Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 7904/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 7904

Ședința publică de la 09 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sorin Pascu

JUDECĂTOR 2: Tamara Carmen Bunoiu

JUDECĂTOR 3: Cristina

Grefier:

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul A, împotriva sentinței civile nr. 2850 din 20.03.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL NOVACI și PRIMARUL ORAȘULUI NOVACI, având ca obiect "drepturi bănești".

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul reclamant A, lipsind intimații pârâți CONSILIUL LOCAL NOVACI și PRIMARUL ORAȘULUI NOVACI.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, învederându-se că, recursul a fost declarat și motivat în termenul legal și nemaifiind alte cereri de formulat, se apreciază cauza în stare de judecată și se acordă cuvântul părții prezente asupra recursului.

Recurentul reclamant A, pune concluzii de admitere a recursului, casarea a sentinței atacate conform motivelor formulate.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea formulată de petentul A, si înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr- s-a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea intimatelor Consiliul Local N si Primarul orașului N la plata către petent indemnizației de dispozitiv in procent de 25 % conform Ordinului Ministrului Administratiei si Internelor nr.496/28.07.2003 începând cu 1.01.2005 si a 25 % din salariul brut pentru portul de arma in timpul serviciului începând cu 1.01.2005, sume actualizate cu indicele de inflație, si pe care angajatorul refuza sa le plătească, deși in contractul sau de prestări servicii pe care angajatorul l-a semnat cu BRD SA a încasat aceste sporuri, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea acțiunii, petentul a arătat că este angajat ca agent paza la Politia Comunitara a orașului N, având ca angajator Consiliul Local N si Instituția Primarului orașului N, si a desfășurat activitate de paza la BRD Filiala N, unde a fost înarmat cu si cartușe, deci angajatorul a primit sporurile de dispozitiv si port arma de la BRD cu care a încheiat contractul de prestări servicii, sporuri pe care nu i le-a plătit.

Ca, la data la care s-au născut aceste drepturi conform Ordinului Ministrului Administrației si Internelor nr.496/28.07.2003, angajatorul nu si-a executat in mod voluntar obligația de plata, deși prin pct.9.2. din acest ordin se stipulează ca indemnizația de dispozitiv se acorda personalului ce își desfășoară activitatea in domeniul Administrației Publice.

A mai învederat ca de la data de 01.08.2003, data de la care s-a născut dreptul, Primăria comunei N nu si-a executat in mod voluntar obligația de plata.

Intimatele au formulat întâmpinare in cauza prin care au solicitat respingerea acțiunii formulata de reclamant ca netemeinica si nefondata, întrucât acesta a fost salariatul Consiliului Local N începând cu 1.01.2005, dar raporturile de munca cu acesta au încetat la 15.05.2006, conform dispoziției Primarului nr 246/2006.

Ca, cele doua sporuri solicitate de reclamanta nu au fost prevăzute in fisa de calcul a tarifului de prestări servicii paza si ordine publica anexa la contractul de prestări servicii încheiat cu BRD SA Sucursala N, si nici nu au fost plătite vreodată Consiliului Local N de către prestator, iar sporul de dispozitiv este un spor aflat la dispoziția primarului urmând a fi plătit doar daca exista fondurile necesare, ori aceste fonduri nu au existat, la acea data si nici in prezent, când de altfel, reclamantul nici nu mai este salariatul Consiliului Local

Sporul de arma nu este prevăzut de nici un act normativ in vigoare, iar reclamantul nu a solicitat niciodată primarului orașului N si Consiliului Local N aceste sporuri.

Prin sentința nr.2840 din 20 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulata de petentul A, cu domiciliul in N, str.-, jud.G, împotriva intimatelor Consiliul Local N, cu sediul in N, jud G, si Primarul orașului N, cu sediul in N, jud G, ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:

Petentul a fost încadrat la 1.01.2005 pe postul de referent personal contractual la serviciul de Politie Comunitara N, pe perioada determinata până la organizarea testării profesionale, astfel cum rezulta din dispoziția nr 197/31.01.2005(fila 10 dosar), iar începând cu data de 1.04.2005 acesta a fost încadrat pe același post pe perioada nedeterminata.

Începând cu data de 15.05.2006 in baza dispoziției nr 246/15.05.2006, petentului i-a încetat contractul individual de munca conform art.65 alin 1 codul muncii.

Prin pct.9.2 din Ordinul Ministrului Administrației si Internelor nr.496/28.07.2003 s-a stipulat faptul ca indemnizația de dispozitiv se acorda si personalului civil ce-si desfășoară activitatea in domeniul administrației publice.

In sensul acestui ordin, prin personal civil se înțelege, funcționarii si personalul contractual din cadrul ministerului Administrației si Internelor."

Personalul civil din acest minister beneficiază de drepturile stabilite prin Legea nr.138/1999 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare naționala, ordine publica si siguranța naționala, precum si de acordarea unor drepturi salariale personalului civil din instituții, cu excepția celor din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut la art.13 din lege, precum si de cele prevăzute de reglementările in vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar.

Lecturând art.13 din Legea nr.138/1999 se retine:, cadrele militare in activitate, militarii angajați pe baza de contract si salariații civili beneficiază de indemnizație de dispozitiv lunara de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comanda si gradații, respectiv din salariul de baza.

