Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 902/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 902/2008
Ședința publică din 09 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu JUDECĂTOR 2: Monica Maria Mureșan
- - - - JUDECĂTOR 3: Nicoleta Vesa
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de reclamantul SINDICATUL "SOLIDARITATEA" H, având ca obiect drepturi bănești, împotriva sentinței civile nr.756/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierile de ședință din25 septembrie și 2 octombrie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față
Prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată la aceasta instanță sub nr.5058/97/3.12.2007, reclamantul Sindicatul SOLIDARITATEA, din cadrai Hac hemat în judecată pe pârâta SC H SA, solicitând obligarea acesteia la plata cotei părți din profitul net ce trebuie acordat angajaților H pentru perioada 2004- 2006, în procent de 10% din acesta, în sumă totală de 74345,502 RON.
- distribuirea acestei sume în mod egal între toți angajații H din perioada 2004 - 2006, în cuantum de 33745 lei(RON) pentru fiecare angajat.
In motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în perioada 28.10.2003 - 28.10.2007, Hab eneficiat de o serie de facilități constând în scutiri de plata datoriilor și penalităților către bugetul de stat; transformarea datoriilor SC SA către furnizorii de utilități (, Distrigaz, SNCFR) în acțiuni; plata de către AVAS a creditelor angajate la BCR de către SA; plata de către MFP a creditului angajat pentru finalizarea cuptorului nr.3 de la Electrică; plata facturilor de gaz și energie electrică de către Statul Român pe perioada transferului de acțiuni (6 luni); tăierea irațională a 800 și a OE și valorificarea fierului vechi, astfel rezultat; scutirea de la plata către bugetul local a unor dobânzi și penalități de întârziere.
S-a mai susținut că, de la cumpărarea SC SA H de către (fost ), în data de 23.10.2003 conducerea s-a comportat abuziv cu angajații, tăindu-le unele drepturi salariale consistente, fapt ce face obiectul a sute de procese pentru recuperarea drepturilor salariale aflate pe rolul Tribunalului Hunedoara, generând astfel economii la fondul lunar de salarii de milioane USD.
S-a menționat în motivele acțiunii că firma este producătorul de nr. 1 în lume, patronul acesteia este - al treilea om din lume ca bogăție, iar prin abuzurile privind legislația muncii din România, în 4 ani, averea sa a înregistrat o creștere de 400%.
Cu toate acestea societate nu și-a onorat obligațiile contractuale privind investițiile, în schimb a obținut un profit enorm din activitatea de la H, de 229 milioane USD în 2004 și 6,9 milioane USD în 2006. S-a sublimat în concluzie că a beneficiat de facilități și oportunități în sumă de peste 530 mil.USD, fără a-și onora obligațiile contractuale, deposedându-și angajații de drepturi și obținând în mod facil profituri imense.
Prin întâmpinare pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Sindicatul SOLIDARITATEA susținând că, în temeiul art.28 alin.2 din Legea nr.54/2003, sindicatele au dreptul de a formula acțiune în justiție dar numai în numele membrilor lor și doar în interesul salariatului. In susținerea excepției s-au mai invocat disp.art.73 din Legea nr.l68/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă, în baza căreia cererile pot fi formulate doar de cei ale căror drepturi au fost încălcate, în cazul de față titularii drepturilor pretinse fiind salariați din unitate. Pârâta a . că întrucât reclamantul nu a dovedit nici măcar faptul că introdus acțiunea în apărarea intereselor membrilor săi, se erijează în apărător al intereselor tuturor angajaților societății din perioada 2004 - 2006, fără a-și putea dovedi calitatea.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat, respingerea acțiunii ca neîntemeiată motivat în primul rând de inexistența unei obligații reale de natură salarială care să susțină obiectul cererii.
