Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 7171/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 7171
Ședința publică de la 07 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marin Covei
JUDECĂTOR 2: Sorina Lucia Petria Mitran
Judecător - -
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA- B, împotriva sentinței civile nr.6031 din 06 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți -, -, -, având ca obiect drepturi bănești
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă, avocat, intimatții reclamanți reprezentați prin avocat .
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, s-a arătat că la dosar a fost depusă cerere de amânare formulată de intimațtul -reclamant, după care,
Instanța, a respins cererea de amânare întrucât nu este temeinic motivată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părții prezente.
Avocat pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii.
Avocat pentru intimatții reclamanți a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 6031 din 06 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de petentii, cu domiciliul ales la Cabinet de avocat cu sediul in Tg-J, bd. -. 24. 1. 2 jud. G in contradictoriu cu intimata SC SA cu sediul in B nr. 239 sector 1.
A fost obligată intimata sa plateasca petentilor drepturile salariale reprezentand contravaloarea aprovizionarii toamna - iarna, in cuantum de un salariu minim pe ramura, conform art.176 alin.1 si 2 din CCM la nivelul ramurii energie, termica, petrol si gaze, pentru, pentru perioada 2005-2007, reactualizate la data platii efective.
A fost obligată intimata sa plateasca petentilor drepturile salariale reprezentand suplimentarile salariale aferente sarbatorilor de C 2007 si Paste 2008 calculate pe baza salariului mediu net la nivelul societatii si actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective.
A fost obligată intimata la plata catre petent a sumei de 850 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Petentii sunt salariatii intimatei asa cum rezulta din mentiunile efectuate in carnetul de munca ale acestora.
Conform dispozițiilor art. 176 alin.1 si 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze,Cu ocazia unor evenimente anuale, Paste, Ziua meseriei, C precum si in luna octombrie( pentru aprovizionarea de toamna - iarna ), salariatii vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos in suma fixa. Fiecare din adaosurile de mai sus vor avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramura, stabilit conform prevederilor prezentului contract.
Mai mult decat atat, potrivit disp.art.243 din Codul Muncii executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti.
Neindeplinirea obligatiilor asumate prin contractul colectiv de munca atrage raspunderea partilor care se fac vinovate de aceasta.
Față de dispozițiile legale menționate mai sus, instanța consideră că, intimata nu a respectat prevederile disp. art. 176 alin.1 si 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, respectiv acordarea unei suplimentari a drepturilor salariale, sub forma unui adaos in suma fixa, in cuantum de un salariu minim pe ramura.
Potrivit art. 168 al. 1 din CCM la nivelul SA pe anul 2004:" Cu ocazia sarbatorilor de Paste si C salariatii SNP SA vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de baza mediu pe SNP SA. Cu minim 15 zile inainte de fiecare eveniment pentru care se caorda suplimentarile vor incepe negocierile cu in vederea stabilirii valorii concrete, modalitatii de acordare, conditiilor, criteriilor si beneficiarilor."
La aliniatul 2 al art. 168 din CCM/2004 s-a mentionat ca:" Pentru anul 2003 suplimentarile de la alin. 1 vor fi introduse in salariul de baza al fiecarui salariat, conform modalitatii si in conditiile negociate cu."
Contractul colectiv de munca la nivel de unitate pe anul 2005 mentine textul al. 1 al. Art. 168 aducand o modificare de continut aliniatului 2 in sensul consemnarii ca:" in anul 2003 suplimentarile salariale de la al. 1 al prezentului articol au fost introduse in salariul de baza al fiecarui salariat."
Acelasi text se regaseste in ultima forma mentionata in CCM pe anul 2006. In fine,pentru anul 2007 textul pastreaza acelasi continut ca in contractele precedente.
Prin adresa Comisiei Paritare din 18.06.2007 se arata ca " partile semnatare confirma faptul ca in redactarea art. 168 al. 1 si 2 la momentul negocierilor colective vointa comuna a partilor a fost aceea ca incepand cu anul 2003 primele de Paste si de C sa fie introduse in salariile de baza ale fiecarui angajat."
