Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 84/2010. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 84
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntean
Grefier
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantul, domiciliat în Câmpulung M,- și de pârâta SA S, cu sediul în municipiul S,-, prin reprezentanți legali, împotriva sentinței nr. 1871 din 26 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 14 ianaurie 2010, concluziile fiind consemnate în încheierea de ședință din acea data care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi, 21 ianuarie 2010.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 04.03.2008 și înregistrată sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâta SC "" SA S pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța aceasta să fie obligată la plata unei despăgubiri egală cu drepturile salariale reținute cu titlu de despăgubiri pentru perioada septembrie 2006 - decembrie 2007, inclusiv dobânda legală calculată pentru aceste sume până la data plății efective și obligarea pârâtei la plata sumei de 700 lei reprezentând contravaloarea biletelor acordate salariaților prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, inclusiv dobânda legală calculată pentru această sumă, până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
Pentru contradictorialitate a solicitat și citarea Sindicatului Liber Independent
În motivarea cererii arată reclamantul că este angajatul pârâtei pe postul de operator hidraulic alimentare cu, cu un salariu de bază de 661 lei și un spor de vechime de 165 lei.
Arată reclamantul că în perioada septembrie 2006 - decembrie 2007, așa cum rezultă din state de plată, i s-au reținut din venitul de bază brut, penalizări în procent de 10, 15 și 20 % fără nici o bază legală.
Susține totodată reclamantul că reținerea din salariu este nelegală câtă vreme, în respectiva perioadă și-a îndeplinit toate obligațiile ce îi reveneau conform fișei postului, conform art. 39 alin. 2 lit. "a" din Codul muncii.
În ceea ce privește suma de 700 lei arată reclamantul că, în conformitate cu contractul colectiv de muncă la nivel de unitate se suportă din fondul de acțiuni sociale constituit conform prevederilor legale 700 lei din costul biletului familist de tratament și odihnă recuperatorie stațiunile balneoclimaterice, unitatea pârâtă refuzând însă decontarea acestei sume în mod nejustificat.
În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 39, 161, 165, 269, 281, 283 și următoarele Codul muncii.
În susținerea acțiunii, reclamantul a depus la dosar copii după fluturașii de salariu ( 5 - 6), factură fiscală ( 7), bon fiscal ( 8).
Prin întâmpinare pârâta SC "" SA Sas olicitat respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Arată pârâta că art. 54 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate a stabilit că, în cazul în care unele agenții sau activități nu realizează veniturile prevăzute în analizate pe perioada cumulată în cursul fiecărui exercițiu financiar și nu recuperează prin tarife fondul de salarii prevăzut, coeficientul de diminuare al salariului va fi stabilit în funcție de realizarea veniturilor și a fondului de salarii recuperat din tarife, cu acordul părților. Ulterior, în ședințele de lucru dintre patronat și sindicat s-au încheiat procese verbale care stabilesc coeficientul de penalizare a salariilor brute, în funcție de producția realizată și tarifele practicate, rezultând gradul de neacoperire a fondului de salarii.
Cât privește contravaloarea biletelor în vederea efectuării concediului de odihnă arată pârâta că reclamantul era îndreptățit să primească suma de 500 lei dacă în cursul anului 2006 solicita plata. Susține însă pârâta că în evidențele lor nu există o asemenea cerere, iar decontarea acestei sume nu este posibilă din fondul social pe anul 2008, această operațiune nefiind conformă cu normele fiscale.
În susținerea poziției sale procesuale, pârâta a depus la dosar extras din contractul colectiv de muncă, procese - verbale încheiate între patronat și sindicat ( 19 - 41), fișa postului ( 43 - 44), bugetul de venituri și cheltuieli pe anii 2006, 2007 și 2008 ( 77 - 175), balanța de verificare analitică ( 190 - 202), bilanțul societății pe anii 2006 și 2007 ( 203 - 218) și a solicitat administrarea probei cu o expertiză contabilă.
Prin sentința nr. 1871/26.10.2009 a Tribunalului Suceava - secția civilă, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul cu domiciliul în mun. Câmpulung moldovenesc,-, jud. S în contradictoriu cu pârâții SC "" SA S și Sindicatul Liber Independent ambii cu sediul în mun. S,-, jud.
