Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 6862/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.4145/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.6862/
Ședința publică de la 25 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta -""SA - Membru Grup împotriva sentinței civile nr.70 LM/AS din data de 17.02.2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata(),având ca obiect:"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta -""SA - Membru Grup, prin avocat în baza împuterniciri avocațiale nr.- din 22.09.2009 depusă la dosar-fila 16, lipsind intimata().
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, în ședință publică, acordă recurentei prin avocat, cuvântul asupra admisibilității excepției de neconstituționalitate a prevederilor legale cuprinse în art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, Codul Muncii, prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit."p" și art.79 alin.1 din Constituția României, revizuită.
Recurenta -""SA - Membru Grup, prin avocat, având cuvântul, solicită a se constata că, în cauza dedusă judecății, sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate a prevederilor legale cuprinse în art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003, Codul Muncii, prin raportare la prevederile art.1 alin.4 și 5, art.73 alin.3 lit."p" și art.79 alin.1 din Constituția României, revizuită, prevăzute de art.29 din Legea nr.47/1992 și pe cale de consecință, solicită suspendarea pricinii și sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției invocate.
Curtea, după deliberare, respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale invocată de recurenta -""SA - Membru Grup, prin avocat, cu motivarea că aspectele învederate prin invocarea acestei excepții nu țin de controlul constituțional, conform deciziei Curții Constituționale, ci de interpretarea și aplicarea prevederilor legale.
Recurenta -""SA - Membru Grup,prin avocat, interpelată fiind, arată că nu înțelege să declare recurs împotriva măsurii luate de către instanța de control judiciar, ocazie cu care arată că nu are alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă recurentei cuvântul în susținerea cererii de recurs.
Recurenta -""SA - Membru Grup,prin avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în partea a sentinței civile recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Fără cheltuieli de judecată.
Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.70/17.02.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Giurgiu - Secția civilă a respins excepția prescripției dreptului la acțiune conform art.283 lit. e) Codul Muncii, invocată de pârâta - SA.; a admis acțiunea reclamantei (); a obligat pârâta - SA să plătească reclamantei suplimentările salariale cu ocazia sărbătorilor de C 2004, 2005, 2006 și Paști 2005, 2006, 2007 actualizate, în sumă totală de 7177 lei; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 500 lei reprezentând onorariu de expert și suma de 500 lei, onorariu de avocat; a omologat raportul de expertiză întocmit în cauză.
După declinare, cauza s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Giurgiu la data 28.05.2008 sub nr-.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut, în esență următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamanta a fost și este salariatul pârâtei - SA, conform mențiunii din carnetul de muncă.
În aplicarea dispozițiilor art. 236 alin. 1 și 4, art. 243 și art. 244 din Codul Muncii, între - SA și salariați - reprezentați de către, federație sindicală care a fost mandatată de către salariații societății să negocieze și să semneze contractul colectiv de muncă "în numele salariaților ", - s-a încheiat contractul colectiv de muncă (CCM) la nivel de unitate. După intrarea în vigoare a CCM, prevederile acestuia s-au aplicat la nivelul întregii Societăți și, în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr.130/1996, au produs efecte pentru toți salariații din unitate, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală din unitate.
În Contractul colectiv de muncă pentru anul 2004 la nivel de unitate încheiat între SNP SA și salariați reprezentați de, înregistrat la. cu nr.2714/16.04.2004, al cărui conținut este cunoscut tribunalului și părților din numeroasele alte cauze aflate pe rolul aceluiași complet, la art. 168 alin. 1 se prevede "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, salariații SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA. Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor", iar la art. 168 alin. 2 se precizează: "Pentru anul 2003 suplimentările de al art. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu ".
În contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2005, 2006, 2007, textul art.168 alin.1 rămâne neschimbat, iar textul art.168 alin.2 se modifică, având următorul conținut: "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.(1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Față de formulările confuze și neclare ale clauzelor contractuale redate, Tribunalul a apreciat că, deși art. 168 alin 2 din CCM la nivelul - SA a prevăzut, în fiecare din aceste contracte, că suplimentările de la alin. 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat în anul 2003, nu rezultă indubitabil faptul că aceleași drepturi au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pentru anii următori, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin. 1 al art. 168, ce reitera dreptul salariaților la suplimentările salariale de Paști și C, precum și necesitatea negocierilor înainte de eveniment în scopul stabilirii valorii concrete și a criteriilor. Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2005 și 2006 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți, o asemenea interpretare fiind făcută abia în anul 2007.
Conducerea companiei pârâte, a mai stabilit instanța de fond, în acord cu sindicatul, a emis într-adevăr, pe 18 iunie 2007, o adresă a Comisiei paritare care precizează că "părțile semnatare confirmă faptul că, în redactarea art. 168 alin. 1 și 2, la momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea ca, începând cu anul 2003, primele de Paște și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat ", însă Tribunalul a constatat că interpretarea clauzei de către comisia paritară, în calitate de organism prevăzut de însuși contractul colectiv de muncă pentru medierea conflictelor de acest tip, a avut loc peste termenul pentru care au fost încheiate contractele colective de muncă din anii 2004, 2005, 2006 și parțial 2007, și chiar cu încălcarea dispozițiilor art. 31 raportat la art. 25 din Legea nr. 168/1996, pentru neînregistrarea acestei modificări la direcția județeană de muncă, astfel că nu poate produce efecte, și cu atât mai puțin, retroactiv, pentru anii anteriori.
Mai mult, s-a vizat o reinterpretare a clauzelor cuprinse în art. 168 alin. 1 și 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv de muncă anual și în contradicție cu textul neechivoc al prevederii. Așa fiind, Tribunalul a constatat că interpretarea dată de Comisia Paritară în anul 2007 nu are suport, deoarece, dacă astfel ar fi stat lucrurile și aceasta ar fi fost voința reală a părților la încheierea actului adițional din anul 2003, inserarea prevederilor art.168 alin. 1 și în CCM și pe anii următori nu mai avea sens, ci s-ar fi menționat că pentru anul 2004, pentru anul 2005, pentru anul 2006, au fost incluse în salariul anului anterior. Or, în CCM pe anul 2004 se prevede la art.168 alin.2 că "pentru anul 2003 vor fi incluse în salariu drepturile prevăzute la alin.1", nu și pentru anii următori.
În sfârșit, în ceea ce privește validitatea hotărârii Comisiei Paritare, Tribunalul a apreciat că, din perspectiva art. 38 alin.2 din Codul Muncii, care interzice orice convenție prin care s-ar urmări limitarea sau renunțarea la drepturile prevăzute de lege în favoarea salariaților, sindicatul și-a depășit atribuțiile, rolul său fiind acela de a acționa în interesul membrilor, iar nu în defavoarea lor, iar din examinarea acesteia nu rezultă dacă persoanele semnatare au avut calitatea de reprezentant legal al părților și mandatul necesar pentru aos emna.
În concluzie, a reținut prima instanță, câtă vreme Legea nr. 130/1996 nu precizează modul în care trebuie interpretate clauzele contractelor colective de muncă, în temeiul art. 295 alin. 1 din Codul Muncii (care face trimitere la dispozițiile legislației civile ca drept comun), interpretarea contractelor colective de muncă se realizează prin acordul părților, prin aplicarea regulilor de drept comun prevăzute de Codul civil și prin aplicarea regulii căreia, sensul anumitor clauze echivoce trebuie apreciat în favoarea salariaților (dacă ele nu s-au putut interpreta nici prin consens și nici prin aplicarea regulilor de drept comun), iar ca particularitate, în cazul în care între clauze există contrarietate cu privire la aceeași problemă, salariaților li se aplică clauza cea mai favorabilă. De altfel, prin contractele colective din cauză au fost prevăzute dispoziții similare în ceea ce privește executarea și interpretarea clauzelor conținute, la art. 9 fiind stabilit că "interpretarea clauzelor din prezentul contract colectiv de muncă se face prin consens. Dacă nu se realizează consensul, clauza se interpretează conform principiilor dreptului muncii, în favoarea salariatului". Cum interpretarea comisiei paritare este ineficace, după cum s-a arătat mai sus, tribunalul constată că, în baza art. 168 din contractele colective de muncă la nivel de unitate anuale, reclamanta avea dreptul la suplimentări salariale cu ocazia Sărbătorilor de Paști și C din anii 2004-2007, în cuantum de un salariu de bază mediu pe - SA, drepturi bănești pe care nu le-a primit nici până în prezent.
