Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 6497/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-(4793/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.6497/

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș

JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea

JUDECĂTOR 3: Liviu

GREFIER -

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât Ministerul Culturii și cultelor, împotriva sentinței civile nr. 1095 din 11 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 44245/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul reclamant Sindicatul Democratic din Teatrul ca reprezentant al intimaților-reclamanți, G, ia, G, a, ia, și intimații pârâți Primăria Muncipiului B, Teatrul, având ca obiect - drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul pârât Ministerul Culturii și Cultelor, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA

Constată că prin sentința civilă nr. 1095/11.02.2009 a Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, și alții.

S-a dispus obligarea pârâților Teatrul și Ministerul Culturii și Cultelor la plata către reclamanți a sumelor reprezentând sporul de 5% pentru stres și suprasolicitare neuropsihică, precum și a sumelor reprezentând sporul de fidelitate de 15%, pentru perioada 08.02.2006-2008, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

S-a respins acțiunea față de pârâta Primăria Municipiului B ca fiind introdusă contra unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pârâtul Ministerul Culturii și Cultelor a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:

- în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei sale de calitate procesuală pasivă;

- pretențiile reclamanților au la origine raporturi juridice decurgând din executarea contractelor lor individuale de muncă, deci raporturi dintre angajator și salariați circumscrise jurisdicției muncii;

- conform art. 282 din Codul Muncii, doar angajatorul și salariații pot fi părți într-un conflict de muncă în asemenea situații;

- din această perspectivă trebuie observat că în mod eronat reclamanții au chemat în judecată Ministerul Culturii și Cultelor, alături de Teatrul și Primăria, fiind de neconceput existența în aceeași cauză și în aceeași calitate a două persoane juridice cu statut de angajator;

- prin întâmpinare, Ministerul Culturii și Cultelor a precizat că Teatrul nu se află în structura sa administrativă;

- cu toate acestea a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât, în schimb fiind scoasă din cauză în mod nejustificat Primăria Municipiului B (în lipsa administrării oricărei dovezi concludente);

- așa cum rezultă din Hotărârea Consiliului General al Municipiului B nr. 295/2008, Teatrul este încadrat în categoria instituțiilor de spectacole de repertoriu;

- de altfel, Teatrul se află subordinea încă din anul 1999, sens în care sunt prevederile Hotărârii nr. 235/1999;

- în aceste condiții, este evident că în mod nelegal a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Culturii și Cultelor.

În dovedirea motivelor de recurs s-a administrat proba cu înscrisuri.

În baza art. 312 alineatul 1 teza I, art. 304 pct. 9 și art. 304/1 proc. civ. Curtea va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul menționat prin dispozitivul deciziei, pentru considerentele ce vor fi prezentate mai jos.

Așa cum rezultă din analiza materialului probator administrat în cauză (înscrisuri) și în special a conținutului Hotărârilor nr. 235/1999 și nr. 295/2008 emise de Consiliul General al Municipiului B (documente noi depuse de recurentul-pârât), intimatul-pârât Teatrul este "serviciu public de cultură organizat ca instituție publică de cultură de interes local, cu personalitate juridică, finanțată din bugetul local al Municipiului B și din venituri proprii."

Totodată, "Teatrul se încadrează în categoria instituțiilor de spectacole de repertoriu aflate în subordinea Consiliului General al Municipiului "

Mai trebuie adăugat că intimații-reclamanți se află în raporturi juridice de muncă cu Teatrul, fiind angajați ai acestei persoane juridice pe bază de contract individual de muncă.

Or, drepturile salariale pretinse prin acțiunea ce face obiectul prezentului proces pot fi solicitate doar în contradictoriu cu persoana care are strict calitatea de angajator. Această concluzie se impune prin interpretarea logică și sistematică a următoarelor dispoziții legale:

- art. 39 alineatul 1 lit. a din Codul Muncii potrivit cu care "salariatul are dreptul la salarizare pentru munca depusă";

- art. 40 alineatul 2 lit. c din Codul Muncii, care instituie obligația pentru angajator de acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, drepturi între care se înscriu și cele salariale precum cele pretinse prin acțiune.

În același sens urmează a fi avute în vedere și prevederile art. 154-156, 161-162 și 282 din Codul Muncii.

În raport de cele ce preced, ținând seama și de împrejurarea că autorii acțiunii nu se află în raporturi juridice de muncă cu recurentul-pârât, iar angajatorul lor (Teatrul ) nu se află în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor, ci în cea a Consiliului General al Municipiului B, instituție care îi asigură și finanțarea, concluzia care se impune este aceea că Ministerul Culturii și Cultelor nu are legitimare procesuală pasivă în speță, în mod greșit fiind admisă cererea de chemare în judecată față de acest pârât.

Iată de ce este necesară admiterea recursului, modificarea parțială a hotărârii recurate și respingerea acțiunii față de recurentul-pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurentul-pârât de recurentul-pârât Ministerul Culturii și Cultelor, împotriva sentinței civile nr. 1095 din 11 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 44245/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul reclamant Sindicatul Democratic din Teatrul ca reprezentant al intimaților-reclamanți, G, ia, G, a, ia, și intimații pârâți Primăria Muncipiului B, Teatrul.

Modifică în parte sentința atacată.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Culturii și Cultelor.

Respinge acțiunea față de acest pârât ca fiind formulată contra unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 12.11.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

TEHNORED//2 ex.//04.12.2009

Jud. fond:,

Președinte:Petrică Arbănaș
Judecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 6497/2009. Curtea de Apel Bucuresti