Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 6789/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.3230/2009
SECȚIA A VII-A - CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.6789/
Ședința Publică din data de 24 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Farmathy Amelia
JUDECĂTOR 3: Zeca Dorina
GREFIER: - -
*********************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți: G, -, și, împotriva sentinței civile nr. 365 LM din data de 15.02.2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Finanțelor Publice și cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, citat în calitate de expert - având ca obiect"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns: recurenții-reclamanți: G, -, și, intimații-pârâți: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, Ministerul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Ministerul - Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Finanțelor Publice, și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, citat în calitate de expert.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că la dosar s-a depus prin serviciul "Registratură" al secției, la data de 16.11.2009, de către recurenta-reclamantă, o cerere prin se care solicită repunerea cauzei pe rol, ca urmare a suspendării judecății ce s-a dispus prin încheierea de ședință din data de 20.10.2009, în temeiul dispozițiilor art. 155 ind. 1 Cod proc. civilă, având în vedere faptul că la dosar s-au depus toate documentele solicitate de către instanța de judecată.
Se mai arată faptul că, prin cererea de repunere pe rol a cauzei formulată la data de 06.11.2009 (fila 99 dosar recurs), recurenții-reclamanți au solicitat judecarea pricinii în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod proc. civilă.
Curtea, încuviințează această cerere și, pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 245 pct. 1 Cod proc. civilă, dispune repunerea pe rol a cauzei.
Curtea, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, la fond, a pârâtului Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, cât și a Ministerului Finanțelor Publice, în nume propriu, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților în ceea ce privește pretențiile aferente perioadei septembrie 2004 - 13 noiembrie 2004 și reține cauza în pronunțare atât pe aceste excepții, cât și pe recursul declarat de recurenții-reclamanți.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 365 LM din data de 15.02.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă, a respins excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, invocată de acest minister.
De asemenea, a respins acțiunea reclamanților: G, -, și, formulată în contradictoriu cu pârâții: Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, citat în calitate de expert.
Totodată, a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
A respins acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca fiind introdusă împotiva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, cu privire la excepția necompetenței sale materiale în ceea ce privește soluționarea, în fond, a cauzei, Tribunalul a reținut că această excepție este neîntemeiată, întrucât, prin acțiunea formulată, reclamanții au solicitat plata unor drepturi salariale de care beneficiază în prezent alte categorii de salariați, prezenta cauză fiind un conflict de muncă în înțelesul dispozițiilor art. 282 - 284 din Codul muncii, pentru a cărui soluționare competența revine, în primă instanță, Tribunalului, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. c) Cod proc. civilă.
De asemenea, cu privire la cererea de chemare în garanție a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice (fost Ministerul Economiei și Finanțelor), cerere formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Tribunalul a reținut că această cerere este neîntemeiată, întrucât Ministerul Economiei și Finanțelor nu este ordonator principal de credite în raporturile de serviciu dintre reclamanți și ceilalți pârâți.
Totodată, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul a reținut că aceasta este neîntemeiată, întrucât pârâtul are competența legală de a propune elaborarea proiectelor de legi privind rectificarea bugetului, fundamentată pe necesarul de credite bugetare, având în vedere și eventualele hotărâri judecătorești, prin care sunt obligați la plata drepturilor salariale.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Tribunalul a reținut că aceasta este întemeiată, astfel că a admis-o, reținând că în cauză nu există o hotărâre dată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, care să fie supusă analizei instanței.
Pe fondul cauzei, prima instanță a apreciat că acțiunea formulată de reclamanți este neîntemeiată, astfel că respins-o ca atare.
Ca urmare, s-a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile de justiție, fiind angajați în calitate de procurori, salarizarea efectuându-se conform nr.OUG 177/2002 și că sporul pentru confidențialitate de 15%, solicitat prin acțiune, nu este prevăzut pentru această categorie de personal.
Cât privește actele normative invocate și anume: Legea nr. 446/2006 pentru aprobarea nr.OG 19/2006, nr.OG 6/2008, Legea nr. 656/2002, nr.OG 137/2000, Tribunalul a constatat că acestea se referă la acordarea sporului de confidențialitate altor categorii de personal, din alte sectoare de activitate.
