Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 665/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 665
Ședința publică de la 20 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doina Vișan
JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 3: Lucian Bunea
Grefier - -
XXX
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI împotriva sentinței civile nr. 1690 din 03.10.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, PRIMĂRIA ORAȘULUI, PRIMARUL ORAȘULUI, DIRECȚIA DE SERVICII COMUNALE, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul pârât CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI reprezentat de avocat, lipsind intimații, PRIMĂRIA ORAȘULUI, PRIMARUL ORAȘULUI, DIRECȚIA DE SERVICII COMUNALE.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea constatând cauza în stare de judecată a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii.
Avocat reprezentanta recurentului pârât Consiliul Local al Orașului solicită admiterea recursului modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii și invocă lipsa calității procesuale pasive a Consiliului Local, nefiind titularul unei obligații corelative în cadrul raportului juridic de muncă al reclamantei.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința civilă nr. 1690 din 03.10.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr- s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimații Primarul orașului și Primăria orașului, cu sediile în,-, județul
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimatul Consiliul Local.
S-a admits în parte cererea formulata de petenta, împotriva intimaților Consiliul Local și Direcția de Servicii Comunale.
Au fost obligați intimații Consiliul Local și Direcția de Servicii Comunale la plata către petentă a indemnizației de dispozitiv, în procent de 25% din salariul de bază, pentru perioada 27.06.2004-22.08.2006r, sume care urmează să fie actualizate în funcție de indicele de inflație.
S-a respins cererea pentru perioada 24.01.2004-26.06.2004 ca fiind prescrisa și pentru perioada 23.08.2006 și în continuare.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Petenta a fost salariata intimatei Direcția de Servicii Comunale cu contract individual de munca in functia referent III/P/1 până la data de 23.08.2006 când a fost numită în funcție publică, pe același post.
Potrivit art.91/1 din Legea nr.188/1999 privind statutul functionarului public, modificata prin Legea nr.251/2006,cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al functionarului public sunt de competenta instantelor de contencios administrativ, cu exceptia situatiilor pentru care este stabilita expres prin lege competenta altor instante.
Prin urmare, pentru perioada începând cu 23.08.2006 și în continuare, competența de soluționare a cererii aparține Secției comerciale și de contencios administrativ a Tribunalului Gorj, petenta urmând să se adreseze acesteia, astfel încât instanța s-a pronunțat pentru perioada 24.01.2004-22.08.2006, perioadă în care petenta a fost încadrată cu contract individual de muncă.
Excepția privind lipsa calității procesuale pasive invocată de intimații Primăria orașului, Primarul orașului a fost considerată întemeiată și a fost admisă, cu motivarea că între petentă și aceste instituții nu există raporturi de muncă, și nici nu sunt ordonatori de credite pentru intimata Direcția de Servicii Comunale.
În schimb, a fost respinsă excepția privind lipsa calității procesuale pasive invocată de intimatul Consiliul local, acesta având calitatea de ordonator de credite pentru intimata Direcția de Servicii Comunale.
Prin pct.9.2 din Ordinul Ministrului Administratiei si Internelor nr.496/28.07.2003 s-a stipulat faptul ca indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
In sensul acestui ordin, prin personal civil se înțelege,funcționarii si personalul contractual din cadrul ministerului Administrației si Internelor.
Personalul civil din acest minister beneficiază de drepturile stabilite prin Legea nr.138/1999 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publica si siguranță națională, precum si de acordarea unor drepturi salariale personalului civil din instituții, cu excepția celor din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut la art.13 din lege, precum si de cele prevăzute de reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar.
Lecturând art.13 din Legea nr.138/1999 se reține:, cadrele militare in activitate, militarii angajați pe baza de contract si salariații civili beneficiază de indemnizație de dispozitiv lunara de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comanda si gradații, respectiv din salariul de baza."
Mai mult decât atât, potrivit adresei nr.-/25.08.2003, Guvernul României prin Ministerul Administrației si Internelor a comunicat către toate prefecturile că acordarea indemnizației de dispozitiv de 25% conform Ordinului Ministrului Administrației si Internelor nr.496/28.07.2003 se aplica la salariul de baza care cuprinde salariul de încadrare, salariul de merit, indemnizația de conducere.
De aceasta indemnizație urmând sa beneficieze tot personalul mai puțin prefectul si subprefectul.
Din economia textelor legale amintite rezulta ca petenta este îndreptățită la plata indemnizației de dispozitiv conform Ordinul Ministrului Administrației si Internelor nr.496/28.07.2003, în procent de 25% din salariul de bază, pentru perioada 27.06.2004-22.08.2006, sume care urmează să fie actualizate cu indicele de inflație.