Pe de altă parte, Tribunalul a constatat că angajatorul pârât nu a adus probe care să dovedească faptul ca in realitate aceste prime, pe care le consideră incluse în salariul de bază, au fost și plătite, cu atât mai mult cu cât ele variază de la an la an. Astfel, în urma verificării statelor de plata aferente anilor 2004 - 2007 de către expertul contabil desemnat în cauză, precum și a carnetelor de muncă ale reclamanților, s-a constatat faptul ca nu au fost acordate sporuri salariale cu ocazia Sărbătorilor de Paști si de C în conformitate cu prevederile art. 168 din contractele colective de muncă; expertul a stabilit că în perioada 2004-2006 au avut loc creșteri salariale, dar că acestea nu au semnificația includerea suplimentărilor salariale de Paști și de C în salariul de bază, negocierile purtate, adresele emise de conducerea pârâtei la acea vreme și mențiunile din carnetele de muncă vizând,reașezarea salariilor", "majorarea salariilor de bază", "creștere a salariilor cu 10%"; în carnetele de muncă ale reclamanților există mențiuni precum "reașezare salariată", "modificat spor vechime", "actualizat salariul", "modificat salariul" conform adreselor, dar toate aceste modificări nu cuprins explicit că au legătură cu suplimentările salariale de Paști și în concluzie, expertiza contabilă încuviințată și efectuată în cauză a stabilit că reclamanta nu au beneficiat de aceste suplimentări salariale.
Pârâta avea obligația, potrivit art.287 din Codul Muncii, să facă dovezi în apărarea sa prin care să demonstreze că aceste drepturi au fost efectiv acordate salariaților în raport de cele reținute pretențiile reclamantei apar întemeiate, urmând ca instanța să omologheze raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, cu privire la care niciuna dintre părți nu a formulat obiecțiuni, și să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumelor reprezentând suplimentări salariale (brute, fără deducerea impozitelor și contribuțiilor datorate bugetelor de stat), calculate de expert în raport de salariul de bază mediu pe la momentul fiecărei sărbători, și de perioada efectivă în care fiecare reclamant a avut calitatea de salariat al pârâtei.
În ceea ce privește pretenția accesorie a reclamantei privind reactualizarea sumelor pretinse, Tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată, art. 161 din Codul Muncii dispunând că întârzierea nejustificată a plății drepturilor salariale sau neplata acestora poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului. Principiul general este acela al reparării integrale ca urmare a neplății acestor drepturi, aceasta însemnând acoperirea nu numai a prejudiciului efectiv, dar și a beneficiului nerealizat ca urmare a neplății suplimentărilor salariale, astfel că se impune actualizarea sumelor cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului pentru fiecare suplimentare, până la ziua plății efective, în vederea reparării integrale a prejudiciului suferit de reclamanți prin devalorizarea monedei naționale.
Prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 din Codul d e procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, în termenul legal, recurenta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a reluat descrierea situației de fapt și a arătat, în esență, următoarele:
-promovarea acțiunii este prematură, întrucât dreptul de a formula acțiunea nu se poate considera născut, cât timp nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit; potrivit dispozițiilor la art. 168 alin. (1) din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003-2007, drepturile salariale suplimentare nu se acordă automat, ci doar subsecvent negocierilor anuale, ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice înaintea celor două evenimente anuale - Paște și C;
-dreptul la acțiune este prescris, față de dispozițiile art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul Muncii, având în vedere că drepturile pretinse nu au natură salarială, nu au caracter continuu și nu reprezintă contraprestația oferită salariatului corespunzător activității desfășurate, ci sunt exclusiv drepturi acordate prin contractul colectiv de muncă salariaților, în scopul de a le oferi protecție socială;
-sumele solicitate au fost incluse în salariul lunar acordat, societatea achitând toate drepturile salariale în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă, împrejurare confirmată atât de reprezentanții salariaților, cât și de instanțele învestite cu soluționarea unor litigii similare;
-modalitatea de calculinvocată în susținerea acțiunii este greșită, atâta vreme cât se raportează la nivelul salariului mediu brut pe societate, deși, potrivit dispozițiilor la art. 168 alin. (1) din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2003-2007, baza de calcul o reprezintă salariul de bază mediu la nivel de, ale cărui valori, în perioada 2004-2007, au fost diferite de valorile prezentate de către reclamant.
Motivele de recurs au fost completate prin invocarea unei excepții de ordine publică privind necompetența teritorială a instanței de fond.
Astfel, în susținere motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, recurenta a arătat, în esență, că, în condițiile existenței concomitente a dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 168/1999 și ale art. 284 din Codul Muncii, raportat la dispozițiile art. 249 din același Cod, care face trimitere la legea specială, este evident că aceasta din urmă, respectiv Legea nr. 168/1999 reglementează competența de soluționare a conflictelor de muncă, inclusiv competența instanței de fond ca fiind instanța de la sediul unității.
În recurs, angajatorul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, prin raportare la prevederile art. 1 alin. 4 și 5, art. 73 alin. 3 lit. p) și art. 79 alin. 1 din Constituția României.
În susținerea excepției, recurenta a arătat că potrivit art.72 din Legea nr.168/1999, cererile referitoare la soluționarea conflictelor de drepturi se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are sediul unitatea și că în egală măsură, dispozițiile art.284 din Codul Muncii prevăd că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă, în sensul că, litigiile referitoare la cauzele prevăzute la alin.1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori după caz, sediul.
S-a mai arătat că astfel coexistă două dispoziții legale, aparent cu același obiect, pe care instanța de judecată este chemată a le ierarhiza în vederea stabilirii instanței competente și într-un caz și în celălalt competența este absolută, părțile neputând deroga de la ea, astfel încât încălcarea regulii de competență teritorială exclusivă sau absolută atrage nulitatea hotărârii, iar pentru a stabili această competență intră în concurs Codul Muncii, dreptul comun în materie cu Legea nr.168/1999, legea specială.
Pentru a determina norma aplicabilă, instanța trebuie să verifice și să aplice principiile ierarhizării normelor interne - Constituție, lege organică, lege ordinară, lege specială - norma de drept comun; principiile aplicării în timp a legilor cu respectarea modului de operare și a efectelor abrogării; principiile tehnicii legislative care sunt de natură a face distincția între o normă validă în vigoare și una abrogată și o norma nevalidă prin existența ei în sistem datorită nerespectării legii de edictare/ tehnica legislativă.
Potrivit prevederilor art.73 din Constituția României, revizuită, se arată că regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială se reglementează prin lege organică și că din acest punct de vedere Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, este o lege organică specială, iar Legea nr.53/2003, asumată de Guvern, nedezbătută în Parlament, este o lege organică dacă forumul a fost cel prevăzut în art.74 din Constituție pentru astfel de reguli și reprezintă dreptul comun. Față de împrejurarea că prin Codul Muncii sunt reglementate în mod general toate aspectele care țin de raporturile de muncă, sindicate, patronate și protecție socială, în timp ce prin Legea nr. 168/1999 este reglementată procedura de soluționare a conflictele de muncă, cea din urmă este o normă specială în raport cu Codul Muncii.
Pornind de la premisa că ambele legi sunt legi organice și au forță juridică egală, trebuie verificat dacă Legea nr.168/1999 mai este în vigoare, deoarece prin prevederile art.298 alin. 2 din Codul Muncii, sunt identificate și marcate cu liniuță actele normative abrogate expres, total sau parțial, iar ultima liniuță este urmată de textul "orice alte dispoziții contrare".
Astfel, ultima liniuță din art.298 a constituit temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o abrogare implicită ceea ce vădește pentru teoreticieni o vădită neinformare legislativă și reluarea unor teze vechi dar fondate în epoca emiterii lor pe un text legal, iar pentru judecători o gravă neglijență prin necunoașterea legii aplicabile și depășirea atributelor puterii judecătorești.
De asemenea, s-a mai arătat că motivele de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile legale mai sus menționate, au în vedere principiul efectivității juridice dezvoltat în ultima perioadă în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul că legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, deoarece acestea trebuie să fie coerente și să evite paralelismul legislativ, să aibă vocația de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să aibă o aplicabilitate practică uniformă, de a evita o jurisprudență neunitară.
După intrarea în vigoare a Legii 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite întrucât prin dispozițiile art. 62 și art. 63 din Legea nr. 24/2000 rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă.
În motivarea excepției, s-au invocat prevederile art.1 alin.5 din Constituția României prin care se arată că respectarea legilor și a Constituției este obligatorie, dat fiind faptul că textul constituțional nu stabilește în mod expres destinatarii acestor norme, dar din modalitatea de exprimare a legiuitorului constituant, respectiv din poziția acestui articol, se poate deduce cu ușurință cine sunt aceștia, respectiv atât persoanele fizice și juridice cât și autoritățile publice implicate în procesul de legiferare. Legea nr. 24/2000 face parte din piramida constituțională, în sensul că reprezintă o lege esențială pentru procedura legislativă din România. Nicio autoritate publică, inclusiv Parlamentul nu pot deroga în mod implicit de la prevederile acestei legi, fără a contraveni în acest sens prevederilor constituționale. Parlamentul, autoritatea legislativă supremă a României, are posibilitatea să modifice în mod expres prevederile acestei legi, însă nu are dreptul să modifice în mod implicit aceste prevederi legale, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor constituționale ce vorbesc despre coerența legislativă respectiv despre obligația absolută de respectare a prevederilor legale.
În consecință s-a susținut că prevederile Codului muncii (art.298 alin.2 ultima liniuță) nu pot modifica implicit dispozițiile cuprinse în Legea nr.168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor legale cuprinse în Constituția României.
În ședința publică din 25.11.2009, Curtea, având în vedere jurisprudența recentă a instanței de contencios constituțional și în raport de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
În recurs, nu au fost propuse probe.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, conform art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis ca atare, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:
Curtea reține că este lipsită de suport susținerea recurentei privind necompetența teritorială a primei instanțe, întrucât aceasta este instanța căreia îi revenea competența de a soluționa în fond cauza, conform dispozițiilor art. 284 alin. 2 din Codul Muncii, aplicabile în speță.
Prevederile Legii nr. 168/1999, la care recurenta face referire, a fost abrogate implicit de art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Codul Muncii.
Chiar dacă Legea nr. 24/2000 nu mai reglementează abrogarea tacită, acest act normativ nici nu interzice o astfel de interpretare, motiv pentru care Curtea constată că interpretarea în sensul că o normă a fost abrogată tacit de o alta contrară, cu o forță juridică similară sau superioară nu încalcă nicio dispoziție legală, fiind un mecanism la care se poate recurge într-o astfel de situație apărută din necesitatea de a rezolva conflictul de legi în timp.