Prin " Nota asupra precizarii situatiei primelor de Paste si de C prevazute in art. 168 din CCM al SA " din data de 31.08.2007 si semnata de reprezentanti ai patronatului si federatiei sindicale, se da o interpretare textului in discutie " potrivit vointei partilor la semnarea contractului".
Conform art. 1 al. 1 din Legea nr. 130/1999, contractul colectiv de munca este conventia incheiata intre patron sau organizatia patronala pe de o parte si salariati, reprezentati prin sindicate ori prin alt mod prevazut de lege, de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca."
Art 31 din Legea nr. 130/1999 dispune ca poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de munca pe parcursul executarii lui in conditiile legii, ori de cate ori partile convin acest lucru. Modificarile aduse contractului colectiv de munca se comunica in scris organului la care se pastreaza si devin aplicabile de la data inregistrarii sau la o data ulterioara, potrivit conventiei partilor.
Conform art. 236 al. 4 din Codul Muncii, contractele colective de munca, incheiate cu respectarea dispozitiilor legale constituie legea partilor.
Normele enuntate subscriu asadar contractele colective de munca (in egala masura ca si contractele individuale de munca ) vointei partilor semnatare, raportand aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului ca act juridic bilateral.
Legea statueaza in sensul ca dispozitiile contractului colectiv de munca reflecta vointa partenerilor sociali, care insa trebuie sa se manifeste intotdeauna in conformitate cu prevederile legale.
Astfel, textul art. 31 din Legea nr. 130/1999 cuprinde o norma permisiva, care da posibilitatea modificarii clauzelor contractului colectiv de munca ori de cate ori partile convin acest lucru, dar cu precizarea formalitatilor care trebuie indeplinite pentru a da eficienta unor astfel de modificari.
Textul reia un principiu de baza aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale in sensul ca ele pot fi modificate potrivit acordului de vointa al partilor dar numai pana la momentul incetarii efectelor acestuia.
In acelasi sens si contractul colectiv de munca poate fi modificat de parti doar pe parcursul executarii lui, interpretarea si reformarea continutului unei clauze urmand sa isi produca efecte pana la momentul incetarii efectelor contractului.
In speta, astfel cum rezulta din situatia de fapt, apararea facuta de societatea intimata a vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse in art. 168 al. 1 si 2 din CCM la nivel de unitate, realizata dupa momentul incetarii efectelor fiecarui contract colectiv de munca anual si in totala contradictie cu textul neechivoc al prevederii.
Astfel, art. 168 al. 2 a prevazut in fiecare din aceste contracte ca suplimentarile de la art. 1 au fost introduse in salariul de baza al fiecarui salariat doar pe anul 2003, fiind indubitabil faptul ca aceleasi drepturi nu au fost incluse in salariul de baza al angajatilor si pe anul in curs, cata vreme s-a mentinut in acelasi timp si textul al. 1.
Pe de alta parte, partile nu au consemnat in contractul colectiv de munca pe anii 2005 si 2006 faptul ca aceleasi suplimentari salariale au fost incluse in salariile de baza pe anii precedenti, o asemenea interpretare fiind facuta abia in 2007.
Se va retine astfel ca interpretarea clauzei, peste termenul pentru care a fost incheiat contractul si cu incalcarea dispozitiilor art. 31 din Legea nr. 130/1999 ( prin acte neinregistrate la directia teritoriala de munca ) nu poate produce efecte care sa inlature continutul explicit al prevederii invocate.
Sub aspectul modalitatii de stabilire a cuantumului drepturilor reprezentand suplimentari salariale, instanta va retine ca prin clauza art. 168 al. 1 acesta se raporteaza la salariul de baza mediu pe SNP SA iar nu la salariul brut pe unitate, in baza caruia au fost calculate sumele solicitate prin actiune
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta SC SA, criticând- ca nelegală și netemeinică.
Prin motivele de recurs depuse pe aceeași dată, s-a susținut în primul rând faptul că în mod greșit, prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prevederile art. 283 alin. 1 lit."c" din Codul Muncii, în realitate fiind aplicabile dispozițiile art. 283 alin. 1 lit."e" din același cod, care stipulează faptul că, "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestora".