Pârâta SC "" SA Saf ost obligată să plătească reclamantului suma de 1977 lei cu titlu de drepturi bănești precum și dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data de 04.03.2008 și până la data plății efective.
Pârâta SC "" SA Saf ost obligată să plătească reclamantului suma de 636,25 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul este angajatul SC "" SA S, în cadrul Agenției Câmpulung M, ocupând funcția de operator hidraulic.
Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de expert, în perioada septembrie 2006 - decembrie 2007 drepturile salariale ale reclamantului au fost diminuate cu suma de 1477 lei.
În conformitate cu prevederile art. 154 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.
Potrivit art. 164 alin. 1 din Codul muncii, nici o reținere din salariul nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege.
Potrivit art. 164 alin. 2, reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Totodată, pot fi operate rețineri din salariu, pentru achitarea obligațiilor de întreținere conform Codului muncii, pentru contribuții și impozite datorate către stat, pentru acoperirile daunelor cauzate proprietății publice prin fapte ilicite sau pentru acoperirea altor datorii (art. 164 alin. 3 din Codul muncii ).
De asemenea, în conformitate cu art. 264 alin. 1 lit. "d" și "e" angajatorul poate aplica sancțiunea disciplinară a reducerii salariului de bază pe o durată de 1 - 3 luni cu 5 - 10% sau reducerea salariului de bază și/sau, după caz, și a indemnizației de conducere pe o perioadă de 1 - 3 luni cu 5 - 10%.
A susținut pârâta că reținerile din salariul reclamantului s-au operat în baza art. 54 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și a proceselor - verbale încheiate cu sindicatul.
În conformitate cu art. 54 lit. "b" din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, în cazul în care unele agenții sau activități din cadrul societății nu realizează veniturile prevăzute în analizate pe perioada cumulată în cursul fiecărui exercițiu financiar și nu recuperează prin tarife fondul de salarii prevăzut, coeficientul de diminuare al salariului va fi stabilit, în funcție de realizarea veniturilor și a fondului de salarii recuperat prin tarife, cu acordul părților.
Prin procesele verbale încheiate între patronat și sindicat ( 24 - 41 dosar) s-au stabilit următoarele procente de diminuare a salariilor brute (inclusiv cel cuvenit reclamantului): 10% pentru luna septembrie 2006, 15% pentru luna octombrie 2006, 5% pentru luna noiembrie 2006, 10% pentru luna ianuarie 2007, 10% pentru luna februarie 2007, 15% pentru luna martie 2007, 15% pentru luna aprilie 2007, 15% pentru luna mai 2007, 10% pentru luna iunie 2007, 10% pentru luna august 2007, 10% pentru luna septembrie 2007, 20% pentru luna octombrie 2007 și 20% pentru luna decembrie 2007.
Așa cum rezultă din expunerea anterioară, legea nu reglementează dreptul angajatorului de a opera rețineri din salariu în cazul nerealizării veniturilor prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli.
Mai mult, prin aplicarea acestor procente de diminuare s-a modificat însuși cuantumul salariului reclamantului pentru perioadele septembrie 2006 - noiembrie 2006, ianuarie 2007 - iunie 2007, august 2007 - septembrie 2007 și decembrie 2007.
Ori, contractul individual de muncă poate fi modificat în ceea ce privește durata contractului, locul muncii, felul muncii, condițiile de muncă, salariul, timpul de odihnă numai prin acordul părților conform art. 41 alin. 1 și 3 din Codul muncii, acord care în speță nu a existat.
A invocat pârâta procesele verbale întocmite cu Sindicatul Liber Independent S însă prima instanță a apreciat că, în lipsa unui mandat special din partea reclamantului, acordul Sindicatului nu putea suplini acordul salariatului în ceea ce privește modificarea contractului individual de muncă prin diminuarea salariului.
Ca urmare, prima instanță a apreciat că reținerile operate asupra salariului reclamantului sunt nelegale, cererea acestuia de plată a drepturilor salariale reținute în perioada septembrie 2006 - decembrie 2007 fiind întemeiată.
De asemenea, prima instanță a constatat ca fiind întemeiat și cel de-al doilea capăt de cerere potrivit art. 87 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate în conformitate cu care din fondul de acțiuni sociale constituit la nivelul societății vor fi suportate cheltuieli în valoare de până la 5.000.000 lei din costul biletului familist de tratament și odihnă recuperatorie în stațiunile balneoclimaterice, în care este inclus și transportul pe calea ferată sau transportul auto în comun.