Așadar, în cazul conflictelor de muncă, prin derogare de la dreptul comun, competența teritorială exclusivă revine instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamantul, iar nu instanței de la sediul pârâtului, astfel cum susține recurenta.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, se reține că, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul Muncii, potrivit cărora termenul de prescripție este de 3 ani, întrucât obiectul litigiului privește neacordarea unor drepturi de natură salarială, chiar dacă acestea își găsesc izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
În ce privește excepția prematurității dreptului la acțiune, Curtea constată că, prin menționarea prevederilor art. 283 lit. e) din Codul Muncii, în susținerea excepției prescripției dreptului la acțiune, pârâta, implicit, a recunoscut că dreptul la acțiune este născut și actual, astfel că nu se poate susține că acțiunea este prematur formulată, cu atât mai mult cu cât recurenta nu își poate invoca propria culpă pentru neefectuarea negocierilor prevăzute de textul Contractului colectiv de muncă pe care reclamantul și-au întemeiat acțiunea.
Pe fondul cauzei, Curtea reține următoarele:
Intimata reclamantă, salariată al recurentei-pârâte, a solicitat instanței de fond obligarea angajatorului la plata drepturilor salariale cuvenite și neachitate pentru sărbătorile de Paști 2005-2007 și de C 2004-2006, conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
Din examinarea materialului probator administrat în cauză, se reține că art. 168 din Contractul colectiv de muncă pe anul 2003 avea următoarea formulare: "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalitătii de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor."
Prin act adițional, s-a prelungit cu un an aplicarea vechiului contract colectiv de muncă, pe care partenerii sociali au convenit să-l modifice și să-l completeze, în sensul adăugării, la art. 168, unui nou alineat cu următorul cuprins: "Pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de baza al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu."
Ambele părți au recunoscut că, în anul 2003, suplimentările salariale prevăzute la alin. 1 al art. 168 nu s-au mai acordat potrivit acestui articol, ci au fost introduse in salariul de baza al fiecărui salariat.
Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar, rezultă fără dubiu că dispozițiile art.168 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă aplicabil pe anul 2003 au fost menținute identic și în contractul colectiv de muncă aplicabil în anul 2004.
Ulterior, începând cu anul 2005, clauza înscrisă la art.168 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă a fost modificată în sensul că "în anul 2003, suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Este întemeiată susținerea recurentului potrivit căreia sumele solicitate de reclamantă au fost incluse în salariul lunar acordat, astfel încât aceasta a beneficiat în fapt de toate drepturile salariale cuvenite conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate cu titlu de suplimentări salariale.
Curtea constată că prima instanță a dat o greșită interpretare clauzelor contractuale mai sus menționate și a înlăturat în mod eronat apărarea pârâtei potrivit căreia, prin includerea în salariu a suplimentărilor salariale, dispoziția înscrisă la art. 168 rămas fără obiect.
Din interpretarea clauzelor Contractelor colective de muncă la nivel de unitate aplicabile pentru perioada 2004-2007, prin prisma dispozițiilor art. 977 din Codul civil, Curtea reține că voința reală a părților la data negocierii și încheierii acestora a fost de a sublinia că suplimentările salariale de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază încă din anul 2003 și, deci, și în anii 2004, 2005, 2006 și 2007 urmează sa fie achitate în același mod, adică prin includerea în salariul de bază. Astfel se explică, inițial, preluarea cu aceeași formulare a art. 168 alin. 2, precum și reformularea ulterioară a clauzei supuse interpretării, începând cu anul 2005, în sensul că, în anul 2003, suplimentările salariale de la alin. 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Această "reașezare" a salariului a fost reținută de prima instanță și rezultă și din mențiunile efectuate în carnetul de muncă al intimatei (nr. 39, fila 14 din dosarul Tribunalului Teleorman ), precum și din adresele eliberate de angajator privind salariul minim si salariul mediu brut pe unitate, constatându-se că a operat o creștere a salariului mediu brut al salariatului.