Din economia textelor legale amintite rezulta ca petentul nu este îndreptățit la plata indemnizației de dispozitiv conform Ordinul Ministrului Administrației si Internelor nr.496/28.07.2003, in procent de 25%, reclamantul fiind agent de paza in cadrul Politiei Comunitare N, iar raporturile de munca cu acesta au încetat la 15.05.2006, conform dispoziției primarului nr 246/2006.

Din fisa de calcul a tarifului de prestări servicii paza si ordine publica anexa la contractul de prestări servicii încheiat cu BRD SA Sucursala N rezulta ca nu au fost plătite vreodată intimatelor sporurile solicitate de petent.

Referitor la sporul de arma, acesta nu este prevăzut de vreun act normativ in vigoare.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul, apreciind hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, dată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 7,8 și 9.pr.civilă.

Legea specială de salarizare a sectorului bugetar nu contravine și nu înlătură aplicabilitatea Ordinului Ministerului d e Interne Nr. 496/2003 și. 275/2002, precum și Legea 138/1999, ce prevăd sporul de dispozitiv.

Se invocă, de asemenea caracterul discriminatoriu al normelor ce reglementează salariul angajaților din Serviciului de Evidența Persoanelor, personal preluat de la Ministerul d e Interne și personalul contractual din cadrul autorității administrației locale, toți lucrători la biroul județean de evidență informatizată.

Se arată totodată că sarcinile de serviciu între cele două categorii de personal sunt identice, ceea ce nu face posibilă discriminarea în acordarea drepturilor salariale.

Analizând motivele de recurs invocate cât și hotărârea instanței de fond, se constată că recursul este nefondat, astfel încât în temeiul art. 312.pr.civilă urmează a-l respinge.

Făcând parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar se constată că drepturile salariale ale acestuia sunt reglementate de dispozițiile OUG 24/2000, dispoziții legale care prevăd că pentru activitatea desfășurată, personalul contractual din sectorul bugetar primește un salariu de bază, în condițiile legii precum și alte drepturi salariale prevăzute de dispozițiile legale în vigoare, corespunzătoare fiecărui domeniu de activitate.

Din categoria drepturilor incluse în salariu, astfel cum este prevăzută de OUG 24/2000 nu face parte sporul de dispozitiv.

Potrivit art.8 din OUG 24/2000 gestiunea sistemului de salarizare a personalului contractual este asigurată de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare alocate anual și în raport de numărul de posturi aprobate prin actele normative.

Ori, în cadrul autorității administrative locale, autoritate inclusă în sectorul bugetar, primarul este cel care are calitatea de ordonator principal de credite, cel care gestionează sistemul de salarizare a personalului contractual.

Dacă drepturile salariale cuvenite personalului contractual din cadrul autorității administrației publice locale sunt reglementate în modalitatea arătată, în ceea ce privește dreptul de dispozitiv se constată că, acesta este guvernat în legea specială, Legea 138/1999 și Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr.496/2003, care au prevăzut indemnizația de dispozitiv pentru cadrele medicale din activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili, precum și personalul civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, personal ce este preluat odată cu înființarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor.

În raport de dispozițiile stricte ale legii ce privesc acordarea sporului de dispozitiv, pe de o parte iar pe de altă parte, în raport de regimul juridic al salariului personalului contractual din cadrul autorităților administrative locale se constată că dispozițiile legii privind acordarea sporului de dispozitiv nu pot fi extinse în afara cerințelor impuse de lege.

Sporul de dispozitiv nu poate fi acordat personalului contractual din cadrul administrației publice, în condițiile în care Legea 138/1999 și OUG 496/2003 nu-l prevede pentru această categorie de personal și totodată același spor nu poate fi acordat de către intimat atâta timp cât ordonatorul principal de credite nu a alocat fondurile necesare în acest scop iar acest spor nu este inclus în categoria drepturilor salariale reglementate de OUG 24/2000 și legile speciale privind salarizarea personalului contractual din sectorul bugetar.

Practica unor autorități ale administrației publice locale de a acorda sporul de dispozitiv nu fundamentează cererea reclamantului, în condițiile în care, acesta nu se află într-o situație identică cu salariații ce au beneficiat de aceste sporuri.

Diferența de tratament juridic pentru salariații din cadrul autorităților administrației publice locale este asigurată de libertatea acordată de lege, ordonatorului principal de credite, de a gestiona veniturile ce reprezintă drepturi salariale ale personalului contractual, de posibilitatea finanțării unui astfel de spor, iar această libertate excede controlului autorității instanței litigiilor de muncă, atâta timp cât sporul de dispozitiv, așa cum am arătat nu face parte din categoria drepturilor salariale specifice contractului de muncă.

În cazul de față sporul de dispozitiv nefiind prevăzut de către autoritatea angajatoare ca element al contractului de muncă, nu poate fi acordat reclamantului, față de dispoz.art.154 și urm. codul muncii potrivit căruia salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă.

Pentru considerentele arătate, instanța urmează a înlătura motivele de recurs invocate ca neîntemeiate, menținând hotărârea instanței de fond ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul A, împotriva sentinței civile nr. 2850 din 20.03.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL NOVACI și PRIMARUL ORAȘULUI NOVACI.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

Red.-

Tehn.2 ex

22.09.2008

Președinte:Sorin Pascu
Judecători:Sorin Pascu, Tamara Carmen Bunoiu, Cristina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 7904/2008. Curtea de Apel Craiova