Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 784/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SecțiaLitigii de muncă și

asigurări sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 784

Ședința publică din data de 12 mai 2009

PREȘEDINTE: Ioan Jivan

JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici

JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu Dr. - -

Grefier: - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței civile nr. 71 pronunțată la data de 18.01.2008 de către Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții G, -, și pârâții intimați Guvernul României, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 6 mai 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului de față, constată.

Prin sentința civilă nr. 71/18.01.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul C-S a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Guvernul României, a admis acțiunea reclamanților G, -, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și Ministerul Economiei și Finanțelor. A obligat pârâții să calculeze și să plătească reclamanților, sumele actualizate cu rata inflației începând cu data de 01.02.2007 și până la data plății efective, reprezentând diferențe salariale rezultate din aplicarea majorărilor salariale de 5%, începând cu 01.01.2007 raportat la indemnizația de încadrare brută lunară din luna decembrie 2006; de 2%, începând cu 01.04.2007 în raport cu indemnizația de încadrare brută lunară din luna martie 2007 și de 11%, începând cu 01.10.2007 raportat la indemnizația de încadrare brută lunară din luna septembrie 2007.

Tribunalul a reținut cu privire la excepțiile invocate următoarele:

Față de prevederile art. 137 Cod procedură civilă, tribunalul s-a pronunțat mai întâi asupra excepției de necompetență materială a Tribunalului C-S invocată de pârâtul Guvernul României și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, excepție pe care a respins-o, întrucât litigiul a fost calificat ca litigiu de muncă, care se soluționează în primă instanță de către Tribunalul C-S, potrivit art. 2 (1), lit. c Cod procedură civilă.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a respins-o deoarece, potrivit Legii nr. 500/2002, a Hotărârea Guvernului nr. 208/2005 și a Hotărârea Guvernului nr. 386/2007, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.

De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

De asemenea, constată că, Guvernul României nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a reținut că, reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, respectiv magistrați în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timiș, (unități bugetare, care sunt finanțate de la bugetul de stat), iar raporturile juridice de muncă ale acestora sunt guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art. 1 și art. 295 alin. 2 din acest cod.

Persoanele din acest cadru al personalului din sistemul bugetar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de Codul muncii, prestând o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare (art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit. f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003).

Reclamanții se află în aceeași situație, sub acest aspect, ca și restul personalului din sistemul bugetar.

Însă, printr-o serie de acte normative (de exemplu: G nr. 10/2007; G nr. 11/2007; G nr. 16/2007; G nr. 27/2007; Legea nr. 232/2007; G nr. 8/2007; G nr. 20/2007; G nr. 23/2007), personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale, pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.

Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art. 1 din G nr. 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art. 3 alin. 3 din G nr. 10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din G nr. 10/2007); personalul Curții de Conturi (art. 2 din G nr. 27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul auxiliar din justiție (art. 31 din G nr. 8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art. 1 din G nr. 11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art.1 din G nr. 16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct. 5 din Legea nr. 232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art. 1 pct. 3 din G nr. 23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din G nr. 20/2007).

Trebuie subliniat în mod deosebit că, în nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților.

Cu toate acestea, reclamanților (personal salarizat prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat mai pregnant asupra acestora, deoarece spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanții nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.

În concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.

Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art. 155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art. 154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.

Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.

Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației, etc.).

De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific (de exemplu, acordarea adaosului salarial reprezentând cota din profitul unității numai șefilor de proiecte și respingerea acordării acestuia și cadrelor medii, echivalează cu o discriminare - Curtea de Apel București, secția a VII-a, Decizia civilă nr. 2814/R/2006, în Al., "Tratat de dreptul muncii", 2007, pag. 617).

Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea indexărilor anuale: pentru contractarea efectelor creșterii prețurilor de consum și a inflației.

Potrivit art. 6 alin. 2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față de aceleași prestații în muncă, remunerată pentru unii într-o monedă nedevalorizată și remunerată pentru alții în monedă devalorizată.

De asemenea, conform principiilor cuprinse în art. 154 din Codul muncii, este inadmisibilă crearea a două sisteme de salarizare: una în monedă devalorizată, alta în monedă cu valoare ajustată în raport cu inflația.

Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, iar plata salariilor bugetare se face în aceeași monedă.

Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța va aplica, doar prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art. 3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.

Nu au relevanță nici deciziile Curții Constituționale, deoarece deciziile de respingere a unor excepții de neconstituționalitate au efecte doar " pares" (, "Justiția constituțională", Ed., 1995, pg. 278-279), deci acestea nu sunt opozabile reclamanților și nici instanței, care este obligată în mod imperativ să facă aplicarea prioritară și peremptorie a dispozițiilor Protocolului nr.12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art. 20 din Constituție.

Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.

Obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, este o obligație solidară.

Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art.269 Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.

