Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 891/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 891
Ședința publică de la 08 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marin Covei
JUDECĂTOR 2: Florența Carmen Cojocaru
JUDECĂTOR 3: Lucian
Grefier
************************
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, împotriva sentinței nr. 3496/21.10.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, reclamanții, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat cererea de judecare în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin.2 cod procedură civilă, după care,
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
În baza probelor administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar, prin sentința nr.1149/23.02.2009, pronunțată în primul ciclu procesual, a fost admisă în parte acțiunea și a fost obligată intimata la plata sporului de confidențialitate de 15%, perioada 01.01.2006 - 31.12.2008, sumele urmând să fie actualizate cu indicele de inflație de la momentul datorării și până la data efectuării plății.
De asemenea, a fost obligată intimata să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă și a fost respins capătul de cerere privind acordarea pentru viitor a drepturilor solicitate, ca prematur formulat.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs intimata Curtea de Conturi a României, în temeiul dispozițiilor art.3041raportat la art.304 pct.9 proc.civ.
Curtea de APEL CRAIOVAa constatat că prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute de art. 105 alin. 2. proc. civ. sub sancțiunea nulității, motiv de casare de ordine publică, prevăzut de art.304 pct.5, astfel că a admis recursul, a casat sentința si a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond, în vederea îndeplinirii prevederilor art. 27 din OG 137/2000.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Gorj -Secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
La rejudecare, față de îndrumările instanței de recurs, instanța a dispus citarea în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în conformitate cu prevederile art. 27 din OG 137/2000.
Tribunalul a reținut următoarele:
Petenții sunt angajați în cadrul în cadrul Camerei de Conturi G, din cadrul Curții de Conturi a României, în calitate de controlori financiari și prin acțiunea de față au solicitat acordarea sporului de confidențialitate de 15%.
Conform art.26 alin.1 din Codul muncii, prin clauza de confidențialitate părțile convin ca, pe toată durata contractului individual de munca și după încetarea acestuia, sa nu transmită date sau informații de care au luat cunoștință în timpul executării contractului, în condițiile stabilite în regulamentele interne, în contractele colective de munca sau în contractele individuale de munca.
În conformitate cu prevederile alin. 2 al aceluiași articol, nerespectarea acestei clauze, de către oricare dintre părți, atrage obligarea celui în culpă la plata de daune-interese.
Având în vedere prevederile art.26 raportat la art.1 și art.295 alin.2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, pe perioada în care o persoană prestează munca, acesteia îi revine obligația de confidențialitate.
În unitățile bugetare, pentru faptul îndeplinirii obligației de confidențialitate, s- recunoscut și dreptul corelativ de natură salarială.
Astfel, potrivit art.13 din OUG123/2003, sporul de confidențialitate se acordă personalului contractual din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15%, precum și personalului contractual din instituțiile și autoritățile publice pentru care, prin acte normative specifice, se prevede acordarea acestui spor.
Categoriile de personal, cuantumurile sporului de confidențialitate și condițiile de acordare se stabilesc în limitele prevăzute de reglementările în vigoare, de către ordonatorii principali de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
Tot personalul din unitățile bugetare, inclusiv petenții, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, prestează o muncă și ca efect se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socio-profesională, ori funcția deținută.
Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate a petenților, instanța reține că aceasta reprezintă o clauză legală a raportului de muncă obligatorie, ci nu facultativă.
Raportul de muncă are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic. Din acest motiv, obligația de confidențialitate (de "non facere" ) reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice a unității bugetare, de plată a drepturilor salariale, corelativ îndeplinirii obligației de confidențialitate de către petenți.
Dacă nu ar exista o contraprestație, corespunzătoare îndeplinirii obligației sinalagmatice de confidențialitate, această din urmă obligație ar fi nulă absolut, ca fiind lipsită de cauză juridică.
Legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională (de muncă) de confidențialitate în sarcina reclamanților, implicit și de drept instituit și o obligație de plată (o contraprestație salarială), pe cale de analogie.