Pentru perioada 24.01.2004-26.06.2004, dreptul material la acțiune este prescris, deoarece termenul de prescripție potrivit art.283 alin.2 din Codul muncii este de trei ani de la nașterea dreptului, or, în cazul de față, petenta solicită plata unor drepturi salariale începând cu data de 24.01.2004, prin acțiunea introdusa la 27.06.2007, fiind îndeplinit astfel termenul de prescripție pentru perioada 24.01.2004-26.06.2004.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Consiliul Local, criticând-o pentru nelegalitate întrucât prima instanță în mod greșit a reținut calitatea sa procesuală pasivă, deși acesta nu este parte în contractul de muncă.
Pe fondul cauzei, recurentul critică sentința, precizând că instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că prevederile Ordinului MAI nr. 496/2003 se aplică și salariaților din administrația publică locală.
Fiind dat în aplicarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar, Ordinul MAI nr. 496/2003 nu se referă la angajații din cadrul administrației publice locale.
În drept, recurentul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 din Codul d e procedură civilă.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Se constată din verificarea carnetului de muncă, precum și a contractului individual de muncă, dovezi administrate la instanța de fond, că raportul de muncă a intervenit între reclamant - în calitate de angajat și Direcția de Servicii Comunale - în calitate de angajator.
Cererea de chemare în judecată are ca obiect plata unor drepturi salariale, iar salariul reprezintă un element esențial al contractului individual de muncă.
Potrivit art.40 alin. 2 lit. c) din Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Cum obligația de plată a drepturilor salariale, fie decurgând din lege, fie din contractul individual de muncă aparține angajatorului,raportul de muncă având caracter personal,iar recurentul nu are această calitate deoarece contractul individual de muncă(fila 12-13,dosar recurs) a fost încheiat începând cu data de 01 04 2006 cu DIRECȚIA DE SERVICII COMUNALE,Curtea constată că în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea CONSILIULUI LOCAL AL ORAȘULUI la plata indemnizației de dispozitiv începând cu această dată.
Prin urmare, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurent este întemeiată, iar sentința instanței de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii fiind incident motivul prevăzut de art. 304 pct.9 din Codul d e procedură civilă.
Pentru perioada anterioară acestei date, când intimata a avut calitatea de salariata a serviciului public din cadrul Consiliului Local, așa cum rezulta din conținutul carnetului de munca, si deci avea calitatea de angajat al recurentei, Curtea constată că instanța de fond în mod greșit a obligat recurentul CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI la plata indemnizației de dispozitiv în cuantum de 25 % din salariul de bază deoarece Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr.496/2003 a fost dat în aplicarea Legii nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar,care în art.1 prevede că dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Intimata a solicitat acordarea sporului de dispozitiv invocând prevederile. nr. 496/28.07.2003.
Dar acest ordin a modificat. 275/2002 care stabilește condițiile de aplicare a anumitor prevederi legale referitoare la salarizarea personalului militar si civil din Ministerul d e Interne.
Odată cu modificările structurale survenite ca urmare a reorganizării in Ministerul Administrației si Internelor, prin. 496/2003 s-au adus modificări in ceea ce privește acordarea indemnizației de dispozitiv si personalului civil ce-si desfășoară activitatea in domeniul administrației publice.
Ordinul definește personalul civil ca fiind funcționarii publici si personalul contractual din. Administrației si Internelor, urmând a se observa structura organizatorica, astfel cum a fost stabilita prin HG725/2003.
De altfel, Ordinul, fiind un act normativ de stabilire a unor masuri tehnico-organizatorice, detalieri si concretizări ale dispozițiilor legale superioare, emis in speța de fata de către ministrul Administrației si Internelor, in realizarea propriilor atribuții specifice si pentru aplicarea dispozițiilor legale referitoare la propriul domeniu de reglementare, nu-si găsește aplicabilitate in cazul autorităților administrației publice locale, care se bucura de autonomie proprie si care are propria autoritate deliberativa si executiva.
Salarizarea personalului contractual din sectorul bugetar nu se poate realiza decât in limitele propriei legislații de reglementare si nu prin preluarea unor instituții care-si găsesc aplicabilitate in alte domenii de activitate, ca urmare a aplicării principiului prestabilirii salariilor personalului din autoritățile si instituțiile publice prin lege.
In concluzie, atâta timp cât ordinul respectiv nu vizează categoria salariaților din administrația publica locala este evident faptul că reclamanta nu poate invoca prevederile acestui ordin, cu privire la solicitarea sa de acordarea sporului de dispozitiv.
Față de aceste aspecte,Curtea urmează ca în baza art.312 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă urmează să admită recursul formulat de recurentul CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI,să modifice sentința în sensul că va respinge acțiunea față de acesta.
Va menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI împotriva sentinței civile nr. 1690 din 03.10.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, PRIMĂRIA ORAȘULUI, PRIMARUL ORAȘULUI, DIRECȚIA DE SERVICII COMUNALE, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică în parte sentința, în sensul că respinge acțiunea față de intimatul Consiliul Local al Orașului.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Februarie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.
03.03.2008
Tehn./Ex.2/
/ și
Președinte:Doina VișanJudecători:Doina Vișan, Mihaela Mitrancă, Lucian Bunea