Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 6274/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(4919/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.6274/
Ședința publică din data de 05 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă SC SA - GRUP, împotriva sentinței civile nr.336 din 25 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale, contencios Administrativ Fiscal - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți -, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta pârâtă SC SA - Membru Grup, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009 atașată la fila 22 dosar, lipsind intimații reclamanți,.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul reclamant, a depus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură al acestei secții la data de 17.08.2009.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Avocatul recurentei pârâte SC SA - Membru Grup, susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.336/25.02.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâta SC SA și pe cale de consecință, a obligat pârâta la plata către fiecare dintre reclamanți a sumei de 1387 lei brut, actualizată cu indicele de inflație, reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate - primă de C pe anul 2007; a obligat pârâta la plata către reclamanții, a sumei de 301,70 lei către fiecare dintre reclamanții nominalizați, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, potrivit prevederilor art.168 alin.1 încheiat la nivelul, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, salariații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de baza mediu pe societate. Pentru anii 2004-2007 suplimentările salariale reprezentând prime de Paște și C nu au fost incluse în salariile de bază ci numai suplimentările salariale aferente anului 2003.
Probatoriile încuviințate și administrate în cauză, inclusiv raportul de expertiză contabilă efectuat în speța dedusă judecății, atestă că administrația și sindicatele nu au mai negociat ulterior anului 2003, acordarea în continuare a suplimentărilor salariale, fie prin introducerea acestora în salariul de bază în fiecare dintre anii 2004-2007, fie acordarea lor distinctă, așa cum s-a întâmplat până în anul 2002.
Față de aceste considerente, instanța de fond a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata suplimentărilor salariale de Paști și C conform celor prezentate în raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză.
Pârâta SC SA a declarat recurs, criticând sentința în esență, sub următoarele aspecte:
Promovarea acțiunii este prematură. Date fiind prevederile art.168 alin.1 teza finală din Contractul Colectiv de Muncă (text nemodificat în perioada 2003-2007), drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce vor avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente (Paștele și Cul).
Deci, dreptul de a formula acțiunea nu se consideră născut atât timp cât nu au avut loc negocierile în baza cărora ar fi trebuit stabilit cuantumul exact al sumelor.
În condițiile în care aceste negocieri nu au avut loc, nu se poate vorbi despre existența în patrimoniul salariaților a unui drept născut, care să poată fi valorificat printr-o astfel de acțiune.
Continuând raționamentul ipotetic și, în acest context, admițând că astfel de negocieri ar avea loc, cuantumul efectiv precum și plata unor sume către fiecare salariat ar rămâne oricum condiționate de decizia ce urmează a fi luată, atât timp cât orice fel de drepturi salariale suplimentare de Paști și de C se pot individualiza numai după finalizarea negocierilor dintre părți și determinării cuantumului lor concret.
Dreptul la acțiune era prescris la momentul promovării acțiunii, în speță fiind aplicabile sub acest aspect prevederile art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii.
Drepturile a căror valorificare se dorește prin formularea acțiunii sunt reglementate de Contractul Colectiv de Muncă. Aceste drepturi nu au natură salarială, nu au caracter continuu și nu reprezintă contraprestația oferită salariatului corespunzător activității desfășurate în cadrul.
Potrivit reglementărilor din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil la nivel de unitate, asemenea drepturi bănești nu sunt incluse în noțiunea de "salariu".
Față de cuprinderea în CCM a unor obligații în materie de salarizare, distincte de obligațiile în materia protecției sociale și a altor drepturi, aplicarea normelor legale în ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune pentru pretenții derivate din normele CCM, este strâns legată de izvorul obligației, fiind în mod evident diferită de natura și izvorul dreptului solicitat; sumele în discuție nu reprezintă drepturi salariale în sensul CCM, ci exclusiv drepturi acordate prin CCM salariaților în scopul de a le oferi protecție socială.
Prevederile legale indicate (art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii ) prevăd în mod expres termenul de prescripție aplicabil acțiunilor rezultate din neexecutarea obligațiilor asumate prin CCM, acesta fiind de 6 luni.