În caz contrar, ar fi încălcate principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru muncă prestată (art.16 alin.1 și art.41 alin.2 din Constituție, art.5, art.6 și art.154 din Codul muncii ).
Prin sistemul de salarizare se înțelege ansamblul principiilor, elementelor și formelor salarizării, care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor, salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii.
Sistemul de salarizare este guvernat de două principii fundamentale, respectiv cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Din moment ce petenții sunt într-o situație comparabilă cu restul personalului din unitățile bugetare, având aceeași obligație de confidențialitate, la fel ca și restul personalului, rezultă că ei nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu, prin refuzul acordării sporului de confidențialitate.
Art.4 și 16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, iar art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Ori art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă la sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală.
În acest sens sunt și dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care, pentru muncă egală, sau de valoare egală,este interzisă orice discriminare.
Prin urmare, având în vedere că petenții, prin specificul activitatii desfasurate, respectiv de controlori financiari, intră in posesia unor date cu caracter confidențial, aceștia sunt îndreptățiți la acordarea sporului de confidențialitate.
În ceea ce privește solicitarea petenților de a obliga intimatele la plata pentru viitor a sporului de confidențialitate, instanța constată că acest capăt de cerere nu este admisibil, întrucât în materia dreptului muncii, drepturile salariale se cuvin și se acordă salariatului în urma prestării de către acesta a activității care face obiectul contractului individual de muncă, pe parcursul derulării raporturilor de muncă dintre angajator și angajat. Deși contractele individuale de muncă se încheie de regulă pe perioadă nedeterminată, nu se poate aprecia în mod anticipat durata raporturilor de muncă, natura acestora și în consecință natura și componența drepturilor salariale.
Prin sentința nr. 3496/21.10.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de petenții, și, împotriva intimatei CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, în contradictoriu cu CONSILIUL NAȚIONL PENTRU COMBTEREA DISCRIMINĂRII.
A obligat intimata Curtea de Conturi a României să plătească petenților sporul de confidențialitate de 15%, aferent perioadei 01.06.2006-31.12.2008, sumele cuvenite urmând să fie actualizate în raport de indicele de inflație de la data efectuării plății.
A respins capătul de cerere privind acordarea sporului de confidențialitate pentru viitor.
A obligat intimata Curtea de Conturi a României să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale petenților, cu privire la sporul de confidențialitate.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, criticând-o pentru netemeinicie si nelegalitate, invocand urmatoarele:
Ca actul normativ in baza caruia sunt stabilite drepturile salariale ale controlorilor financiari este OUG 160/2000, care la art. 3 prevede: Indemnizația este unica formă de remunerare lunară a activității corespunzătoare funcției de controlor financiar și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial.
Ca de esenta regimului juridic al drepturilor salariale ale personalului bugetar este faptul ca acestea se stabilesc exclusiv prin lege.
Ca instanta de judecata nu poate sa decida asupra naturii si cuantumului drepturilor salariale, acest atribut revenindu-i doar leguitorului.
Ca aceste lucruri au fost transate si de Curtea Constitutionala printr-o serie de decizii, printre care si Decizia nr. 1325/2008.ca raporturile de munca ale personalului contractual, ce ocupa functia de controlor financiar au fost reglementate de urmatoarele acte normative: 50/1995, OUG 160/2000, 94/1992, Codul muncii, 477/2004, acte normative care nu au prevazut sporul de confidentialitate pentru categoria de personal din care fac parte reclamantii.
Analizand motivele de recurs in raport cu sentinta recurata, Curtea retine urmatoarele:
Salarizarea reclamantilor este reglementata prin dispozitiile art. OUG 160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi.
