Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 9860/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 9860
Ședința publică de la 05 2008
Complet constituit din:
PREȘEDINTE: Marin Covei
JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA - Membru Grup împotriva sentinței civile nr. 3865/03.06.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimatul-reclamant avocat ales, cu împuternicire la dosar, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal, prin serviciul registratură recurenta-pârâtă a depus concluzii scrise, iar intimatul-reclamant - întâmpinare (2 exemplare).
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.
Avocat pentru intimatul-reclamant pune concluzii de respingere a recursului și menținere a sentinței atacate drept temeinică și legală potrivit întâmpinării.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 3865 din 03 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă.
S-a admis acțiunea precizată formulată de către reclamatul.
S-a dispus ca, pârâta să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând suplimentările salariale corespunzătoare sărbătorilor de C 2005-2006-2007 și de Paște pentru anii 2005- 2006 -2007 calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății și indexate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Obligă pârâta la plata sumei de 100 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că prin acțiunea formulată la data de 19.02.2008 reclamanta a chemat în judecată pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța sa fie obligată pârâta la plata contravalorii drepturilor salariale reactualizate cuvenite si neacordate reprezentând suplimentări salariale de Paște și C pentru anii 2005,2006,2007.
Reclamanta a mai solicitat ca societatea pârâtă să fie obligată la plata unei indemnizații de concediere în funcție de vechimea în muncă, compusă din 4 salarii nete.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în calitate de salariat al SC are dreptul sa beneficieze, conform art. 168 din Contractul Colectiv de Muncă, de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe cu ocazia sărbătorilor de Paște pentru anii 2005, 2006, 2007.
Deși, conform contractului individual de muncă, fiecare angajat trebuie să beneficieze, pe lângă salariul de bază pentru munca prestată și de toate drepturile acordate în baza Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de societate, iar art. 40 din Codul Muncii prevede la alin. 2 că "angajatorului îi revine în principal obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din Contractul Colectiv de Muncă, aplicabil", în această perioadă pârâta nu si-a respectat aceste obligații și salariații unității pârâte nu au beneficiat de suplimentările salariale aferente celor doua sărbători.
A calculat sumele solicitate prin raportarea la valoarea salariilor medii brute
aplicate în cadrul sucursalelor pârâtei conform Contractelor Colective de
Muncă aplicabile.
Solicită sa fie obligată pârâta către reclamantă la plata drepturilor salariale neacordate, actualizate cu indicele de inflație a contravalorii drepturilor salariale cuvenite și neacordate.
În dovedirea prezentei cereri înțelege sa se de folosească proba cu înscrisuri.
În drept, își întemeiază acțiunea pe prevederile art. 37, 38 și 40, 166, 236 alin. 4 și 238 alin. 1 lit. c Codul Muncii, precum și pe dispozițiile contractului individual și ale contractului colectiv de muncă.
în copie carnetul de muncă, extrase din contractele colective de muncă aferente anilor 2004, 2005, 2006 și 2007, adresele nr. 562/09.02.2004, 405/27.01.2005, 6152/21.11.2005, 1990/17.05.2006, sentința 806/13.04.2007 a Tribunalului C-S, sentința 1649/05.10.2007 a Tribunalul Constanța, decizia nr. 581/19.06.2007 a Curții de Apel Timișoara.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, conform dispozițiilor art. 283 alin. 1 Codul Muncii.
Potrivit art. 283 al. 1 din Codul Muncii "Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: e) in termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia."
Având în vedere faptul că dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din contractul colectiv de muncă și că prin prezenta cerere se solicită suplimentările pretins cuvenite cu ocazia sărbătorilor de Paști și C din anii 2004, 2005, 2006 și 2007, consideră această cerere ca fiind prescrisă.
Pe fond pârâta solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, în condițiile în care societatea a achitat toate drepturile salariale în conformitate cu prevederile CCM.
