Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 989/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.989/
Ședința publică din 19 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta, domiciliată în B,-, --1,.1, etaj 3,.11 împotriva sentinței civile nr.341/24.04.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A MUNICIPIULUI B -PRIN PRIMAR, cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta-reclamantă și intimata - pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A MUNICIPIULUI B -PRIN PRIMAR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenta-reclamantă a solicitat judecarea recursului în lipsă; după care:
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat și excepții de invocat iar recurenta-reclamantă a solicitat judecarea recursului în lipsă constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI - Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.341/24.04.2009 Tribunalul Brăilaa respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul B prin Primar.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr.598/113/20.02.2009 reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul B prin Primar pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
a) obligarea pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul B prin Primar la plata drepturilor salariale reprezentând îndemnizația de dispozitiv lunară, în cuantum de 25% din salariul de bază, pe o perioadă de 3 ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată, cu actualizarea acestor sume cu indicele de inflație calculat în funcție de data plății efective;
b) obligarea pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul B prin Primar la înscrierea dreptului la îndemnizația de dispozitiv în carnetul de muncă.
În fapt, reclamanta a motivat că are calitatea de salariat al Unității Administrativ Teritoriale Municipiul B din data de 18.06.1996 și până în prezent.
În conformitate cu prevederile nr. 63/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor s-a procedat la reorganizarea Ministerului Administrației și a Ministerului d e Interne rezultând un singur minister, Ministerul Administrației și Internelor.
În conformitate cu prevederile art. 17 din nr. 63/2003 Ministerul Administrației și Internelor a preluat personalul ambelor ministere, acesta urmând a beneficia de drepturile bănești, sporuri și îndemnizații dobândite anterior de personalul celor două ministere.
În conformitate cu prevederile art. 13 din Legea nr. 138/1999 toți angajații din fosta structură a Ministerului d e Interne beneficiau, nediscriminatoriu, de plata unei îndemnizații de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază.
Coroborând prevederile legale anterior enunțate rezultă că după reorganizare tot personalul preluat, actualmente personal al Ministerului Administrației și Internelor, pentru aceleași structuri beneficiază, în conformitate cu dreptul la un tratament salarial egal, nediscriminatoriu, de îndemnizația de 25% din salariul de bază.
Prevederile nr.OUG 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, art. 17 alin. 1, menține categoriile de personal care fac parte din această structură administrativă.
În aplicarea prevederilor exprese ale OUG nr. 63/2003, cu respectarea prevederilor Legii nr. 53/2003, a Legii nr. 138/1999, nr.OUG 192/2002, nr. 281/1993 Ministerul Administrației și Internelor emite Ordinul nr. 496/2003 se stabilește cu claritate faptul că îndemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
Pentru motivele invocate a solicitat admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale constând în îndemnizația de dispozitiv actualizate cu rata inflației și completarea carnetului de muncă în ce privește aceste drepturi.
Reclamanta a menționat că o parte a personalului angajat al Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Bab eneficiat de recunoașterea dreptului la îndemnizația de dispozitiv prin Decizia nr. 828/2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI.
În drept, a invocat prevederile art. 13 din Legea nr. 138/1999; art. 17 din nr.OUG 63/2003; pct. 9.2 din Ordinul nr. 496/2003; art. 5 din Legea nr. 53/2003.
În dovedirea acțiunii a solicitat proba cu înscrisuri și a depus dispozitivul Deciziei civile nr. 828/2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI și sentința civilă nr. 684/2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea.
Cauza este scutită de plata taxelor judiciare de timbru și timbru judiciar.
În conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod de procedură civilă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul B prin Primar a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii, motivând că de acest drept beneficiază numai angajații care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, definit potrivit art. 9.2 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 496/2003 ca " funcționari publici și personal contractual.
Noțiunea de dispozitiv presupune că angajații trebuie să răspundă în orice moment, la solicitarea conducătorului instituției publice, pentru rezolvarea problemelor cu caracter urgent pe care le presupune administrația publică.
