Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 6265/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(5351/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 6265/
Ședința publică de la 04.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 2: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 3: Maria
GREFIER
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurentul-reclamant și recurenta-pârâtă SC SA împotriva sentinței civile nr.4703/01.06.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.7358/3/LM/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-reclamant personal și asistat de avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.171/3.11.2009 și recurenta-pârâtă, prin consilier juridic, care depune la dosar delegație de reprezentare juridică.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 01.10.2009, după care,
Președintele completului comunică o copie a întâmpinării recurentului-reclamant, prin avocat.
Părțile, reprezentate, arată că nu mai au alte cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant.
Recurentul-reclamant, prin avocat, arată în susținerea motivelor de recurs, în ceea ce privește capetele 2 și 3 de cerere, că salariile compensatorii nu se încadrează în veniturile salariale, ci reprezintă o despăgubire bănească și nu un salariu, mai ales că angajatorul l-a eliberat din funcție pentru motive neimputabile (reorganizare). Arată în continuare că în legislația specială se mențin aceste sporuri. În ceea ce privește capătul trei de cerere, din bilanțul contabil rezultă că administratorii au repartizat profitul deși aveau posibilitatea să plătească salariile compensatorii.
Recurenta-pârâtă, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea dispozițiilor hotărârii primei instanțe, cu privire la motivele de recurs invocate de recurentul-reclamant.
Curtea acordă cuvântul pe cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă.
Recurenta-pârâtă, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată privind obligarea pârâtei la plata salariilor compensatorii și a daunelor morale.
Recurentul-reclamant, prin avocat, arată că în ceea ce privește motivele invocate de recurenta-pârâtă, instanța s-a pronunțat în mod corect. Invocă, în combaterea motivelor de recurs, dispozițiile art.1006 Cod civil. Arată că recurenta-pârâtă a avut un profit de peste șase milioane de euro. Mai arată că situația financiară este determinată de bilanțul contabil anual. De asemenea, arată că instanța poate acorda, suma reprezentând 12 salarii compensatorii potrivit art.1010 Cod civil, pentru lipsa înțelesului de a se obliga, prevăzut de art.978 Cod civil. Solicită obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, potrivit chitanței nr.65/3.11.2009, pe care o depune la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele
Prin sentința civilă nr.4703/01.06.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis in parte acțiunea formulata de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC SA.
A obligat pârâta să-i plătească reclamantului suma de bani echivalentă contribuțiilor deduse nelegal din salariul compensatoriu acordat în urma concedierii.
A obligat pârâta să i plătească reclamantului suma de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată; a respins celelalte cereri ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta, obligarea pârâtei la plata a 11 salarii compensatorii, conform contractului colectiv de muncă, în cuantum de 21120 lei, obligarea pârâtei la restituirea contribuțiilor deduse din salariul compensatoriu acordat, daune morale în cuantum de 10.000 lei și cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr. 87/21.01.2009, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, prin concediere, pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, ca urmare a desființării locului de muncă ocupat de acesta. In conformitate cu art. 7 din decizia menționată, reclamantului i s-a acordat o compensație la nivelul unui salariu de bază brut avut în luna premergătoare concedierii.
Referitor la cererea de a fi obligată pârâta la plata a 11 salarii compensatorii, tribunalul a apreciat că este neîntemeiată.
Pe de o parte, din formularea art. 64 alin.1 din CCM rezultă că acordarea a 12 salarii brute, în cazul concedierilor ce nu țin de persoana salariatului, nu este o obligație a angajatorului ci o latitudine, salariații fiind de acord cu această prevedere la momentul negocierii contractului.
Tribunalul a reținut că acordarea acestor salarii este condiționată și de situația financiară a societății, de posibilitățile sale reale de plată. Ori, această împrejurare nu rezultă din contul de profit și pierderi depus de către reclamantă la dosarul cauzei.