Sumele solicitate prin acțiune au fost incluse în salariul lunar acordat.
Pretențiile deduse judecății sunt nejustificate în condițiile în care Societatea a achitat toate drepturile salariale în conformitate cu prevederile CCM.
Pentru anul 2003, reprezentanții societății și cei ai salariaților au convenit ca drepturile salariale suplimentare de C și de Paști să fie incluse în salariul de bază al fiecărui angajat. În acest sens a fost negociat și inserat în CCM art.168 alin.2.
Începând cu anul 2005, părțile semnatare ale CCM au convenit menținerea măsurii anterior întreprinse, sens în care au modificat textul inițial al art. 168, reglementând aplicabilitatea lui pentru viitor.
Intenția semnatarilor de menținere a acestei măsuri este susținută de următoarele argumente: includerea în reglementarea aplicabilă anului 2005 unei măsuri dispusă pentru anul 2003 nu se justifică decât în situația în care se intenționează ca ea să producă efecte în continuare; modalitatea de modificare a textului inițial convenit demonstrează continuitatea aplicării acestei măsuri.
Inițial, adică în 2003, art.168 alin.2 din CCM a avut următoarea redactare: "pentru anul 2003, suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu ". Această clauză a fost reluată ca atare în cuprinsul versiunii republicate a CCM din anul 2003 și din 2004.
Totuși, începând cu versiunea republicată a CCM din anul 2005, art.168 alin.2 din CCM precizează clar că. "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Analizând comparativ această versiune cu cea anterioară, rezultă că părțile au dorit să sublinieze acordul lor cu privire la modificarea ce i-a fost adusă în privința acestor drepturi salariale suplimentare la un anumit moment.
Dacă părțile ar fi considerat că alin.2 al art.168 din CCM se aplică doar pentru anul 2003, nu ar fi avut nici un sens să îi mai aducă modificări în anul 2005 prin act adițional. În plus, modificările intervenite în cuprinsul textului (sub acest aspect trebuie avute în vedere prepozițiile folosite și timpul verbului utilizat), precum și succesiunea lor în timp demonstrează că s-a intenționat tocmai menținerea măsurii privind includerea sumelor în salariul de bază, iar nu reimplementarea acestei măsuri.
În interpretarea alin.2 al art.168 din CCM nu trebuie să se ignore existența alin.1 al aceluiași articol. În măsura în care textul alin.2 ar fi avut o aplicabilitate temporară - așa cum se susține prin cererea de chemare în judecată - nu s-ar mai fi justificat păstrarea sa în cuprinsul art.168 din versiunea CCM din anii ulterior lui 2003. Rezultă că păstrarea alin.2 fost necesară tocmai pentru că părțile CCM agreaseră o aplicabilitate nelimitată în timp și nu temporară.
Atât reprezentanții salariaților cât și instanțele învestite cu soluționarea unor litigii similare au confirmat includerea în salariul de bază a sumelor suplimentare precum și acordarea lor către angajați.
Prin CCM au fost stabilite mecanisme specifice pentru soluționarea conflictelor ivite între salariați și Societate în ceea ce privește executarea contractului Colectiv de Muncă, respectiv interpretarea clauzelor conținute în CCM. În acest sens, urmează a se ține seama de prevederile art.9 și 10 din Contractul Colectiv de Muncă.
Părțile au stabilit o procedură care trebuie parcursă prealabil declanșării unui litigiu în fața unei instanțe judecătorești, prin înființarea unei comisii paritare în baza anexei nr.2 la CCM; această comisie este compusă atât din reprezentanții salariaților (în speță ), cât și din cei ai Societății, și are scopul de a lămuri, pe cale amiabilă, orice neînțelegere cu privire la interpretarea unei clauze din CCM.
Aceasta înseamnă că, odată adoptată prin consens, Decizia Comisiei Paritare are caracter obligatoriu pentru părți, conform prevederilor anexei nr. 2 la Contractul Colectiv de Muncă.
