acest nivel, este evident că această perioadă nu constituie vechime în specialitate juridică. Ca atare, nu reprezintă discriminare situația în care persoanelor cu studii juridice superioare li se recunoaște, pe durata exercitării funcției, vechimea în specialitate juridică întrucât pentru îndeplinirea funcției sunt cerute de lege studii superioare juridice, în timp ce persoanele încadrate în funcții care nu valorifică studii juridice superioare juridice, chiar dacă au absolvit astfel de studii, nu beneficiază de vechime în specialitate juridică.
Distincția o reprezintă valorificarea studiilor superioare juridice în exercitarea funcțiilor care alcătuiesc corpul personalului auxiliar de specialitate.
Pe de altă parte, reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, act normativ invocat de reclamanți în susținerea acțiunii.
Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art.2 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare: "(1) Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. (2) Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare."
Potrivit art. 1 alin.3 din nr.OG137/2000, "Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile".
în cauza de fată, unde reclamanții ridică chestiunea unei discriminări în materie de salarizare, existența unor situații analoage sau comparabile trebuie analizată nu doar prin prisma calității de personal auxiliar - criteriul este mult prea general având în vedere că atribuțiile de serviciu ale diferitelor categorii de grefieri sunt diferențiate în funcție de funcția ocupată, ci din punctul de vedere al reglementărilor menționate mai sus privind organizarea judiciară cu incidență în ceea ce privește cerințele necesare pentru ocuparea unei anumite funcții, conținutul concret al atribuțiilor de serviciu și complexitatea acestora.
Prin urmare, având în vedere cele menționate, Ministerul Justiției si Libertăților consideră că funcția de grefier arhivar nu este identică cu a celorlalte categorii de grefieri sub aspectul naturii funcției, complexității atribuțiilor, răspunderii funcției, elemente care determină și o salarizare diferită a acestor categorii.
Astfel, pretențiile reclamanților, în calitatea lor de grefieri-arhivari privind remunerarea lor la nivelul drepturilor salariale ale grefierilor de ședință, informaticieni documentariști și statisticieni nu au nici un temei legal, drepturile salariale ale reclamanților fiind stabilite în mod corect în conformitate cu conținutul concret al atribuțiilor de serviciu și complexitatea acestora.
Totodată, se solicita ca la soluționarea prezentei cauze să se aiba in vedere în vedere și Hotărârea nr. 506 din 28.11.2007 a Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin care, în soluționarea unui memoriu formulat de grefieri arhivari din cadrul mai multor instanțe care reclamau faptul că salarizarea acestei categorii profesionale este inferioară celorlalte categorii de grefieri, s-a reținut că "aspectele sesizate nu constituie fapte de discriminare conform OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată".
Intimatii, desi legal citati, nu au depus intampinare.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Reclamanții solicită de fapt extinderea dispozițiilor legale din legislatia salarizarii ce se aplică grefierilor (inclusiv grefierilor-informaticieni, grefieri-statisticieni și grefieri-documentariști) si pentru grefierii-arhivari și grefierii-registratori, începând cu luna ianuarie 2007.
Opțiunea legiuitorului de a delimita o parte însemnată a personalului de specialitate utilizând unitar termenul de grefier nu trebuie interpretată în sensul că salarizarea tuturor grefierilor, independent de orice alte împrejurări care determină diferențe obiective trebuie să fie egală.
In anexele sale, nr.OG 8/2007 stabilește indemnizații diferite pentru personalul auxiliar de specialitate raportat la funcția deținută, studii, grad sau treaptă profesională.
Potrivit prevederilor art. 3 din Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate și ale art. 3 din nr.HG290/2005 privind aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor de serviciu din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și grefieri informaticieni. Corpul grefierilor este alcătuit din grefieri cu studii superioare și grefieri cu studii medii.
Ca atare, legiuitorul a înțeles să atribuie anumitor categorii de grefieri beneficii salariale superioare în raport cu altele, concretizate într-un coeficient de multiplicare superior.
Diferențierea de salarizare aplicată nu este însă arbitrară, ci are la bază criterii obiective privind pregătirea profesională diferită, specializată, precum și atribuțiile de serviciu concrete ale diferitelor categorii de personal auxiliar.
In concluzie, nu este îndeplinita prima condiție pentru a exista un tratament discriminatoriu nelegal, respectiv existenta unei situații comparabile intre cele doua categorii de persoane.
O a doua condiție care trebuie îndeplinita, așa cum aceasta reiese atât din dispozițiile art.5 si 6 din Codul muncii, din dispozițiile OG nr. 137/2000, cat si din cuprinsul Directivei 2000/78/EC ce implementează principiul egalității de tratament in relațiile de munca, aplicabila si in România, începând cu 01.01.2007, este existenta unei legături de cauzalitate intre diferența de tratament si criteriile de discriminare interzise de lege.
In cauza, nu este relevant niciunul din criteriile de discriminare prevăzute de lege (rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată etc.) si nu se poate identifica o legătura de cauzalitate intre acestea si tratamentul diferențiat.
Or, practica Curții Europene de Justiție, izvor de drept începând cu data aderării, este constanta in acest sens, stabilind ca nu exista discriminare in lipsa unei legături de cauzalitate intre diferența de tratament si criteriile de discriminare interzise de lege.
Pentru a exista discriminarea, se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de lege.
Curtea reține că, prin decizia Curții Constituționale nr. 818/2008, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art.1 și 2 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Având în vedere menționata decizie, precum și decizia nr. 1325/2008 a instanței de contencios constituțional, Curtea constată că modul de stabilire prin lege sau ordonanță a guvernului - cum este cazul în speță - a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii profesionale ori nereglementarea de către legiuitor a anumitor aspecte privind statutul profesional al unor categorii de personal nu este o problemă care poate fi apreciată prin prisma dispozițiilor nr.OG 137/2000, câtă vreme, prin examinarea soluției alese de legiuitor, se tinde la modificarea, completarea sau abrogarea de către instanța judecătorească a unor dispoziții legale cuprinse în legi sau ordonanțe.
Reglementarea cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, inclusiv al sporurilor și al adaosurilor constituie un atribut exclusiv al legiuitorului.
În ultimii ani, puterea judecătorească și-a extins treptat atribuțiile în detrimentul puterii legislative, fapt ce reiese din soluțiile constante ale Curții Constituționale.
Instanța de contencios constituțional a stabilit că instanțele judecătorești nu pot crea norme juridice. Astfel, referitor la sporurile salariale sau la alte drepturi de aceeași natură, având ca temei juridic principiul nediscriminării, reglementat pe larg în Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile acesteia sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că, în atribuțiile instanțelor judecătorești intră crearea unor norme juridice, care să prevadă alte drepturi decât cele avute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii, instituindu-se astfel, pe cale judiciară, sisteme de salarizare paralele celor stabilite prin acte normative.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312, cu referire la art. 304 pct. 4 si 9 din Codul d e procedura civilă, va admite recursul, va modifica, în parte, sentința recurată, în sensul că va respinge în tot acțiunea, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.193/LM/AS/ 26.05.2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu -Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele-reclamante, (), ȘI, intimații-pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL GIURGIU și cu citarea CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că respinge în tot acțiunea.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex./10.11.2009
Jud.fond:
Președinte:Nadia Raluca IlieJudecători:Nadia Raluca Ilie, Camelia Mioara Sprînceană