Pe de altă parte, așa cum reiese din înscrisurile depuse la dosar, la nivelul societății pârâte a avut loc o reorganizare a societății prin care a fost aprobat numărul maxim de salariați la 330, cu consecința desființării unui număr de 129 de locuri de muncă. Această reorganizare a fost impusă de rațiuni economice și tot din aceleași rațiuni s-a luat decizia de a se acorda doar un salariu compensatoriu persoanelor cărora le-au încetat contractele individuale de muncă, în caz contrar societatea fiind pusă în situația de a nu avea posibilitatea de a achita salariile persoanelor rămase angajate.
Coroborând cele expuse anterior, tribunalul a apreciat că nu există nici un temei legal sau contractual prin care pârâta să fie obligată la plata celor 11 salarii compensatorii solicitate de către reclamant.
Referitor la cererea având ca obiect restituirea contribuțiilor deduse din salariul compensatoriu acordat, tribunalul a apreciat că este doar în parte întemeiată. Astfel, conform art. 55 alin.2 din Legea nr.571/2003 și art. 68 lit. l) din Normele metodologice de aplicare ale Codului fiscal, sunt incluse în categoria veniturilor impozabile și veniturile reprezentante de compensații bănești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, motiv pentru care în mod corect a fost reținut și virat impozitul de 16%.
Dispozițiile art. 55 alin. 4 lit. j) din Codul Fiscal potrivit cărora sumele reprezentând plățile compensatorii calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de munca au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective nu sunt incluse in veniturile salariale si nu sunt impozabile, in înțelesul impozitului pe venit, nu sunt aplicabile in cauza, întrucât baza de calcul in situația dedusa judecații o constituie salariul brut, deci venitul din care nu s-au dedus contribuțiile obligatorii legale, iar nu venitul net.
De asemenea, în aceeași ordine de idei, tribunalul a apreciat că în mod corect i s-a reținut contribuția de asigurări sociale de sănătate și contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale căci, art. 257 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 95/2006 dispune ca persoana asigurata are obligația plații unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate care se aplica asupra veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit. Or, daca s-a stabilit ca veniturile din plați compensatorii raportate la salariul brut realizat anterior concedierii sunt supuse impozitării, atunci si contribuțiile de asigurări de sănătate sunt datorate.
În ceea ce privește contribuția la asigurări sociale, potrivit art. 21 alin.6 din Legea nr. 19/2000, pentru persoanele care beneficiază de plăți compensatorii se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj la nivelul cotei contribuției individuale de asigurări sociale, astfel că în mod eronat i s-a reținut reclamantului această contribuție.
De asemenea, instanța a constatat că pârâta i-a reținut reclamantului si contribuția individuala la bugetul asigurărilor pentru șomaj, deși art. 14 alin 2 lit. e) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2000 interzice acest lucru. De altfel, pârâta însăși a recunoscut in cuprinsul întâmpinării ca nu ar fi trebuit sa retina contribuția individuala la bugetul asigurărilor pentru șomaj, aceasta susținând față temei ca nici nu au avut loc respectivele rețineri.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs motivat în termen legal ambele părți.
Recurentul-reclamant critică sentința pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9. pr. civ. astfel:
Instanța a apreciat faptul că nu este întemeiată solicitarea recurentului cu privire la acordarea celor 11 salarii compensatorii, întrucât din formularea art. 64, alin.1 lit. a) rezultă că acordarea celor 12 salarii brute compensatorii, în situația concedierii colective ce nu țin de persoana salariaților, nu este o obligație a angajatorului ci o latitudine.
Cât privește această motivare, în sensul că acordarea compensațiilor nu este o obligație, ci o latitudine a angajatorului, angajații au fost de acord cu această prevedere la momentul negocierii contractului colectiv de muncă la nivelul societății, legată de situația financiară a societății, este netemeinică și nelegală, întrucât din interpretarea art. 64, alin.1 lit. a) rezultă că nu este vorba de o condiție pur protestativă ci de o condiționare a plății acestor compensații, în funcție de situația financiară, mai ales că în materia dreptului muncii orice dispoziție ambiguă în materie contractuală se interpretează în favoare angajatului, nu a angajatorului.