Astfel, a reținut că, neexistând un act normativ, în vigoare, care să prevadă sau să garanteze drepturile procurorilor la sporul de confidențialitate solicitat de aceștia, nu se poate pune problema unei discriminări.
Împotriva sus-menționatei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, reclamanții: G, -, și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții-reclamanți au arătat că fac parte din categoria personalului din unitățile de justiție, unități finanțate de la bugetul de stat, raporturile juridice de muncă fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art. 1 și art. 295 alin. 2 din acest Cod.
Precizează că, prin însăși natura sa, activitatea judiciară implică administrarea sau contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind: arestări, interceptări, telefonice, martori sub acoperire etc.
Mai precizează că, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate i-a fost recunoscut și dreptul corelativ material, conform dispozițiilor art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din nr.OG 137/2000, art. 3 din nr.OG 38/2003, art. 13 alin. 1 din nr.OUG 123/2003, art. 3 din nr.OG 19/2006, art. 15 alin. 1 din OG nr. 6/2008, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006.
Recurenții-reclamanți arată că toate persoanele din cadrul unităților bugetare, inclusiv recurenții, sunt într-un raport juridic de muncă generat de Codul muncii, că toate prestează o muncă și se supun obligației de confidențialitate (care este o clauză legală, obligatorie, a raportului de muncă, raport care are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic), indiferent de categoria socio-profesională - funcția deținută, conform dispozițiilor art. 26 raportate la dispozițiile art. 1 și art. 295 alin. 2 din Codul muncii.
Ca atare, mai arată că obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități în temeiul unui raport de muncă, indiferent de felul raportului de muncă și al funcției deținute.
Precizează, însă, că este de remarcat că deși ei, recurenții-reclamanți, își execută obligația de confidențialitate - fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare - totuși, pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, lor nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din bugetar.
Susțin că nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii lor de la acordarea sporului solicitat, deoarece criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul și același: efectul obligației de confidențialitate, impus în mod legal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte.
În concluzie, recurenții-reclamanți apreciază că sunt discriminați, în sensul dispozițiilor art. 1 alin. 1 - 3, art. 16 din nr.OG 137/2000, întrucât lor le-a fost refuzat acest spor nu pentru că nu ar fi îndeplini condiția normativă de acordare (condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate), ci sub pretextul că aparțin unei anumite categorii profesionale, criteriu declarat, în mod expres, de lege, ca fiind discriminatoriu, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000.
Consideră că discriminarea rezultă și din prevederile art. 7 și ale art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, ale art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974, ale art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv din Protocolul nr. 12 la această Convenție, ale art. 4 din Cartea socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999), ale art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a), art. 40 alin. 2 lit. c) și lit. f), art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003 și ale art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 din Constituția României.
Nu indică temeiurile juridice ale cererii lor de recurs.
Deși legal citați, intimații nu au formulat întâmpinări, însă prin Concluziile scrise formulate, intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea, ca nefundat, a recursului declarat de către recurenții-reclamanți și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței atacate.
Intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție invocă Decizia pronunțată la data de 27 mai 2009 de către Curtea Constituțională, în soluționarea conflictului de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte și Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele Românie, în temeiul dispozițiilor art. 146 lit. e) din Constituție.
În prezentul recurs s-a dispus, din oficiu, de către C, administrarea probei cu înscrisuri, apreciată ca fiind legală, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, cât și singura admisibilă în această fază a judecății, potrivit dispozițiilor art. 305 Cod proc. civilă, în administrarea căreia recurenții-reclamanți, la cererea instanței de recurs, au depus la dosar, ca înscrisuri noi, carnetele lor de muncă în copie certificată, pentru a face atât dovada calității de procurori, cât și a perioadelor de activitate desfășurată în aceste funcții.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate prin cererea de recurs, precum și, sub toate aspectele, din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 3041Cod proc. civilă, Curtea reține următoarele:
Întrucât recurenții-reclamanți nu au indicat temeiurile juridice ale cererii lor de recurs, indicând doar normele de drept substanțial aplicabile în speță, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. 3 Cod proc. civilă, apreciază că dezvoltarea motivelor de fapt invocate face posibilă încadrarea lor în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, astfel că va analiza prezentul recurs prin prisma acestor temeiuri de drept.