În speță, solidaritatea pasivă izvorăște, din prevederile art. 44, art. 35 și art. 36 din Legea nr. 304/2004, raportate la cele ale Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, conform cărora pârâții sunt persoane juridice care ordonează (principal, secundar, terțiar), ca și credite salariale, una și aceeași sumă bănească pe care se solicită în prezenta acțiune. Cu alte cuvinte, drepturile bănești nu pot fi plătite decât după aprobarea dată de toți acești pârâți pentru plata uneia și aceleiași sume, deci răspunderea lor este solidară (pentru aceeași sumă). pârâți sunt toți obligați concomitent de lege să aprobe plata sumei pe care o datorează, fiind de neconceput și vădit ilegal ca plata să fie dispusă exclusiv numai de către unul dintre ordonatori.

Răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor este solidară cu cea a celorlalți pârâți mai sus menționați, deoarece în temeiul art. 47 din Legea nr. 507/2003, art. 42 din Legea nr. 511/2004, art. 26 din Legea nr. 379/2005, art. 21 din Legea nr. 486/2006 raportat la art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005 și art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 386/2007, respectiv a Hotărârii din 24 martie 2005 Curții Europene a Drepturilor Omului (publicată în Monitorul Oficial nr.1048/2005), acest pârât are și obligația suplimentară de a acoperi suma solicitată de reclamanți, având poziția unui garant legal.

Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor și adaosurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.

Potrivit art. 1084 din Codul civil, daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.

Astfel, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005 și ale art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 386/2007.

Astfel, fiind încălcate dispozițiile art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, art. 1 alin. 2 lit. e, pct. i din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, art. 2 alin. 1-3, art. 29 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art. 19 pct. 3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art. 5 și 6 din Codul muncii, instanța a apreciat ca întemeiată cererea reclamanților, a admis acțiunea și a obligat pârâții la calculul și plata actualizată, față de reclamanții a diferențelor salariale rezultate din aplicarea a majorărilor salariale de 5%, începând cu 01.01.2007 raportat la indemnizația de încadrare brută lunară din luna decembrie 2006; de 2%, începând cu 01.04.2007 în raport cu indemnizația de încadrare brută lunară din luna martie 2007 și de 11%, începând cu 01.10.2007 raportat la indemnizația de încadrare brută lunară din luna septembrie 2007, în funcție de perioada desfășurată de fiecare reclamant magistrat, în speță fiind incidente și dispozițiile art. 1082, 1084, 1039 din Cod civil, precum și ale art. 269, art. 165 și art. 292 din Codul muncii.

În speță nu s-au efectuat cheltuieli de judecată așa cum prevăd dispozițiile art. 274. alin. 1 din Codul d e procedură civilă.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor

Ministerul Publica criticat ca nelegală sentința invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă și susținând că s-au încălcat normele legale referitoare la competența materială.

Astfel, a invocat că litigiul a fost calificat greșit ca fiind litigiu de muncă și că sunt incidente dispozițiile art. 27 alin. 1 din Legea nr. 137/2000, competența revenind Judecătoriei, ca instanță de drept comun.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă s-a invocat că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești schimbând sistemul de salarizare prevăzut de legiuitor, acțiunea reclamanților fiind inadmisibilă.

S-a invocat nelegalitatea sentinței pentru faptul că reclamanții nu fac parte din categoria personalului prevăzut în Ordonanța Guvernului nr. 19/2007 și, prin urmare, fiind exceptat de la aceste creșteri, nu există temei legal pentru admiterea acțiunii.

S-a susținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 37/2000 în condițiile în care Ordonanța Guvernului nr. 27/2006 constituie o normă specială de salarizare și valoarea sectorială este indexată periodic.

S-a criticat sentința și sub aspectul actualizării drepturilor bănești cu indicele de inflație și s-a susținut că s-au încălcat prevederile art. 14 alin. 2 și art. 29 alin. 3 din Legea nr. 500/2002, obligația fiind imposibilă deoarece nu sunt alocate fonduri în acest sens.

Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința ca nelegală invocând greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive, în raport de prevederile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002.

Examinând cauza sub toate aspectele, conform dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă și având în vedere și motivele de recurs, Curtea constată că recursul Ministerul Public este nefondat.

Nu se poate reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, întrucât discriminarea invocată de reclamanți având loc în cadrul unui raport de muncă, suntem în prezența unui conflict de muncă și sunt incidente dispozițiile cu caracter special ale art. 281 și 283 lit. c Codul muncii, cum corect a reținut și instanța de fond.

Nu s-a aplicat greșit legea nici în ce privește actualizarea creanței, întrucât principiul actualizării salariilor este consacrat de dispozițiile art. 78 și art. 161/4 Codul muncii.

Prin actualizarea creanței se asigură pentru reclamanți despăgubirea integrală pentru neacordarea la timp a drepturilor bănești, dată fiind erodarea puterii de cumpărare și creșterea costului vieții.

Existența resurselor reprezintă o problemă de executare și nu ține de legalitatea sentinței.