Reclamantul a dovedit cu factura fiscală nr. - și fonul fiscal nr. 001-00032/30.07.2006 emise de SC "" SA Hotel că a beneficiat de bilet de tratament și odihnă recuperatorie în valoare de 2286,2 lei în cursul anului 2006, fiind îndreptățit la plata sumei de 500 RON conform prevederilor contractului colectiv de muncă mai sus menționate.
A invocat pârâta lipsa unei cereri prealabile din partea reclamantului în acest sens, însă având în vedere că nu a fost de acord cu această cerere nici după chemarea în judecată, iar cererea a fost formulată în interiorul termenului de prescripție și din raportul de expertiză rezultă că este posibilă decontarea acestei sume întrucât în anul 2006 pârâta nu a depășit limita de 2% din valoarea cheltuielilor cu salariile personalului, prima instanță a apreciat că pretențiile reclamantului pot fi satisfăcute în acest cadru procesual, asigurându-se astfel respectarea dreptului de acces la o instanță și la rezolvarea în termen rezonabil a cererilor deduse judecății.
Ca urmare, în temeiul art. 281 și următoarele din Codul muncii, prima instanță a admis cererea reclamantului și a obligat pârâta la plata sumei de 1977 lei cu titlu de drepturi bănești, precum și la dobânda legală aferentă acestei sume de la data chemării în judecată conform art. 1088 Cod civil.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, prima instanță a admis în parte cererea privind cheltuielile de judecată respectiv pentru suma de 636,25 lei dovedită cu bonurile fiscale din datele de 08,05.2008 (47,76l ei), 05.06.2008 (48,84 lei), 07.07.2008 (50,52 lei), 04.09.2008 (40,00 lei), 18.09.2008 (48,00 lei), 23.10.2008 (46,80 lei), 20.11.2008 (41,88 lei), 04.12.2008 (43,55 lei), 18.12.2008 (37,68 lei), 05.02.2009 (36,63 lei), 12.03.2009 (37,95 lei), 16.03.2009 (37,95 lei), 14.04.2009 (39,27 lei), 29.04.2009 (39,27 lei), 11.05.2009 (40,15 lei) în măsura în care deplasarea reclamantului la instanță a fost justificată de prezența la termenele de judecată, pentru studierea dosarului sau pentru depunerea de înscrisuri la dosar.
Împotriva sentinței sus-menționate, au declarat recurs reclamantul și pârata
În motivarea recursului său, reclamantul a arătat, în esență, că în mod greșit, printr-o interpretare și aplicare eronată a normelor legale care reglementează materia conflictelor de drepturi, instanța de fond, deși a dispus admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, a obligat prim pârâta intimată S să plătească reclamantului suma de 1.977 lei, cu titlu de contravaloare drepturi bănești. În mod greșit instanța de fond a calculat atât drepturile salariale solicitate de recurent, cât și cheltuielile de judecată suportate de acesta în prezentul litigiu.
Astfel, instanța, în mod greșit a calculat valoarea bonurilor de masă, cuprinse în salariul de bază, conform art. 155 Codul muncii, aplicând fără nicio bază legală procentul de diminuare de 10%, 15% sau 20%, prin acest calcul greșit fiind păgubit de suma de 315 lei, care reprezintă procentul de diminuare mai sus arătat reținut de pârâtă în mod nelegal, așa cum a procedat, de altfel și în cazul salariului de bază.
Un alt motiv de casare vizează faptul că în mod nelegal prima instanță, cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, a dispus obligarea intimatei la plata sumei de 636,25 lei cheltuieli de judecată, sumă care nu reprezintă toate cheltuielile de judecată efectuate de contestator. Astfel, această sumă nu include contravaloarea a 8 bonuri de benzină, în sumă totală de 300,81 lei, respectiv a bonurilor în valoare de 45,60 lei, 41,88 lei, 41,88 lei, 34,54 lei, 34,54 lei, 35,42 lei, 39,27 lei, 27,68 lei. De asemenea, nu i s-au acordat cheltuielile reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței existente la dosar.
