Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 80/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 80
Ședința publică de la 23 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu
JUDECĂTOR 2: Marin Covei Corina
Asistent judiciar: -
Asistent judiciar:
Grefier:
Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanții G, G, ȘI, în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - DGFP O, TRIBUNALUL O L T, MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CRAIOVA și TRIBUNALUL O L T, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că, părțile au solicitat judecarea în lipsă conform art. 242.pr.Civ. după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra acțiunii de față:
Prin cererea formulată la data 3 iulie 2008 reclamanții G, O, G, -, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Olt solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la indexarea indemnizațiilor acestora cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu 1 aprilie 2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007 față de luna septembrie 2007 și să efectueze mențiunile privitoare la indexarea indemnizațiilor lunare de încadrare pe anul 2007 în carnetele de muncă.
În motivarea acțiunii au arătat că prin sentințele civile nr.213/19.02.2008 și 212/19. 02.2008, pronunțate de Tribunalul Olt în dosarele - și respectiv -, rămase irevocabile prin decizia nr.4421/10. 06. 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova le-a fost acordat beneficiul indexării indemnizațiilor de încadrare pe anul 2007, cu nivele și la termenele stabilite prin nr.OG 10/2007.
Că, deși hotărârile au rămas irevocabile, pârâții nu au procedat la înscrierea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă continuând să calculeze și să achite drepturile salariale potrivit vechii încadrări.
Acțiunea formulată de reclamanți este neîntemeiată.
Prin acțiunea formulată reclamanții solicită obligarea pârâților la plata diferențelor salariale rezultate din calculul indemnizației cuvenite cu valoarea de referință sectorială, indexată în decembrie 2007, potrivit OG nr. 10/2007 și menționarea valorii de referință sectorială la suma care ar rezulta după aplicarea creșterilor salariale în carnetele de muncă.
Analizând probele administrate rezultă că, prin hotărârile irevocabile, la care reclamanții fac trimitere în cererea de chemare în judecată, le-au fost acordate creșterile salariale prevăzute de nr.OG 10/2007.
Potrivit considerentelor hotărârilor judecătorești prin care au fost acordate drepturile salariale solicitate de reclamanți, în prezenta acțiune, " creșterile salariale prevăzute de OG nr.10/2007 au fost acordate cu titlu de despăgubiri, reținându-se discriminarea magistraților față de celelalte categorii profesionale avute în vedere de OG nr.10/2007".
Prin hotărârile judecătorești, menționate de reclamanți în motivarea cererii de chemare în judecată, pârâții au fost obligați să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Se constată astfel că, scopul urmărit de reclamanții prin prezenta acțiune, respectiv obligarea pârâților la plata diferențelor salariale rezultate ca urmare a indexărilor prevăzute de OG nr. 10/2007, cu 5% începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007, și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă este același ca și în litigiu în care au fost pronunțate hotărârile, rămase irevocabile, prin care a fost admisă acțiunea reclamanților.
Acțiunea dedusă judecății, în prezenta cauză, este motivată pe același temei juridic ca și cele în care au fost pronunțate hotărârile judecătorești, irevocabile, prin care reclamanților le-au fost acordate, în totalitate drepturile solicitate, respectiv acordarea indexărilor conform dispozițiilor OG nr. 10/2007 și înscrierea mențiunilor în carnetele de muncă, existând, astfel, autoritate de lucru judecat, potrivit dispozițiilor art. 166 Cod procedură civilă.
Față de cele prezentate acțiune formulată de reclamanți este neîntemeiată și va fi respinsă.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții G, G, ȘI, în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - DGFP O, TRIBUNALUL O L T, MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CRAIOVA și TRIBUNALUL O L
Definitivă și executorie.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Octombrie 2008
Președinte, - - - | Judecător, - - | Asistent judiciar, - |
Asistent judiciar, | ||
Grefier, |
Red.-/28.10.2008
Președinte:Tamara Carmen BunoiuJudecători:Tamara Carmen Bunoiu, Marin Covei Corina