Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 6465/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 6465
Ședința publică de la 09 Iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marian Lungu
JUDECĂTOR 2: Florica Diaconescu
JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria
Grefier: - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA B, împotriva sentinței civile nr.2016/18.02.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul(a) reclamant(ă), având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care a învederat faptul că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care, instanța apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 2016 din 18 februarie 2008, Tribunalul Gorj, a respins excepția conexității și excepția prescripției dreptului la acțiune invocate de intimată.
A admis în parte acțiunea formulată de petentul în contradictoriu cu intimata.
A obligat intimata să plătească petentului drepturile bănești reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de pe anii 2004- 2006, și Paște pentru anii 2005, 2006, 2007, calculate la nivelul salariului de bază mediu pe societate și indexate în raport de indicele de inflație de la data datorării la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că reclamantul este salariatul societății intimate.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a respins-o cu motivarea că, sub aspectul acordării drepturilor salariale de orice natură (rezultate din contractele colective sau individuale de muncă) sunt incidente prevederile art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, acțiunea fiind supusă prescripției extinctive de trei ani, și nu aceleia invocată de către intimată și prevăzută la art.283 alin.1 lit.e Codul muncii.
De asemenea, a fost respinsă si excepția conexării, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.164 Cod pr. civilă.
Potrivit art.168 alin.1 din CCM la nivelul SA pe anul 2004:,Cu ocazia sărbătorilor de Paște si C, salariații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de baza mediu pe SNP SA. Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor."
Pentru anii 2005, 2006 si 2007 textul păstrează același conținut ca în contractele precedente.
Conform art.1 alin.1 din Legea nr.130/1996,contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori prin alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă."
Art.31 din Legea nr.130/1996 dispune că poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru. Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică în scris organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
Conform art. 236 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Normele enunțate subscriu, așadar, contractelor colective de muncă (în egală măsură ca și contractele individuale de muncă) voinței părților semnatare, raportând aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului ca act juridic bilateral.
Legea statuează în sensul că dispozițiile contractului colectiv de muncă reflectă voința partenerilor sociali, care însă trebuie să se manifeste întotdeauna în conformitate cu prevederile legale.
Astfel, textul art.31 din Legea nr.130/1996 cuprinde o normă permisivă, care dă posibilitatea modificării clauzelor contractului colectiv de muncă ori de câte ori părțile convin acest lucru, dar cu precizarea formalităților care trebuie îndeplinite pentru a da eficiență unor astfel de modificări.
Textul reia un principiu de bază aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale, în sensul că ele pot fi modificate potrivit acordului de voință al părților, dar numai până la momentul încetării efectelor acestuia.
In același sens și contractul colectiv de muncă poate fi modificat de părți doar pe parcursul executării lui, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să își producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.
Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2005 și 2006 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți, o asemenea interpretare fiind făcută abia în anul 2007.
S- reținut astfel că interpretarea clauzei, peste termenul pentru care a fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art.31 din Legea nr.130/1996 (prin acte neînregistrate la direcția teritorială de muncă) nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.
Cât privește negocierile prevăzute de art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă, se va reține că angajatorul nu a probat lipsa sau existența acestora, deși sarcina probei îi revenea potrivit art.287 din Codul muncii.
Lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări.
Sub aspectul modalității de stabilire a cuantumului drepturilor reprezentând suplimentări salariale, instanța va reține că, prin clauza art.168 alin.1, acesta se raportează la salariul de bază mediu pe SC SA, existând posibilitatea determinării ulterioare a acestuia.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta, criticând-o, ca nelegală și netemeinică, în temeiul art. 299, art. 302/1, art. 303alin 1și art. 304/1 pr. civilă, cu motivarea că instanța care a judecat nu era competentă teritorial să soluționeze cauza, având în vedere dispozițiile art. 284 alin 2 din muncii, de asemenea că, în mod greșit s-a respins exepția prescripției dreptului material la acțiune, pe de o parte, iar pe de altă parte, instanța și-a însușit în mod eronat raționamentul reclamantului. Cât privește suplimentările salariale prevăzute la art. 168 alin.1 arată că acestea au fost incluse în salariile bază ale salariaților începând cu 2003, au fost menținute și indexate în anii 2003-2007, iar salariații au beneficiat efectiv de aceste drepturi aferente pentru sărbătorile de Paști și C fiind primite lunar împreună cu drepturile salariale lunare.
Deoarece primele au fost incluse în salariile de bază ale angajaților începând cu 2003negocierile colective anuale au privit exclusiv majorarea salariului de bază ca întreg așa cum acesta a rezultat după data includerii primelor în salariu.
Hotărârea Comisiei paritare la nivelul SC SA din data de 06 noiembrie 2007 are putere obligatorie atât pentru angajator, cât și pentru salariați, și reprezintă legea părților.
Dispozițiile art. 168 din CCM trebuie interpretate în sensul Comisiei paritare.
În cauză s-au depus la dosar, concluzii scrise (fil.138, dos. rec.) din partea intimatului, acesta fiind și reprezentat în cauză de avocat.
Recursul declarat de către pârâta-angajator, nu este fondat, din următoarele considerente:
Excepția invocată în recurs, cu privire la necompetența teritorială, nu poate fi primită întrucât nefiind de ordine publică ca în cazul excepției necompetenței materiale și deci trebuind invocată în fața primei instanțe până la prima zi de înfățișare, recurenta-pârâtă nu o mai poate invoca în prezent, iar pe de altă parte reclamantul a fost reprezentat la fond de un avocat din Baroul Gorj, ceea ce înseamnă că pe parcursul procesului reședința reclamantului și respectiv domiciliul procesual a fost stabilit convențional în acest județ, neavând relevanță că domiciliul reclamantului, în cartea de identitate este în D, art. 284 alin.2 din muncii nefiind aplicabil în sensul dorit de recurenta-pârâtă.
Cât privește celelalte motive de recurs, Curtea le consideră nefondate întrucât, potrivit art. 168 alin.1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității în perioada 2003-2007, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor
În urma negocierilor anuale ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, textul art. 168 alin. 2 fost modificat astfel:
"Pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu " (redactare în vigoare pentru anul 2003 și 2004).
În contractul colectiv de muncă valabil pentru anul 2005, redactarea art. 168 alin. 2 fost modificată astfel:
"În anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Aceeași redactare se regăsește și in contractele colective de muncă din anii 2006 și 2007.
Se constată astfel că, deși au fost negociate anual clauzele cuprinse în art. 168, părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivelul SNP au înțeles să păstreze pentru salariați în continuare beneficiul suplimentărilor salariale prev. de al. 1 art. 168 din contractul colectiv de muncă, dreptul consacrat prin această clauză rămânând în ființă și pentru perioada anului 2004-2007.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 al. 1.pr.civilă, se va respinge recursul reclamantului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâta împotriva sentinței civile 2016 din18 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant .
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Iulie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.
Red.2ex. /01.10.2008.
Jud. fond. /
Președinte:Marian LunguJudecători:Marian Lungu, Florica Diaconescu, Corneliu Maria