Tribunalul, examinând cauza prin prisma motivelor invocate de reclamanta și a dispozițiilor legale incidente, a constatat că acțiunea nu este fondată pentru considerentele ce au fost expuse.
Reclamanta are calitatea de salariat în funcția de casier in cadrul Unității Administrativ Teritoriale municipiul B, începând de la data de 18.06.1996 și până în prezent.
Conform art.13 din Legea nr.138/1999 "Cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază."
Art.1 din Legea nr.138/1999 prevede ca "Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției."
Prin Ordinul nr.496/28.07.2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor, la pct.9.2, s-a prevăzut că indemnizația de dispozitiv se acorda personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
In conformitate cu definiția data la pct.3.1 din ordin, prin personal civil se înțelege, funcționarii publici și personalul contractual din
Acest ordin reprezintă o norma metodologica de punere în aplicare a legii și nu poate modifica legea chiar daca prin el s-a precizat faptul că și salariații din cadrul administrației publice care au fost comasați in cadrul Ministerului Administrației si Internelor sa beneficieze de aceasta indemnizație.
Ordinul nr.496/28.07.2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor nu se poate aplica și altor persoane decât cele expres enumerate în Legea nr.138/1999 deoarece, în caz contrar, ar însemna să se admită posibilitatea acordării unor indemnizații prin acte normative cu putere inferioară legii și care ar adăuga la lege.
Nu se poate reține nici discriminarea în sensul nr.OG137/2000 deoarece salarizarea diferită este determinată de condițiile de muncă diferite, de specificul muncii și de diferența dintre unitățile în care sunt angajați salariații.
Principiul egalității în fața legii consacrat de art.16 alin.1 din Constituție nu înseamnă uniformitate astfel încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
Rolul instanțelor de judecată nu este să cenzureze soluția aleasă de legiuitor în stabilirea retribuției unor categorii profesionale și să stabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de lege, instituindu-se astfel pe cale judiciară sisteme de salarizare paralele cu cele prevăzute prin acte normative, întrucât s-ar încălca rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării și principiul separației puterilor în stat.
De altfel, și Curtea Constituțională, în anul 2008, constatat că prevederile art. 1, art.2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din nr.OUG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în cate normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive.
Nu poate fi reținută motivarea instanței referitoare la faptul că Ordinul nr. 496/2003 nu ar fi intrat în vigoare atât timp cât existența acestui act normativ nu a fost contestată.
Prima instanță face o interpretare restrictivă a Ordinului 496/2003 interpretând greșit actul administrativ ca adresându-se doar administrației publice centrale și nu și celei locale.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative exercită atribuții principale în domeniul administrației publice deci aplicabilitatea Ordinului MAI nr. 496/2003 este evidentă.
În consecință, tot personalul preluat, actualmente personal al Ministerului Administrației și Internelor, ca parte a aceleiași structuri beneficiază de indemnizația de 25% din salariul de bază.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept, a invocat disp. art. 299 - 316 Cod procedură civilă, art. 13 din Legea nr. 138/1999, art. 17 din OUG nr. 63/2003, pct. 9.2. din Ordinul nr. 496/2003, art. 5 din Legea nr. 53/2003.
Intimatul Municipiul Baf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de recurentă sub toate aspectele de fapt și de drept în conf.cu disp.art.3041Cod procedură civilă,Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin Ordinul nr. 496/28.07.2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor se modifică și se completează Ordinul nr. 275/2002 Ministerului d e Interne de aprobare a normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor legii cu privire la salarizarea personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, prevăzute în anexa nr.1, care, conform art.64 din Legea nr.138/1999, a fost dat în aplicarea acestei din urmă legi.
Această lege, așa cum îi indică denumirea, are ca sferă de reglementare salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Prin urmare, ordinul sus menționat a fost adoptat în vederea interpretării și asigurării executării legii sus menționate, astfel că nu îi poate lărgi sfera de aplicare.
