Speta Legea 10/2001. Decizia 10/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE CIVILĂ NR. 10/
Ședința publică din 22 Ianuarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător
JUDECĂTOR 2: Laura Ioniță
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr.902 din 31 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, venit spre rejudecare după casare.
Apelul este scutit de plata taxei de timbru.
Dezbaterile asupra apelului au avut loc la data de 15 ianuarie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Constată că rin p. acțiunea înregistrată sub nr- (nr. în format vechi 1841/cv/2005) pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanții și au formulat contestație împotriva dispoziției nr.2259/15.04.2004 emisă de Primarul Municipiului Rm. V, solicitând anularea acesteia și restituirea în natură a suprafeței de teren de 1.000 mp. rămasă liberă, iar pentru restul până la 2.900 mp. din suprafața solicitată inițial, acordarea de despăgubiri în echivalent, conform prevederilor Legii nr.10/2001.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin notificările nr.366/2001 și nr.365/2001, reclamații, în calitate de moștenitoare a autorului, și, în calitate de fost coproprietar, au solicitat restituirea în natură a terenului liber și despăgubiri bănești pentru terenul de 2.900 mp. expropriat, iar prin dispoziția contestată s-a respins cererea cu motivarea că terenul nu este liber și ca atare se propune acordarea de despăgubiri în echivalent.
Au mai arătat reclamanții că în realitate o parte din terenul de 2.900 mp. este liber și numai diferența este afectată de construcții.
Prin sentința civilă nr.902 din 31 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a fost respinsă contestația.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că prin dispoziția nr.2259/15 aprilie 2004 emisă de Primarul Municipiului Rm. V, s-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de circa 1.000 mp. teren situat în Rm. V,- și s-au acordat măsuri reparatorii pentru întreaga suprafață de teren de 2.900 mp.
Acest teren de 2.900 mp. a fost preluat de stat în baza Decretului Consiliului de Stat nr.317/1967, iar în prezent este afectat de construirea blocului nr.3 de locuințe din zonă și de spațiul și agrement " Episcopiei".
A constatat instanța că în prezent imobilul apare cu o configurație diferită de cea inițială - alei asfaltate, spații verzi, parc de joacă pentru copii, blocul de locuințe nr. 3 (pag.2 a raportului de expertiză - fila 39 dosar), iar acest aspect, precum și apartenența la domeniul public exclud conform art.16 alin.1 din Legea nr.10/2001, restituirea în natură, făcând posibilă numai despăgubirea în echivalent, ceea ce a oferit și Primăria Municipiului Rm.
Prin Hotărârea Guvernului nr.1362/2001 acest teren este inventariat ca făcând parte din domeniul public, or, art.11 din Legea nr.213/1998 consacră caracterul inalienabil, insesizabil și imprescriptibil al dreptului de proprietate asupra bunurilor aparținând domeniului public.
A concluzionat tribunalul că, având în vedere că restituirea în natură nu este posibilă, în mod corect pârâta a considerat că se impune, potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.10/2001, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, situație față de care a respins acțiunea.
În termen legal, împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, iar prin decizia civilă nr.27/A/26 ianuarie 2007, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, a fost respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii reclamanții au declarat recurs, iar prin decizia civilă nr.4735/11.06.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul, a fost casată decizia Curții de APEL PITEȘTI și a fost trimisă cauza spre rejudecarea apelului.
Pentru a pronunța această soluție, instanța supremă a reținut că imobilul revendicat de recurenți a fost preluat de stat prin expropriere, în baza Decretului nr.317/1967. O parte din suprafața totală de 2.900 mp. a fost afectată pentru construirea de locuințe în zonă, iar o parte de aproximativ 1.000 mp. se susține de către reclamanți că este liberă, în timp ce intimatul pretinde că ar fi afectată de Episcopiei, amenajare urbanistică de tip parc, prevăzută cu alei asfaltate, spații verzi, loc de agrement și de joacă pentru copii, ceea ce face imposibilă restituirea celor 1.000 mp. în natură.
A apreciat Înalta Curte că instanța de fond și cea de apel au reținut că terenul litigios are o utilitate publică, fără însă a clarifica situația imobilului, pentru a putea aprecia dacă sunt incidente dispozițiile art.11 alin.3 din Legea nr.10/2001, republicată. Conform acestui text de lege, atunci când construcțiile expropriate au fost integral demolate și pe o parte din teren au fost efectuate lucrări, persoana îndreptățită poate reține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, pentru cea afectată de construcții primind măsuri reparatorii în echivalent.
Înalta Curtea statuat că primele două instanțe erau datoare să administreze toate probele necesare stabilirii pe deplin a situației de fapt, sens în care trebuiau să efectueze un supliment de expertiză care să aibă în vedere anumite acte ce trebuiau depuse la dosar: planurile de expropriere menționate în Decretul nr.317/1967, planul anexă la Hotărârea de Guvern nr.1362/2001 cu inventarul domeniului public în care este inclus Episcopiei.
Întrucât numai după completarea probelor instanțele vor fi în măsură să decidă asupra acțiunii cu care au fost sesizate, Înalta Curte de Casație și Justiție, admițând recursul reclamanților, a casat decizia pronunțată în apel și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea recursului.
Pe rolul Curții de APEL PITEȘTI, cauza a fost înregistrată sub același număr la data de 11 octombrie 2007.
În conformitate cu dispozițiile art.315 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea de Apel a pus în vedere părților la termenul de judecată din 2 noiembrie 2007, să depună actele la care se referă decizia de casare, precum și schița aferentă contractului de vânzare-cumpărare din 1946. Nici unul din actele solicitate nu a fost depus, deși s-au acordat două termene de judecată, părțile neaflându-se în posesia lor și neputând face rost de ele nici de la alte instituții.