În concluzie, se reține că, în Contractele colective la nivel de unitate încheiate în anii 2005 - 2007, s- menținut alin. 1 al art.168, dar, la alin. 2 al acestui articol, s-a precizat că, în anul 2003, suplimentările salariale de Paști și de C au fost introduse în salariul de bază al fiecărui angajat.
Este adevărat că, în conformitate cu dispozițiile art. 287 din Codul Muncii, prin derogare de la dreptul comun, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, însă, Curtea reține că, din examinarea înscrisurilor depuse de pârâtă la dosarul cauzei, rezultă includerea în salariul de bază a suplimentărilor salariale cuvenite reclamantei conform contractului colectiv de muncă, astfel cum s-a arătat în cele ce preced.
O atare interpretare este confirmată și prin hotărârea Comisiei Paritare, obligatorie pentru părțile semnatare ale Contractului colectiv de muncă, la care și instanța de fond a făcut referire, dar pe care în mod greșit a înlăturat-o, cu motivarea că aceasta modifică în fapt clauza contractuală interpretată.
Astfel, Comisia Paritară a interpretat clauza înscrisă la art.168 alin.2 din Contractul colectiv de muncă aplicabil, așa cum a fost modificat prin actele adiționale încheiate în anii 2004 - 2006, în sensul că, începând cu anul 2003, părțile au înțeles să includă în salariul de bază al angajaților suplimentările salariale prevăzute la alin. 1, care urmau a fi acordate sub această formă. Concluzia Comisiei Paritare a fost în sensul că, începând cu anul 2003, față de împrejurarea că primele au fost incluse în salariile de baza ale angajaților, părțile contractante au considerat clauza înscrisă la art.168 alin. 1 ca rămasă fără obiect, întrucât primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază. ulterioare au privit majorarea salariului de bază așa cum acesta a rezultat după includerea primelor.
O atare prevedere, având caracter interpretativ, se constată că are ca scop lămurirea înțelesului clauzei înscrise la art. 168 alin. 2 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii precedenți, iar nu modificarea acestora, astfel încât nu s-ar putea aprecia că interpretarea comisiei paritare este ineficace, câtă vreme s-a realizat în conformitate cu dispozițiile art. 9 ale Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, la care instanța de fond face referire.
Față de considerentele anterior expuse, Curtea constată că în mod eronat prima instanță a omologat raportul de expertiză efectuat în cauză. Astfel, expertul, deși face referire la mențiunea din carnetul de muncă al reclamantei privind reașezarea salariului la data de 1.02.2003, conform deciziei nr. 63/23.03.2004, precum și la modificările ulteriore cu titlul de "reașezări salarii", ajunge totuși la concluzia că, din dosarul cauzei, nu reiese că reclamanta a beneficiat de suplimentarea drepturilor salariale prevăzute de art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă.
Se reține că, în cauză, concluziile expertului nu sunt urmarea unei analize pertinente și convingătoare a situației de fapt rezultate din documentele contabile examinate, a unor calcule care să poată fi verificate de instanță, ci reprezintă simple aprecieri care nu pot forma convingerea judecătorului că exprimă un punct de vedere corect, cu atât mai mult cu cât nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv cu înscrisurile la care s-a făcut referire în cele ce preced.
Pentru considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură civilă, Curtea urmează să admită recursul și să modifice sentința recurată în parte, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-""SA - Membru Grup,cu sediul ales pentru comunicare actelor de procedură la, și Asociații,--8, House, sector 1, împotriva sentinței civile nr.70 LM/AS din data de 17.02.2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata(),cu domiciliul în comuna de, județul
Modifică sentința, în sensul că:
Respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red:
Tehnored: NV/4 EX./10.12.2009
Jud. fond:;
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Cristescu Simona, Rotaru Florentina
