Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 6842/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.1853/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.6842/
Ședința publică de la 25 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârâtMinisterul Educației, Cercetării șiîmpotriva sentinței civile nr.1669 din data de 12.11.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr- (2508/C/2008), în contradictoriu cu intimații-reclamanți, a, C -, G, -, -, a, G, a, - și intimații-pârâți Consiliul Local, prin Primar, Inspectoratul Școlar al Județului C, având ca obiect:"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimata-reclamantă,personal și intimatul-pârâtConsiliul Local, prin Primar,prin consilier juridic în baza delegației nr.9233 din 06.10.2009 depusă la dosar-fila 316, lipsind recurentul-pârât Ministerul Educației, Cercetării și și intimații-reclamanți, a, C -, G, -, -, a, G, -și intimatul-pârâtInspectoratul Școlar al Județului
Procedura de citare nelegal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții lipsa de procedură cu intimații-reclamanți, și, în sensul că la dosar au fost restituite dovezile de citare cu mențiunea "destinatar mutat".
Totodată, se învederează Curții că s-au depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 24.11.2009, concluzii scrise din partea recurentului Ministerul Educației, Cercetării și.
Intimata-reclamantă, personal, având cuvântul, solicită a se observa că la termenul anterior de judecată, a învederat instanței că dovezile de citare ale reclamanților se restituie la dosar din culpa factorului poștal și față de această împrejurare, depune la dosar un mandat semnat de toți intimații-reclamanți prin care aceștia înțeleg să fie reprezentați în instanță de către aceasta.
Interpelată fiind, intimata-reclamantă, arată că numele corect al reclamantei, este.
Curtea, în raport de mandatul dat intimatei-reclamante de către toți intimații-reclamanți prin care aceștia înțeleg să fie reprezentanți în fața instanței de către intimata-reclamantă mai-susmenționată, apreciază procedura de citare legal îndeplinită.
Totodată, Curtea, față de precizările făcute la termenul de azi de către intimata-reclamantă, dispune rectificarea citativului întocmit în cauză, în sensul menționării numelui corect al intimatei-reclamante acela de.
Părțile prezente, interpelate fiind, arată că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă părților prezente cuvântul în combaterea cererii de recurs.
Intimatul-pârât Consiliul Local, prin Primar, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în tot a sentinței civile recurate în sensul respingerii acțiunii; admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive atât a Ministerului Educației, Cercetării și cât și a Consiliului Local, prin Primar; admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2001 - 07.10.2005, conform prevederilor art.3 din Decretul nr.167/1958, prin care se stipulează că termenul de prescripție este de 3 ani, pe de o parte, iar pe de altă parte, solicită a se avea în vedere faptul că Ordonanța de Urgență nr.146/2007 invocată de intimații-reclamanți, se aplică numai salariaților ale căror drepturi prevăzute în legi speciale, au fost suspendate prin legile bugetare anuale succesive, or, în speță, aceste prevederi nu pot fi aplicabile, atâta vreme cât intimații-reclamanți, prin acțiunea formulată, solicită acordarea unui drept stabilit printr-un Contract Colectiv de Muncă și nu printr-o lege specială.
Pe fondul litigiului, intimatul-pârât Consiliul Local, prin Primar, prin consilier juridic, solicită respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanți, ca fiind neîntemeiată, întrucât drepturile solicitate de aceștia derogă din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Județului C Învățământ încheiat între Inspectoratul Școlar Județean C și sindicatele reprezentative, prin care se stipulează că drepturile salariale, respectiv, primele de vacanță, se acordă din veniturile proprii ale unităților de învățământ semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă.
Intimata-reclamantă, personal, având cuvântul atât în nume personal cât și în calitate de reprezentant legal al celorlalți intimați-reclamanți, solicită a se avea în vedere răspunsul la întâmpinarea formulată de către Consiliul Local, pe de o parte, iar pe de altă parte, a se avea în vedere dispozițiile legale pe care este întemeiată acțiunea dedusă judecății cât și HG nr.372/1994 cu privire la acordarea primei de vacanță personalului din învățământ.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de intimatul-pârât Consiliul Local, prin Primar, intimații-reclamanți, prin reprezentant legal, solicită respingerea acesteia, întrucât și acestora le-au fost suspendat dreptul de a beneficia de prima de vacanță.