Cât privește recursul, Curtea reține că, prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanții, având funcția de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale, au solicitat plata drepturilor bănești, actualizate cu coeficientul de inflație, precum și cu aplicarea dobânzii legale aferentă debitului principal, reprezentând sporul de confidențialitate în procent de 15% din salariul de bază brut lunar, începând cu luna septembrie 2004, susținând că prin necalcularea acestui spor, ei sunt discriminați în raport cu funcționarii publici prevăzuți în Legea nr.444/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.19/2006.
Curtea mai reține că prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate prin norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă.
În această categorie intrăraporturile de serviciuale funcționarilor publici civili sau militari, ale soldaților și gradaților, ale persoanelor care dețin demnități publice,ale magistraților și magistraților asistenți, ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea, raporturile de muncă ale membrilor cooperatori și raporturile juridice de muncă născute în baza încheierii contractului individual de muncă.
Magistrații constituie o categorie specială de personal care își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncăsui generis, raport juridic ce are la bază un acord de voință, un contract nenumit, de drept public încheiat cu însuși statul, reprezentat de Președintele României și de Consiliul Superior al Magistraturii.
Ulterior numirii, părți în raporturile de muncă ale magistraților sunt, în puterea legii, ca exponenți ai puterii judecătorești a statului, Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe și parchete de pe lângă acestea, atribuțiile persoanelor juridice respective fiind, exclusiv, de natură funcțională, operatorie.
atribuții clasice ale angajatorului, chiar esențiale, sunt exercitate de către Președintele României și Consiliul Superior al Magistraturii, deci de alte autorități decât persoanele juridice parte în raporturile de muncă ale magistraților.
Drepturile și obligațiile acestor categorii de personal sunt reglementate de Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și Legea nr.304/2004. privind organizarea judiciară.
În ceea ce privește drepturile și obligațiile personalului auxiliar de specialitate acestea sunt reglementate de Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările și completările ulterioare.
Ceea este comun magistraților (procurori, judecători și cei asimilați acestora), magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate,în ceea ce privește problema pusă în discuție, este faptul că atribuțiile și responsabilitățile fiecărui post, condițiile de muncă, cât și cuantumul indemnizațiilor/salariilor nu pot fi negociate în mod individual, deoarece ele sunt stabilite de lege sau de regulamentele aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii.
Codul muncii statuează, în art.39 alin.2 lit. f), că salariatului îi revine obligația de a respecta secretul de serviciu, dispoziții ce se coroborează cu dispozițiile art.36 alin.3 Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și cu art.16 alin.1 din Codul d eontologic al magistraților, aprobat prin Hotărârea nr. 144/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr.382 din 6 mai 2005, potrivit căroramagistrații au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
Nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară potrivit art.99 lît.d din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.
Totodată, conform art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul d eontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, aprobat prin Hotărârea nr. 145/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr.382 din 5 mai 2005, personalul auxiliar de specialitate este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea, în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în executarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
În conformitate cu prevederile art.3 din Ordonanța Guvernului nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, aprobată prin Legea nr.444/2006 publicată în Monitorul Oficial nr.978 din 7 decembrie 2006, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate. Funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate. Unitățile, categoriile de personal, condițiile de acordare și cuantumul sporului de confidențialitate se stabilesc prin ordin al ministrului sau al conducătorului instituției centrale din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
De asemenea, prin dispozițiile art.15 din Ordonanța Guvernului nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, act normativ care se aplică numai celor numiți în temeiul Legii nr. 188/1999 se prevede căsporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publicidin aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Spor de confidențialitate primește și personalul din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării(art.30 dlin.3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare) funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care lucrează cu cifru (art.15 din Ordonanța Guvernului nr.64/2006), personalul din aparatul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (art.13 Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2000 astfel cum a fost modificat prin Ordonanța Guvernului nr.9/2001) personalul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002) personalul contractual din aparatul de lucru al Guvernului și al Ministerului Integrării Europene, precum și personalul contractual din instituțiile și autoritățile publice (art.13 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 123/2003 și art.13 din Ordonanța Guvernului nr.10/2007) etc.