Pe fondul cauzei, s-a susținut că în mod greșit Tribunalul Gorja admis capătul de cerere având ca obiect aprovizionare toamnă-iarnă pe perioada 2005-2007, întrucât acest venit a fost introdus, începând cu luna martie 1998, în salariul de bază al fiecărui salariat conform prevederilor art. 168 alin. 3 din CCM la nivel de unitate pe anul 1997, care stipulează faptul că, "începând cu 01.06.1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază", iar pe perioada 1998 - 2001 aceeași prevedere arăta că "fiecare din suplimentările salariale se acordă în condițiile în care, prin act adițional încheiat conform Legii nr. 130/1996, nu s-a convenit introducerea ei în salariul de bază".
S-a mai arătat, sub acest aspect, faptul că introducerea în salariul de bază a drepturilor salariale reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă este pusă în evidență și prin adresa nr. 2412/1998 și prevederile art. 168 alin. 3 din CCM la nivel pe anul 2008.
S-a concluzionat că prevederile art. 176 pct. 4 alin. 6 din CCM la nivel de ramură instituie o excepție de la negocierea, materializarea și acordarea în mod distinct a venitului anual în luna octombrie pentru aprovizionare de toamnă-iarnă, venitul respectiv fiind introdus, începând cu luna martie 1998, în salariul de bază al fiecărui salariat, astfel încât, începând cu anul 1999, sindicatul renunțat la purtarea negocierilor pe tema acordării distincte a acestui venit anual.
In privința suplimentărilor salariale aferente sărbătorii Cului pe anul 2007, s-a susținut, de asemenea, că în mod greșit Tribunalul Gorja admis acest capăt de cerere pe baza considerentelor eronate că interpretarea clauzei prevăzută de art. 168 alin. 1 din CCM la nivelul SC SA s-a făcut peste termenul pentru care a fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art. 31 din legea nr. 130/1996, astfel încât nu poate produce efecte care să înlăture conținut explicit al prevederilor invocate.
S-a arătat că interpretarea primei instanțe este greșită, limitându-se a interpreta nota Comisiei paritare din 31 august 2007, prin raportare la Legea nr. 130/1996 și a Codului Muncii, fără a pune în discuție necesitatea efectuării unei expertize contabile lămuritoare care să stabilească dacă sumele pretinse de reclamanți au fost incluse sau nu în salariul de bază.
In privința ultimului capăt de cerere, referitor la prima de Paști pe anul 2008, s-a considerat, de asemenea, că în mod greșit a fost admis de prima instanță fără a se avea în vedere prevederile CCM la nivel de unitate pe anul 2008, așa cum a fost modificat prin Actul adițional înregistrat pe data de 22.02.2008 la Ministerul Muncii care, prin art. 14 schimbă conținutul prevederilor art. 168 din CCM, statuându-se faptul că primele de Paști și C au fost introdusă, încă din anul 2003, în salariul de bază, aceasta fiind voința părților semnatare, a patronatului și a sindicatului reprezentativ, conform prevederilor alin. 2 din același art. (168 din CCM la nivel de SA).
Recursul declarat de intimata SC SA este nefondat în ceea ce privește soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune și suplimentărilor salariale reprezentând prima de C 2007, este însă întemeiat și se va admite în ceea ce privește fondul cauzei privind aprovizionarea de toamnă-iarnă pe perioada 2005 - 2007 și a primei aferente sărbătorii de Paști 2008.
Potrivit art. 168 din contractul colectiv de muncă s-a prevăzut, că salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C de o suplimentare a drepturilor salariale cu un salariu de bază mediu brut pe SA.
Din modalitatea de redactare a acestui articol din contractul colectiv de muncă, rezultă că dreptul suplimentar acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C este un drept de natură salarială, aceasta fiind voința exprimată neechivoc de părțile contractante prin folosirea sintagmei "suplimentare a drepturilor salariale".
Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e din Codul Muncii reglementează prescripția dreptului material la acțiune în cazul neexecutării unui contract colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora din urmă, legiuitorul a dat o reglementate distinctă și anume, aceea cuprinsă la lit. caa celuiași art. 283 din Codul Muncii.