Se retine ca actul normativ respectiv nu prevede acordarea sporului de confidențialitate personalului contractual din sectorul bugetar. De principiu, acordarea sporului de confidențialitate se realizează fie prin clauza contractuala, in situația salariaților ale căror drepturi sunt stabilite prin negociere, fie prin legislația salarizării, in situația personalului ale căror drepturi sunt stabilite prin lege de salarizare. Potrivit art. 157 Codul muncii, alin. 2, sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor specialese stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative. Aceasta dispoziție reflectaprincipiul prestabilirii prin lege a drepturilor salarialein cazul personalului ce isi desfasoara activitatea in instituțiile menționate in text, Curtea de Conturi regăsindu-se intre aceste instituții. In consecința, in situația categoriei profesionale din care fac parte reclamantii, drepturile salariale sunt stabilite prin legislație speciala, legislație care nu prevede ca drept, sporul de confidențialitate. Acesta este motivul, pentru care in lipsa unui temei legal, Curtea de Conturi nu a acordat acest spor reclamantilor.
Reclamanții au invocat discriminarea, ca urmare a faptului ca alte categorii de personal bugetar beneficiază de sporul de confidențialitate.
Potrivit rt. 2(1) din OG 137/2000, privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Legiuitorul a stabilit modalitati specifice de salarizare si acordare a diferitelor drepturi având in vedere statutul distinct al fiecărei categorii profesionale puse in discuție.
o politica de competente diversa sub aspectul atribuțiilor si activităților desfășurate, legiuitorul a stabilit si o politica de salarizare diferita aferenta funcțiilor si activităților desfășurate.
Reclamanți au susținut, în esență, faptul că există două situații comparabile, tratate juridic diferit, invocând prevederile OG 137/2000.
La analiza unei cereri în despăgubiri întemeiate pe ideea de discriminare, judecătorul trebuie să verifice dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: (1) existența unui tratament diferențiat între situații comparabile sau analoage manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință, (2) existența unui criteriu de discriminare, potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000, (3) tratamentul diferențiat trebuie să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege, (4) tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.
Examinând cererea de chemare în judecată prin prisma condițiilor expuse mai sus, Curtea constată că situațiile invocate nu sunt comparabile, cu atât mai puțin analoage, fiind diferite in raport de natura atribuțiilor de serviciu exercitate efectiv si de responsabilitatile proprii fiecarei categorii de bugetari.
Prin urmare modul de organizare a muncii, stabilirea atribuțiilor sunt prerogative exclusive ale angajatorului, care va stabili si un sistem remuneratoriu distinct in functie de activitatile, atributiile si statul propriu.
Aceste elemente, sunt si cele care au condus la un tratament juridic diferentiat, fiind de natura obiectiva.
Pe de alta parte, se retin si considerentele, cuprinse in Decizia nr. 819/2008 a Curtii Constitutionale, potrivit cu care, referitor la prevederile art.1, art.2 alin.3 si art. 27 alin. 1 din OUG nr. 137/2000 se arata: " un asemenea inteles al dispozitiilor ordonantei, prin care se confera instantelor judecatoresti competenta de a desfiinta norme juridice instituite prin lege si de a crea in locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse in alte acte normative, este evident neconstitutional, intrucat incalca principiul separatiei puterilor in stat.
Ca atare, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile respective sunt neconstitutionale in masura in care din acestea s-ar desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative. Potrivit rt. 31 (1) din 47/1992, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. (2) În caz de admitere a excepției, Curtea se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare. (3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
In consecința, invocarea dispozițiilor menționate din OUG 137/2000, respectiv substituirea normelor proprii de salarizare cu cele cuprinse in alte acte normative nu este posibila in lumina dispozițiilor cuprinse in decizia Curții Constituționale.
In consecința, Curtea, văzând statutul distinct al diferitelor categorii bugetare profesionale, constatând ca reglementarea drepturilor lor salariale se realizează prin acte normative speciale proprii fiecăreia din ele, constatând ca in cauza exista prerogativa legiuitorului in reglementarea distincta a drepturilor diferitelor categorii profesionale, ca in cauza regimul juridic de salarizare diferențiat este justificat in raport de criteriile obiective amintite, luând act si de decizia Curții Constituționale, constata ca recursul este intemeiat, situație in care va fi admis, modificata sentința in sensul ca va fi respinsa acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, împotriva sentinței nr. 3496/21.10.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, reclamanții,.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Februarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Jud. 17.03.2010
Președinte:Marin CoveiJudecători:Marin Covei, Florența Carmen Cojocaru, Lucian