De altminteri, ordinul nici nu o face, neexistând nicăieri vreo mențiune expresă că indemnizația de dispozitiv s-ar aplica și personalului contractual din administrația publică locală, astfel încât să se lărgească nepermis, printr-un act juridic cu forță inferioară legii, dat în aplicarea acesteia, nepublicat în Monitorul Oficial, sfera de aplicare legii, astfel cum este circumscrisă în art.1 al acesteia.
Potrivit disp.art.1 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională,ordine publică și siguranță națională,precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții,Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne,Serviciului Român de Informații,Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Prin urmare, sunt trei categorii de persoane a căror salarizare este reglementată de această lege, fiindu-le prin urmare aplicabile și prevederile Ordinului nr.275/200 completat prin Ordinul nr. 496/2003 și anume:personalul militar; personalul civil contractual; personalul civil funcționari publici din instituțiile menționate,clasificare a cărei utilitate urmează a se releva mai jos.
în interpretarea aplicabilității indemnizației de dispozitiv au intervenit după modificarea Ordinului nr.275/2002 al Ministerului d e Interne prin Ordinul nr.496/2003 al Ministrului Administrației și Internelor.
Prin acest din urmă ordin,s-a statuat:,După punctul 9.1 se introduce punctul 9.2 cu următorul conținut:,9.2 indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
Problema care se pune este dacă această mențiune vizează și personalul civil (contractual și funcționari publici) din cadrul administrației publice locale.
Curtea opinează că împărtășește astfel punctul de vedere al instanței de fond.
Faptul care a generat această eroare de interpretare,precum cea a reclamantei este că emitentul noului ordin este, în anul 2003,ministrul administrației și internelor, nemaipurtând vechea titulatură de ministru de interne, mai exact cuprinderea sub tutela aceluiași minister și a administrației publice.
Or, o atare interpretare este total eronată. Prin urmare,se pune problema care este rațiunea acestei adăugiri a pct.9.2, care face vorbire despre dreptul la indemnizație și pentru personalul civil din administrația publică și la cine se referă ea.
Pentru a determina aceasta, trebuie examinat mai întâi ce spune Legea nr.138/1999 în privința beneficiarilor sporului de dispozitiv.
Astfel, din art.13 al Legii nr.138/1999,în forma în vigoare la momentul adoptării ordinului,reiese că de această indemnizație beneficiază atât militarii cât și personalul civil;,Cadrele militare în activitate,militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.
Desigur că trebuie să ne raportăm la sfera generală de reglementare a Legii nr.138/1999, adică la categoriile de personal salarizate potrivit acestei legi,astfel cum sunt menționate în art.1.
Revenind la completarea adusă prin pct.9.2. introdus prin Ordinul nr.496/2003, Curtea reține că, pentru se afla în limitele legii în aplicarea căreia s-a dat, referirea la personalul civil din administrația publică se referă la personalul contractual din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, instituții care se integrează administrației publice centrale, aceasta fiind singura interpretare în conformitate cu legea.
Prin urmare, ordinul în discuție vizează următoarele categorii de personal militar și civil: personalul militar - cadre militare în activitate, militari angajați pe bază de contract și studenții care au obținut gradul de sublocotenent după absolvirea anului IV la Academia de Poliție (această ultimă categorie fiind prevăzută expres la pct.9.1 din Ordinul nr.275/2002); personalul civil contractual; personalul civil funcționari publici din cadrul instituțiilor publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Or, reclamanta este angajată în cadrul Unității Administrativ Teritoriale Municipiul B,iar nu în cadrul unei instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională,astfel că reglementările art.13 din Legea nr.138/1999 și ale art.9.2. din Ordinul nr.275/2002 modificat prin Ordinul nr. 496/2003 nu îi sunt aplicabile.
Reținând toate considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, Curtea apreciază recursul reclamantei ca nefondat, astfel că în temeiul art.312 alin.1 se va respinge în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta, domiciliată în B,-, --1,.1, etaj 3,.11 împotriva sentinței civile nr.341/24.04.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 19 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud./05.11.2009
Tehnored./4 ex./10 2009
Fond:-
Asistenți jud.-
Com. 2 ex.părți/
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică
