Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 99/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂ NIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul I recurs |
dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.99/2008-
Ședința publică din data de 24 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Roman Florica | R - | - JUDECĂTOR 2: Bocșe Elena |
- - | - JUDECĂTOR 3: Pantea Viorel | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor civile declarate de recurenta reclamantă din T,-,.B,.7, jud. T, și de recurenta pârâtă ROMÂNIA SRL. cu sediul în T, DN 6 KM 5,7, jud. T, împotriva sentinței civile nr.597/LM din 22 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 22 ianuarie 2008, când părțile prezentei au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și când pronunțarea hotărârii a fost amânată pentru data de 24 ianuarie 2008, când:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 597/LM din 22 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, a fost dmisă în parte acțiunea formulată de reclamanta domiciliată în T-,.,.7, județul T în contradictoriu cu pârâta SC. SRL cu sediul în T, DN 6 KM. 5,7, județul T și în consecință, a fost obligată pârâta la plata sumei de 10.862 RON în favoarea reclamantei, reprezentând contravaloarea sporului de vechime în muncă, pentru perioada 1 februarie 2004 - 31 ianuarie 2007. Au fost respinse celelalte capete de cerere și obligată pârâta la plata sumei de 1.000 RON în favoarea reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta este angajatul pârâtei, prestând activitate în baza unui contract individual de munca încheiat intre cele doua părți contractuale, începând cu data de 11.05.1999. Potrivit art.10 din Codul Muncii contractul individual de munca este contractul în temeiul căruia o persoana fizica salariată se obliga sa presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator în schimbul unei remunerații denumite salariul. Din probatoriul administrat în cauza respectiv contractul colectiv de munca la nivel de unitate, la dosar și contractul individual de munca al reclamantului nu a rezultat în mod clar și fără echivoc acordarea și beneficiul pecuniar al sporului pentru vechimea în muncă, simpla inserare în conținutul contractului colectiv de munca a faptului ca sporul de vechime este inclus în salariul de bază, motiv pentru care salariul minim în unitate va fi cu 20% mai mare decât salariul minim stabilit pe economie nu poate duce la concluzia că acesta a fost și acordat, nefiind stipulat în contractul individual de munca prin care se concretizează material drepturile și obligațiile părților contractuale în baza prevederilor legale în materie și a convențiilor încheiate la nivel de unitate. Conform normelor contractuale aplicabile, menționate în convențiile scrise, opozabile si obligatorii părților, exista posibilitatea includerii sporului de vechime în salariul negociat, ori în speța dată nu ne regăsim in aceasta situație, în condițiile în care nu s-a realizat și dovedit existența acordului de voința pe acest aspect al părților semnatare și interesate. Potrivit art.40 alin 2 din CCM național, sporurile procentuale se acorda numai la locurile de munca unde aceste prestații pecuniare nu sunt cuprinse în salariul de baza negociat, însa în prezenta cauza nu s-a făcut dovada includerii acestui spor de vechime, ori reclamanta trebuie sa aibă satisfacția și beneficiul acestor drepturi bănești cuvenite și neachitate. În acest sens, s-a reținut și incidența prevederilor contractuale menționate limitativ în respectiv cap. IV si cap. IX lit. a, unde este stabilit convențional faptul ca munca prestata de reclamantă, în condițiile menționate, urmează a se plăti cu acordarea sporurilor prevăzute în Codul Muncii și CCM aplicabil. În acest context au fost respinse susținerile contrare ale pârâtei, inclusiv în ceea ce privește aprecierea pecuniara a salariului de baza procentual mai mare cu 20% pentru salariații proprii față de salariul minim pe economie, aceasta poziție nefiind utilă și pertinentă în ceea ce privește evidențierea expresă și fără echivoc a acordării sporului de vechime în muncă, sporul acordându-se procentual și separat pentru fiecare salariat, având în vedere atât vechimea în munca cât și prevederile legale și contractuale aplicabile. De altfel prin contractul colectiv de munca la nivel național și la nivel de ramură se stabilește posibilitatea