De asemenea, reclamantul recurent a arătat că în mod nelegal, prima instanță nu a acordat contestatorului suma totală de 2.300 lei, contravaloarea celor 23 de zile de muncă cheltuite cu deplasarea contestatorului la sediul instanței, la termenele de judecată și pentru consultarea dosarului împreună cu avocatul. Contravaloarea unei zile de muncă este în sumă de 100 lei, sumă pe care contestatorul este îndreptățit să o primească, întrucât a fost nevoit în acest timp să-și ia zile libere fără plată sau să facă schimb de tură cu alți colegi, cărora le-a plătit contravaloarea muncii lor (raportat la salariul contestatorului în sumă de 800 lei, o zi lucrătoare fiind în sumă de 50 lei).
În consecință, reclamantul recurent a solicitat admiterea recursului, cu obligarea intimatei S la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe disp. art. 304 pct. 9, art. 304/1 și art. 312 Cod procedură civilă.
În susținerea recursului, reclamantul a depus la dosar înscrisuri, precum și note de concluzii scrise.
Pârâta Sad epus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantul, ca nefondat.
În motivarea recursului său, pârâta Sac riticat sentința recurată pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând, în esență, că prima instanță a aplicat în mod eronat dispozițiile legale la situația de fapt. Astfel, instanța a nesocotit principiul de drept conform căruia "ceea ce legea nu interzice, permite" și nici nu a analizat ce reprezintă din punct de vedere juridic actul de diminuare a drepturilor salariale ale reclamantului și care este regimul juridic al acestuia. Prima instanță a motivat soluția pronunțată pe baza unor aprecieri subiective, fără un sprijin legal, iar în argumentarea soluției a invocat art. 41 din Codul muncii, în sensul că contractul individual de muncă nu poate fi modificat decât prin acordul părților, abordarea fiind greșită, întrucât nu se modifică elemente ale contractului, ci se aplică principii și reguli negociate conform art. 157 din Codul muncii la nivel individual, dar și colectiv. În ceea ce privește acordarea sumei de 500 lei cu titlu de contravaloare parțială a unui bilet de odihnă și tratament, pârâta recurentă a apreciat că cererea reclamantului trebuia respinsă ca prematură, întrucât acesta nu a depus o cerere scrisă, conform procedurilor pentru decontarea biletului de odihnă și tratament. Această cerere scrisă are importanță juridică, pentru că reprezintă documentul justificativ în baza căruia se putea face plata. Nu poate fi reținută opinia instanței conform căreia S putea achita suma de 500 lei în timpul procesului, întrucât nu ar fi existat un document valabil din punct de vedere contabil în baza căruia să se efectueze plata.
În consecință, pârâta recurentă Sas olicitat admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, precum și acordarea cheltuielilor de judecată atât din instanța de fond, cât și din recurs.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Analizând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în recurs, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Din raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză, rezultă că în perioada septembrie 2006 - decembrie 2007, drepturile salariale ale reclamantului au fost diminuate cu suma de 1.477 lei.
Or, articolul 154 al. 1 din Codul muncii prevede că "Salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă."
Potrivit art. 164 alin. 1 din Codul muncii, "Nici o reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege.", iar alin. 2 al aceluiași articol prevede că "Reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă."
Deși pârâta recurentă Saa rătat că art. 164 din Codul muncii prevede și excepții de la regula că nu se poate face nici o reținere asupra salariului, Curtea constată că alineatul 2 al acestui articol se referă la reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului, care însă nu este aplicabil în speță, întrucât nu se poate reține că reclamantul recurent i-ar fi cauzat daune pârâtei recurente.
De asemenea, în conformitate cu disp. art. 164 alin. 3 din Codul muncii, pot fi operate rețineri din salariu, pentru achitarea obligațiilor de întreținere conform Codului muncii, pentru contribuții și impozite datorate către stat, pentru acoperirile daunelor cauzate proprietății publice prin fapte ilicite sau pentru acoperirea altor datorii, iar în conformitate cu art. 264 alin. 1 lit. "d" și "e" angajatorul poate aplica sancțiunea disciplinară a reducerii salariului de bază pe o durată de 1 - 3 luni cu 5 - 10% sau reducerea salariului de bază și/sau, după caz, și a indemnizației de conducere pe o perioadă de 1 - 3 luni cu 5 - 10%.