Interpretarea dată de Comisia Paritară alin.2 al art.168 din CCM are valoarea unei interpretări autentice provenind de la înșiși semnatarii actului juridic în cauză, ceea ce demonstrează că, încă din anul 2004, intenția reală a părților a fost introducerea drepturilor salariale suplimentare în salariile de bază, astfel cum s-a și procedat.
În plus, alte instanțe învestite cu soluționarea unor acțiuni similare, au apreciat că aceste drepturi au fost în întregime incluse în salariile de bază ale angajaților începând cu anul 2003, motiv pentru care au respins respectivele cereri ca neîntemeiate.
Modalitatea de calcul a drepturilor salariale pretinse prin acțiune este greșită, atât timp cât se raportează la nivelul salariului mediu brut la nivel de societate. Aceasta înseamnă că în mod eronat instanța a acordat sumele de bani pretinse de reclamanți (pornind de la salariul mediu brut pe ), deși art.168 din CCM stipulează faptul că baza de calcul o reprezintă "salariul de bază mediu" la nivel de, ale cărui valori la nivelul anilor 2004-2007 au fost diferite de cele prezentate în acțiune.
Nu s-au administrat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă recurată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul, pentru considerentele de fapt și de drept ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei decizii.
Astfel, primul motiv de recurs apare ca neîntemeiat și urmează a fi înlăturat ca atare.
Este adevărat că din cuprinsul art.168 alin.1 teza finală din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil la nivelul SC SA (text nemodificat în perioada 2003-2007) rezultă că între părțile CCM trebuiau să existe negocieri prealabile acordării suplimentelor salariale cuvenite pentru sărbătorile de Paști și de
Însă, obligația (sarcina) realizării acestor negocieri revenea recurentei-pârâte, în calitate de angajator. Această concluzie se impune în considerarea conținutului dispozițiilor art.6 alin.2, art.39 alin.1 lit.k și art.40 alin.2 lit.c din Codul Muncii. Din interpretarea tuturor acestor texte legale reiese că salariații au dreptul la negociere colectivă și individuală în tot ceea ce interesează raporturile juridice de muncă, iar angajatorul are obligația corelativă corespunzătoare de a asigura toate condițiile necesare realizării acestor negocieri.
Cum, în speță, nu s-a făcut vreo dovadă de către recurentă că ar fi avut loc asemenea negocieri ori că s-ar fi luat măsurile necesare în acest sens (sarcina probei revenindu-i din acest punct de vedere conform art.287 din Codul Muncii ), este evident că teza prematurității acțiunii nu poate fi susținută. Soluția contrară ar însemna să se contravină principiului de drept exprimat în adagiul latin "nemo auditur propriam turpitudinem allegans". Cu alte cuvinte, întrucât nici o persoană nu-și poate invoca propria culpă pentru a obține realizarea unui interes personal, nici recurenta-pârâtă nu poate să se prevaleze de neîndeplinirea obligației legale anterior amintite și să pretindă că acțiunea ar fi prematură.
De altfel, însăși împrejurarea că recurenta susține în același timp și ipoteza prescripției dreptului la acțiune al salariaților (deși cele două sunt absolut contradictorii din punct de vedere juridic) demonstrează, încă o dată, netemeinicia afirmației că cererea de chemare în judecată ar fi fost introdusă prematur.
Și cel de-al doilea motiv de recurs este nefondat, întrucât dreptul la acțiune al reclamantului nu poate fi considerat prescris extinctiv.
Sub acest aspect, trebuie arătat că în speță sunt aplicabile prevederile art.166 și art.283 lit.c din Codul Muncii, și nu cele de care se prevalează recurenta, respectiv art.283 lit. e din Codul Muncii.
Drepturile bănești prevăzute de art.168 din CCM sunt de natură salarială (însăși părțile semnatare ale contractului au folosit în cuprinsul textului respectiv expresia "suplimentări salariale") și se circumscriu uneia dintre componentele salariului (astfel cum această noțiune este definită de art.155 din Codul Muncii ), respectiv cea a adaosurilor la salariu.