includerii în salariu a sporului de vechime însa cu respectarea prevederilor legale în materie. Astfel cum s-a reținut în raportul de expertiză judiciară contabilă, reclamanta având realizată o vechime în muncă, sporul de vechime cuvenit pentru fiecare lună raportat la salariul lunar, având în vedere prevederile legale și contractuale menționate, instanța a apreciat că relațiile de muncă trebuie să se bazeze pe principiul bunei-credințe, al echitații și consensualității obligațiilor și drepturilor inclusiv pecuniare, părțile raportului juridic de muncă trebuind a-și supune acțiunile omisive și/sau comisive normelor imperative cuprinse in art. 37 - 40 din Legea nr.53/2003 cu modificările ulterioare. Astfel drepturile si obligațiile privind relațiile de munca dintre părți se stabilesc potrivit legii, prin negocieri, în cadrul CCM și, drepturile cuvenite salariaților neputând face obiectul neacordării sau limitării, aceasta atitudine urmând a fi sancționata cu nulitatea absoluta a normei edictata cu încălcarea acestor dispoziții. De asemenea, reclamanta trebuie sa aibă beneficiul principiului egalității de tratament juridic și/sau pecuniar, având dreptul la demnitate în muncă, inclusiv prin aprecierea corectă și legală apreciere valorica a muncii prestate în favoarea pârâtei, aceasta din urma având obligația acordării și plații tuturor drepturilor care decurg din lege, din CCM și, ori plata procentuala a sporului de vechime solicitat de către reclamantă trebuie realizată de către pârâtă. De asemenea nu a fost reținută apărarea pârâtei în sensul că la întocmirea contractului individual de muncă a fost obligată să respecte modelul pentru sectorul privat întrucât acest contract poate fi completat cu alte clauze care sunt legale prin înserarea lor în conținutul contractului sau prin încheierea de acte adiționale, ori sporul de vechime nu a fost evidențiat în nici un fel nici în conținutul contractului nici în cuprinsul carnetului de muncă al reclamantei. În acest context au fost reținute de către instanță și dispozițiile legale cuprinse în art.154-161 si urm. din Legea nr.53/2003 modificată,dar și dispozițiile art.292-293 din același act normativ coroborat cu prevederile art.20 alin 1 din Constituția României respectiv art.7, 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice ratificat de către Statul Român, art.4 din Carta Sociala Europeana.
de aceste considerente si văzând dispozițiile art.40 alin 3 lit. d din CCM si art.51 alin 1 lit. D din CCM la nivelul ramurii electrotehnică aplicabil în speță corespunzător formei de vechime si concluziile expertului, reclamantei trebuie să i se plătească suma de 10.862 RON reprezentând sporul de vechime în muncă cuvenit si neacordat, actualizat cu indicele de inflație pe perioada 01.02.2004-31.01.2007.
Cu privire la plata contravalorii zilelor de concediu neefectuate pe ultimii 3 ani, instanța a respins acest capăt de cerere având în vedere dispozițiile art. 141 Codul Muncii.
Întrucât reclamanta nu a făcut dovada unui drept actual și cert, pentru viitor, instanța a respins capetele de cerere privind plata sporului de vechime cuvenit, în continuare, lunar, pe durata derulării contractului individual de muncă și acordarea a 25 de zile de concediu conform vechimii în muncă, în continuare pe durata contractului individual de muncă.
Fiind in culpă procesuală în conformitate cu prevederile art.276 Cod Procedura Civilă, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 200 RON, onorar expert 700 RON și 100 RON cheltuieli de transport.
Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru a declarat recurs reclamanta solicitând modificarea în parte a acesteia, în sensul de a se dispune acordarea sporului de vechime și în continuare, pe durata derulării contractului de muncă, obligarea pârâtei la plata sumei de 587 RON, reprezentând contravaloarea zilelor de concediu cuvenite și neacordate pe ultimii trei ani, obligarea acesteia la acordarea a 25 de zile de concediu conform vechimii de peste 20 de ani de muncă neîntrerupți, precum și la plata integrală a cheltuielilor de judecată ocazionate în fața instanței de fond, și în recurs.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că, în mod greșit instanța de fond a respins cererea de acordare a sporului de vechime pe toată durata derulării contractului individual de muncă, încălcându-se în acest fel dispozițiile legale imperative în materie.