Începând cu anul 2003 părțile au prevăzut în mod expres includerea sumelor suplimentare în salariul de bază, iar după anul 2003, părțile au reglementat menținerea măsurii privind includerea sumelor suplimentare în salariul de bază. Atât reprezentanții salariaților cât și instanțele investite cu soluționarea unor astfel de litigii au confirmat includerea în salariul de bază a sumelor suplimentare precum și acordarea acestora către salariați și, oricum, modalitatea de calcul invocată în susținerea acțiunii este greșită atât timp cât se raportează la nivelul salariului mediu brut la nivel de societate iar promovarea prezentei acțiuni este prematură in raport cu prevederile contractuale care, eventual, ar putea justifica dreptul la acțiune.
Părțile au stabilit o procedură care trebuie parcursă prealabil declanșării unui litigiu în fața unei instanțe judecătorești, prin înființarea unei comisii paritare în baza Anexei nr. 2 la contractul colectiv de muncă; aceasta comisie este compusă atât din reprezentanții salariaților (în speța ), cât și din reprezentanții societății si are scopul de a lămuri, pe cale amiabilă, orice neînțelegere cu privire la interpretarea unei clauze din CCM.
În temeiul art. 9 din CCM precum și al prevederilor Anexei nr. 2, în scopul soluționării tuturor diferendelor rezultate din interpretarea și aplicarea CCM a fost înființată Comisia Paritară. Scopul constituirii comisiei 1-a reprezentat tocmai clarificarea intenției reale a părților la momentul negocierii respectivelor clauze din CCM, comisia fiind formată tocmai din reprezentanții părților semnatare.
Prin Deciziile nr. 3793/18.06.2007 (Anexa nr. 5) si nr. 5140/2007 intitulata,Nota asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute în art. 168 din CCM al SA" Comisia Paritară a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori. Comisia a menționat în mod expres faptul că intenția reală a părților la negocierea CCM a fost aceea de a include bonusurile de C și de Paști în salariul de baza, începând cu anul 2003.
Atât reprezentanții salariaților cât și instanțe din țară investite cu soluționarea unor litigii similare au confirmat includerea în salariul de bază a sumelor suplimentare precum și acordarea lor către salariați, iar interpretarea dată de Comisia Paritară alineatului 2 din art. 168 CCM are valoarea unei interpretări autentice, provenind de la înșiși semnatarii actului juridic.
În fine, modalitatea de calcul invocată în susținerea acțiunii este greșită cât timp se raportează la nivelul salariului mediu brut la nivel de societate, iar nu la salariul de bază mediu la nivel de.
Pârâta a depus la dosar, în copie: Contractul Colectiv de muncă înregistrat la. B la numărul 9002/31.10.2003, Actul adițional nr. 3 la Contractul colectiv de muncă al A nr. 9002/31.10.2003, înregistrat la. B sub nr. 3078/04.05.2006, Actul adițional nr. 4 la același contract colectiv de muncă, înregistrat la. B sub numărul 2115/03.05.2007, protocol încheiat la 01.03.2002 între SC SA, SC service SA și, regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei Paritare la nivelul SC service SA, Contractul colectiv de muncă la Nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr. 288/02 din 15 februarie 2006, adresa Comisiei Paritare a SC service SA, înregistrată sub nr. 4209/06.11.2007 cu "Nota asupra precizării situației primelor de Paști și C", hotărârea nr. 14 Consiliului de Administrație al SC service SA din 31.03.2003, notă privind reașezarea salariilor personalului din cadrul societății cu anexa nr. 1, adresa internă către Sucursala service în executarea nr. 14/31.03.2003, hotărârea nr. 15 Consiliului de Administrație al SC service SA din 21.04.2007, adresa SC service/, înregistrată sub nr. 1202/03.04.2007, respectiv 29/04.04.2007, adresele nr. 3209/03.05.2007 și 2676/04.04.2007 și 3860/24.04.2003 ale SC service SA, adresele nr. 562/09.02.2004, 405/27.01.2005, 6152/21.11.2005, 1990/17.05.2006 și 797/19.06.2007 ale SC service/, 1697/03.10.2007 a Tribunalului Tulcea.