În ceea ce privește susținerea intimatului-pârât Consiliul Local al Comunei, prin Primar, referitoare la faptul că Inspectoratul Școlar Județean C nu este angajatorul intimaților-reclamanți, aceștia din urmă, solicită a se observa că potrivit art.11 pct.5 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic din învățământ, validarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice se face de către inspectorat, iar angajarea pe post se face de către directorul unității de învățământ pe baza unei decizii de repartizare semnată de inspectorat, în calitate de subordonat al Ministerului Educației, Cercetării și, și de Consiliul Local, în calitate de ordonator principal de credite.
În concluzie, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală.
Intimatul-pârât Consiliul Local, prin Primar, prin consilier juridic, având cuvântul, în replică, solicită a se observa că HG nr.372/1994 invocată de intimații-reclamanți, este abrogată, iar angajarea personalului didactic se face de către directorul unității de învățământ și nicidecum de către inspectorat, depunând la dosar hotărâri judecătorești, în fotocopie, cu titlu de practică judiciară.
Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1669 din 12 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Călărași - Secția Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Inspectoratul Școlar al județului C și Ministerul Educației, Cercetării și T; a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de parata Ministerului Educației, Cercetării și T; a admis acțiunea formulată de reclamanții, -, G, a, -, G, C -, -, impotriva paratilor Inspectoratul Scolar al judetului C, Ministerul Educatiei, Cercetarii si T si Consiliul Local; a obligat pârâții la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând prime de vacanta pe perioada 2001-2008, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data efectuării plății; a luat act de renunțarea la acțiune formulata de.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Ministerul Educației, Cercetării și T al României și Inspectoratul Școlar Județean C, că aceasta este neîntemeiată urmând a fi respinsă motivat de faptul că potrivit dispozițiilor art. 11(5) din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic "în învățământul de stat validarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice se face de către inspectoratul școlar. Angajarea pe post se face de directorul unității de învățământ, pe baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul școlar general", care este subordonat Ministerului Educației, Cercetării și
Tribunalul a respins și excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerului Educației, Cercetării și T cu motivarea că atâta timp cât aplicarea acestei prevederi legale cu privire la plata primei de vacanță a fost suspendată printr-o serie de acte normative succesive, suspendarea a intervenit și pentru termenul de prescripție iar suspendarea drepturilor suspendă și prescripția dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că acțiunea reclamanților este întemeiată.
Astfel, a reținut prima instanță, drepturile salariale de care beneficiază aceste categorii de personal sunt reglementate, în principal, de prevederile art. 48-50 din Legea nr. 128/1997 care prevede că salariul se compune din salariul de bază, stabilit conform legii, o parte variabilă, constând în sporuri, adaosuri și alte drepturi salariale suplimentare precum și prime și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
În aplicarea acestui text de lege, prin Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de de Învățământ, încheiat între Ministerul Educației, Cercetării și T și Federațiile sindicale reprezentative din învățământ s-a prevăzut prin art. 37 alin. 1 lit. g plata unei prime de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii, prima urmând să se acorde odată cu indemnizația de concediu.
Prin Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Județului C Învățământ încheiat între Inspectoratul Școlar Județean C și sindicatele reprezentative din județul C, dispozițiile din contractul menționat în alineatul precedent au fost reluate (art. 36 lit. g), în sensul plății unei prime de vacanță.
Așadar, a apreciat tribunalul, exigența prevăzută în art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997 este satisfăcută, în sensul prevederii dreptului salarial suplimentar constând în primă de vacanță în contractele colective de muncă încheiate între părțile semnatare, contractele colective încheiate reprezentând legea părților (art. 969 alin. 1 Cod civil) și, deci, obligatoriu între ele, constituind rodul acordului lor de voință.
Deși aceste drepturi aveau o consacrare legislativă, cât și contractuală, membrilor sindicatului reclamant, personal din învățământ nu li s-au plătit primele de vacanță datorate de către angajator, astfel încât acțiunea acestora este întemeiată.
În ceea ce privește aspectul cuantificării dreptului la prima de vacanță la care sunt îndreptățiți reclamanții, tribunalul a constatat că atât legea cât și contractele colective de muncă amintite sunt lacunare, reglementând doar dreptul ca atare și acordarea lui odată cu indemnizația de concediu.
