Speta Legea 10/2001. Decizia 1/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1/2010-
Ședința publică din 12 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Cigan Dana Popa Aurora vicepreședintele instanței
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de pârâtul INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI B, cu sediul în B, strada - -, nr.16, jud. B, în contradictoriu cu intimații reclamanți:, toți din B,-, Cod poștal -, jud. B și intimata pârâtă COMISIA LOCALĂ PENTRU APLICAREA LEGII 10/2001 B, jud. B, împotriva sentinței civile nr.203/C din 19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru apelantul pârât Instituția Primarului Municipiului B, consilier juridic A în baza delegației speciale nr. 6080 din 3.10.2009, și intimatul reclamant - personal, lipsă fiind restul intimaților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, după care:
Reprezentantul apelantei pârâte Instituția Primarului Municipiului B învederează că între părți a intervenit o tranzacție și depune în acest sens la dosar contractul de tranzacție nr. 127din 08.01.2010. Solicită să se ia act de tranzacția încheiată între părți.
Intimatul reclamant solicită să se admită apelul conform tranzacției încheiate.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 203 din 19 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului și în consecință s-a dispus anularea în parte a Dispoziției nr. 419/2007 emisă de intimat, care a fost obligat să emită o dispoziție de restituire în natură, în întregime, a imobilului - teren intravilan cu nr. top. 120/3, înscris în nr. 3179 B, având o suprafață de 220 mp. mai puțin 4 mp. ce sunt situați în incinta Spitalului Municipal " -" B, așa cum rezultă din expertiza tehnică efectuată în cauză de inginer topograf, în favoarea reclamantului, sub sancțiunea unor daune cominatorii de 500 RON de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la eliberarea dispoziției solicitate; s-a respins acțiunea formulată de reclamantul minor, reprezentat de părinții săi și și a fost obligat intimatul să plătească reclamantului suma de 2.971,40 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Dispoziția nr. 419/24.10.2007 eliberată de Primarul Municipiului B, s-a dispus restituirea în natură a cotei de 1/2 părți din terenul cu nr. top. 120/3, înscris în nr. 3179 B, reprezentând grădină în intravilan, în favoarea reclamantului, cu motivarea că reclamantul nu a făcut dovada calității de moștenitor după mama sa, numai după tatăl său.
Imobilul în litigiu a fost preluat de la antecesorii petentului, și soția, prin decizia nr. 17/23.01.1981 privind acceptarea donației de către Consiliul Popular al Județului
Prin sentința civilă nr. 66/2004 a Judecătoriei Beiușs -a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 17/23.01.1981 a fostului Consiliu Popular al Județului B privind trecerea în proprietatea Statului Român a imobilelor cu nr. top. 120/3 și 120/4 din nr. 3178 și 3179 B și s-a dispus anularea încheierii de întabulare nr. 218/9.03.1981, cât și a înscrierilor de sub B 3 din nr. 3178 și 3179 B, cu restabilirea situației anterioare de sub B 1, 2 în favoarea numiților și din nr. 3179 B, respectiv în favoarea numiților și din nr. 3178
Reclamantul face dovada de succesor în calitate de fiu după mama sa, decedată la data de 23.06.2000, depunând la dosar atât acte de stare civilă cât și certificatul de moștenitor.
Ca urmare, el este îndreptățit și la cota de 1/2 părți din imobilul revendicat - aparținând defunctei sale mame.
Prin Dispoziția nr. 417/24.10.2007 a Primarului Municipiului B, s-a dispus restituirea în natură a terenului cu nr. top. 120/4 înscris în nr. 2728 B, reprezentând grădină în intravilan, numitei.
Ca urmare, reclamantul minor nu mai are interes să solicite emiterea unei dispoziții în acest sens, motiv pentru care cererea sa a fost respinsă, neputându-se lua act de renunțarea la judecată formulată de avocat, deoarece potrivit art. 246 Cod procedură civilă renunțarea se face personal sau în scris, avocatul neputând a renunța în lipsa unui mandat expres în acest sens.
Față de cele de mai sus, tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamantul și a respins acțiunea formulată de reclamantul.
Împotriva sentinței a declarat apel unitatea administrativ teritorială - Municipiul B prin primar, criticile invocate vizând obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecată.
La termenul din 03 noiembrie 2009, părțile au solicitat un termen pentru încheierea unei tranzacții pe care au și prezentat-o la 12 ianuarie 2010, solicitând pronunțarea unei hotărâri de expedient.
În aceste condiții făcând aplicarea disp. art. 271 - 273 Cod procedură civilă, coroborat cu prevederile art. 296 Cod procedură civilă, instanța va admite apelul și va lua act de tranzacția părților care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat apelul civil declarat de apelantul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI B, cu sediul în B, strada - -, nr.16, jud. B, în contradictoriu cu intimații reclamanți:, toți din B,-, Cod poștal -, jud. B și intimata pârâtă COMISIA LOCALĂ PENTRU APLICAREA LEGII 10/2001 B, jud. B, împotriva sentinței civile nr.203 din 19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o schimbă în sensul că:
Ia act de tranzacția intervenită între părți, care face parte integrantă din prezenta:
PĂRȚI CONTRACTANTE
1. Instituția Primarului Municipiului B și Comisia Locală pentru aplicarea Legii 10/2001 B reprezentate prin Primar prof. ec., în calitate de apelantă în dosarul nr- aflat în apel pe rolul Curții de APEL ORADEA cu termen de judecată la 12.01.2010, pe de o parte, și
2., domiciliat în B,-, jud. B, posesor al CI seria - nr. -, CNP - în calitate de intimat în dosarul nr- aflat în apel pe rolul Curții de APEL ORADEA cu termen de judecată la 12.01.2010,
3., minor, reprezentat de părinții și soția, cu domiciliul în B,-, jud. B, posesoare a CI seria - nr. -, CNP -, în calitate de intimat în dosarul nr- aflat în apel pe rolul Curții de APEL ORADEA cu termen de judecată la 12.01.2010, pe de altă parte
În vederea încheierii acestui proces a intervenit prezentul contract de tranzacție, cu respectarea următoarelor clauze:
II. OBIECTUL CONTRACTULUI
1. În favoarea intimatului va fi emisă o dispoziție de restituire în natură a imobilului teren intravilan cu nr. top. 120/3 înscris în CF. 3179 B având o suprafață de 220 mp. mai puțin 4 mp. care sunt situați în incinta Spitalului municipal - B potrivit expertizei tehnice efectuată de către ing.top.
2. Minorul reprezentat de părinții și nu are nici o pretenție.
3. Instituția Primarului municipiului B reprezentată prin Primar prof. ec. - va achita reclamantului intimat suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
III. CLAUZE FINALE
1. Această înțelegere scrisă, neviciată, reprezintă voința liberă a părților, act pe care îl depunem onoratei instanțe în vederea pronunțării unei hotărâri de expedient în vederea încetării procesului existent.
Prezentul contract a fost încheiat într-un nr. de 4 exemplare, câte unul pentru fiecare parte și unul pentru instanța de judecată.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de azi, 12 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red.dec.- /22.01.2010
Jud.fond
Dact./22.01.2010
5 com./02.02.2010
1. apelantul pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI, cu sediul în B, strada - -, nr.16, jud. B,
intimații reclamanți:, toți din B,-, Cod poștal -, jud. B intimata pârâtă COMISIA LOCALĂ PENTRU APLICAREA LEGII 10/2001 B, jud.Președinte:Cigan Dana Popa AuroraJudecători:Cigan Dana Popa Aurora, Popoviciu Liliana