Instanța va respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, deoarece nu sunt în cauză aplicabile prevederile art. 283 alin 1 lit. a din Codul Muncii, reclamanta necontestând un act unilateral al angajatorului cu privire la încheierea, executarea, suspendarea sau încetarea Contractului Individual de Muncă.
Reclamantul a solicitat plata unor drepturi de natură salarială, pentru care termenul de prescripție este de 3 ani, astfel că în speță sunt aplicabile prevederile art. 283 alin (1) lit. c din Codul Muncii.
Analizând cererea de acordare a suplimentelor salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paște pentru anul 2005, 2006, 2007 instanța reține următoarele:
Reclamanta este angajată a societății pârâte, prestând activitate în cadrul acesteia în baza unui contract individual de muncă.
Potrivit art. 168 al. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul SA pe anul 2004 cu ocazia sărbătorilor de "Paște și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA. Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
Prin alin. 2 s-a menționat ca "pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu ".
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2005 menține textul alin. 1 al art. 168, aducând o modificare de conținut alin. 2, în sensul consemnării că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Același text se regăsește, în ultima formă menționată, în Contractul colectiv de muncă pe anul 2006. În fine, pentru anul 2007, textul păstrează același conținut ca în contractele precedente.
Actul adițional la Contractul colectiv de muncă al A nr. 8080/23.05.2000, înregistrat la. B sub nr. 2643/11.05.2005 a conferit art. 168 alin. 2 forma menționată în CCM la nivelul anului 2005.
Prin adresa Comisiei Paritare din 18.06.2007 se arata că "părțile semnatare confirmă faptul că în redactarea art. 168 alin. 1 și 2, la momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost aceea ca începând cu anul 2003 primele de Paște și de C să fie introduse în salariul de bază al fiecărui angajat .
De asemenea, prin "Nota asupra precizării situației primelor de Paște și C prevăzute în art. 168 din CCM al ", datată 31.08.2007 și semnată de reprezentanți ai patronatului și federației sindicale, se dă o interpretare textului în discuție, "potrivit voinței părților la semnarea contractului".
Potrivit art. 168 al. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul SA pe anul 2004 "cu ocazia sărbătorilor de Paște și C salariații SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale".
Deci voința părților a fost ca aceste prime de Paște și de C să fie materializate sub forma unor suplimentări salariale.
În cauză dispozițiile legale aplicabile sunt următoarele:
Conform art. I alin. I din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Art. 31 din Legea nr. 130/1996 dispune că poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru. Modificările aduse contractului colectiv de munca se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o data ulterioară, potrivit convenției părților.
Conform art. 236 alin. 4 Codul Muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Normele enunțate subscriu, așadar, contractele colective de muncă (în egală măsură ca și contractele individuale de muncă) voinței părților semnatare, raportând aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului ca act juridic bilateral.
Legea statuează în sensul că dispozițiile contractului colectiv de muncă reflectă voința partenerilor sociali, care însă trebuie să se manifeste întotdeauna în conformitate cu prevederile legale.
Astfel, textul art. 31 din Legea nr. 130/1996 cuprinde o norma permisivă, care dă posibilitatea modificării clauzelor contractului colectiv de muncă ori de câte ori părțile convin acest lucru, dar cu precizarea formalităților care trebuie "îndeplinite pentru a da eficiență unor astfel de modificări. "
Textul reia un principiu de bază aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale, în sensul că ele pot fi modificate potrivit acordului de voința a părților, dar numai până la momentul încetării efectelor acestuia.
În același sens și contractul colectiv de muncă poate fi modificat de părți doar pe parcursul executării lui, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să își producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.
În speță, astfel cum rezultă din situația de fapt, înscrisurile depuse de societatea pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse în art. 168 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual și în total a contradicție cu textul neechivoc al prevederii.
Astfel, art. 168 alin. 2 prevăzut, în fiecare din aceste contracte, că suplimentările de la alin. 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, fiind indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de baza al salariaților și pe următorii ani, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin. 1.
Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2005 și 2006 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți, o asemenea interpretare fiind făcută abia în anul 2007.