Deși pârâta recurentă a arătat că reținerile din salariul reclamantului s-au operat în baza art. 54 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și a proceselor - verbale încheiate cu sindicatul, invocând Contractul Colectiv de muncă, acesta reprezentând, potrivit art. 969 Cod civil, "legea părților", Curtea constată următoarele:
În conformitate cu art. 54 lit. "b" din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, în cazul în care unele agenții sau activități din cadrul societății nu realizează veniturile prevăzute în analizate pe perioada cumulată în cursul fiecărui exercițiu financiar și nu recuperează prin tarife fondul de salarii prevăzut, coeficientul de diminuare al salariului va fi stabilit, în funcție de realizarea veniturilor și a fondului de salarii recuperat prin tarife, cu acordul părților.
Prin procesele verbale încheiate între patronat și sindicat s-au stabilit următoarele procente de diminuare a salariilor brute (inclusiv cel cuvenit reclamantului): 10% pentru luna septembrie 2006, 15% pentru luna octombrie 2006, 5% pentru luna noiembrie 2006, 10% pentru luna ianuarie 2007, 10% pentru luna februarie 2007, 15% pentru luna martie 2007, 15% pentru luna aprilie 2007, 15% pentru luna mai 2007, 10% pentru luna iunie 2007, 10% pentru luna august 2007, 10% pentru luna septembrie 2007, 20% pentru luna octombrie 2007 și 20% pentru luna decembrie 2007.
Dar, legea nu reglementează dreptul angajatorului de a opera rețineri din salariu în cazul nerealizării veniturilor prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli, iar prin aplicarea acestor procente de diminuare s-a modificat însuși cuantumul salariului reclamantului pentru perioadele septembrie 2006 - noiembrie 2006, ianuarie 2007 - iunie 2007, august 2007 - septembrie 2007 și decembrie 2007.
În conformitate cu disp. art. 41 alin. 1 și 3 din Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat în ceea ce privește durata contractului, locul muncii, felul muncii, condițiile de muncă, salariul, timpul de odihnă, numai prin acordul părților, acord care în speță nu a existat.
Potrivit disp. art. 11 al. 1 lit. c, d din Legea nr. 130 din 16 octombrie 1996 privind contractul colectiv de muncă, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă și pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară, în cazul contractelor colective de muncă la nivel național, iar potrivit disp. art. 8 al. 2 din aceeași lege, "Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior."
De asemenea, art. 238 din Codul muncii prevede:
"(1) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
(2) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
(3) La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal".
Or, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010 nu prevede dreptul angajatorului de a opera rețineri din salariu în cazul nerealizării veniturilor prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli, astfel încât Contractul Colectiv de Muncă la Nivelul S nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național pe anii 2007 - 2010.
Deși pârâta recurentă a invocat procesele verbale de stabilire a coeficienților de diminuare a salariului întocmite cu Sindicatul Liber Independent S, Curtea constată că în conformitate cu art. 8.2 din Statutul Sindicatului Liber Independent, depus în copie la dosarul de fond (f 178 - 184), acesta " cu conducerea administrativă contractele colective de muncă, susținând și promovând în limitele legale interesele membrilor de sindicat".
Or, atât timp cât legea nu prevede dreptul angajatorului de a opera rețineri din salariu în cazul nerealizării veniturilor prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli, în mod corect prima instanță a apreciat că, în lipsa unui mandat special din partea reclamantului, acordul Sindicatului nu putea suplini acordul salariatului în ceea ce privește modificarea contractului individual de muncă prin diminuarea salariului.
Prin urmare, Curtea constată că reținerile operate asupra salariului reclamantului sunt nelegale, cererea acestuia de plată a drepturilor salariale reținute în perioada septembrie 2006 - decembrie 2007 fiind întemeiată.
Referitor la cererea formulată de reclamant, privind obligarea pârâtei la plata sumei de 500 lei, reprezentând parte din contravaloarea biletului de tratament și odihnă recuperatorie, Curtea o constată ca prematur introdusă.
Astfel, este real că potrivit art. 87 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, din fondul de acțiuni sociale constituit la nivelul societății vor fi suportate cheltuieli în valoare de până la 500 lei din costul biletului familist de tratament și odihnă recuperatorie în stațiunile balneoclimaterice, în care este inclus și transportul pe calea ferată sau transportul auto în comun.