Așadar, dacă situația financiară a societății pârâte este favorabilă, plata compensațiilor devine obligatorie pentru aceasta. Din actele contabile depuse la dosar, extrasul din bilanțul contabil, contul de profit și pierderi, reiese că, în anul 2008, s-a înregistrat un profit în cuantum de aproximativ șase milioane de euro.
Având în vedere profitul societății de peste 6 milioane de euro, este întemeiată solicitarea privind acordarea celor 11 salarii de bază brute, conform art. 64. alin.1 lit. a) din contractul colectiv de muncă, întrucât potrivit art. 236 alin.4 Codul muncii contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, iar pârâta nu poate justifica nerespectarea art. 64, alin.1 lit. a) din contractul colectiv de muncă.
În considerentele hotărârii se regăsesc o serie de contradicții, respectiv faptul că acordarea celor 12 salarii este o latitudine angajatorului și faptul că acordarea celor 12 salarii este condiționată de situația financiară a societății.
Motivarea instanței nu reflectă probele administrate în cauză, ci aspectele prezentate de pârâtă prin întâmpinare.
Reține că acordarea compensațiilor este condiționată de situația financiară a pârâtei, de posibilitățile sale reale de plată, apreciind că din extrasul din bilanțul contabil, contul de profit și pierderi, reiese că, în anul 2008, s-a înregistrat un profit în cuantum de aproximativ șase milioane de euro nu reflectă situația financiară, astfel rezultă indubitabil faptul că s-a avut în vedere doar fluxul numerar depus de către pârâtă, care nu reflectă in niciun caz situația financiară, întrucât fluxul de numerar este parte integrantă a balanței lunare care mai conține și ordinele de plată privind încasări și plăți, iar aceste balanțe lunare însumate reprezintă bilanțul contabil.
Instanța a făcut aprecieri fără a avea nici o proba în acest sens, respectiv că potrivit înscrisurilor de la dosar reorganizarea societății a fost impusă de rațiuni economice și tot din aceste rațiuni s-a acordat un singur salariu compensatoriu.
Aceste motivări nu sunt susținute de nici un înscris, întrucât prin adresa nr.47509/17.12.2008 către reprezentanții salariaților, se precizează că motivul concedierii colective nu a fost bazat pe dificultăți de natură economică, ci pe considerente organizatorice.
În ceea ce privește restituirea contribuțiilor la asigurările sociale instanța in mod netemeinic și nelegal le-a admis în parte, întrucât aceste compensații reprezintă o despăgubire bănească și nu un salariu, potrivit legii aceste contribuții se rețin din salariu sau venituri asimilate salariilor, pârâta neputând să rețină contribuțiile legale, ci numai impozitul pe venit de 16%.
Instanța respinge capătul al treilea de cerere privind acordarea de daune morale, apreciind că nu s-a făcut dovada unui prejudiciu, însă simplul fapt că reclamantul e obligat să își solicite aceste drepturi pe cale judecătorească reprezintă un prejudiciu.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Art. 64 alin. 1 lit. a) din Contractul colectiv de munca incheiat la nivelul societatii parate prevede ca, in situatia concedierilor colective, pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, angajatorul poate acorda, in functie de situatia financiara, o compensatie echivalenta cu 12 salarii brute din luna premergatoare concedierii.
Instanta de fond a apreciat in mod gresit ca textul instituie doar o facultate pentru angajator, si nu o obligatie pentru acesta, de a achita compensatia in cuantumul mentionat. O astfel de interpretare nu poate fi primita, intrucat aceasta prevedere din contractul colectiv de munca ar deveni, asa cum in mod corect a subliniat recurentul, o obligatie afectata de o conditie pur potestativa din partea debitorului, nula absolut conform art. 1010.civ.
