Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 6645/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.3923/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.6645/
Ședința publică de la 18 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.2092 din data de 12.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.6052/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimații(), Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Finanțelor Publice, (), (), () -, I, () și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,în calitate de expert parte în domeniul discriminării,având ca obiect:"drepturi bănești - spor de confidențialitate de 15%."
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurentul Ministerul Justiției și Libertăților și intimații(), Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Finanțelor Publice, (), (), () -, I, () și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,în calitate de expert parte în domeniul discriminării.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, având în vedere împrejurarea că recurentul, prin cererea de recurs dedusă judecății, a solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 cod proc. civilă, și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2092 din data de 12.03.2009, pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, și în consecință, a respins acțiunea formulata în contradictoriu cu acesta; a admis acțiunea formulată de reclamanții (), Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Finanțelor Publice, (), (), () -, I, () în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL BUCUREȘTI, a obligat pârâții la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația brută lunară pentru perioada 01.09.2005 la zi și în continuare, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadentei până la data plății; a obligat pârâții sa efectueze mențiunile corespunzătoare acestor drepturi în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamanții fac parte din categoria personalului ce desfășoară activitate în justiție (unități finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii conform dispozițiilor art.1 si art.295 alin.2 din acest cod, care se completează cu dispozițiile legale speciale.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța de fond a cercetat situația reclamanților în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările si criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000//78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii si constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Reclamanților le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate (art.99 lit. d din Legea nr.303/2004 și art.4 alin. 1 din Legea nr.303/2004 raportat la art. 15 din Codul d eontologic și art.78 alin. 1 din Legea nr.567/2004 si art.9 din Codul d eontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Dacă nu ar exista o contraprestație a pârâților de plată a sporului salarial corespunzătoare îndeplinirii obligației sinalagmatice de confidențialitate, această din urmă obligație ar fi nulă absolut ca fiind lipsită de cauză juridică.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit și de drept, a instituit și o obligație de plata (o contraprestație salarială), pe cale de analogie a legii (deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial).
În caz contrar, ar fi încălcate si principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată (potrivit art. 16 alin.1 si art. 41 alin. 2 din Constituție, prevederi dezvoltate de art.5, art.6 si art.154 din Codul muncii ).
Concluzia Tribunalului a fost în sensul că tratamentul discriminatoriu față de reclamanți în ceea ce privește sporul de confidențialitate există cu atât mai mult cu cât nu numai alte categorii de persoane beneficiază de acest spor ci și judecătorii militari.
A mai stabilit Tribunalul că reclamanții, deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unității bugetare, totuși, pentru îndeplinirea acestei obligații speciale si specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de confidențialitate, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Din moment ce reclamanți sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv cu efectul identic al executării în mod egal si nediferențiat al aceleiași obligații de confidențialitate la fel ca și restul personalului, rezultă că aceștia nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării sporului de confidențialitate.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul si același: efectul obligației de confidențialitate impuse în mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de munca, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului ca această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, etc).
Acest aspect, a mai stabilit Tribunalul, atrage incidența dispozițiilor art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 coroborat cu art. 269 Codul muncii.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților Tribunalul a aplicat, doar prin analogie, procentul sporului de confidențialitate revăzut de art. 13 alin. 1 din nr.OUG 123/2003, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste si integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art. 3 din Codul civil oprește instanța sa invoce lacuna legislativă.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
În acest sens, prima instanță a făcut referire și la decizia nr. 46/2008, pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, conform căreia în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiile art. 99 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 303/2004, raportat la art. 16 alin. 1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților, art. 78 alin. 1 din Legea nr.567/2004 și art. 9 din Codul d eontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15 %, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar.
Tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1084 din Codul civil.
S-a reținut că, potrivit art. 40 alin. 2 Codul muncii, pârâta Curtea de APEL BUCUREȘTI are obligația să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Legat de cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei si Finanțelor, față de obligația de a vira pârâților fondurile necesare efectuării plăților, instanța de fond a reținut excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului mai sus menționat este întemeiată, având în vedere că reclamanții nu se află în raporturi juridice de muncă sau de serviciu această instituție.
Prezenta cauză reprezintă un conflict de muncă așa cum este el definit de art. 281 Codul muncii, iar părțile într-un conflict de muncă nu pot fi decât salariații și angajatorul.