Potrivit art. 3 din Codul Civil "Judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate".
Ca atare, deși sub aspectul menționat al cuantificării dreptului legea tace, tribunalul a apreciat că regula este a cuantificării dreptului la primă de vacanță ca fiind egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. În acest mod este cuantificat dreptul la primă de vacanță pentru alte categorii socio-profesionale: magistrați (art.241 din OUG nr. 27/2006), funcționarii publici (art. 35 alin.2 din Legea nr. 188/1999), etc.
În tăcerea legii printr-un argument de analogie se poate trage concluzia aplicării și pentru personalul din învățământ a regulii calculării primei de vacanță ca fiind egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Tribunalul a avut în vedere și aspectul că la ora actuală ministerul d e resort a lansat în dezbatere publică un proiect de act normativ privind statutul personalului din învățământ în cuprinsul căreia se reglementează expres prin lege dreptul la primă de vacanță, pentru această categorie socio - profesională, criteriul de stabilire al primei de vacanță este în cuantumul salariului de bază din luna anterioară plecării în concediul de odihnă (art. 21 alin. 1 lit. a) din Proiect).
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal formulat recurs motivat
pârâtul Ministerului Educației, Cercetării și T ( actual Ministerul Educației, Cercetării și ) pentru următoarele motive:
O primă critică formulată împotriva hotărârii judecătorești este că, în mod netemeinic și nelegal, instanța de fond nu a reținut excepția lipsei calității procesuale pasive.
În acest sens, recurentul a arătat că instanța de fond a omis să analizeze prevederile legale care statuează cu privire la angajatorul cadrului didactic, respectiv ordonatorul de credite pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat în care sunt încadrate cadrele didactice. Instanța de fond a pronunțat astfel, sub acest aspect, o hotărâre lipsită de temei legal. Astfel, în ciuda faptului că la art. 11 (5) din Legea nr. 128/1997, reținut chiar de către instanța de fond, legiuitorul a statuat cu privire la cine este angajatorul cadrelor didactice, și în ciuda prevederilor art. 13 din nr.OUG32/2001 conform cărora: "începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.", instanța a pronunțat o hotărâre cu greșita aplicare a legii. Ministerul Educației, Cercetării și nu a plătit și nici nu a asigurat plata unor drepturi salariale ale cadrelor didactice întrucât nu are aceste atribuții iar între Ministerul Educației, Cercetării și și cadrele didactice nu există nici un fel de raporturi juridice de muncă cu atât mai mult nu există nici obligații din partea acestuia cu privire la calcularea și plata drepturilor salariale ale acestora.
O altă critică a sentinței este că, în mod neîntemeiat, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Recurentul a susținut că prin nr.OUG 146 din 19 decembrie 2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006, s-a aprobat plata primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 -2006. Insă instanța de fond în mod cu totul neîntemeiat aplică acest act normativ personalului didactic. Acest act normativ a fost invocat și de către reclamanți prin cererea de chemare în judecată. însă, legiuitorul a statuat în mod expres categoria de personal căruia îi sunt aplicabile prevederile acestei ordonanțe de urgență. Enumerarea făcută de către legiuitor este limitativă. In mod nelegal instanța de fond a adăugat cadrele didactice alături de categoriile de personal statuate în mod expres de legiuitor și anume: funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din justiție, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale, începând cu anul intrării acestora în vigoare.
Recurentul a susținut că în mod greșit instanța de fond a asimilat categoria funcționarilor publici cu cea a personalului contractual din sectorul bugetar. Pentru personalul didactic prima de vacanță este prevăzută în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de învățământ, însă este statuat în mod expres faptul că, sursa din care se acordă sunt veniturile proprii și în mod neîntemeiat prin soluția dată instanța de fond a reținut că plata primei de vacanță ar fi fost suspendată de vreun act normativ.