Reclamantul a dovedit cu factura fiscală nr. - și bonul fiscal nr. 001-00032/30.07.2006 emise de SC "" SA Hotel că a beneficiat de bilet de tratament și odihnă recuperatorie în valoare de 2286,2 lei în cursul anului 2006, fiind îndreptățit la plata sumei de 500 RON conform prevederilor contractului colectiv de muncă mai sus menționate, dar nu a depus în acest sens o cerere scrisă către pârâta recurentă S, care ar reprezenta documentul justificativ în baza căruia se putea efectua plata.
Astfel, articolul 6 din Legea nr. 82/24.12.1991 (legea contabilității), prevede că:
"(1) Orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.
(2) Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz."
Or, în lipsa unei cereri scrise depuse de către reclamantul recurent către pârâta recurentă S, Curtea apreciază că cererea reclamantului, de obligare a pârâtei la plata sumei de 500 lei, reprezentând parte din contravaloarea biletului de tratament și odihnă recuperatorie, apare ca prematur formulată, urmând a fi respinsă ca atare.
Prin urmare, pârâta S va fi obligată să plătească reclamantului cu 500 lei mai puțin (parte din contravaloarea biletului de tratament și odihnă recuperatorie), respectiv suma de 1.477 lei (în loc de 1.977 lei) cu titlu de drepturi bănești, precum și dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data de 04.03.2008 și până la data plății efective.
În ceea ce privește susținerea reclamantului recurent, în sensul că prima instanță a calculat în mod greșit valoarea bonurilor de masă, cuprinse în salariul de bază, conform art. 155 din Codul muncii, aplicând, fără nicio bază legală, procentul de diminuare de 10%, 15% sau 20%, prin acest calcul greșit fiind păgubit cu suma de 315 lei, Curtea constată că, din raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză, rezultă că drepturile salariale ale reclamantului au fost diminuate cu procente de 5 până la 20%, rezultând pentru toată perioada din septembrie 2006 - decembrie 2007 o sumă totală de 1.477 lei, această diminuare fiind prezentată detaliat la anexa nr. 1 (f 259 - dosar fond).
Din probele administrate în cauză, nu rezultă faptul că reclamantul ar fi fost prejudiciat cu suma de 315 lei.
De altfel, printre obiecțiunile la raportul de expertiză contabilă formulate de către reclamantul recurent în fața instanței de fond, nu se regăsește și cea privind calculul greșit al valorii bonurilor de masă, cuprinse în salariul de bază, cu aplicarea, fără nicio bază legală, a procentului de diminuare de 10%, 15% sau 20%, precum și existența unui prejudiciu în sumă de 315 lei.
Referitor la motivul de recurs invocat de către reclamant, în sensul că în mod nelegal prima instanță, cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, a dispus obligarea intimatei la plata sumei de 636,25 lei cheltuieli de judecată, sumă care nu reprezintă toate cheltuielile de judecată efectuate de contestator, întrucât nu include contravaloarea a 8 bonuri de benzină, în sumă totală de 300,81 lei, respectiv a bonurilor în valoare de 45,60 lei, 41,88 lei, 41,88 lei, 34,54 lei, 34,54 lei, 35,42 lei, 39,27 lei, 27,68 lei și, de asemenea, nu i s-au acordat cheltuielile reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței existente la dosar, Curtea reține următoarele:
Bonurile de benzină în sumă de 41,88 lei/26.11.2008, 34,54 lei/22.01.2009, 34,54 lei/15.01.2009, 35,42 lei/03.02.2009 și 39,27 lei/08.04.2009, nu au putut fi incluse în cheltuielile de judecată, întrucât la datele sus-menționate, cauza în care s-a pronunțat sentința recurată nu a avut stabilite termene de judecată, iar bonul de benzină în sumă de 27,68 lei, invocat de către reclamantul recurent, nu se regăsește printre cele la dosar sau nu este lizibil, Curtea constatând că bonurile de benzină au fost depuse la dosar în copii, iar nu toate dintre acestea sunt lizibile (f 274 - dosar fond, f 4 dosar recurs).
În ceea ce privește bonurile de benzină în sumă de 45,60 lei/03.04.2008 și în sumă de 34,54 lei/22.01.2009, acestea au fost depuse la dosar (f 48 - dosar fond, f 4 - dosar recurs), dar având în vedere că acțiunea formulată de reclamant va fi admisă doar în parte, Curtea va avea în vedere la cheltuielile de judecată doar acest din urmă bon de benzină.
