Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 9734/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 9734
Ședința publică de la 10 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 3: Ioana
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Consiliul Local M împotriva sentinței civile nr.3981 din 17.06.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ G, pârâtul Colegiul Național " " M, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care a învederat faptul că recurentul pârât Consiliul Local Mas olicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 cod pr.civilă.
Instanța apreciind cauza în stare de judecată a luat în examinare recursul.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința civilă nr. 3981 din 17 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, a admis acțiunea formulată de reclamanta Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ G împotriva pârâților Consiliul local M și Colegiul Național " " și a obligat pârâții să plătească membrilor de sindicat, conmtravaloarea coeficientului de ierarhizare de 1/25 corespunzător tranșelor de vechime în muncă de 30,35 și peste 40 ani în învățământ conform art. 50 din Legea nr. 128/1997 pentru perioada 13 mai 2005 - 15 mai 2008, drepturi ce vor fi reactualizate de la data plății efective.
Au fost obligate intimatele la 150 lei cheltuieli de judecată către petentă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că petiționara Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ,în numele membrilor de sindicat a solicitat obligarea intimatelor la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând creșterea coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime 30-35 și peste 40 ani prevazute de art. 50 alin.1 și alin. 2 din Legea nr. 128/1997 si obligarea intimatelor la plata diferentelor de drepturi salariale actualizate cu rata inflatiei, rezultate in urma calcularii in mod corect a acestora.
Potrivit dispozitiilor art. 50 alin.1 și 2 din Legea 128/1997, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege, iar pe lângă acestea, și de trei tranșe suplimentare de vechime, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.
La alineatul 2 al aceluiași text legal, aceste tranșe sunt indidividualizate și pentru fiecare se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime, astfel încât, fiecare tranșă de vechime influențează modul de calcul ulterior al drepturilor salariale.
Mai mult, conform art.154 alin.1 din Codul Muncii salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, fiind interzisă orice discriminare.
Potrivit art.156 din Codul Muncii, salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor.
Susținerea intimatului Consiliul Local M în sensul că nu are calitate procesuală pasivă nu poate fi reținută de instanță întrucât consiliile locale sunt ordonatoare de credite, iar, potrivit art. 167 alin. 1 din Legea nr. 84/1995, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii, astfel încât, intimata Consiliul Local M are calitate procesuală pasivă în cauza de față.
Prin urmare, pentru drepturile salariale solicitate de petentă există cadru legal prin care aceste tranșe se acordă, respectiv art. 50 din Legea nr.128/1997 și care se cuvin membrilor de sindicat ,.
Împotriva sentinței a declarat recurs de pârâtul Consiliul local M invocând nelegalitatea și netemeinicia.
În motivele de recurs susține că în mod greșit s-a dispus obligarea consiliului local la plata acestor diferențe salariale, interpretând în mod eronat prevederile legale în materie, fără a se ține cont de faptul că doar efectuează plata drepturilor salariale pe baza ștatelor de plată întocmite de unitățile școlare și în limita fondurilor alocate bugetului local, din taxa pe valoarea adăugată.
Că modul de salarizare al personalului didactic este reglementat d4e prevederile Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, precum și de alte acte normative specifice învățământului.
Consiliul local nu are calitatea de a acorda drepturi salariale personalului din învățământ deoarece nu are calitatea de angajator în contractele colective de muncă și nu este nici semnatar al contractului colectiv de muncă, astfel că, nu are calitate procesuală pasivă.
Recursul este nefondat
Legea 128/1997 prin art.50 a acordat personalului didactic din învățământul preuniversitar două categorii distincte de tranșe de vechime, respectiv tranșe de vechime la salarizare și tranșe suplimentare de vechime. Aceste două categorii de tranșe de vechime au generat modificări în grilele de salarizare, modificări care suprapuse peste inconsecvența terminologică au dus la apariția prezentului conflict de muncă.
În această ordine de idei noțiunea de "noile tranșe de vechime introduse suplimentar" nu reprezintă altceva decât expresia modificării numărului de tranșe de vechime față de vechea reglementare. Anterior apariției Legii 128/1997 prin OG nr.39/1994 personalul didactic este salarizat potrivit grilelor ce cuprindeau 8 segmente de vechime. După apariția Legii nr. 128/1997 prin HG nr.467 au fost introduse 10 segmente de tranșe de vechime fiind astfel vorba de noile tranșe de vechime introduse suplimentar.
Aceste tranșe de vechime vizează două componente pentru stabilirea salariului, respectiv: coeficientul de multiplicare și valoarea de referință sectorială. de multiplicare diferă de la o tranșă de vechime la alta în sensul în care aceste crește progresiv. Creșterile salariale față de segmentele de vechime anterioare sunt proporționale de la o tranșă la alta fără a include, așa cum greșit susțin pârâții, majorările efectuate tranșelor suplimentare de vechime.
Altfel spus, alături de majorările specifice trecerii de la un segment de vechime la altul, legiuitorul a instituit un drept suplimentar intitulat "tranșa suplimentară" însoțit de "o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime", în favoarea cadrelor didactice cu o vechime de 30,35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Susținerea pârâților potrivit cărora noile tranșe de vechime stabilite prin HG 467/1997 includ în rezultanta finală "salariul" și aceste tranșe de vechime(creșteri de 1/25 din coeficientul de ierarhizare anterior) nu poate fi primită întrucât, pe de o parte, legiuitorul nu a prevăzut expres acest lucru nici în lege și nici în anexele ce o însoțesc, iar pe de altă parte acest drept nu a fost abrogat sau modificat prin nici o dispoziție legală, ulterioară, expresă sau tacită.
Dintr-o analiză sumară a modului în care coeficienții de multiplicare( ierarhizare) se modifică de la o tranșă(segment) de vechime la altul nu evidențiază o creștere de 1/25 suplimentară, ci creșteri proporționale similare celorlalte tranșe. Este așadar evidentă intenția legiuitorului de a acorda un adaos salarial special corespunzător vechimii în învățământ alături de creșterile salariale specifice trecerii dintr-o tranșă de vechime în alta.
Față de cele arătate, se constată că hotărârea Tribunalului Gorj este legală, nefiind afectată de nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 pct.1-9 cod procedură civilă astfel încât în baza art.312 alin. 1 cod procedură civilă, recursul declarat este nefondat și se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Local M împotriva sentinței civile nr.3981 din 17.06.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ G, pârâtul Colegiul Național " " M, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 2008
Președinte, - - | Judecător, - --- | Judecător, - |
Grefier, |
Red, jud,
2 ex/IE/02.12.2008
fond:
Președinte:Lucian BuneaJudecători:Lucian Bunea, Manuela Preda Popescu, Ioana