Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 717/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 717/
Ședința publică din 29 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta domiciliată în B,-, -.13, împotriva sentinței civile nr.257/25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila, în contradictoriu cu intimata - pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A MUNICIPIULUI B - PRIN PRIMAR, cu sediul în B, nr. 1.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată fixat în recurs; recursul este motivat; recurenta - reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă; intimata a depus întâmpinare și a solicitat judecarea în lipsă.
Curtea nu consideră necesar a se comunica întâmpinarea întrucât nu sunt elemente noi față de fond. Constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI - Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 257/25.03.2009 Tribunalul Brăilaa respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială mun. B prin Primar.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr- reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul B prin primar pentru ca aceasta să fie obligată să plătească drepturile salariale reprezentând indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, pe o perioadă de 3 ani anterior introducerii cererii, drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
De asemenea, reclamanta a solicitat ca pârâta să fie obligată la înscrierea dreptului la indemnizația de dispozitiv în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii a arătat că este salariat al pârâtei și că în urma reorganizării dispuse prin nr. 63/2003 a rezultat Ministerul Administrației și Internelor, care a preluat personalul ambelor ministere (al administrației și al internelor), acesta urmând a beneficia de drepturile bănești dobândite anterior de personalul lor.
Reclamanta a susținut că, potrivit art. 13 din Legea nr. 138/1999, toți angajații din fosta structură a Ministerului d e Interne beneficiau nediscriminatoriu de plata unei indemnizații de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază, astfel că după reorganizare tot personalul preluat beneficiază, conform dreptului la un tratament salarial egal, de această indemnizație.
Întrucât în aplicarea prevederilor nr.OUG 63/2003 ministrul Administrației și Internelor a emis Ordinul nr. 496/28.07.2003, care la pct. 9.2 prevede că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, reclamanta a susținut că, în calitate de angajat al unității administrativ teritoriale pârâte la nivelul căreia se realizează activitatea de administrație publică, îi sunt aplicabile dispozițiile privind acordarea sporului de dispozitiv.
Reclamanta mai menționat că o parte a personalului angajat al pârâtei a beneficiat de recunoașterea acestui drept prin hotărâre judecătorească, iar admiterea acțiunii sale ar înlătura discriminarea existentă între angajații aceleiași instituții.
Drept temei legal al cererii reclamanta a invocat prevederile art. 13 din Legea nr. 138/1999, art. 17 din nr.OUG 63/2003, punctul 9.2 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 496/28.07.2003 și art. 5 din Codul muncii.
În dovedirea acțiunii a depus copie de pe ordinul invocat, carnetul de muncă și practică judiciară.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că ordinul menționat nu distinge între administrația publică centrală și administrația publică locală, iar noțiunea de dispozitiv presupune că angajații trebuie să răspundă în orice moment la solicitarea conducătorului instituției publice pentru rezolvarea problemelor cu caracter urgent pe care le presupune administrația publică.
Instanța de fond a reținut în motivare că reclamanta are calitatea de personal contractual în cadrul pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul B, fiind salariat al acesteia, după cum reiese din copia carnetului de muncă depusă la dosar.
Potrivit art. 13 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, "cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, respectiv din salariul de bază".
Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 138/1999 au fost aprobate prin Ordinul Ministrului de Interne nr. 275/2002.
Acest ordin a fost modificat și completat prin Ordinul nr. 496/2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor în temeiul art. 9 alin. 4 din nr.OUG 63/2003, în sensul că la pct. 9.1 s-a introdus pct. 9.2 care prevede că "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Art. 10 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative stabilește că " n vederea intrării lor în vigoare ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I".
Întrucât reclamanta nu a făcut dovada că Ordinul nr. 496/2003 pe care își întemeiază acțiunea a fost publicat în Monitorul Oficial, nu se poate reține că acesta a intrat în vigoare.
În plus, instanța constată că Legea nr. 138/1999 are ca sferă de reglementare salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Ori, ordinul invocat a fost adoptat în vederea interpretării și asigurării executării legii menționate, astfel că fiind un act juridic cu forță inferioară legii, nu poate lărgi sfera de aplicare a acesteia, delimitată clar prin art. 1.
Sub acest aspect se reține că, potrivit art. 1 din Legea nr. 138/1999, dispozițiile acestei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Prin urmare, categoriile de persoane a căror salarizare este reglementată de lege și cărora, pe cale de consecință, le sunt aplicabile prevederile Ordinului nr. 275/200 completat prin Ordinul nr. 496/2003 sunt: personalul militar, personalul civil contractual și personalul civil funcționari publici din instituțiile menționate.