Cu alte cuvinte,spor de confidențialitate primește tot personalul din instituțiile și autoritățile publice care gestionează informații clasificate din clasa secrete de stat și secrete de serviciuși pentru care, prin acte normative specifice se prevede acordarea acestui spor.
Este adevărat că sporul de confidențialitate nu era prevăzut printre sporurile ce se acordau magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate de Legea nr.50/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, astfel cum a fost completată și modificată prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000, de Legea nr.56/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților asistenți și ale celorlalte categorii de personal și de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, acte normative în prezent abrogate.
Acest spor nu este prevăzut nici de actele normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.27/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.45/2007) cât și salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției (Ordonanța Guvernului nr.8/2007).
Însă, potrivit dispozițiilor art.1 alin.2 lit. i) din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare,principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt esențiale în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, vârstă etc. precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau executării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau orice alte domenii ale vieții publice.
Sunt discriminatorii, potrivit ordonanței, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare (art.2 alin. 1-3).
Prin această ordonanță, astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr.324/2006 au fost transpuse în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului -/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. din 19 iulie 2000 și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. din 2 decembrie 2000.
Cât privește noțiunea de "discriminare"trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atâta timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Salariul- noțiune care, în sens extins, se referă și la indemnizațiile de bază cuvenite magistraților, parlamentarilor, demnitarilor -, potrivit art.155 din Codul muncii și art.38 alin.4 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național,cuprindesalariul de bază, indemnizațiile,sporurileși alte adaosuri la salariul de bază.
Unul din principiile sistemului de salarizare este acela "pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală" consacrat de art. 41 alin. 4 din Constituție și art. 6 alin. 3 din Codul muncii.
C de-al doilea text legal a fost introdus prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 55/2006, în concordanță cu normele Uniunii Europene și precizează că:"Pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele și condițiile de remunerare".
În sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil în interiorul acelorași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel și, întrucât salariile (indemnizațiile) de bază se stabilesc în funcție de factorii amintiți mai sus, deosebirile existente întemeiate obiectiv și rezonabil între ramuri, domenii sau nivele diferite de activitate au o justificare legitimă, fără a fi vorba de existența unor discriminări.
În ceea ce privește sporurile la salariul (indemnizația) de bază - adică acele elemente accesorii și variabile ale salariului, care se acordă în funcție de condițiile în care se prestează munca -, Curtea reține că acestea constituie, în principal, un factor compensatoriu pentru anumite condiții de muncă sau pentru întrunirea de către C în cauză a unor cerințe speciale, astfel cătrebuie să fie acordate tuturor salariațilorindiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitateaatâta timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiție sau în aparatul Parlamentului.
În caz contrar, s-ar ajunge la o situație discriminatorie în sensul dispozițiilor art.16 ailn.1 din Constituție, republicată, ale art.1-3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art.1 din Protocolul 12 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, întrucât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile.
Având în vedere dispozițiile art.27 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000, potrivit cărora persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și stabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, Curtea apreciază că și magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate, care nu primesc sporul de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor, au dreptul la atari despăgubiri.
Curtea consideră căaceste despăgubirinu trebuie stabilite prin apreciere, citrebuie să fie date cu caracter temporarpână la încetarea situației de discriminare, prin raportare la sporul de confidențialitate de 15%, prevăzut de marea majoritate a actelor normative care îl reglementează pentru alte categorii de personal, calculat la salariul sau indemnizația de bază.
De altfel, Curtea constată că problema acordării sporului solicitat de către recurenții-reclamanți și implicit, a temeiniciei pretențiilor acestora, a fost tranșată irevocabil de cătreÎnalta Curte de Casație și Justiție, care, soluționând recursul în interesul legii, prinDecizia nr. 46 din data de 15 decembrie 2008, pronunțată în dosarul nr.27/2008 a decis că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Întrucât, potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 3 teza a 2-a din Codul d e procedură civilă:"Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.",Curtea are în vedere caracterul obligatoriu al dezlegării problemei de drept analizată în speță, referitoare la sporul de confidențialitate de 15% solicitat de recurenții-reclamanți și apreciază că pretențiile acestora, referitoare la acordarea acestui spor, sunt întemeiate.