Potrivit art. 166 din Codul Muncii, dreptul la acțiune cu privire la plata drepturilor salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Fiind aplicabile dispozițiile art. 283 lit. c și art. 166 alin. 1 din Codul Muncii, este nefondată critica recurentei cu privire la modul de soluționare a excepție prescripției de către instanța de fond.
Cu privire la criticile legate de soluționarea fondului cauzei, Curtea constată:
Potrivit art. 168 alin.1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității în perioada 2003-2007,
(1) Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor
În urma negocierilor anuale ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, textul art. 168 alin. 2 fost modificat astfel:
"Pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu " (redactare în vigoare pentru anul 2003 și 2004).
În contractul colectiv de muncă valabil pentru anul 2005, redactarea art. 168 alin. 2 fost modificată astfel:
"În anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Aceeași redactare se regăsește și in contractele colective de muncă din anii 2006 și 2007.
Se constată astfel că, deși au fost negociate anual clauzele cuprinse în art. 168, părțile semnatare ale CCM la nivelul SNP au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prev. de al. 1 art. 168 din CCM, iar în cursul anilor 2004-2007 respectivele suplimentări nu au mai fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, așa cum s-a întâmplat pentru anul 2003.
Prin adresa Comisiei paritare din 18 iunie 2007, se arată că părțile semnatare confirmă faptul că în redactarea art. 168 al. 1 și 2, la momentul negocierii colective, voința comună a părților a fost aceea că începând cu anul 2003, primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat, iar prin "Nota asupra precizării situației primelor de Paști și de C prev. în art. 168 din CCM al SA" din data de 31.08.2007 și semnată de reprezentanți ai Patronatului și ai Federației Sindicale se dă o interpretare textului în discuție potrivit voinței părților la semnarea contractului.
Chiar dacă Nota Comisiei Paritare ar fi apreciată ca o modificare a dispozițiilor contractului colectiv de muncă, se constată că printr-o interpretare ulterioară, recurenta recunoaște că suplimentările salariale trebuiau incluse în salariul de bază al salariaților și ulterior anului 2003, însă nu a făcut dovada că aceste drepturi salariale care se raportează la salariul de bază mediu pe SNP au fost achitate salariaților.
În cauza de față, reclamantul a solicitat plata unor drepturi salariale.
Potrivit art. 163 din Codul Muncii, "plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit".
Recurenta-pârâtă nu a depus actele primare privind situația plății salariilor, respectiv state de plată și dispozițiile evidențiate în carnetele de muncă, deși sarcina probei îi revenea conform art. 287 din Codul Muncii.
Recurenta a avut posibilitatea, atât pe parcursul soluționării cauzei la fond, cât și în recurs, să dovedească faptul că a achitat drepturile salariale prevăzute de art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, însă nu a înțeles să facă această dovadă în condițiile prevăzute de art. 163 din Codul Muncii, astfel că, în cauză devin aplicabile dispozițiile art. 288 din Codul Muncii cu privire la sancțiunea decăderii din beneficiul probei admise.
Se constată astfel, că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile art. 168 din Contratele colective de muncă pe anii 2004-2007, că voința reală a părților contractante a fost aceea că drepturile prevăzute la alin. 1 să fie incluse în salariile angajaților doar pentru anul 2003 și că nu s-a făcut dovada plății către salariat a drepturilor pretinse.
Este întemeiat recursul declarat de intimată în ceea ce privește, însă, suplimentarea salarială reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă și prima aferentă sărbătorii de Paști pe anul 2008.
In ceea ce privește suplimentarea salarială reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă:
Cu privire la criticile recurentei referitoare la prescripția dreptului la acțiune:
Din modalitatea de redactare a art. 176 alin. 1 Contractele colective de muncă încheiate la nivelul Energie Electrică, termică, Petrol și gaze pe anii 2005,2006 și 2007, rezultă că dreptul suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă este un drept de natură salarială, aceasta fiind voința exprimată neechivoc de părțile contractante prin folosirea sintagmei "suplimentare a drepturilor salariale".
Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e din Codul Muncii reglementează prescripția dreptului material la acțiune în cazul neexecutării unui contract colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora din urmă, legiuitorul a dat o reglementate distinctă și anume, aceea cuprinsă la lit. caa celuiași art. 283 din Codul Muncii.
Potrivit art. 166 din Codul Muncii, dreptul la acțiune cu privire la plata drepturilor salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Fiind aplicabile dispozițiile art. 283 lit. c și art. 166 alin. 1 din Codul Muncii, este nefondată critica recurentei cu privire la modul de soluționare a excepție prescripției de către instanța de fond.
Asupra fondului cauzei:
Temeiul juridic contractual invocat de reclamant în cererea de chemare în judecată îl reprezintă dispozițiile art. 176 din Contractele colective de muncă încheiate la nivelul Energie Electrică, termică, Petrol și Gaze pe anii 2005,2006 și 2007, potrivit cărora:
Art. 176-(1) Cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.
(2) Fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.
(3) Condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare.
(4) Cu minimum 15 zile înainte de evenimentul pentru care se acordă oricare din adaosuri vor începe negocierile cu organizațiile sindicale pentru stabilirea valorii concrete ce se acordă.
(5) În contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare pot fi stabilite, cu ocazia altor evenimente, și alte facilități sub formă de adaosuri, stimulente etc.
(6) Fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
(7) Salariații, organizațiile patronale și sindicale, precum și agenții economici pot participa la înființarea unor instituții gen asociații profesionale, fonduri mutuale, de asigurări sociale etc. Contribuția agenților economici va fi stabilită, cu respectarea prevederilor legale, prin negociere cu federațiile sindicale și organizațiile patronale semnatare ale prezentului contract colectiv de muncă. Cu acordul salariaților, aceștia pot contribui și cu o parte din cota ce le revine din profitul agentului economic.
La negocierea contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii, părțile contractante au stabilit expres (la art. 176 alin. 6) modalitățile concrete de acordare a drepturilor menționate la alin. 1 și anume: fie suplimentările salariale se acordă distinct, fie acestea sunt incluse în salariul de bază, în funcție de modul în care aceste drepturi sunt negociate la nivelul unității.
De aceea, instanța de fond trebuia să analizeze modalitatea concretă în care s-a negociat acordarea acestui drept la nivelul angajatorului-pârât.
Cu ocazia negocierii contractului colectiv de muncă la nivelul SC SA pe anul 1997, partenerii sociali au stabilit introducerea în salariul de bază a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, stabilind la art. 168 alin. 3:
"Începând cu 01.06.1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionare de toamnă va fi introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la prezentul contract".
Această hotărâre luată în deplin acord de partenerii sociali s-a concretizat abia începând cu 01. 03.1998.
În contractul colectiv de muncă la nivelul SC SA 1998 s-a menționat la art. 168 alin. 3 ca "suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază (conform telexului 2412/1998)".
În telexul nr. 2412/1998 este menționat faptul că se majorează salariile de bază brute ale personalului începând cu data de 01.03.1998, pentru aplicarea prevederilor art. 168 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă.
Se constată astfel că dreptul la suplimentări salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă a fost introdus în salariul de bază al salariaților începând cu data de 01.03.1998, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 176 alin. 6 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii, iar obligația de acordare a suplimentării salariale a fost executată începând cu data de 01.03.1998 în forma includerii acestui drept în salariul de bază.
Neobservând dispozițiile din contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității în anii 2007 și 2008 și mențiunile din carnetele de muncă, din care rezultă ca, la data de 01.03.1998 salariile au fost majorate conform mențiunilor din telexul nr. 2412/1998, instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății.
Este adevărat că, potrivit art. 243 din Codul Muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, însă instanța de fond a apreciat greșit că la nivelul societății pârâte nu au fost respectate dispozițiile art. 176 alin. 1 și 2 din Contractele colective de muncă încheiate la nivelul Energie Electrică, Petrol și Gaze.
Potrivit art. 982 din Codul civil, toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.
