Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 982/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

Secția Litigii de Muncă

și Asigurări Sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 982

Ședința publică din 16 iunie 2009

PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu

JUDECĂTOR 2: Dumitru Popescu

JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 660/09.04.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul Orașul Chișineu C, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza este lăsată în pronunțare.

CURTEA

Constată că prin sentința civilă nr. 660/09.04.2009, Tribunalul Arada respins acțiunea civilă exercitată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul ORAȘUL CHIȘINEU C, reprezentat prin primar ec. G, având ca obiect acordare indemnizație de dispozitiv.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Din copia adeverinței nr. 6606/27.08.2007 a Primăriei orașului Chișineu C (fila 4) reiese că reclamantul a fost angajatul pârâtului, în funcția de șofer, în baza contractului individual de muncă nr. 25/2002, în intervalul 17.11.2001 - 31.08.2007.

Temeiul acordării indemnizației de dispozitiv îl constituie art. 3 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, de ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții. Astfel, cadrele militare în activitate și militarii, cu contract de muncă, au dreptul, între alte categorii salariale și la indemnizația de dispozitiv. Art. 13 din aceeași lege stabilește că salariații civili, cadrele militare și militarii cu contract de muncă beneficiază de indemnizația de dispozitiv lunară de 25% din diferite categorii salariale, pentru salariații civili fiind menționat salariul de bază.

Autoritatea publică locală, respectiv pârâtul, nu face parte din structurile de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, la care se referă actul normativ menționat, fiind autoritate publică locală reglementată astfel prin Legea nr. 215/2001.

Chiar dacă în anul 2004 structura Ministerului d e Interne a suferit modificări, acesta devenind minister și pentru administrația locală, prin trecerea la această administrație a unor servicii deținute anterior de Ministerul d e Interne, cum sunt pașapoartele, evidența personalizată, etc, natura de autorități publice locale și regimul juridic al acestora rămâne unul distinct reglementat prin legea organică proprie.

În urma reorganizării Ministerului d e Interne s-a emis Ordinul nr. 496/2003, în care se specifică faptul că pentru personalul civil trecut în rândul administrației publice locale, funcțiile specifice din armată sunt asimilate noilor funcții care sunt strict enumerate.

Ordinul Ministerului d e Interne nr. 496/2003 nu a fost publicat în monitorul oficial și că nu produce efecte juridice nici față de reclamant și nici față de pârât. De asemenea, acesta nu este un act normativ pe care să poată fi fundamentată motivarea în drept a unei hotărâri judecătorești. În acest sens trebuiesc remarcate dispozițiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, care prevăd că în vederea intrării în vigoare, legile și celelalte acte normative, inclusiv actele normative ale autorităților administrative autonome, ordinele și instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României Partea Art. 10 alin. 11reglementează două excepții în care unele acte normative nu sunt publicate, dar ordinul menționat excede această categorie, intrând în sfera ordinelor, instrucțiunilor și a altor acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate.

Dată fiind această situație a ordinului, instanța nu poate stabili că reclamantul este îndrituit la acest drept salarial ca urmare a aplicării dispozițiilor invocate de acesta. Cum reclamantul nu este cadru militar în activitate, militari cu contract de muncă și nici salariați civili într-o instituție publică de apărare națională ori de siguranță națională, nu beneficiază nici de dispozițiile art. 3 și 13 din Legea nr. 138/1999.

În concluzie, sporul de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază reglementat pentru cadrele militare și celelalte categorii de salariați civili din instituțiile la care se referă Legea nr. 138/1999, precum și Ordinul Ministerului Internelor nr. 496/2003 nu privește și categoria salariaților din administrația publică locală, motiv pentru care dreptul salarial solicitat nu poate fi acordat reclamantului.

Cum drepturile salariale din cele două acte normative sunt reglementate pentru personalul din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, nu se poate pune problema discriminării, întrucât reclamantul nu are același statut, el fiind salariat civil al unei instituții publice locale, în privința căruia Legea nr. 215/2001, Codul Muncii, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă reglementează drepturile salariale, neexistând nici un temei de fapt și de drept de a fi raportat la alte categorii de salariați între care și cei vizați de Legea nr. 138/1999 și Ordinul nr. 496/2003.

Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței, în sensul admiterii acțiunii pentru motivele de fapt și de drept invocate în cererea de chemare în judecată.

Astfel, se arată că Ordinul nr. 496/28.07.2003 a introdus punctul 9.2, care conține dispoziția privind acordarea indemnizației de dispozitiv și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, reclamantul fiind deci beneficiar al unui astfel de drept alături de cadrele militare și militarii angajați.

Prin întâmpinare, intimatul nu s-a opus recursului formulat, arătând ca temei de drept al admiterii acțiunii actul normativ invocat de către reclamantul recurent.

Examinând recursul declarat prin prisma dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că este nefundat, pentru următoarele considerente:

Reclamantul nu este cadru militar în activitate, nici militar care să își desfășoare activitatea în baza unui contract de muncă încheiat cu pârâtul și nici nu face parte din categoria salariaților civili dintr-o instituție publică de apărare națională ori de siguranță națională, cum prevăd dispozițiile art. 3 și 13 din Legea nr. 138/1999.

În urma reorganizării Ministerului d e Interne s-a emis Ordinul nr. 496/2003, în care se specifică faptul că pentru personalul civil trecut în administrația publică locală funcțiile specifice din armată sunt asimilate noilor funcții, care sunt strict enumerate, însă dispozițiile acestui act normativ nu sunt incidente în speță, ceea ce înseamnă că dreptul salariale pretins de către reclamant nu are temei de drept în acordare, astfel cum corect a reținut prima instanță.

Sporul de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază reglementat pentru categoriile sociale indicate în Legea nr. 138/1999, precum și în Ordinul nr. 496/2003 se acordă strict acelor categorii sociale, reclamantul având un cu totul alt statut, astfel că nu se pune problema discriminării în înțelesul nr.OG 137/2000, reclamantului, în calitate de salariat civil al unei instituții publice locale, îi sunt aplicabile prevederile altor acte normative, respectiv Codul Muncii, Legea nr. 215/2001, contractele colective de muncă și contractul individual de muncă, toate acestea reglementând expres drepturile salariale care i se cuvin.

În considerarea celor de mai sus, potrivit art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează a se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 660/09.04.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16 iunie 2009.

PREȘEDINTE, pt. JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

în concediu de odihnă

PREȘEDINTE SECȚIE,

Judecător,

GREFIER,

- -

Red. / 15.07.2009

Tehnored./16.07. 2009/2 ex

Prima instanță: și - Tribunalul Arad

Președinte:Raluca Panaitescu
Judecători:Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 982/2009. Curtea de Apel Timisoara