Referitor la capătul de cerere privind zilele de concediu cuvenite, recurenta a învederat că, potrivit înscrierilor din cartea de muncă și raportului de expertiză, la data de 1.02.2004, avea o vechime în muncă de 25 de ani 2 luni și 15 zile, situație în care este îndreptățită la un concediu de odihnă de o durată minimă de 25 de zile, drept care ăi este încălcat prin contractul individual de muncă, unde este stipulată durata concediului de odihnă de 22 zile.
În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată, recurenta susține că în mod greșit acestea au fost stabilite la suma de 1000 RON, cu toate că, potrivit chitanțelor depuse la dosar, cuantumul acestora este de 1200 RON.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 299, 304 pct.7, 8, 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului declarat de către reclamantă, iar prin recursul declarat de către aceasta împotriva aceleiași sentințe, a solicitat modificarea în tot a hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că, prin sentința atacată, instanța de fond a ignorat dreptul părților de a stabili prin negociere includerea sporului de vechime în salariu iar pe de altă parte, instanța s-a pronunțată fără a cerceta în prealabil dacă sporul de vechime a fost acordat salariatului în salariul negociat.
De asemenea s-a mai susținut că instanța nu a valorificat nici constatările Inspectoratului Teritorial d e Muncă - T, cuprinse în procesul - verbal de control, întocmit de inspectorii acestei instituții în anul 2005 și au fost neglijate și prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2001.
În speță, voința părților din cuprinsul contractului individual de muncă este clară în sensul absorbției sporului de vechime în salariu și neacordării acestuia în mod aparent, soluție care rezultă doar din textul expres al contractului individual de muncă, text care face referire la salariul lunar și nu la salariul de bază.
Recurenta precizează că, la nivelul societății drepturile și obligațiile părților sunt concretizate în urma negocierilor individuale prin intermediul contractului individual de muncă, contract în care nu sunt stipulate clauze referitoare la sporul de vechime, deoarece la negocierea contractului, părțile au avut în veder4e includerea sporurilor și adausurilor în salariul negociat, cu excepția acelor sporuri care sunt expres reglementate de Codul Muncii.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.
Intimata a solicitat prin concluziile scrise și orale, respingerea recursului declarat de pârâtă, cu obligarea cesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea de APEL ORADEAa reținut următoarele:
Astfel, referitor la modalitatea de abordare a fondului cauzei de către instanța de fond, criticile pârâtei recurente sunt nefondate, deoarece prin probele administrate în cauză, aceasta nu a făcut dovada susținerilor sale, în sensul includerii sporului de vechime în salariul de bază al reclamantei.
Recurenta, căreia îi revenea sarcina probei, potrivit dispozițiilor art. 287 Codul Muncii, avea obligația să dovedească propria susținere, în sensul că sporul de vechime ar fi fost inclus în salariul de bază al intimatei, ceea ce însă nu a făcut.
Articolul 155 din Codul Muncii enumeră componentele salariului, ca și contraprestație a muncii salariatului, în categoria cărora se include salariul de bază, sporurile, etc. iar în articolul 157 alineatul (1) este reglementată modalitatea de salarizare " prin negocieri individuale și / sau colective între angajatori și salariați sau reprezentanții acestora ".
Referitor la acest ultim text de lege, este de subliniat că, prin soluția de recunoaștere a dreptului reclamantului la plata tuturor drepturilor ce decurg din lege, din Contractul Individual de Muncă și Contractul Colectiv de Muncă, instanța de fond nu a infirmat principiul negocierii libere dintre angajator și salariați, astfel cum în mod eronat consideră pârâta - recurentă.
Astfel, chiar dacă actualele dispoziții nu mai consacră principiul " la muncă egală, plată egală", eliminarea acestuia nu înseamnă că nu mai funcționează principiul bunei - credințe și al consensualității obligațiilor și drepturilor, principii care constituie fundamentul relațiilor de muncă.
Din clauzele contractului individual de muncă, depus în copie la fila 6 fond, nu rezultă că, în valoarea salariului lunar prevăzut la art. IV din contract, ar fi inclus și sporul de vechime astfel cum susține, în lipsa oricărui suport probatoriu recurenta pârâtă.
Cât privește contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității, de care s-a prevalat pârâta, acest act nu este producător de consecințe juridice în condițiile în care nu a fost înregistrat la Direcția Județeană de Muncă și Protecție Socială -
În absența unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate, își vor produce efectul obligatoriiuclauzele contractelor colective de muncă de la nivelele superioare, având în vedere dispozițiile art. 11 alineatul (1) din Legea nr.130/1996.