S-a arătat că prin raportarea situației de fapt la prevederile textelor pe care își fundamentează pretențiile, se observă o vădită confuzie întrucât aplicabil este cel din 2005 - 2006 și nicidecum, pe anul 2007 - 2010 invocat. Art.155 Codul Muncii reglementează noțiunea de salariu și unele retribuții bănești care pot fi cuprinse în salariu, însă acestea nu se cumulează obligatoriu, neavând caracter imperativ ci permisiv. la salariul de bază menționat de art.155 Codul Muncii reprezintă un element accesoriu al salariului, iar premiile au caracter de bonusuri (gratificații), sunt facultative, benevole și variabile. Având în vedere că salariile se stabilesc prin negocieri, celelalte drepturi salarie sunt distinct exemplificate în 2005 - 2006, cap.4, și nicidecum nu se pot aplica cumulativ, la toți salariații, toate sporurile, adaosurile și celelalte venituri enumerate în contractele colective de muncă. Nici în CCM H nu există nici o prevedere expresă de acordare a cotei părți din profit, și ca urmare nici obligativitatea acordării ei, iar potrivit condițiile de participare la fondul din profit se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Cât privește cel de-al doilea capăt de cerere, pentru distribuirea sumei în mod egal între toți angajații H, din perioada 2004 -2006, fiind în strânsă legătură cu primul capăt de cerere, s-a apreciat că se impune respingerea.
Prin precizările depuse la termenul de judecată din data de 19.02.2008, reclamantul Sindicatul SOLIDARITATEA a solicitat a se lua act că acțiunea a fost intentată în numele și pentru membrii de sindicat enumerați, în favoarea fiecărui reclamant - membru de sindicat, urmând a se achita cota parte de 10% din profitul realizat de societate în perioada 2004 - 2006, respectiv câte 33.745 lei.
Raportat la precizarea de acțiune depusă, pârâta a arătat că nu-și mai susține excepția invocată privind lipsa calității procesuale.
Prin sentința civilă nr.756/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul cu numărul de mai sus acțiunea a fost respinsă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Conform art.154 alin. i și 2 Codul Muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, fiecare salariat având dreptul la un salariu exprimat în bani. Art.155 Codul Muncii stabilește componentele salariului, care cuprinde salariul de bază, indemnizațiile. sporurile precum și alte adaosuri.
Potrivit art. 157 Codul Muncii salariile se stabilesc prin negocieri individuale sau/și colective între angajator și salariați sau reprezentanții acestora, cu excepția sistemului de salarizare a personalului din instituțiile publice finanțate de la buget, care se stabilește prin lege.
Prin contractul colectiv de muncă unic la nivel național, pe anii 2003 - 2004 și 2005 - 2006, prin clauza stipulată în cuprinsul art.4l alin.l se enumera adaosurile la salariu, iar în alin.2 "alte venituri", printre care și cota parte din profit ce se repartizează salariaților, care este de până la. 10% în cazul societăților comerciale și de până la 5% în cazul regiilor autonome. In cuprinsul alin.3 al aceluiași articol se precizează textual: "condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de profit sau la fondul de premiere, precum și perioada ia care se acordă cota de profit salariaților, care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și, după caz, instituție (fila 24 verso, fila 77).
In cauză, la încheierea contractului colectiv de muncă pe unitate. părțile nu au negociat această clauză conform prevederilor sus arătate, neexistând nimic stipulat în contractele colective ale unității pe perioada 2004 - 2006, perioadă ce face obiectul acțiunii, raportat la cerința din cuprinsul art.41 alin.3 din.
Singura prevedere existentă este cuprinsă în Regulamentul Intern al societății, art.5 alin. 5 lit.c, unde se prevede, printre adaosurile la salariul de bază și "cota parte din profitul net realizat de către societate, repartizat salariaților, conform legislației în vigoare" prevede cu caracter - generic, fără a se preciza cuantumul procentual, condițiile, perioada, etc.
Potrivit art.241 Codul Muncii și Legea nr. 130/1996, clauzele Contractului Colectiv de Muncă Unic Național produc efecte pentru toți salariații iar drepturile prevăzute sunt minimale.
Raportat la această prevedere, este de subliniat în primul rând că, în conformitate cu legislația existentă, angajatorul este obligat doar la garantarea în plată a unui salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară (art.159 Codul Muncii ). Peste acest plafon și peste salariile negociate în concret, prin contractele individuale sau contractele colective de muncă, nu există o obligație imperativă stabilită în sarcina angajatorului de vreun text legal, existând doar posibilitatea că salariații să beneficieze de diferite majorări ori stimulente, care se pot acorda în baza unor criterii prestabilite. Din această perspectivă cu privire la cota de participare din profit, chiar textul invocat prevede un procent de până la 10%, procentul exact (care poate fi între 0,1% - 10%) precum și criteriile concrete urmând a fi stabilite la nivelul fiecărei unități.