Astfel, având în vedere argumentele instanței supreme, expuse în decizia dată în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că sporul de confidențialitate de 15% trebuie să fie acordat, cu caracter temporar, până la încetarea situației de discriminare, Curtea apreciază că acest spor de cuvine reclamanților și în continuare, până la aplicarea dispozițiilor noii legi a salarizării și anume, Legea nr. 330/2009 - lege-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Ca urmare, întrucât problema de drept dedusă judecății a fost dezlegată de instanța supremă, precum și caracterul obligatoriu, pentru instanțele de judecată, a deciziei pronunțate de în soluționarea recursului în interesul legii, Curtea nu va reține apărările intimatului-pârât - Parchetul de pe lângă referitoare la soluționarea la data de 27 mai 2009, Curtea Constituțională, a conflictului de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte și Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele Românie, în temeiul dispozițiilor art. 146 lit. e) din Constituție.
În acest sens, Curtea reține că Decizia nr. 46 din data de 15 decembrie 2008, pronunțată în dosarul nr.27/2008, de către, în soluționarea recursului în interesul legii, este, în continuare, obligatorie pentru instanțele de judecată, sub aspectul dezlegării date problemei de drept privind sporul de confidențialitate de 15%, iar decizia Curții Constituționale își produce efectele numai pentru viitor. Acest fapt rezultă atât din considerentele deciziei Curții Constituționale, cât și din art. 147 alin. 4 din Constituția României, care prevede că:"Deciziile Curții Constituționalese publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii șiau putere numai pentru viitor.".
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților, pentru o parte din perioada indicată în petitul cererii de chemare în judecată, excepție invocată din oficiu, Curtea are în vedere dispozițiile art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958, care prevăd că:"Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.",precum și dispozițiile art.3, care prevăd expres că:"Termenul de prescripție este de 3 ani -.".
Dispozițiile legale sus-citate se coroborează și cu dispozițiile art.166 alin.1 din Codul muncii actual (adoptat prin Legea nr.53/2003), care prevăd că:"Dreptul la acțiunecu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea, în totalitate sau în parte, a obligațiilor privind plata salariilor, se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.".
În raport de data înregistrării, pe rolul primei instanțe, a cererii de chemare în judecată, respectiv data de 14 noiembrie 2007, Curtea apreciază că, într-adevăr, pentru perioada septembrie 2004 - 13 noiembrie 2004, dreptul material la acțiune recurenților-reclamanți este prescris.
Ca urmare, va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei septembrie 2004 - 13 noiembrie 2004 și, în consecință, va respinge aceste pretenții, ca fiind prescrise
Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea apreciază că recursul declarat de recurenții-reclamanți - procurori, este fondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1, alin.2 și alin.3 teza 1 din Codul d e procedură civilă, îl va admite ca atare.
În consecință, va modifica, în parte, sentința civilă atacată, în sensul că va admite, în parte, acțiunea formulată de reclamanții: G, -, și.
Ca urmare, va obliga doar pe pârâții angajatori la plata sporului de confidențialitate în procent de 15% din indemnizația lunară brută, începând cu data de 14.11.2004 și în continuare, sume ce vor fi reactualizate potrivit indicelui de inflație de la data plății efective și în privința cărora va fi aplicată dobânda legală civilă, calculată de la data exigibilității sumelor, până la momentul plății efective a debitului.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților de actualizare a drepturilor salariale cu indicele de inflație, Curtea apreciază că este întemeiată această solicitare, față de dispozițiile art. 269 raportat la art. 295 alin.1 Codul muncii.
Astfel, Curtea reține că actualizarea sumelor solicitate cu indicele de inflație se cuvine persoanelor prejudiciate, pentru a asigura repararea prejudiciului cauzat prin neplata sumelor datorate, cu atât mai mult cu cât aceste sume sunt drepturi bănești cuvenite din raporturile juridice de muncă (de serviciu). A nu se ține seama de devalorizarea monedei naționale ar însemna crearea unui nou prejudiciu, fiind cunoscut că moneda națională s-a depreciat în acest intervalul de timp susmenționat.