Or, potrivit regulilor generale de intrepretare a contractelor, cuprinse in art. 977 si urm. proc.civ. clauzele se interpreteaza in sensul in care ar putea produce un efect, si nu in in sensul in care nu ar putea produce niciunul. Prin urmare, urmeaza sa interpretam aceasta clauza in sensul ca angajatorul este obligat sa plateasca o compensatie echivalenta cu 12 salarii, in masura in care situatia financiara a societatii permite acordarea acesteia, fiind esentiala cercetarea situatiei financiare a societatii.
Sub acest aspect, Curtea noteaza faptul ca recurentul reclamant a fost disponibilizat in luna ianuarie 2009, ceea ce inseamna ca in speta intereseaza situatia financiara a angajatorului de la sfarsitul anului 2008, ca an de referinta. Din contului de profit si pierdere la data de 31.12.2008, rezulta ca societatea a inregistrat un profit semnificativ, care îi permite achitarea compensatiei, conform contractului colectiv de muncă.
Potrivit art. 21 alin. 6 din Legea nr. 19/2000, pentru persoanele care beneficiază de plăți compensatorii, contribuția la asigurările sociale se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj la nivelul cotei contribuției individuale de asigurări sociale, astfel că în mod eronat i s-a reținut recurentului-reclamant această contribuție.
Cât privește restituirea contribuțiilor individuale la bugetul asigurărilor sociale pentru șomaj, Curtea observă că în mod greșit a reținut tribunalul că pârâta a reținut aceste sume.
Celelalte rețineri sunt corecte astfel, art. 257 alin.2 lit. a) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, contribuția lunară a persoanei asigurate prevăzută de această lege se aplică asupra veniturilor din salarii sau asimilate salariilor, supuse impozitului pe venit.
Cum prestațiile bănești individuale sunt supuse impozitării pe venit, astfel că din acestea trebuie dedusă și contribuția pentru fondul unic de asigurări sociale, deoarece sunt considerate venituri de natură salarială.
Cât privește cererea de acordare a daunelor morale, prima instanță a apreciat în mod corect că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv nu s-a făcut dovada existenței unui prejudiciu de natură morală, cauzat printr-o faptă ilicită a angajatorului.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312 alin. 1. pr. civ. recursurile vor fi admise iar sentința va fi modificată în parte, în sensul arătat.
Văzând dispozițiile art. 274. pr. civ. va fi obligată intimata-pârâtă la 1100 lei cheltuieli de judecată către recurentul-reclamant reprezentând onorariu avocat ce a fost dovedit prin chitanța aflată la fila 24 și care a fost limitat, în măsura admiterii recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de recurentul-reclamant, cu domiciliul în B,-,.D,.1,.17, sector 1 și recurenta-pârâtă SC SA, cu sediul în B--67, sector 1 împotriva sentinței civile nr.4703/01.06.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.7358/3/LM/2009.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Obligă pârâta la plata către reclamant a 11 salarii compensatorii la nivelul salariului de bază lunar din luna anterioară încheierii contractului conform contractului colectiv de muncă.
Obligă pârâta la restituirea către reclamant a contribuțiilor de asigurări sociale reținute din salariul compensatoriu acordat.
Înlătură dispoziția referitoare la obligarea pârâtei la restituirea contribuției individuale la bugetul asigurărilor pentru șomaj.
Obligă pârâta la 1500 lei cheltuieli de judecată în primă instanță către reclamant.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Obligă intimata-pârâtă la 1100 lei, cheltuieli de judecată în recurs către recurentul-reclamant.
Respinge restul pretențiilor cu titlu de cheltuieli de judecată ca neîntemeiate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.11.2009.
Președinte Judecător Judecător
Grefier
Red.LH/th.red.
2ex-10.11.2009
Jud. fond:
Președinte:Lizeta HarabagiuJudecători:Lizeta Harabagiu, Silvia Georgiana Ignat, Maria