Aceste drepturi au caracter periodic (trebuiau acordate potrivit înțelegerii părților de două ori pe an, cu prilejul sărbătorilor de Paști și de C), așa încât nu se poate susține că nu ar fi permanente, cum pretinde recurenta. Ca atare, în cazul lor acțiunea putea fi introdusă înăuntrul unui termen de 3 ani de la data scadenței drepturilor salariale respective, cerință care este respectată în cauză.
Termenul la care face referire art.283 lit.e din Codul Muncii (6 luni de la nașterea dreptului la acțiune) se aplică doar în acele cazuri în care se pune problema neexecutării oricăror alte clauze din CCM, nu și a celor prin care s-au prevăzut drepturi salariale în favoarea angajaților.
Nici cel de-al treilea motiv de recurs nu poate fi primit. Modul de interpretare al art.168 din CCM (susținut de recurentă și decurgând din conținutul Deciziei Comisiei Paritare la care se face trimitere în motivarea scrisă a căii de atac exercitate în prezentul proces) în sensul că începând cu anul 2003, deci și pentru viitor în intervalul 2004-2007, suplimentările salariale de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază al angajaților, nu este cel care corespunde voinței reale a părților, exprimată în mod clar și neîndoielnic prin alineatul întâi și al doilea al textului convențional suscitat, în toate variantele de redactare ale acestuia din perioada 2003-2007.
Dacă s-ar adopta punctul de vedere al recurentei, ar însemna să se considere că art.168 alin.1 din CCM (text rămas nemodificat față de forma sa inițială) a devenit lipsit de orice consecințe juridice, doar art.168 alin.2 continuând să producă asemenea efecte. O asemenea modalitate de interpretare a unei clauze cu caracter convențional este, însă, total contrarie principiilor pe care se bazează interpretarea contractelor, în special celui prevăzut de art.978.civ. (aplicabil și în materia dreptului muncii, în virtutea rolului de drept comun al normelor juridice din Codul Civil), potrivit cu care orice clauză se interpretează în sensul în care poate avea un efect, și nu în cel în care nu ar putea produce nici unul. Este imposibil ca, pe cale de interpretare, să se paralizeze efectele unei clauze dintr-un contract colectiv de muncă în vigoare, dându-se deplină forță în acest sens unei alte clauze din același act juridic.
Alineatul al doilea al art.168 din CCM nu poate fi privit ca desființând în totalitate cele statuate prin primul alineat. În realitate, indiferent de variantele de redactare pe care le-au avut în decursul timpului, cele două texte nu se unul pe celălalt, fiecare având aria sa de aplicare. Față de conținutul lor explicit, dispozițiile art.168 alin.2 se referă doar la situația din anul 2003, iar cele ale art.168 alin.1 au în vedere intervalul 2004-2007, cu toate consecințele decurgând din această formulare. Doar dintr-o atare perspectivă și într-o asemenea manieră de interpretare, cele două clauze sunt producătore de efecte juridice și nu se contrazic reciproc.
De altfel, nimic nu a împiedicat părțile contractante, ca prin voința lor liber și conștient exprimată, să modifice art.168 în sensul prezentat în motivarea recursului, adică să apeleze la ceea ce se înțelege prin expresia "mutuus dissensus". Or, ele nu au acționat în acest sens.
Cât privește Decizia Comisiei Paritare, aceasta are natura unei convenții intervenită între patronat și sindicate în legătură cu modul de interpretare și aplicare a dispozițiile art.168 din contractul colectiv de muncă, însă nu poate produce efecte retroactiv, întrucât nu constituie o convenție cu caracter interpretativ a unei clauze pretins îndoielnice din CCM (cum susține recurenta-pârâtă), ci una cu caracter modificator a unei clauze clare din CCM, ce poate crea consecințe juridice doar pentru viitor și doar dacă respectă cerințele art.31 alin.2 din Legea nr.130/1996, respectiv comunicarea și înregistrarea acesteia la organul competent potrivit legii.