Curtea mai reține că,pentru asigurarea reparării integrale a prejudiciului creat recurenților-reclamanțiprin întârzierea în acordarea sumelor reprezentând sporul de confidențialitate pretins, sunt aplicabile și dispozițiile art. 1088 din Codul civil, potrivit cărora creditorul obligației având drept obiect o sumă de bani poate pretinde, drept echivalent al prejudiciului creat prin întârzierea la executare, dobânda stabilită de lege.
Cât privește nivelul dobânzii legale sunt aplicabile dispozițiile nr.OG 9/2000, iar cât privește data de la care se acordă, aceasta este data scadenței, față de natura salarială a despăgubirilor pretinse, rezultate din raporturi juridice de muncă, ceea ce îl pune pe debitorul-angajator de drept în întârziere, reglementările civile (cum sunt cele referitoare la acordarea dobânzii de la data cererii de chemare în judecată) fiind incidente în materia raporturilor de muncă numai în subsidiar și numai în măsura în care nu contravin principiilor fundamentale ale egalității de tratament, protecției salariaților și bunei-credințe ce guvernează aceste relații, conform dispozițiilor art. 5, art. 6 și art. 8 din Codul muncii adoptat prin Legea nr. 53/2003.
De asemenea, în temeiul prevederilor art. 1 - 3 din Decretul 92/1976 privind carnetul de muncă, Curtea îi va obliga pe pârâții-angajatori și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, referitoare la sporul de confidențialitate de 15%.
Totodată, va admite excepția lipsei calității procesuale pasive pentru Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, cât și a Ministerului Finanțelor Publice, în nume propriu și, în consecință, va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu aceștia, pentru lipsa calității procesuale pasive.
În acest sens, Curtea reține că între recurenți-reclamanți și Ministerul Finanțelor Publice nu există raporturi juridice de muncă (de serviciu), precum și că acest minister nu este ordonator de credite pentru personalul instanțelor și al parchetelor de pe lângă acestea, ci numai pentru personalul propriu.
Ca urmare, Ministerul Finanțelor Publice (fost Ministerul Economiei și Finanțelor) nu poate avea calitate procesuală pasivă, la fond, în prezenta cauză, nici ca reprezentant al Statului Român și nici în nume propriu, astfel că nu poate fi chemat în judecată în calitate de pârât în ceea ce privește recunoașterea și plata pretențiilor salariale ale reclamanților - procurori.
De asemenea, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 60 - 63 Cod proc. civilă, Curtea va respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice - cerere formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă -, având în vedere că atribuțiile acestui minister sunt legate doar de elaborarea bugetului, el neavând calitatea de ordonator de credite în ceea ce privește drepturile salariale cuvenite recurenților-reclamanți, ci numai în ceea ce privește proprii salariați.
Va menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții-reclamanți: G, -, și, împotriva sentinței civile nr. 365 LM din data de 15.02.2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice, precum și cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, citat în calitate de expert.
Modifică, în parte, sentința recurată, în sensul că:
Admite, în parte, acțiunea formulată de reclamanții: G, -, și, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și cu citarea, în calitate de expert, a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării,
Obligă pe pârâții-angajatori la plata sporului de confidențialitate în procent de 15% din indemnizația lunară brută, începând cu data de 14.11.2004 și în continuare, sume ce vor fi reactualizate potrivit indicelui de inflație de la data plății efective și în privința cărora va fi aplicată dobânda legală civilă, calculată de la data exigibilității sumelor, până la momentul plății efective a debitului.
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei septembrie 2004 - 13 noiembrie 2004.
Respinge aceste pretenții, ca fiind prescrise.
Obligă pârâții angajatori să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive pentru Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice, în nume propriu.
Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu aceștia, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Respinge cererea de chemare în garanție, ca neîntemeiată.
Menține celelalte dispoziții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER
- -
red: / tehnored:
2 EX. / 23.12.2010.
Jud. fond:;
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Farmathy Amelia, Zeca Dorina