Tribunalul a reținut că, în cauză, au fost încălcate dispozițiile art. 16 alin 1 și 2 din Constituția României, art.2 pct.1 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art. 19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art. 5 și 6 din Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, în termenul legal recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 din Codul d e procedură civilă, recurentul a arătat, în esență, următoarele:
1. Prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât instituirea unor drepturi în beneficul unei categorii profesionale salarizate de bugetul de stat și neprevederea, ori prevederea în alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale reprezintă o problemă de legiferare; este vorba despre opțiunea legiuitorului, întrucât numai el are dreptul să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază și, drept urmare, doar legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili dacă și ce creșteri se acordă anumitor categorii de salariați.
Or, în cazul de față, obligarea Ministerului Justiției și a celorlalți pârâți la plata unor sume reprezentând un spor de confidențialitate de 15% constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
Recurentul făcut referire la decizia nr. 819/03.07.2008 a Curții Constituționale care, pronunțându-se asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, art.2 alin (1)-(3), art. 6 și art. 27 alin.(1) din nr.OG 137/2000, a constatat că menționatele dispoziții sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea s-ar desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, si să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sa ucu prevederi cuprinse în alte acte normative.
De asemenea, a mai arătat recurentul, prin decizia nr. 1325/04 decembrie 2008, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
2. mai arătat recurentul că hotărârea primei instanțe este lipsită de temei legal, întrucât sporul de confidențialitate nu este reglementat prin nici un act normativ în vigoare pentru judecători și personalul auxiliar al instanțelor.
Dreptul pretins de reclamanți nu u face obiectul articolului 14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale, întrucât Protocolul 12 la Convenție, ratificat de România prin Legea nr.3/2006, consacră expres la art.1 că "Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, naștere sau oricare altă situație", astfel ca nu poate fi aplicat în speța câtă vreme nu există nici un text legal care să recunoască dreptul la spor de confidențialitate.
Consiliul Național pentru Combaterea discriminării în hotărârea nr. 232/29.08.2007 a statuat că "diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității".
Recurentul a susținut că, în cadrul raporturilor de muncă, obligația angajatului este prestarea muncii, iar obligația corelativă a angajatorului este plata salariului. Teza potrivit căreia fiecărei îndatoriri privită analitic, în mod separat, îi corespunde un spor, nu are niciun temei legal sau doctrinar.
Acceptând existența unui asemenea principiu se ajunge la concluzia că tuturor îndatoririlor prevăzute de Legea nr.303/2004 pentru magistrați le corespunde câte un spor salarial, o primă sau un premiu. Or, în realitate, toate aceste îndatoriri trebuie privite în ansamblu, ca obligație de a presta munca specifică profesiei de magistrat, îndatoriri cărora le corespunde obligația corelativă a angajatorului de plată a salariului.
Astfel, în conformitate cu art. 74 din Legea nr.303/2004 "(1) Pentru activitatea desfășurată, judecătorii și procurorii au dreptul la o remunerație stabilită în raport cu nivelul instanței sau parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în magistratură și cu alte criterii prevăzute de lege." Din prevederile legale rezultă cu evidență că sistemul de salarizare instituit de lege specială pentru magistrați nu include plata unor sporuri cum este cel de confidențialitate în afara prevederilor legale.
apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații.
Categoriile de personal salarizate de la bugetul de stat care beneficiază de spor de confidențialitate sunt expres prevăzute de lege. De principiu, aceștia sunt salariați care gestionează informații clasificate, definite de Legea nr. 182/2002 ca fiind "informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională, care, datorită nivelurilor de importanță consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate",
Art. 14 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale protocoale adiționale la această convenție, ratificata de România prin Legea nr.30/1994 statuează că "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.", iar art. 16 din Constituție prevede la alin. 1 ca "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări". Însă, pentru a putea exista discriminare, fiind necesară protecția în temeiul dreptului la tratament egal, trebuie să fim în prezenta recunoașterii, folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
Magistrații reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu un statut reglementat de Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu drepturi și îndatoriri specifice si cu drepturi salariale stabilite prin act normativ special, respectiv OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de al din sistemul justiției.
Actele normative la care se referă reclamanții în cererea de chemare in judecată reglementează salarizarea unor anumite categorii de personal din sectorul bugetar (funcționari publici, personal militar etc.) și nu există nici un temei legal pentru aplicarea acestora prevederi magistraților și personalului auxiliar de specialitate.
Sub un ultim aspect, s-a arătat că instanța nu poate aprecia cu certitudine în ceea ce privește menținerea raporturilor de muncă între reclamanți și pârâți și pentru viitor, cum, de altfel, nu se poate pronunța în raport de reglementările legale ce vor apărea în materie, pentru viitor, astfel încât s-a solicitat respingerea capătului de cerere privind acordarea sporului în continuare, luând în considerare și faptul că aceste drepturi sunt eventuale, nefiind născute, actuale.
În susținerea recursului, au fost invocate soluții din practica judiciară.