Nici criticile privitoare la fondul cauzei nu sunt fondate.

Principiul indexării și compensării salariilor reprezintă un principiu al sistemului de salarizare impus de creșterea costului vieții. Prin indexare se realizează corelația dintre salariu și costul vieții și are funcția de prevenire a eroziunii puterii e cumpărare și atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.

Compensarea reprezintă suma de bani cu care s-au majorat salariile ca urmare a creșterilor prețurilor.

, și la fel compensarea, este atât legală, cât și convențională, fiind prevăzută și în contractul colectiv de muncă unic la nivel național începând cu anul 1996.

Creșterile salariale prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007 se încadrează evident în măsurile de compensare în sensul principiului de mai sus, recunoscut în literatura de specialitate.

Reclamanții sunt magistrați, făcând parte dintr-un raport juridic de muncă, guvernat de legislația muncii, întrucât prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la un tratament egal în materie de salarizare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. alin. 2 lit. c și lit. f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Codul muncii.

Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale.

Reclamanții, aflându-se într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din cadrul unităților bugetare, sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că aceștia nu pot fi tratați diferențiat față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.

Mai mult, aceste creșteri salariale, cu caracter compensatoriu reprezintă o "speranță legitimă" și nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii categoriei magistraților de la acordarea acestora și a lipsirii lor de aceste drepturi salariale, care din perspectiva acestui principiu al indexării reprezintă un bun, în sensul art. 1 din protocolul nr. 1 la Convenție.

Având în vedere că reclamanții se înscriu în categoria de salariați în sectorul bugetar și în același timp există salariați în diferite domenii din cadrul sectoarelor bugetare care beneficiază de aceste indexări, domenii care sunt finanțate, ca și justiția, de la bugetul de stat, înseamnă că acordarea acestor drepturi doar unor salariați din sectorul bugetar și neacordarea drepturilor pretinse și reclamanților în speță, reprezintă, în realitate, o discriminare din punct de vedere al exercitării dreptului la protecția socială între salariații din sectorul bugetar, încălcându-se astfel dispozițiile art. 41 alin. 2, art. 53 din Constituție, art. 5 alin. 3, art. 6 din Codul muncii, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție, care interzic orice discriminare între salariați din punct de vedere al protecției sociale din același sector de activitate și anume, cel bugetar.

Reclamanții au fost discriminați și în sensul dispozițiilor art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă.

Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art. 19 pct. 3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea unor drepturi, dar în speță nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.

Prin neaplicarea adaosurilor salariale reprezentând majorări și indexări aplicate salariilor începând cu 01.01.2007, astfel cum au fost solicitate de către reclamanți, pârâții sunt culpabili în producerea unui prejudiciu pentru reclamanți, constând în primirea unui salariu mai mic față de criteriul avut în vedere de către legiuitor în aplicarea acelor majorări și indexări, și anume: creșterea indicelui prețului de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.

Raportat la dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituția României care prevede că în situația în care există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, nu se poate reține nici încălcarea principiului separației puterilor în stat de către instanță și nici inadmisibilitatea acțiunii.

Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție va fi respins ca nefondat.

Este fondat însă celălalt recurs.

Față de dispozițiile Legii nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și de dispozițiile constituționale, acesta fiind autoritatea publică a puterii executive care funcționează în baza votului de încredere acordat de Parlament și care asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice adoptând acte administrative de autoritate pe baza și în vederea executării legii, îi lipsește capacitatea juridică civilă.

În același timp, raporturile juridice în care participă Guvernul nu pot fi de natură civilă, în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, de către instanța de fond.

În ce privește Ministerul Finanțelor Publice, reclamanții nu au solicitat obligarea acestuia la îndeplinirea obligațiilor ce îi revin în baza Legii nr. 500/2002 pentru asigurarea fondurilor pentru plata drepturilor salariale, ci obligarea în solidar cu pârâtul Ministerul Public. Ori, între Ministerul Finanțelor Publice și reclamanți nu există raporturi de muncă și nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale, către salariații altui ordonator principal de credite.

Fiind încălcate prevederile art. 17, 21, 22 din Legea nr. 500/2002, sentința este nelegală.

Pentru aceste motive, în baza art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă, va fi respins recursul declarat de Ministerul Public, va fi admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și va fi modificată sentința în sensul respingerii acțiunii față de acest pârât, menținându-se restul dispozițiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 71/18.01.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.

Modifică în parte sentința.

Respinge acțiunea față de acest pârât.

Menține restul dispozițiilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - Dr. - -

aflată în concediu de odihnă aflată în concediu de odihnă

pt. care semnează președinte secție pt. care semnează președinte secție

Judecător Judecător

Grefier,

- -

Red. /10.07.2009

Tehnored.: /2 ex./14.07.2009

Prim inst.: Trib. C-S -,

Președinte:Ioan Jivan
Judecători:Ioan Jivan, Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 784/2009. Curtea de Apel Timisoara