Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 6664/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 6664

Ședința publică de la 24 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Camelia Șelea

JUDECĂTOR 2: Marin Panduru

JUDECĂTOR 3: Ioana Moțățăianu

Grefier: - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr.6328/13.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect "drepturi bănești".

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă avocat, lipsind intimata reclamantă

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții prezente asupra recursului.

Avocat, pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței de fond în sensul respingerii acțiunii.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Constată că la data de 11.07.2008, reclamantă, a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtei SC SA, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata suplimentărilor salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă, în luna octombrie, în cuantum de un salariu minim pe ramură, pentru anul 2005, și valoarea actualizată a acestor drepturi bănești, până la plata efectivă în baza art.176 alin.1 și 2 din CCM la nivelul Energie Electrică, petrol și Gaze, și pentru sporurile de condiții grele și deosebit de periculoase, pentru anul 2005, precum și la plata contavalorii cantității de 4000mc de gaze naturale.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost salariata pârâtei, conform mențiunilor din carnetul de muncă și că, potrivit dispozițiilor art. 176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Energie Electrică, Petrol și Gaze, pentru anii 2004-2007, trebuia să beneficieze de o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă în cuantum minim de un salariu minim pe ramură, iar potrivit dispozițiilor art. 178 alin.1 din la nivel de Grup de Unități din Industria pe anul 2007 trebuia să beneficieze de un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale.

Reclamanta a mai motivat că pârâta nu a prevăzut aceste drepturi în la nivel de unitate și în acest caz avea obligația să respecte prevederile din la nivel superior.

Cu privire la capătul 2 de cerere, s-a arătat că diferențele solicitate sunt cuvenite deoarece nu au fost respectate prevederile art.128 alin.5, art.129 alin.1, 2 și 3 și anexa nr.3 bis din CCM pentru anii 2005, 2006 și 2007, în sensul că salariul de bază minim trebuia să fie de 1,76 ori mai mare decât salariul minim pe economie actualizat.

Pârâta formulat întâmpinare, prin care a invocat în principal excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea că atât suplimentarea salarială pentru aprovizionarea toamnă-iarnă, cât și acordarea contravalorii unei cote de gaze, este nejustificată, în sensul că reclamanta nu a dovedit că a desfășurat activități în salariul de bază al fiecărui salariat..

Referitor la condițiile grele de muncă, s-a observat faptul că reclamanta nu a desfășurat activități în condiții grele de muncă și deosebit de periculoase, deoarece nu a făcut dovadă în acest sens.

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtă, instanța a respins-o, fiind vorba de suplimentări drepturi salariale, astfel încât, termenul de prescripție este de trei ani conform dispozițiilor art.283 alin.1 lit.c Codul Muncii.

Tribunalul Gorj, prin sentința nr.6328/13.11.2008, a admis în parte acțiunea, cu precizarea ulterioară, formulată de reclamantă, împotriva pârâtei

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă, în cuantum de un salariu minim pe ramură, conform art.176 alin.1 și 2 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze valabil pentru anii 2005-2007, reactualizate la data plății.

Au fost respinse celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

Pentru se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Cu privire la excepția nulității absolute, instanța a respins-o deoarece potrivit art.176 alin 1 din CCM " ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat", acesta fiind parte integrantă a CCM la nivel de unitate, înregistrat conform Legii nr.130/1996 la - Municipiul B sub nr.9002/31.10.2003.

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a respins-o cu motivarea că drepturile solicitate de petenți fiind de natură salarială, termenul de prescripție este de 3 ani, conform dispozițiilor art. 283 lit. "c" Codul Muncii.

Pe fond, s- reținut că susținerea pârâtei, în sensul că drepturile solicitate ar fi fost introduse în salariul de bază nu a fost dovedită și nu poate fi reținută din următoarele considerente:

O astfel de includere este contrară legii și ar determina un mod arbitrar din partea patronatului de a stabili un salariu de bază, în care sunt incluse toate drepturile bănești ce li se cuvin salariaților, fără ca acesta să poată fi controlat în primul rând de salariat, precum și de celelalte autorități, care au în competență acest aspect.

În al doilea rând, s-ar încălca clauzele negociate prin contractele colective de muncă pe ramură, cât și la nivel de unitate, care reprezintă legea părților prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă, conform dispozițiilor art. 236 Codul Muncii.

În al treilea rând, s-ar încălca dispozițiile art.154 Codul Muncii care arată că salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat, în baza contractului individual de muncă, iar dispozițiile art.155 menționează că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri;astfel că pârâta face confuzie între noțiunea de salariu în care se cuprind toate drepturile ce se acordă unui salariat în echivalent bănesc cu salariul de bază, care reprezintă salariul de încadrare al fiecărui salariat în parte, în raport de munca prestată, calificarea acestuia, funcția ocupată.

În art. 159 din Codul Muncii se reglementează salariul de bază minim brut pe țară și care reprezintă punctul de plecare pentru fiecare angajator în parte la stabilirea salariului de bază prin contractul individual de muncă.