Așa fiind, în mod corect a reținut instanța de fond incidența în cauză a prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare, prevederi care stabilesc și cuantifică prin art. 51, sporul de vechime ca spor salarial minim obligatoriu, acesta cuvenindu-se în mod evident reclamantei, în condițiile nedovedirii cuprinderii lui în cuantumul salariului de bază.
Pe de altă parte este de precizat că, sporul de vechime se stabilește în funcție de vechimea totală în muncă și nu față de vechimea specifică unei activități, raportul de expertiză judiciară cuantificând temeinic acest spor.
Cât privește procesul verbal de control, încheiat de - T în cursul anului 2005, invocat în motivele de recurs, este de relevat că, constatările acestuia nu o vizează pe reclamantă, situație în care nici această critică nu este întemeiată.
Față de considerentele de mai sus, apreciind că nu subzistă nici una din criticile invocate, Curtea de APEL ORADEA, în temeiul art. 312 alineat (1) Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta România SRL.
Cât privește recursul declarat de către reclamantă împotriva acelei sentințe, criticile invocate de către aceasta sunt întemeiate doar în parte.
Astfel, în mod greșit a fost respinsă cererea de acordare a sporului de vechime în viitor, pe toate durata derulării contractului individual de muncă, încheiat cu recurenta, câtă vreme acest drept legal a fost recunoscut acesteia pentru perioada 1 februarie 2004 - 31 ianuarie 2007.
A confirma această soluție adoptată de instanța de fond ar însemna obligarea reclamantei recurente, dată fiind poziția de opunere a intimatei, ca, periodic aceasta să se adreseze instanțelor de judecată pentru drepturile sale salariale, recunoscute prin hotărârea atacată, însă doar până la data investirii instanței cu cererea de chemare în judecată.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alineat (1) coroborat cu art. 304 pct.9 Cod procedură civilă va admite recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.597/2007 a Tribunalului Bihor, pe care o va modifica în parte, în sensul că, va obliga pârâta să-i acorde acesteia, sporul de vechime în muncă și în continuare, pe durata derulării contractului individual de muncă încheiat cu recurenta.
Cât privește capătul de cerere referitor la obligarea intimatei să-i acorde recurentei un număr de 25 de zile de concediu, în loc de 22 de zile, acest capăt de cerere a rămas fără obiect, deoarece, prin decizia nr.2787/10 mai 2007 emisă de pârâtă, s-a dispus ca, începând cu data de 10 mai 2007, să fie modificat numărul de zile de concediu de odihnă, acordat angajaților societății, la 25 zile pe an.
Față de dispozițiile art. 141 alineat (4) din Codul Muncii, în mod corect a respins instanța de fond capătul de cerere privind plata contravalorii zilelor de concediu neefectuate pe ultimii trei ani.
Se apreciază ca nefondate și criticile referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de tribunal, acțiunea a fost admisă doar în parte, situație în care s-a făcut aplicațiunea dispozițiilor art. 276 Cod procedură civilă.
Conform art. 274 Cod procedură civilă va obliga intimata la 1.100 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurentei, reprezentând onorariu avocațial și cheltuieli de transport în instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 312 alineat 1, combinat cu art. 296 și 316 Cod procedură civilă,
ADMITE ca fondat recursul introdus de recurenta petentă din T,-,.B,.7, jud. T, și respinge ca nefondat recursul introdus de recurenta intimată ROMÂNIA SRL. cu sediul în T, DN 6 KM 5,7, jud. T, împotriva sentinței civile nr.597 din 22 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o modifică în parte, în sensul că:
Obligă pârâta să acorde reclamantei sporul de vechime cuvenit în continuare, începând cu data de 01 februarie 2007 pe toată durata derulării contractului individual de muncă încheiat cu aceasta.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Obligă intimata la 1.100 lei cheltuieli de judecată în recurs, în favoarea recurentei reclamante.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 24 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
R - - - - - - -
Red.dec.- /01.02.2008
Jud.fond. -
Dact./12.02.2008
Ex.2
Președinte:Roman FloricaJudecători:Roman Florica, Bocșe Elena, Pantea Viorel