Faptul că emitentul ordinului este ministrul Administrației și Internelor este consecința faptului că în anul 2003 acest ministru nu mai purta vechea titulatură de ministru de Interne, deoarece sub tutela aceluiași minister era cuprinsă și administrația publică.
Această împrejurare nu constituie însă un argument că dispoziția cuprinsă la pct. 9.2 vizează și personalul civil (contractual și funcționari publici) din cadrul administrației publice locale.
De altfel, analizând conținutul Ordinului nr. 496/2003 se constată că nu conține nici o prevedere expresă că indemnizația de dispozitiv s-ar aplica și personalului contractual din administrația publică locală, așa cum susține reclamanta.
Rațiunea adăugării pct. 9.2, care instituie dreptul la indemnizația de dispozitiv și pentru personalul civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice trebuie interpretată prin prisma dispozițiilor Legii nr. 138/1999 referitoare la beneficiarii sporului de dispozitiv.
Aceasta presupune raportarea la sfera generală de reglementare a legii, adică la categoriile de personal salarizate potrivit acesteia, astfel cum sunt menționate în art. 1.
Concluzia ce se impune este că referirea la personalul civil din administrația publică vizează personalul contractual din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, instituții care se integrează administrației publice centrale, nu și celei locale.
Rezultă, așadar, că singura interpretare în conformitate cu legea este că ordinul invocat de reclamanta privește următoarele categorii de personal militar și civil: personalul militar (cadre militare în activitate, militari angajați pe bază de contract și studenții care au obținut gradul de sublocotenent după absolvirea anului IV la Academia de Poliție, această ultimă categorie fiind prevăzută expres la pct. 9.1 din Ordinul nr. 275/2002), personalul civil contractual și personalul civil funcționari publici din cadrul instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Întrucât reclamanta este angajat în cadrul unei unități administrativ teritoriale (deci este salariată a administrației publice locale, iar nu în cadrul unei instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională), instanța a constatat că prevederile art. 13 din Legea nr. 138/1999 și ale art. 9.2. din Ordinul nr. 275/2002 modificat prin Ordinul nr. 496/2003 nu îi sunt aplicabile.
Această interpretare nu discriminează pe reclamant față de personalul contractual vizat de ordin, deoarece salarizarea diferită este determinată de condițiile de muncă diferite, de specificul muncii și de diferența dintre unitățile în care este încadrat personalul civil din administrația publică.
Faptul că o parte din personalul angajat al pârâtei a beneficiat de recunoașterea dreptului la indemnizația de dispozitiv prin hotărâre judecătorească nu poate reprezenta un temei pentru acordare acestei indemnizații și reclamantei, deoarece practica judiciară nu constituie izvor de drept.
Pentru considerentele expuse acțiunea a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive.
Nu poate fi reținută motivarea instanței referitoare la faptul că Ordinul nr. 496/2003 nu ar fi intrat în vigoare atât timp cât existența acestui act normativ nu a fost contestată.
Prima instanță face o interpretare restrictivă a Ordinului 496/2003 interpretând greșit actul administrativ ca adresându-se doar administrației publice centrale și nu și celei locale.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative exercită atribuții principale în domeniul administrației publice deci aplicabilitatea Ordinului MAI nr. 496/2003 este evidentă.
În consecință, tot personalul preluat, actualmente personal al Ministerului Administrației și Internelor, ca parte a aceleiași structuri beneficiază de indemnizația de 25% din salariul de bază.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept, a invocat disp. art. 299-316.pr. civilă, art. 13 din Legea nr. 138/1999, art. 17 din OUG nr. 63/2003, pct. 9.2. din Ordinul nr. 496/2003, art. 5 din Legea nr. 53/2003.
Intimatul Municipiul Baf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de recurentă sub toate aspectele de fapt și de drept în conf.cu disp.art.3041Cod procedură civilă,Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin Ordinul nr. 496/28.07.2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor se modifică și se completează Ordinul nr. 275/2002 Ministerului d e Interne de aprobare a normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor legii cu privire la salarizarea personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, prevăzute în anexa nr.1, care, conform art.64 din Legea nr.138/1999, a fost dat în aplicarea acestei din urmă legi.
Această lege, așa cum îi indică denumirea, are ca sferă de reglementare salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Prin urmare, ordinul sus menționat a fost adoptat în vederea interpretării și asigurării executării legii sus menționate, astfel că nu îi poate lărgi sfera de aplicare.