Prin urmare, Curtea constată că cheltuielile de transport suportate de către reclamantul recurent în cursul soluționării cauzei în fond, sunt în sumă de 670,79 lei (636,25 lei + 34,54 lei = 670,79 lei).
Chitanțele privind onorariul de avocat al reclamantului recurent nu au fost depuse la dosarul de fond, ci doar la dosarul de recurs, acestea purtând datele de 14.12.2009 și, respectiv, de 14.01.2010, sumele fiind, deci, achitate după soluționarea cauzei în primă instanță ( 20, 21 - dosar recurs), astfel încât Curtea nu le poate avea în vedere la totalul cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamantul recurent în cursul soluționării cauzei în primă instanță.
Prin urmare, în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată de la instanța de fond, Curtea constată că acțiunea formulată de reclamant va fi admisă doar în parte, pârâta S fiind obligată să-i plătească acestuia suma de 1.477 lei (în loc de 1.977 lei) cu titlu de drepturi bănești, precum și dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data de 04.03.2008 și până la data plății efective.
În consecință, întrucât pretențiile formulate de către reclamantul recurent au fost încuviințate numai în parte, văzând și dispozițiile art. 276 Cod procedură civilă, Curtea o va obliga pe pârâta S să plătească reclamantului cheltuieli de judecată de la instanța de fond, proporțional cu pretențiile admise, respectiv suma de 501,14 lei, în loc de 636,25 lei, calculată astfel: 1.477 lei 670,79 lei = 990.756 lei: 1.977 lei = 501,14 lei.
Curtea va respinge, ca nefondată, cererea formulată de pârâta recurentă S privind obligarea reclamantului recurent la plata cheltuielilor de judecată, întrucât aceste pretenții nu au fost dovedite.
De asemenea, pentru considerentele expuse, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul, iar față de această soluție, va respinge, ca nefondată și cererea formulată de către reclamant privind obligarea pârâtei recurente S la plata cheltuielilor de judecată din recurs.
Având în vedere cele reținute, în temeiul disp. art. 312 al. 1-3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de pârâta S împotriva sentinței nr. 1871/26.10.2009 a Tribunalului Suceava - secția civilă, pronunțată în dosarul nr-, va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va respinge, ca prematur formulată, cererea reclamantului, de obligare a pârâtei la plata sumei de 500 lei, reprezentând parte din contravaloarea biletului de tratament și odihnă recuperatorie, o va obliga pe pârâta S să plătească reclamantului suma de 1.477 lei (în loc de 1.977 lei) cu titlu de drepturi bănești, precum și dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data de 04.03.2008 și până la data plății efective, o va obliga pe pârâta S să plătească reclamantului suma de 501,14 lei cheltuieli de judecată de la instanța de fond (în loc de 636,25 lei), urmând să mențină celelalte dispoziții ale sentinței recurate, care nu sunt contrare prezentei decizii, va respinge, ca nefondată, cererea formulată de pârâta recurentă S privind obligarea reclamantului recurent la plata cheltuielilor de judecată, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul împotriva aceleiași sentințe și va respinge, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul recurent privind obligarea pârâtei recurente S la plata cheltuielilor de judecată din recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta S împotriva sentinței nr. 1871/26.10.2009 a Tribunalului Suceava - secția civilă, pronunțată în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Respinge, ca prematur formulată, cererea reclamantului, de obligare a pârâtei la plata sumei de 500 lei, reprezentând parte din contravaloarea biletului de tratament și odihnă recuperatorie.
Obligă pe pârâta S să plătească reclamantului suma de 1.477 lei (în loc de 1.977 lei) cu titlu de drepturi bănești, precum și dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data de 04.03.2008 și până la data plății efective.
Obligă pe pârâta S să plătească reclamantului suma de 501,14 lei cheltuieli de judecată de la instanța de fond (în loc de 636,25 lei).
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate, care nu sunt contrare prezentei decizii.
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de pârâta recurentă S privind obligarea reclamantului recurent la plata cheltuielilor de judecată.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul împotriva aceleiași sentințe.
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul recurent privind obligarea pârâtei recurente S la plata cheltuielilor de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21.01.2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond.
Tehnodact.
Ex. 2 / 19.02.2010
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Bratu Ileana, Mitrea Muntean