În altă ordine de idei, dacă din salariul de bază s-ar deduce c/val. adaosurilor prevăzute la art.176 din CCM la nivel de ramură, respectiv Paști, C, aprovizionare toamnă-iarnă și c/val. ajutorului material reprezentând cota de gaze naturale de 4000 mc./anual, despre care intimata susține că au fost introduse în salariul de bază din anul 1997, ar rezulta un salariu de bază egal sau mai mic decât salariul minim pe economie.

În această situație reclamanta nu a avut un salariu care să corespundă muncii prestate, pregătirii profesionale și nu a beneficiat de indexările și majorările acordate prin hotărâri de guvern sau la nivel de societate cu ocazia negocierilor.

Cu privire la plata diferențelor salariale rezultate prin neaplicarea corectă a art.128 alin.5, art.129 alin.1, 2 și 3 și anexa nr.3 bis pentru anii 2005, 2006 și 2007, instanța a reținut că acesta este neîntemeiat, cu motivarea că, din analiza datelor privind salariile minime de bază și salariile brute menționate în carnetele de muncă ale petenților depuse la dosar, se constată că au fost respectate clauzele contractuale invocate de reclamantă.

Astfel, potrivit art.128 alin.5 lit.a din CCM,În cadrul, filialelor, sucursalelor și subunităților nominalizate în Anexa nr.1, valoarea salariului de bază minim este: pentru stabilirea drepturilor care se acordă în funcție de salariul minim (adaosul pentru condiții de șantier, decontarea valorii sicriului, negocierea sumei acordate cu ocazia Zilei petrolistului, stabilirea sumei zilnice pentru alimentație protecție efort) valoarea salariului de bază minim este de minim 1,76 ori mai mare decât salariul minim pe economie actualizat."

S-a reținut astfel că stabilirea salariului de bază minim în modalitatea prevăzută de art.128 alin.5 lit.a din CCM avea loc doar în situația în care reclamanta ar fi fost în situația de a beneficia de drepturile menționate în respectivul articol

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SA crititcând-o ca netemeinică și nelegală.

În motivarea recursului s-a arătat că, fără nicio motivare, instanța a respins excepția dreptului la acțiune, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prevederile art.283 alin. 1 lit. c din Codul Muncii, acțiunea fiind supusă prescripției extinctive de trei ani.

Pe fond, instanța a admis acțiunea cu motivarea că pârâta nu a făcut dovada introducerii acestor sume în salariul de bază și o astfel de introducere ar fi contrară legii și ar încălca clauze negociate prin contractele colective la nivel de ramură și dispozițiile art.154 din Codul Muncii.Această motivare a instanței nu poate fi reținută datorită faptului că includerea cotei de gaze și primei de aprovizionare toamnă-iarnă în salariul de bază s-a hotărât prin CCM-uldin anul 1997, acest CCM fiind semnat de Patronat și Sindicat și a reprezentat legea părților; altfel, după anul 1997 aceste prime nu au mai fost prevăzute de CCM-urile la nivel de unitate.

Cu privire la capătul de cerere privind cota de gaze, prin dispozițiile art.187 alin. 2 din contractul colectiv de muncă nivelul ramurii energie electrică, petrol și gaze nr.288/2006, prevede faptul că, salariații vor beneficia de ajutorul social constând în plata contravalorii unei cote determinate de gaze naturale, doar în măsura în care acest drept nu a fost compensat prin majorarera salariului de bază.

Recursul este fondat și se va admite pentru următoarele considerente:

Privitor la natura juridică a drepturilor solicitate prin acțiune și la excepția prescripției extinctive, criticile sunt neîntemeiate.

In mod greșit recurenta apreciază că sunt aplicabile în speță dispozițiile art. 283 alin. 1 lit."e" din Codul Muncii, considerând că este prescris dreptul material al acțiunii formulată de către intimatul - reclamant, constatând în mod eronat ca fiind aplicabil termenul de prescripție de 6 luni pentru exercitarea dreptului la acțiune.

Dispozițiile art. 283 alin. 1 din Codul Muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit."c", termenul de 3 ani, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale salariaților față de angajator și termenul de 6 luni menționat la art. 283 lit."e" Codul Muncii, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia.

Pentru a se reține aplicabilitatea unuia din cele două termene de prescripție, de 3 ani sau de 6 luni, trebuie clarificată natura juridică drepturilor solicitate prin acțiune.

Curtea apreciază că drepturile ce fac obiectul acțiunii introductive au natura juridică a unor drepturi salariale neacordate. Acest fapt rezultă din cuprinsul art. 187 alin.2 CCM la nivel de ramură în care se precizează că modalitatea principală de acordare a acestui ajutor material este compensarea prin majorarea salariului de bază. Prin urmare, așa cum s-a dovedit, părțile semnatare ale CCM au convenit introducerea acestui ajutor în salariul de bază, devenind parte componentă a salariului de bază, astfel încât natura juridică a drepturilor solicitate prin acțiunea introductivă este aceea a unor drepturi salariale neacordate prev.de art. 283 alin.1 lit.c Codul Muncii.

