Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 7144/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5935/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 7144R
Ședința publică de la 04 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 2: Enache Daniela Georgeta
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții Primăria Comunei - prin Primar, Consiliul Local al Comunei, împotriva sentinței civile nr.1444 din data de 12.08.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, HG, C, OG, C, Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, Școala cu Clasele I-VIII, Grădinița de Copii -, Inspectoratul Școlar Județean, având ca obiect-drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează faptul că la dosar intimatul Sindicatul Învățământului Preuniversitar Tad epus întâmpinare.
Curtea invocă din oficiu excepția tardivității declarării recursurilor și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată având în vedere că s-a solicitat judecarea pricinii în lipsa părților.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1444 din data de 12.08.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost dmisă, în parte, acțiunea, HG, C, OG, C, llinca, și, prin reprezentantul lor Sindicatul învățământului Preuniversitar T, în contradictoriu cu pârâții Școala cu Clasele I - VIII județul T, Grădinița de Copii din comuna, Consiliul Local al comunei, județul T și Primarul comunei județul T, au fost obligați pârâții să plătească reclamanților diferențele salariale dintre sumele recalculate ce decurg din aplicarea prevederilor art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 și cele efectiv plătite începând de la data îndeplinirii condițiilor de acordare și până la data pronunțării sentinței, conform perioadei de timp cât reclamanții au calitatea de salariat, respectiv termenul de prescripție de trei ani anterior formulării cererii, drepturi bănești ce vor fi actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la plata efectivă a acestora și a fost respins, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea pârâtei - unitate școlară să asigure plata tranșelor suplimentare.
Prin aceeași sentință a fost respinsă acțiunea reclamantului împotriva pârâtului Inspectoratul Școlar T, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și au fost obligați pârâții să plătească reclamanților, prin reprezentantul lor, suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Consiliul Local al comunei și Primăria comunei.
Analizând cu prioritate, conform art.137 pr.civ. excepția tardivității declarării recursului invocată din oficiu, la termenul de judecată din 04.12.2009, Curtea reține următoarele:
În speță, hotărârea instanței de fond a fost comunicată recurenților la data de 27.08.2009, conform dovezilor de îndeplinire a actului de procedură aflat la dosarul de fond (filele 54 și 55), iar cererea de recurs împotriva acestei sentințe a fost depusă de recurentă la data de 10.09.2009, după cum rezultă din ștampila aplicată pe plicul cu care a fost expediată (fila 4 dosar recurs), deci peste termenul legal de 10 zile prevăzut în cazul litigiilor de muncă de art.80 din Legea nr.168/1999.
În aceste condiții, în raport de dispozițiile art.301 pr.civ. Curtea va respinge recursul ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca tardiv declarat, recursul formulat de recurenții Primăria Comunei - prin Primar, Consiliul Local al Comunei, împotriva sentinței civile nr.1444 din data de 12.08.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, HG, C, OG, C, Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, Școala cu Clasele I-VIII, Grădinița de Copii -, Inspectoratul Școlar Județean.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
15.12.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Scrob Bianca AntoanetaJudecători:Scrob Bianca Antoaneta, Enache Daniela Georgeta