Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 9692/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 9692

Ședința publică de la 07 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Corneliu Maria

JUDECĂTOR 2: Marian Lungu

JUDECĂTOR 3: Florica Diaconescu

Grefier - -

**************

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL BĂLEȘTI, împotriva sentinței civile nr. 4105/25.06.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă ȘCOALA GENERALĂ și intimata reclamantă UNIUNEA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT G PENTRU, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 301 și 303. pr. Civilă.

Se învederează de asemenea că recurentul pârâtul CONSILIUL LOCAL BĂLEȘTI, a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, după care constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr.4105/25.06.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul local.

A fost admisă acțiunea petentei Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ G în numele membrilor de sindicat, G, -, -, -, și obligați intimații Consiliul local și Școala Generală la plata drepturilor salariale reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare pentru vechimea de 30,35 și peste 40 de ani în învățământ pentru perioada 27.03.2005-27.03.2008, actualizate la data plății efective.

A obligat intimații la plata către petentă a câte 100 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele

Membrii de sindicat ai petentei sunt salariați ca personal didactic de predare la Școala Generală, cu o vechime în învățământ de peste, 30, 35 sau 40 de ani.

În conformitate cu prevederile art.50 din Legea nr.128/1997 personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare care se acordă la 30, 35 și la 40 de ani de activitate în învățământ, iar potrivit alin.2 al aceluiași text de lege individualizează aceste tranșe și arată că pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime (30, 35 și peste 40 de ani) se acordă o creștere a coeficientului ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Conform art.154 alin.1 din Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar alin.2 al aceluiași text de lege instituie dreptul salariatului la un salariu pentru munca prestată, fiind interzisă conform alin.3 orice discriminare.

Potrivit art.156 din Codul muncii, salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor.

In ceean ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Consiliului Local Balesti, aceasta urmeaza sa fie respinsa intrucât bugetul local se aprobă de către Consiliul local, este întemeiată obligarea acestuia la plata sumelor ce reprezintă drepturile salariale, alături de unitatea școlară (acesteia revenindu-i și obligația calculării sumelor pentru fiecare din cadrele didactice reprezentate de sindicat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal intimatul Consiliul Local, criticând-o în sensul că este lipsită de temei legal și că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, în condițiile în care nu are calitate procesuală pasivă, neavând atribuții în stabilirea salariilor personalului didactic, iar acest lucru este făcut de către Guvernul României, prin emiterea de ordonanțe.

În drept, și- întemeiat cererea de recurs pe prevederile art. 304 pct. 7,8,9 Cod pr. Civilă, OUG nr.32/2001 și HG nr.2192/2004.

Solicită admiterea recursului, iar pe fond respingerea acțiunii.

In cauză nu s-a depus întâmpinare.

Recursul se respinge, pentru considerentele care se vor expune:

Din examinarea sentinței prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și din oficiu potrivit art.304 indice 1.proc.civ. Curtea constată că aceste critici nu pot fi primite.

Astfel, nu este întemeiată susținerea că greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local, în condițiile în care prin nr.HG2192/30 2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, se prevede că:

"Fondurile unității de învățământ, indiferent de sursele de proveniență -buget de stat, buget local sau surse proprii - se alocă pe următoarele destinații", iar alocarea fondurilor se face pe baza unui sistem de indicatori și la nivel local consiliul local stabilește cuantumul fondurilor alocate fiecărei unități de învățământ( art.19,28 lit. c din Norme).

procesuală pasivă a consiliului local este dată de atribuțiile sale de ordonator principal de credite, pentru unitățile de învățământ preuniversitar, finanțarea acestora realizându-se în conformitate cu dispozițiile art.13 alin.1 din G nr.32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale, iar repartizarea acestor fonduri se realizează în baza hotărârii consiliului local conform dispozițiilor art. 167 alin.1 din Legea nr.84/1995-legea învățământului.

Dispoziții similare sunt și în art.36 alin.6 din Legea nr.215/2001-legea administrației publice locale republicată în temeiul art. III din Legea nr.286/29 iunie 2006.

Neexistând nici motive de casare sau modificare din cele prevăzute expres și limitativ de art. 304 Cod pr. civilă și nici motive de ordine publică, care potrivit art. 306 alin.2 Cod pr. civilă, pot fi puse în dezbaterea părților din oficiu, în temeiul art. 312 Cod pr. civilă se respinge recursul și se menține sentința, ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL BĂLEȘTI, împotriva sentinței civile nr. 4105/25.06.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă ȘCOALA GENERALĂ și intimata reclamantă UNIUNEA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT G PENTRU.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 07 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.Judec.-

05.12.2008/2 ex.

Jud.fond

Președinte:Corneliu Maria
Judecători:Corneliu Maria, Marian Lungu, Florica Diaconescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 9692/2008. Curtea de Apel Craiova