Efectul unui act normativ nu se poate extinde și pentru alte categorii de personal. În caz contrar, puterea judecătorească adaugă la lege, ceea ce s-a întâmplat de fapt în judecarea fondului.
nelegală făcută de către instanța de fond conduce la aplicarea în speța de față a prevederilor art.304 pct.4 și art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Pe fondul cauzei recurenta a arătat că instanța de judecată a acordat un drept -plata primei de vacanță - în alte condiții decât cele prevăzute de legislația specifică, încălcând principiul separației puterilor în stat, prevăzut de art. 1 (4) din Constituția României, republicată, și modificând voința părților care, prin contractul colectiv au prevăzut că prima de vacanță se acordă din venituri proprii.
Instanța de fond a reținut că prin Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ 2007-2008 se prevede acordarea la art. 37 alin 1 lit. g) a unei prime de vacanțe din venituri proprii, în condițiile legii.
Din economia textului contractului colectiv de muncă reiese că din venituri proprii și în condițiile legii se plătesc primele de vacanță.
Or, până acum drepturile solicitate de către reclamanți nu au fost incluse în legea specială, Legea nr. 128/1997, act normativ citat de asemenea de către instanța fondului. Personalul contractual din instituțiile de învățământ din sectorul bugetar este salarizat potrivit prevederilor Legii nr. 128/1997 cu modificările și completările ulterioare, lege în care nu este prevăzută acordarea primei de vacanță.
Recurentul a invocat art. 9, art. 13 și art. 15 din Normele metodologice aprobate prin nr.HG538/2001 și art. 167 din Legea învățământului nr.84/1995, republicată, care reglementează finanțarea sistemului de învățământ, susținând că instanța de judecată nu a cercetat dacă existau venituri proprii, în condițiile în care contractul colectiv de muncă stabilește fără echivoc sursa din care se pot acorda alte sporuri suplimentare - respectiv numai din venituri proprii, după efectuarea cheltuielilor pentru activitățile extrabugetare a rămas vreun excedent, dacă acest excedent poate fi folosit pentru acordarea primelor de vacanță cu prioritate față de alte necesități ale instituției de învățământ.
Recurentul a mai susținut că, prin invocarea în considerentele hotărârii ale prevederilor art. 3 din Codul Civil, instanța de fond justifică în mod neîntemeiat acordarea unui drept nereglementat de legislația specifică cadrelor didactice.
Dacă instanța de fond ar fi analizat și interpretat în mod corect prevederile Legii nr. 128/1997, ale nr.OUG 146/2007, ale Codului Muncii, ale Legii nr. 188/1999, precum și prevederile contractelor colective de muncă la care a făcut referire, atunci ar fi observat că legea prevede cărei categorii de personal bugetar i se acordă primele de concediu iar prevederile contractuale trasează cadrul în care se acordă primele de vacanță - în condițiile legii, din venituri proprii.
Recurentul a criticat sentința atacată și pentru faptul că instanța de fond s-a raportat, la o propunere de act normativ, aflat în dezbatere publică ce nu are putere de lege, nu produce efecte juridice și nu poate constitui un motiv de admitere a unei acțiuni.
La termenul de judecată din data de 25.11.2009 pârâtul Consiliul Local a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor și a excepțiilor formulate, Curtea reține următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul local este nefondată având în vedere prevederile art. 167 din Legea nr. 84/1995, în conformitate cu care finanțarea instituțiilor de învățământ se realizează din fondurile alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale.
Astfel, consiliul local, la propunerea primarului, aprobă bugetul local, în conformitate cu dispozițiile art. 36 alin. (4) din Legea nr. 215/2001, precum și repartizarea fondurilor pe unitățile de învățământ preuniversitar, astfel încât nu se poate considera că nu există identitate între persoana obligată în raportul juridic dedus judecății și acest recurent, chiar dacă nu consiliul local are atribuția de a calcula salariile personalului didactic și nu există raporturi de muncă între membrii de sindicat și consiliul local.
În conformitate cu art. 16 din nr.HG 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, act normativ prin care a fost abrogată nr.HG 538/2001, "finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse."
De asemenea, Consiliul local stabilește cuantumul fondurilor alocate fiecărei unități de învățământ, conform dispozițiilor art. 28 lit. c) nr.HG 2192/2004, iar potrivit art. 30 din același act normativ, la stabilirea cuantumului fondurilor repartizate pe fiecare unitate de învățământ, consiliul local va avea în vedere și nivelul valorilor înscrise în proiectele de buget ale unităților de învățământ.