Apreciind că în cauză sunt aplicabile direct, ca izvor al drepturilor pretinse, dispozițiile art. 176 alin. 1 și 2 din Contractele colective de muncă încheiate la nivelul Energie Electrică, Petrol și Gaze, instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile contractuale, fără a interpreta dispozițiile din art. 176 același contract potrivit cu regula de interpretare instituită de art. 982 din Codul civil.
Sunt întemeiate și motivele de recurs referitoare la capătul de cerere privind prima de Paști pe anul 2008, în mod greșit Tribunalul Gorj admițându-l prin ignorarea prevederilor CCM la nivel de unitate pe anul 2008, astfel cum a fost modificat prin actul adițional înregistrat la data de 22 februarie 2008 la Ministerul Muncii.
Prin actul adițional pentru anul 2008 la Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC SA B și înregistrat la B la data de 22.02.2008, au fost modificat conținutul art. 168 din contractul colectiv de muncă.
În noua redactare, textul are următorul conținut:
(1) În conformitate cu prevederile anterioare ale alin. 1 al art. 168 din contractul colectiv de muncă, care au devenit inaplicabile începând cu anul 2003 în forma anterioară, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C angajații SA primeau suplimentări salariale sub forma unei prime ("Prima de Paști și de C) în cuantum de un salariu mediu de bază lunar la nivelul SA, calculat pe lunile anterioare celor în care se acordă prima. Valoarea concretă, metoda de acordare, condițiile, criteriile și beneficiarii Primei de Paști și de C erau stabilite în cadrul negocierilor cu, care aveau loc cu cel puțin 15 zile înainte de fiecare pentru care Prima de Paști și C era acordată.
(2) Pe baza acordului dintre și SA, începând cu anul 2003, Primele de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază al tuturor angajaților(care au beneficiat în acest fel de o creștere salarială), devenind astfel parte a salariului de bază ca întreg, fără a mai fi în mod distinct individualizate și fără ca, după anul 2003, să poată fi modificate în mod distinct față de salariu. Pentru înlăturarea oricăror neclarități, părțile înțeleg și confirmă prin prezenta faptul că, după anul 2003, Primele de Paști și de C au fost incluse în salariul lunar de bază al angajaților SA și de aceea nu au mai fost calculate și acordate distinct salariaților SA. Aceasta regulă se va aplica până la data la care și vor conveni în mod expres altfel."
Din analiza dispozițiilor art. 168 din contractul colectiv de muncă în redactarea în vigoare de la data de 22.02.2008, se constată că pentru anul 2008 nu mai este prevăzută obligația de acordare a primelor de Paști și
Textul art. 168 nu a mai fost reprodus în forma și cu conținutul din contractele colective de muncă anterioare, partenerii sociali realizând o interpretare a situației suplimentărilor de Paște și de C începând cu anul 2003.
Rezultă în mod clar din redactarea textului art. 168 în vigoare pentru anul 2008, că acest drept a încetat să existe în mod distinct față de salariul de bază.
Textul în această reglementare este în deplin acord cu dispozițiile art. 176 alin 6 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii, conform căruia: "fiecare din adaosurile de mai sus (printre care și suplimentările salariale de Paște și C, ) se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază".
Față de cele arătate, se va reține că Tribunalul Gorja făcut o greșită aplicare a legii, hotărârea pronunțată fiind afectată de motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, astfel încât în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă se privește ca fiind întemeiat și se va admite în parte, în sensul că se va respinge acțiunea privind capetele de cerere având ca obiect aprovizionarea de toamnă-iarnă, pe perioada 2005-2007 și prima de Paști pe anul 2008.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA- B, împotriva sentinței civile nr.6031 din 06 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți -, -, -, având ca obiect drepturi bănești
Modifică în parte sentința în sensul că respinge acțiunea privind aprovizionarea toamnă-iarnă și prima Paște 2008.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 2009
Președinte, - - | Judecător, - - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. Jud. -
Tehn.red. 2 ex.//18.01.2010
Jud. Fond/
Președinte:Marin CoveiJudecători:Marin Covei, Sorina Lucia Petria Mitran