În plus, validitatea acestei decizii trebuie stabilită și din perspectiva art.38 alin.2 din Codul Muncii, care interzice orice tranzacție (convenție) prin care s-ar urmări limitarea sau renunțarea la drepturile prevăzute de lege în favoarea salariaților, mai ales că rolul sindicatelor este acela de a acționa în apărarea intereselor membrilor lor și nu în sensul în care s-a procedat de către, sindicatul reprezentativ de la nivelul recurentei-pârâte.
Oricum, fiind adoptată în anul 2007, respectiva hotărâre a Comisiei Paritare nu este opozabilă și nu poate produce efecte în cazul acelor salariați ai recurentei care au fost concediați până la data emiterii ei. Aceste persoane nu se mai află în raporturi juridice de muncă cu recurenta și, prin urmare, nu mai sunt nici părți ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate. Devenind terți față de CCM, nu se poate considera că i-ar fi reprezentat valabil atunci când s-a adoptat Decizia Comisiei Paritare, astfel că acest sindicat nu putea lua nici o hotărâre în numele și interesul lor, nemaiavând un mandat valid.
Argumentele care au justificat respingerea celui de-al treilea motiv de recurs, în special cele privitoare la Decizia Comisiei Paritare, demonstrează netemeinicia și a celui de-al patrulea motiv al respectivei căi de atac.
Totuși, este necesar a se face și precizarea că împrejurarea că alte instanțe învestite cu soluționarea unor acțiuni similare, au apreciat că aceste drepturi au fost în întregime incluse în salariile de bază ale angajaților începând cu anul 2003 (motiv pentru care au respins respectivele cereri ca neîntemeiate), nu este de natură a obliga Curtea să dea aceiași rezolvare în cauza de față, întrucât practica judiciară, cu excepția deciziilor pronunțate în cazul recursurilor în interesul legii, nu constituie izvor de drept, iar hotărârile altor instanțe de judecată date în spețe similare nu creează vreo obligație în sarcina judecătorilor care au de soluționat același gen de litigii.
În sfârșit, ultimul motiv de recurs va fi și el înlăturat, deoarece prin acțiunea introductivă de instanță, intimații-reclamanți au solicitat, iar tribunalul corect a dispus ca determinarea cuantumului drepturilor bănești acordate prin sentința atacată să se realizeze în funcție de salariul mediu de bază la nivelul recurentei în deplin acord cu prevederile art.168 alin.1 din și nu în raport de salariul brut.
În acest fel, instanța de fond a respectat principiul fundamental al disponibilității în procesul civil și s-a conformat dispozițiilor imperative ale art.129 alin. ultim Cod pr.civilă.
Nu trebuie neglijat totodată că în cauză a fost efectuată și o expertiză tehnică contabilă ce a statuat că reclamantul nu a beneficiat de prime cu ocazia sărbătorilor de Paști și C pe anii 2005-2007, iar cuantumul acestora este de 5055,23 lei, indexate cu indicele de inflație, expertiză împotriva căreia pârâta nu a formulat obiecțiuni. De altfel, instanța de control judiciar nu poate să înlăture concluziile raportului de expertiză sus menționat, în condițiile în care recurenta, deși sarcina probei îi revenea conform art.287 Codul Muncii, nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale pretinse.
Totodată, față de considerentele expuse, Curtea apreciază că susținerile recurentei, în sensul că drepturile salariale solicitate ar fi fost incluse în salariul de bază începând cu anul 2003 și pentru anii următori prin acte adiționale, nu apar însă fundamentate prin alte dovezi cu echivalență probatorie, de natură a contrazice constatările cu caracter științific din raportul de expertiză contabilă, încuviințat și administrat în cauză, concluzii susținute în cauză și de conținutul în date al înscrisurilor anexate cererii de chemare în judecată.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge ca nefondat recursul formulat, apreciind pronunțarea sentinței atacate cu interpretarea corectă a normelor de drept incidente în cauză și a actului juridic dedus judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de SC SA - GRUP, împotriva sentinței civile nr.336 din 25 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți -,.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 05.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.LU.
Dact.LG/2 ex./17.11.2009
Jud.fond:;
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