Se va reține, astfel, că interpretarea clauzei, peste termenul pentru care fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 130/1996 (prin acte neînregistrate la direcția teritoriala de muncă) nu pot produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.
În conformitate cu prevederile art. 156 Codul Muncii "salariile se plătesc înaintea oricăror obligații bănești ale angajatorilor", obligație pe care pârâta nu a respectat-
Deoarece reclamanta nu a putut beneficia de sumele respective la timpul cuvenit, ci abia după un interval mare de timp, în care moneda națională a suferit o devalorizare în cadrul procesului de inflație, instanța reține că aceasta a suferit un prejudiciu care nu se acoperă prin simpla acordare a suplimentărilor salariale solicitate.
Potrivit art. 1084 din Codul Civil reclamanta are dreptul la repararea integrală a prejudiciului prin reactualizarea sumelor reprezentând sporul de vechime cu coeficientul de inflație defalcat pe fiecare lună în parte de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta criticând- ca nelegală și netemeinică.
În motivele de recurs, recurenta invocă greșita respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune, cu motivarea că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente dispozițiile art. 283 al.1 lit. "c" din Codul Muncii, deși suplimentările salariale au fost solicitate în temeiul 2004, 2005, 2006, 2007, astfel că acțiunea este supusă termenului de prescripție de 6 luni.
Cu referire la fondul cauzei, recurenta arată că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 168 din CCM, precum și nota Comisiei paritare din 31.08.2007, prin raportare la Legea 130/1999 și la dispozițiile Codului Muncii.
Soluția instanței de fond este greșită, deoarece în anul 2003, primele de Paști și de C au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat conf. art. 168 al. 2 din CCM, iar această creștere salarială a fost menținută și în anii 2004-2007, așa cum rezultă și din decizia Comisiei Paritare înregistrată 5140/31.08.2007 din care rezultă expres intenția reală a părților semnatare a CCM.
Cu adresa nr. 29119/12.11.2007 s-a făcut dovada evoluției salariului mediu de bază pe în intervalul anilor 2003-2007 și din care rezultă că aceste creșteri salariale nu au făcut obiectul unor negocieri între Patronat și, ci se datorează adăugării lunare a cotei părți din suma rezultată însumând cele 2 prime și împărțite la 12, în acest sens intimații au încasat în fiecare an salarii mai mari decât în anii anteriori, pentru că salariu de bază includea în fiecare an primele de paști și de
Instanța de fond a fost lipsită de rol activ, deoarece în cauză se impunea efectuarea unei expertize contabile pentru a lămuri aceste aspecte privind salarizarea reclamantului în raport de suplimentările salariale solicitate.
În drept se invocă dispozițiile art. 304 și art. 312 Cod proc. civilă, solicitându-se admiterea recursului, casarea sentinței recurate, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii.
Se invocă necesitatea administrării probei cu expertiză tehnică judiciară pentru dovedirea susținerilor din întâmpinare și a criticilor formulate în recurs, pentru a se verifica creșterea salariului mediu brut pe în anii 2004-2007 și natura drepturilor salariale.
Recursul nu este fondat.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, se constată următoarele:
Dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata drepturilor salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Prin CCM, la art. 168 s-a prevăzut, că salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C de o suplimentare a drepturilor salariale cu încă un salariu de bază mediu brut pe SA.
Rezultă din modalitatea de redactare a acestui articol din CCM că dreptul suplimentar acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C este un drept de natură salariară.
Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. "e" din Codul Muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării CCM, ori a unor clauze ale acesteia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora, legiuitorul a dat o reglementate distinctă și anume, aceea cuprinsă la lit. "c" a aceluiași art. 283 din Codul Muncii.
Nu trebuie omis faptul că tot în Codul Muncii legiuitorul a statuat că dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, normă cuprinsă în art. 166 al. 1 din Codul Muncii.
CCM pe unitate pentru anul 2004 - 2007 stabilește în cuprinsul art. 168 că, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, angajații SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP.
La alin. 2 al art. 168, se precizează că, pentru anul 2003, suplimentările de la alin. 1au fost introduse în salariul deb ază al fiecărui salariat.