Curtea reține că nici excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului nu este fondată, întrucât, chiar dacă acesta nu are calitate de angajator, are atribuții în încadrarea pe post a personalului didactic al unităților de învățământ, cum corect a reținut prima instanță.
Este întemeiată însă excepția prescripției dreptului la acțiune, în condițiile în care dreptul pretins are un caracter patrimonial astfel că este supus termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958 și art. 283 lit. c Codul muncii. Nu se poate reține că acest termen este suspendat odată cu actele normative care suspendă dreptul material întrucât în cauză nu s-a făcut dovada preexistenței anterior suspendării a unui drept subiectiv. Prin urmare, raportat la data introducerii cererii pendinte, acțiunea în pretenții pentru perioada 2001-2005 este prescrisă. În consecință, Curtea va admite recursul, va modifica sentința recurată admițând excepția prescripției dreptului la acțiune pentru anii 2001-2005.
În privința criticilor de fond aduse hotărârii recurate, Curtea reține temeinicia acestora, în raport de conținutul dispozițiilor art.45-50 din Legea nr.128/1997, cât și de prevederile art.36 lit.g din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ, potrivit cărora membrii sindicatului reclamant au doar o vocație la plata primei de vacanță, iar nu un drept concret și efectiv, neputându-se ca atare reține consacrarea legislativă și contractuală a primei de vacanță pentru personalul din învățământ, astfel cum susțin intimații reclamanți.
Personalul didactic beneficiază de drepturi salariale stabilite prin legea specială, în care nu se regăsește și dreptul la acordarea primei de vacanță, dispozițiile art.48 alin.2 din Legea nr.128/1997, conferind doar o vocație în acest sens, ce se poate concretiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute sume cu această destinație în buget și acordarea acestora a fost negociată prin Contractul colectiv de muncă.
Prevederile contractelor colective de muncă invocate de către intimații reclamanți nu consacră dreptul la prima de vacanță, iar din probele dosarului nu rezultă că angajatorul (unitatea școlară) are prevăzute în buget sume cu destinația prime de vacanță (venituri proprii ale angajatorului din care să se poată suporta asemenea plăți), astfel că prima instanță greșit a admis acțiunea formulată de către reclamanți.
Nici stabilirea cuantumului primei de vacanță prin raportare la dispozițiile speciale ale altor categorii socio-profesionale, nu poate fi reținută de către C, neavând suport legal.
Faptul că legiuitorul nu a avut intenția de a lărgi sfera categoriilor de personal îndreptățite la plata primei de concediu rezultă cu claritate și din prevederile art. 1 alin. (2) ale nr.OUG 146/2007 pentru aprobare plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, text care dispune în sensul că intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanțe de urgență, conform alin. (1): funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale.
De asemenea nici împrejurarea că recurenta a supus dezbaterii publice un proiect de act normativ în care este inclus și acest drept de natură salarială nu reprezintă un temei juridic al admiterii cererii și nici o achiesare a debitorului la pretențiile reclamanților.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va admite recursul în baza art. 304 pct. 9 cod proc. civilă, va modifica în parte sentința recurată potrvit art. 312 alin. 1 cod proc. civilă în sensul că va respinge acțiunea pentru perioada 2001-2005 ca prescrisă și va respinge restul pretențiilor ca neîntemeiate, menținând soluția cu privire la excepțiile lipsei calității procesuale pasive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Consiliul Local, ca neîntemeiată.
Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Educației, Cercetării și cu sediul in B, sector 1,--30 împotriva sentinței civile nr.1669 din data de 12.11.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr- (2508/C/2008), în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, G, a, -, G, C -, -, toți cu domiciliul în comuna, judet C, impotriva paratilor Inspectoratul Scolar al judetului C cu sediul in C,-, judet C, si Consiliul Local cu sediul în comuna, județ
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2001-7.10.2005 și respinge acțiunea pentru acest interval ca prescrisă.
Respinge ca neîntemeiată acțiunea pentru perioada 8.10.2005-2008.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate privind respingerea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Educației, Cercetării și și Inspectoratul Scolar al judetului C și renunțarea la judecată a reclamantei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi,25.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.
Tehnored.
4ex./24.12.2009
Jud.fond:Tr.
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Cristescu Simona, Rotaru Florentina
