Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 9415/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 9415

Ședința publică de la 29 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marian Lungu

JUDECĂTOR 2: Florica Diaconescu

JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria

Grefier - -

******************

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI TG CĂRBUNEȘTI, împotriva sentinței civile nr. 3416 din 08.05. 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă ȘCOALA GENERALĂ NR. 1 " ", și intimata reclamantă UNIUNEA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT G, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 301 și 303. pr. Civilă.

Se învederează de asemenea că intimata reclamantă UNIUNEA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT G, a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, după care constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr.3416 din 8 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, a fost admisă actiunea formulată de petiționara Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ G pentru membrii de sindicat -, -, G, G, -, cadre didactice în cadrul Școlii Generale nr.1 Tg-C cu sediul în Tg-C, jud. G în contradictoriu cu intimatele Consiliului Local Tg- cu sediul în Tg-C, jud. G și Școala Generală nr.1 Tg-

A obligat intimații la plata către membrii de sindicat prevăzuți în tabelul anexă a diferențelor de drepturi salariale reprezentând creșterea coeficientului de ierarhizare cu 1/25 corespunzător tranșelor suplimentare de vechime de 30, 35 și peste 40 ani în învățământ comform art.50, alin.1 și alin.2 din Legea 128/1997 aferente perioadei 28.02.2005-28.02.2008 sume ce vor fi actualizate la data plății, cu indicele de inflație.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:

Petiționara Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ,în numele membrilor de sindicat -, -, G, G, -, a solicitat obligarea intimatelor la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând creșterea coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime 30-35 și peste 40 ani prevazute de art.50, alin.1 și alin.2 din Legea 128/1997 si obligarea intimatelor la plata diferentelor de drepturi salariale actualizate cu rata inflatiei, rezultate in urma calcularii in mod corect a acestora, cu cheltuieli de judecata.se încadrează în tranșa de vechime 30-35 și peste 40 ani și a solicitat plata diferențelor rezultate in urma calcularii in mod corect.

Potrivit dispozitiilor art.50 alin.1 și 2 din Legea 128/1997, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30.35 și 40 de ani de activitate în învățământ.

La alineatul 2 al aceluiași text legal, aceste tranșe sunt indidividualizate aceste tranșe și, pentru fiecare se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Mai mult, conform art.154, alin.1 din Codul Muncii salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, fiind interzisă orice discriminare.

Potrivit art.156 din Codul Muncii, salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor.

Prin urmare, pentru drepturile salariale solicitate de petentă există cadru legal prin care aceste tranșe se acordă, respectiv art.50 din Legea nr.128/1997.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal intimatul Consiliul Local al Orașului Tg.C, criticând-o însensul că este lipsită de temei legal și că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, în condițiile în care fondurile pentru finanțarea învățământului se calulează și se repartizează pe județe de către Ministerul Educației și Cercetării.

Arată de asemenea, că nu are calitate procesuală pasivă, neavând atribuții înnstabilirea salariilor personalului didactic, iar acest lucru este făcut de către Guvernul României, prin emiterea de ordonanțe.

În drept, și- întemeiat cererea de recurs pe prevederile art. 304 pct. 7,8,9 Cod pr. Civilă, OUG nr.32/2001 și HG nr.2192/2004.

Solicită admiterea recursului, iar pe fond respingerea acțiunii.

În cauză, nu s-a depus întâmpinare.

Recursul se respinge, pentru considerentele care se vor expune:

in examinarea sentinței, prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și din oficiu potrivit art.304 indice 1.proc.civ. Curtea constată că aceste critici nu pot fi primite.

Astfel, nu este întemeiată susținerea că greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului local Tg.C, în condițiile în care prin nr.HG2192/30 noiembrie 2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, se prevede că:

"Fondurile unității de învățământ, indiferent de sursele de proveniență -buget de stat, buget local sau surse proprii - se alocă pe următoarele destinații", iar alocarea fondurilor se face pe baza unui sistem de indicatori și la nivel local consiliul local stabilește cuantumul fondurilor alocate fiecărei unități de învățământ( art.19,28 lit. c din Norme).

procesuală pasivă a consiliului local este dată de atribuțiile sale de ordonator principal de credite, pentru unitățile de învățământ preuniversitar, finanțarea acestora realizându-se în conformitate cu dispozițiile art.13 alin.1 din G nr.32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale, iar repartizarea acestor fonduri se realizează în baza hotărârii consiliului local conform dispozițiilor art. 167 alin.1 din Legea nr.84/1995-legea învățământului.

Dispoziții similare sunt și în art.36 alin.6 din Legea nr.215/2001-legea administrației publice locale republicată în temeiul art. III din Legea nr.286/29 iunie 2006.

Neexistând nici motive de casare sau modificare din cele prevăzute expres și limitativ de art. 304 Cod pr. civilă și nici motive de ordine publică, care potrivit art. 306 alin.2 Cod pr. civilă, pot fi puse în dezbaterea părților din oficiu, în temeiul art. 312 Cod pr. civilă se respinge recursul și se menține sentința, ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI TG CĂRBUNEȘTI, împotriva sentinței civile nr. 3416 din 08.05. 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă ȘCOALA GENERALĂ NR. 1 " ", și intimata reclamantă UNIUNEA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier

- -

Red.Judec.-

Tehn./2 ex.

27.11.2008

Jud.fond

Președinte:Marian Lungu
Judecători:Marian Lungu, Florica Diaconescu, Corneliu Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 9415/2008. Curtea de Apel Craiova