De altminteri, ordinul nici nu o face, neexistând nicăieri vreo mențiune expresă că indemnizația de dispozitiv s-ar aplica și personalului contractual din administrația publică locală, astfel încât să se lărgească nepermis, printr-un act juridic cu forță inferioară legii, dat în aplicarea acesteia, nepublicat în Monitorul Oficial, sfera de aplicare legii, astfel cum este circumscrisă în art.1 al acesteia.
Potrivit disp.art.1 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională,ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții,Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne,Serviciului Român de Informații,Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Prin urmare, sunt trei categorii de persoane a căror salarizare este reglementată de această lege, fiindu-le prin urmare aplicabile și prevederile Ordinului nr.275/200 completat prin Ordinul nr. 496/2003 și anume:personalul militar; personalul civil contractual; personalul civil funcționari publici din instituțiile menționate,clasificare a cărei utilitate urmează a se releva mai jos.
în interpretarea aplicabilității indemnizației de dispozitiv au intervenit după modificarea Ordinului nr.275/2002 al Ministerului d e Interne prin Ordinul nr.496/2003 al Ministrului Administrației și Internelor.
Prin acest din urmă ordin, s-a statuat:,După punctul 9.1 se introduce punctul 9.2 cu următorul conținut:,9.2 indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
Problema care se pune este dacă această mențiune vizează și personalul civil (contractual și funcționari publici) din cadrul administrației publice locale.
Curtea opinează că împărtășește astfel punctul de vedere al instanței de fond.
Faptul care a generat această eroare de interpretare,precum cea a reclamanților este că emitentul noului ordin este, în anul 2003,ministrul administrației și internelor, nemaipurtând vechea titulatură de ministru de interne, mai exact cuprinderea sub tutela aceluiași minister și a administrației publice.
Or, o atare interpretare este total eronată. Prin urmare,se pune problema care este rațiunea acestei adăugiri a pct.9.2,care face vorbire despre dreptul la indemnizație și pentru personalul civil din administrația publică și la cine se referă ea.
Pentru a determina aceasta, trebuie examinat mai întâi ce spune Legea nr.138/1999 în privința beneficiarilor sporului de dispozitiv.
Astfel, din art.13 al Legii nr.138/1999,în forma în vigoare la momentul adoptării ordinului, reiese că de această indemnizație beneficiază atât militarii cât și personalul civil;,Cadrele militare în activitate,militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție,solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații,respectiv din salariul de bază.
Desigur că trebuie să ne raportăm la sfera generală de reglementare a Legii nr.138/1999, adică la categoriile de personal salarizate potrivit acestei legi,astfel cum sunt menționate în art.1.
Revenind la completarea adusă prin pct.9.2. introdus prin Ordinul nr.496/2003, Curtea reține că, pentru se afla în limitele legii în aplicarea căreia s-a dat, referirea la personalul civil din administrația publică se referă la personalul contractual din instituțiile publice de apărare națională,ordine publică și siguranță națională, instituții care se integrează administrației publice centrale, aceasta fiind singura interpretare în conformitate cu legea.
Prin urmare, ordinul în discuție vizează următoarele categorii de personal militar și civil: personalul militar - cadre militare în activitate,militari angajați pe bază de contract și studenții care au obținut gradul de sublocotenent după absolvirea anului IV la Academia de Poliție (această ultimă categorie fiind prevăzută expres la pct.9.1 din Ordinul nr.275/2002);personalul civil contractual;personalul civil funcționari publici din cadrul instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Or, reclamanta este angajată în cadrul Unității Administrativ Teritoriale Municipiul B, iar nu în cadrul unei instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională,astfel că reglementările art.13 din Legea nr.138/1999 și ale art.9.2. din Ordinul nr.275/2002 modificat prin Ordinul nr. 496/2003 nu îi sunt aplicabile.
Reținând toate considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, Curtea apreciază recursul reclamantei ca nefondat, astfel că - în temeiul art.312 alin.1 se va respinge în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta domiciliată în B,-, -.13, împotriva sentinței civile nr.257/25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 29 Iunie 2009.
Pt. Președinte Judecător Pt. Judecător
A în CO, conf. art. 261 A în CO, conf. art. 261
c semnează semnează
VICEPREȘEDINTE VICEPREȘEDINTE
Grefier,
: /30.06.2009
: DC/2 ex/06.07.2009
Fond:.M
Asistenți judiciari /
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Mihaela Neagu