Tocmai aceasta este rațiunea art.41 alin.3 din Contractul Colectiv de Muncă unic, sus - menționat.
Ori, în lipsa unor atare clauze, instanța nu se poate substitui organelor de conducere, nici nu poate stabili, în mod cu totul arbitrar procentul care s-ar putea acorda cu acest titlu, și cu atât mai puțin pe eventualii beneficiari ori cuantumul sumelor, neexistând nici un raționament pentru împărțirea, în mod egal, între toți salariații
societății.
Aprobarea sau modificarea situațiilor financiare anuale și stabilirea bugetului de venituri și cheltuieli al societății este prerogativa exclusivă a Adunării Generale a Acționarilor potrivit Legii nr.31/1990, și ca atare și procentul de participare, (cuprins între 0 - 10%) trebuie stabilit anual în conformitate cu aceste reglementări.
De altfel, alin.3 al art.41 din, prevede posibilitatea negocierii prin contractul colectiv de muncă pe unitate doar a "condițiilor de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la cota de profit" nu și a cuantumului (procentului) acestuia, ceea ce înseamnă că acordarea acestor sume se poate face doar la cota de profit repartizată anual_cu această destinație, conform legii.
Ori în cauză, nu doar că nu au fost stabilite criteriile în cadrai unității conform art.41 alin.3 din și nici nu s-a solicitat vreodată negocierea acestor clauze și includerea în contractul colectiv de muncă, dar aceste sume nu au fost repartizate cu acest titlu.
Dimpotrivă, prin Hotărârile AGA nr.2/2005 și nr.3/2007 s-a prevăzut că sumele înregistrate ca profit la 31.12.2004 vor fi folosite conform destinației prevăzute de OUG nr. 116/2003 în vederea acoperirii pierderilor fiscale înregistrate în anii anteriori, iar profitul înregistrat de societate pentru 2006 va fi folosit pentru investiții în societate și pentru infuzie de capital de lucra (fila 209, 216); pentru anul 2005 nu s-a înregistrat profit, astfel cum a precizat chiar reclamantul în cuprinsul acțiunii
Cum aceste hotărâri nu au fost contestate potrivit legii și nu există sume repartizate din profit cu destinația de participare a salariaților la fondul de profit, nefiind îndeplinite nici condițiile prevăzute de art.41 alin.3 din cu privire la stabilirea condițiilor de acordare și a perioadei, care oricum poate fi de maxim 1 an, cererea Sindicatului SOLIDARITATEA de a se acorda fiecărui membra de sindicat suma de 33.745 lei (sumă cu totul arbitrară) reprezentând cota de participare la profitul societății pe o perioadă de 3 ani (2004 - 2006) s-a respins ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost precizată.
În expunerea de motive arată că în mod nelegal instanța de fond a susținut că în art.5 alin.5 lit.c din Regulamentul intern al societății printre adaosurile la salariul de bază se prevede și cota parte din profitul net realizat de societate, dar prevederea are caracter generic, fără a se prevedea cuantumul procentual, condițiile, perioada, etc. În acest sens culpa aparține pârâtei pentru că nu a stabilit toate condițiile enunțate în art.41 alin.3 din astfel că trebuie să suporte plata cotei părți din profit repartizată în mod egal tuturor reclamanților, alături de ceilalți angajați ai societății.
Chiar dacă prin la nivel de unitate nu s-a prevăzut obligarea pârâtei la plata acestui adaos, dar conform art-8 din contract, nu pot exista clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin încheiate la nivel superior, lucru rezultat și din prevederile art.6 din contract, conform căruia părțile s-au obligat să respecte în totalitate prevederile legii. Pârâta în mod abuziv și cu concursul liderului sindical nu a inclus această obligație în la nivel de unitate, obligație care era prevăzută în contractul de 2001 - 2002.