Contractele colective de muncă pe unitate negociate și aplicabile la nivelul SNP pe anii 2004-2007 au menținut dispozițiile art. 168 al. 1.
2 al art. 168 fost însă modificat în formă "în anul 2003 suplimentările salariale de la al. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul deb ază al fiecărui salariat".
Se apreciază că, urmare a acestor modificări ale alin. 2 ale art. 168 din CCM, societatea - recurentă nu a mai acordat intimatului, în cursul anilor 2004-2007, suplimentările salariale prevăzute de al.1 al Art. 168 din CCM.
Coroborând dispozițiile art. 168 din CCM pe anul 2004 cu dispozițiile art. 168 din CCM pentru anii 2005-2007, Curtea apreciază că părțile semnatare ale CCM la nivelul SNP au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de al. 1 art. 168 din CCM, iar în cursul anilor 2004-2007 respectivele suplimentări nu au mai fost introduse în salariul deb ază al fiecărui salariat, așa cum s-a întâmplat pentru anul 2003.
Prin adresa Comisiei paritare din 18 iunie 2007, se arată că părțile semnatare confirmă faptul că în redactarea art. 168 al. 1 și 2, la momentul negocierii colective, voința comună a părților a fost aceea că începând cu anul 2003, primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat, iar prin "Nota asupra precizării situației primelor de Paști și de C prev. în art. 168 din CCM al SA" din data de 31.08.2007 și semnată de reprezentanți ai Patronatului și ai Federației Sindicale se dă o interpretare textului în discuție potrivit voinței părților la semnarea contractului.
Conf. art. 1 al. 1 din Legea 130/1999, CCM este convenția încheiată între patron sau Organizația patronală pe de o parte și salariați reprezentați prin Sindicate ori prin alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile dem uncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Art. 31 din Lg.130/1999 dispune că, poate interveni modificarea clauzelor CCM pe parcursul executării lui în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru, modificări care trebuie comunicate în scris organului la care se păstrează CCM și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată convenită de părți.
Norma prevăzută de art. 31 din Legea 130/1999 este o normă permisivă care dă posibilitatea modificării clauzelor CCM ori de câte ori părțile convin acest lucru cu respectarea formalităților ce trebuiesc îndeplinite, dar numai pe parcursul executării CCM, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să-și producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.
Instanța de fond a apreciat în mod corect că interpretarea clauzei cuprinse în art. 168 al.1 și 2 fin CCM la nivel de unitate s-a realizat după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv de muncă anual și cu încălcarea dispoz. art. 31 din Legea 130/1999, și astfel nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii.
Chiar dacă Nota Comisiei Paritare ar fi apreciată ca o normă legală de modificare a dispozițiilor CCM, se constată că printr-o astfel de interpretare ulterioară, recurenta recunoaște că suplimentările salariale trebuiau incluse în salariul deb ază al salariaților și ulterior anului 2003, însă nu a făcut dovada că aceste drepturi salariale care se raportează la salariul deb ază mediu pe SNP au fost achitate salariaților
Recurenta nu a făcut dovada că aceste drepturi suplimentare au fost incluse în salarii, deoarece analizându-se cartea de muncă se constată că recurenta a efectuat anumite stabiliri de drepturi salariale conform adreselor primite de la SC SA, iar creșterea salarială nu este la nivelul unui salariu mediu pe care, repartizat pe cele 12 luni ale anului să constituie majorarea cu suplimentările de Paște și C, așa cum susține recurenta.
Se constată astfel, că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile art. 168 al. 2 din Contratele colective de muncă pe anii 2004-2007, că voința reală a părților contractante a fost aceea că drepturile prevăzute la alin. 1 au fost incluse în salariile angajaților doar pentru anul 2003.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 2 Cod proc. civilă, urmează a se respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SC SA - Membru Grup împotriva sentinței civile nr. 3865 din 03 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 05 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red.jud/
ex.2/12.12.2008/IS
Președinte:Marin CoveiJudecători:Marin Covei, Mihaela Mitrancă, Daniela Vijloi