Intimații nu au depus întâmpinare.
În recurs, în cadrul probei cu înscrisuri, a fost depusă la dosar adresa nr. 2/8722/3.09.2009 emisă de Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Referitor la criticile subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, Curtea reține că acestea nu pot fi primite.
În mod corect instanța de fond a reținut că drepturile și obligațiile judecătorilor sunt reglementate de Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară.
Codul muncii dispune la art.39 alin. 2 lit. f) în sensul că salariatului îi revine obligația de a respecta secretul de serviciu.
Potrivit art.16 alin.1 din Codul d eontologic al magistraților, aprobat prin Hotărârea nr. 144/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, magistrații au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
Nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară potrivit art.99 lit. d) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.
În mod corect instanța de fond a reținut că beneficiază de sporul de confidențialitate personalul din instituțiile și autoritățile publice care gestionează informații clasificate din clasa secrete de stat și secrete de serviciu și pentru care, prin acte normative specifice se prevede acordarea acestui spor.
Este, de asemenea, corectă concluzia instanței de fond în sensul că sporurile pretinse de intimații reclamanți trebuie să fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea, atâta timp cât aceștia lucrează efectiv în condițiile prescrise de lege, având obligații cărora le corespunde dreptul la plata sporurilor respective.
Ca atare, magistrații care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri.
Or, despăgubirile nu pot fi stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul/indemnizația de bază prevăzute de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal.
Prin urmare, instanța de fond nu a extins, în cazul reclamanților, în mod nepermis efectele vreunui act normativ aplicabil altor categorii de salariați și nici nu a refuzat aplicarea actelor normative speciale, cu putere de lege, incidente în cazul categoriei profesionale din care intimații reclamanți fac parte, ci doar a indicat criteriile de determinare a cuantumului despăgubirilor avute în vedere, câtă vreme aceste despăgubiri nu pot fi stabilite în mod arbitrar.
De asemenea, se reține că, în mod corect Tribunalul s-a raportat la interpretarea dată dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, cu referire la art. 16 alin. 1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților, prin Decizia nr. 46/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii, decizie obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
Prin menționata decizie, Instanța Supremă a statuat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Curtea constată că, prin interpretarea dată dispozițiilor legale mai sus evocate, așa cum s-a arătat în cele ce preced, prima instanță nici nu a refuzat aplicarea vreunui act normativ, nici nu a adăugat la lege și nici nu a creat norme pe cale judiciară, substituindu-se puterii legiuitoare.
Așa fiind, se reține că soluția instanței de fond nu este pronunțată cu nesocotirea deciziilor Curții Constituționale nr. 818-820/2008 și nr. 1325/2008, astfel cum susține recurentul, neputând fi primite nici criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă.
Sub aspectul celei din urmă critici formulate de recurent în sensul că nu există certitudine în ceea ce privește menținerea raporturilor de muncă între reclamanți și pârâți pentru viitor, se reține că este întemeiată în privința intimatelor, și, ale căror raporturi de muncă au încetat în cursul anului 2009.
Prin urmare, Curtea, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură civilă, urmează să admită recursul și să modifice în parte sentința atacată, în sensul obligării pârâților la plata sporului de confidențialitate pentru intimatele reclamante mai sus menționate pe perioada încadrării, până la încetarea raporturilor de muncă, după cum urmează: pentru reclamanta pe perioada 01.09.2005-03.03.2009, pentru reclamanta pe perioada 01.09.2005-06.04.2009 și pentru reclamanta pe perioada 01.09.2005-02.03.2009.
Cum legalitatea și temeinicia sentinței recurate se verifică în raport de situația existentă la data pronunțării acesteia și întrucât recurentul nu a formulat alte critici, neexistând nici motive de ordine publică pe care Curtea să le invoce din oficiu, celelalte dispoziții ale sentinței urmează a fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentulMinisterul Justiției și Libertăților,cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.2092 din data de 12.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.6052/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimații(), (), (), () -, I, (),toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Curtea de APEL BUCUREȘTI, nr. 5, sector 4, camera E 81, Curtea de APEL BUCUREȘTI, cu sediul în B, nr. 5, sector 4,și Ministerul Finanțelor Publice,cu sediul în B,-, sector 5, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr. 1-3, sector 1.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Obligă pârâții la plata sporului de confidențialitate pentru reclamanta pe perioada 01.09.2005-03.03.2009, pentru reclamanta pe perioada 01.09.2005-06.04.2009 și pentru reclamanta pe perioada 01.09.2005-02.03.2009.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.11. 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. /tehnored.
25 ex./17.11.2009
Jud.fond: /
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Uță Lucia, Cristescu