Pârâtele face parte din firmele potent financiare, fiind inexplicabile pierderile la care face referire hotărârea AGA nr.2/2005. Deși în această hotărâre s-a prevăzut ca profitul din 2004 să fie folosit pentru acoperirea pierderilor fiscale înregistrate în anii anteriori, instanța de fond nu a analizat dacă aceste pierderi au existat, mai ales în situația în care, în perioada în discuție, pârâta a beneficiat de o serie de facilități economice.
Deliberând asupra recursului prin prisma motivelor invocate și din oficiu în limitele prevăzute de art.306 alin.2 Cod pr.civilă, Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la instanța de fond, reclamantul Sindicatul "Solidaritatea" din cadrul H solicitat obligarea pârâtei H la plata cotei parte din profitul net ce trebuie acordată în mod egal tuturor angajaților pentru perioada 2004 - 2006 în procent de 10% din acesta în sumă totală de 74.345.502 lei fiecărui angajat revenindu-i suma de 33.745 lei.
Contrar susținerilor reclamantului recurent, în mod corect instanța de fond a reținut că în contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2003 - 2004 și 2005 - 2006 în art.41 alin.1 se enumeră adaosurile la salariu, iar îb alin.2 alte venituri printre care și cota parte din profit ce se repartizează salariaților, care este de până la 10% în cazul societăților comerciale. La alin.3 al aceluiași articol se precizează: "condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de profit, precum și perioada în care se acordă cota de profit salariaților, care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin la nivel de unitate."
Așa cum și reclamantul recunoaște, la încheierea contractelor colective de muncă pentru perioada în discuție, 2004 - 2006, părțile nu au negociat această clauză, care, drept urmare, nu este menționată în contract, culpa neputând fi reținută în sarcina societății pârâte.
Este adevărat că în Regulamentul intern al societății, la art.5 alin.5 lit.c, printre adaosurile la salariul de bază se prevede și cota parte din profitul net realizat de către societate ce urmează să se repartizeze salariaților conform legislației în vigoare. În absența prevederii acestei clauze în contractul colectiv de muncă, aptă să producă efecte, corect a observat instanța de fond că mențiunea respectivă din Regulamentul intern are caracter generic, neexistând prevederi referitoare la cuantumul procentului cuvenit salariaților, condițiile și perioada pentru care ar trebui acordată cota, etc.
În aceste condiții, de asemenea contrar susținerilor reclamantului recurent, angajatorul pârât are obligația, conform art.159 alin.3 Codul Muncii, să garanteze în plată doar un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară. În aceste condiții, cota parte din profitul net realizat de către societate, în cuantum de până la 10% se poate acorda numai prin negociere și înscrierea în contractul colectiv de muncă și contractul individual de muncă, prin menționarea unor criterii concrete, cuantumului procentual exact, condițiilor și perioada de acordare.
Aprecierile reclamantului cu privire la forța economică a societății pârâte sunt fără relevanță, câtă vreme Adunarea Generală a Acționarilor stabilește bugetul anual de venituri și cheltuieli și hotărăște destinația sumelor înregistrate ca profit. Neexistând nici o negociere finalizată în contractul colectiv de muncă cu privire la cota de participare din profit, prin Hotărârile nr.2/2005 și nr.3/2007 s-a prevăzut destinația sumelor înregistrate ca profit pentru acoperirea pierderilor fiscale, sau pentru investiții, instanța de fond nefiind sesizată cu analizarea pierderilor fiscale înregistrate anterior datei de 01.01.2005.
Așa cum corect a mai reținut instanța de fond, hotărârile sus arătate au fost contestate conform legii și nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.41 alin.3 din cu privire la repartizarea sumelor din profit salariaților, în mod legal și temeinic instanța de fond a respins acțiunea, hotărârea recurată fiind la adăpost de criticile formulate, împrejurare față de care Curtea va respinge ca nefondat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul SINDICATUL "SOLIDARITATEA" H împotriva sentinței civile nr.756/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 09.10.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./Thred. 2ex.
Președinte:Victor CrețoiuJudecători:Victor Crețoiu, Monica Maria Mureșan, Nicoleta Vesa