Prin urmare, termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prev.de art. 283 lit."c" Codul Muncii.

În ceea ce privește cererea având ca obiect contravaloarea unei cote de gaze naturale, prima instanță a constatat că este nefondată, avându-se în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 187 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de - salariații agenților economici nominalizați în Anexa 1 pct. B primesc anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, iar la alin.2 al art. 187 se precizează faptul că de același drept beneficiază salariații avuți în vedere la alin.1 și cei ai agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.

Acordarea acestor drepturi se regăsește și art. 178 din CCM la nivel de grup de unități din industria petrolieră, unde se face aceeași mențiune în sensul că aceste drepturi vor fi introduse în salariul de bază și numai în situația în care nu s-a convenit prin act adițional la CCM introducerea în salariul de bază, va fi stabilită modalitatea concretă de acordare la nivelul agentului economic.

Această mențiune a introducerii dreptului reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale în salariul de bază apare și în CCM la nivelul SC SA 1997, în care se precizează la art. 176 alin.1 că începând cu 01 iunie 1997 ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază.

Din adresa nr. 1721 din 18 iulie 1997 emisă de RA ( fila 16 dosar recurs), rezultă că la data de 16 iunie 1997 s-a semnat un protocol între RA și prin care s-a convenit majorarea veniturilor salariale cu 1.27 în medie pe regie începând cu data 01 iulie 1997, astfel încât sucursalele au fost înștiințate în acest sens și s-a solicitat trimiterea urgentă a situației pentru a se putea defalca fondurile de salarii pe sucursale.

Din adresele IP nr.1738 din 21 iulie 1997 și nr.1818 din 21 iulie 1997 ( filele 16 verso și 17 dosar recurs) rezultă faptul că acest coeficient de 1.27 s-a stabilit să se aplice la salariile de bază ale personalului, iar calculul fondului de salarii repartizat s-a făcut pe baza coeficientului de majorare mediu pe RA, care cuprinde și prevederile art. 176 alin.1 din CCM în vigoare, ultima adresă fiind semnată de reprezentantul și reprezentantul.

Prin urmare, este dovedit faptul că acest drept reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale a fost introdus în salariul de bază al salariaților începând cu anul 1997, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 187 alin.2 din CCM la nivel de ramură.

Mai mult, din prevederile art. 176 din CCM pe anul 1998 rezultă că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM /1997, confirmând faptul că respectiva măsură a reprezentat tocmai includerea acestui ajutor în salariul de bază.

Aceste drepturi au fost stabilite și acordate, fiind incluse în salariul de bază la nivelul anului 1997, precum și în continuare în anii ulteriori, dar fără a mai exista alte negocieri în acest sens, astfel cum rezultă din prevederile art. 176 CCM /2008 în care se face precizarea că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997, fiind inclus în salariul angajaților și va rămâne așa până când și vor conveni altfel.

În aceste condiții sunt apreciate ca întemeiate criticile recurentei în ceea ce privește fondul cauzei.

Astfel, este întemeiat și cel de-al doilea motiv de recurs care vizează că, în mod greșit prima instanță a admis acțiunea formulată de reclamantă în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă în cuantum de un salariu minim pe ramură pe aceeași perioadă, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 176 alin. 1 și 2 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze valabil pentru anii 2005-2007.

Astfel, potrivit art.176 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze:"Cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, ziua meseriei, C și luna octombrie, pentru aprovizionarea toamnă-iarnă, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.

Fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.

Condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare".

Prin alin.6 se prevede:"Fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază".

Dispoziții similare există și în art.170 din contractul colectiv de muncă la nivelul grupurilor de unități din industria petrolieră.

Recurenta pârâtă a preluat prin transfer în 2002-2003 personalul de la fosta sucursală " " Ba S NP, iar anterior acestei perioade în contractul colectiv de muncă la nivelul SC 1998 s-a prevăzut prin art.168 alin.2 "Suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază", conform telexului 2412/1998.

In cuprinsul acestuia s-a menționat că se majorează salariile de bază brute ale personalului începând cu 01.03.1998, pentru aplicarea prevederilor art.168 alin.3 din contractul colectiv de muncă.

În condițiile în care dreptul la suplimentări salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă a fost introdus în salariul de bază al salariaților, în modalitatea menționată, cu începere din 1998, se constată că a fost îndeplinită condiția de la art.176 alin.6 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.

Instanța a făcut o aplicare greșită a prevederilor legale și eronat a apreciat că nu au fost respectate prevederile art.176 alin.1și 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, deși suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază.

Ca atare, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va modifica sentința în sensul respingerii cererii privind aprovizionarea toamnă - iarnă și va menține restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr.6328/13.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.

Modifică sentința în sensul că respinge cererea privind aprovizionarea toamnă-iarnă.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Decizie irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 24 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.Jud.MP

Tehn.MM/3ex/03.12.2009

Președinte:Camelia Șelea
Judecători:Camelia Șelea, Marin Panduru, Ioana Moțățăianu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 6664/2009. Curtea de Apel Craiova