În această situație, Curtea a apreciat că nu se mai impune efectuarea unui supliment de expertiză, așa cum se dispusese în decizia de casare.
În rejudecarea apelului, Curtea de Apel reține următoarele:
Criticile formulate în apel d e către reclamanți vizează netemeinicia sentinței, după cum urmează:
1. Instanța de fond nu a avut rol activ, în sensul că nu a solicitat toate înscrisurile necesare, în vederea efectuării unei expertize complete, expertiza aflată în dosarul de fond nefiind concludentă.
2. În mod greșit a fost respinsă acțiunea, cu toate că o suprafață de circa 1.000 mp. din terenul de 2.900 mp. este liberă, neafectată de construcții, astfel că era posibilă restituirea în natură.
3. Hotărârea pronunțată de prima instanță nu cuprinde motivele pe care se sprijină și cuprind motive contradictorii și străine de natura pricinii.
Astfel, motivarea primei instanțe este foarte sumară, deși s-au administrat probatorii, iar instanța a apreciat că nu este posibilă restituirea în natură, fără a arăta care este temeiul legal care o împiedică.
4. Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, iar instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare și asupra unor dovezi administrate, esențiale pentru dezlegarea pricinii.
Este vorba despre interpretarea eronată a prevederilor art.10 și 11 din Legea nr.10/2001, potrivit cu care pentru terenul liber se poate dispune restituirea în natură.
De asemenea, instanța a interpretat eronat dispozițiile art.16 alin.1 din același act normativ, aplicând în forma sa veche o prevedere care a fost ulterior modificată prin Legea nr.247/2005, prevedere conform căreia în situația imobilelor având destinațiile arătate în anexa nr.2 a, necesare și afectate nemijlocit activităților de interes public de învățământ, sănătate ori social-culturale, foștilor proprietari sau moștenitorilor li se restituie imobilul în natură, cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de 3 sau 5 ani.
5. Reclamanților le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil consfințit de art.6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Omului, precum și dreptul la protecția proprietății consacrat de art.1 din Protocolul 1 al aceleiași convenții.
Analizând sentința apelată, în raport de criticile aduse și de dezlegările date de instanța de recurs, în conformitate cu dispozițiile art.315 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de apel este nefondat.
Apelanții pretind că instanța trebuia să suplimenteze probatoriul cu înscrisuri și expertiză, iar Înalta Curte, prin decizia de casare a dispus efectuarea acestor probe.
Deși s-au acordat două termene de judecată, părțile nu au depus nici unul din înscrisurile solicitate, iar în lipsa acestora, o completare a expertizei nu a mai fost necesară, ea neputând aduce elemente noi față de cea deja efectuată în cauză.
Al doilea motiv de recurs este de asemenea nefondat, în sensul că suprafața de 1.000 mp. nu este liberă, contrar susținerilor apelanților-reclamanți.
Este de remarcat în primul rând faptul că reclamanții nu dețin o schiță a terenului în litigiu, iar față de modificările produse în zonă, terenul nu a putut fi identificat pe baza contractului de vânzare-cumpărare din 12 iunie 1946 (fila 3 dosar fond).
În aceste condiții, expertul a identificat terenul în funcție de limitele pe care le-au indicat reclamanții, limite care, cel mai probabil, sunt eronate, de vreme ce terenul astfel identificat se suprapune parțial pe terenurile altor cetățeni din zonă, ale căror construcții nu au fost demolate.
Admițând totuși că acestea sunt limitele proprietății revendicate, Curtea constată, pe baza expertizei întocmită de inginer că terenul în suprafață de 968,75 mp. este ocupat cu suprafețe asfaltate, alei de acces, spații verzi, trotuare și teren de joacă pentru copii.
Acest teren reprezintă Episcopiei, care este menționat în Hotărârea de Guvern nr.1362/2001, hotărâre ce atestă apartenența la domeniul public al Municipiului Rm. Var espectivului teren, înscris în anexa 2 la nr.645 (fila 22 dosar fond).
Cum în speță s-a dovedit existența unor lucrări de utilitate publică, în mod corect prima instanță a apreciat că terenul de 1.000 mp. nu este liber.
Al treilea motiv de apel este nefondat, deoarece din considerentele sentinței apelate, rezultă că hotărârea este motivată atât în fapt, cât și în drept, Tribunalul Vâlcea arătând pe larg care sunt considerentele pentru care a respins acțiunea, precum și temeiul de drept.
Al patrulea motiv de apel este de asemenea nefondat.
Potrivit art.10 alin.2 din Legea nr.10/2001, în cazul în care pe terenurile preluate abuziv s-au edificat noi construcții autorizate, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar conform art.11 alin.2 din aceeași lege, în cazul în care construcțiile expropriate au fost demolate parțial sau total dar nu s-au executat lucrările pentru care s-a propus exproprierea, terenul liber se restituie în natură cu construcțiile rămase, iar pentru construcțiile demolate măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Terenul a fost expropriat prin Decretul nr.317/6.04.1967, în vederea construirii blocurilor de locuințe din Cartierul.
Așa cum rezultă din expertiza întocmită pe o parte din teren a fost construit blocul de locuințe nr.3, iar o altă parte a fost afectate ui Episcopiei.
Constată Curtea că instanța de fond a dat o interpretare corectă dispozițiilor legale mai sus arătate, în sensul că este posibilă restituirea în natură numai pentru terenurile care sunt libere, or în speță nu există nici o porțiune de teren liber.
În concordanță cu cele două dispoziții legale sunt și prevederile pct.10.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, aprobate prin nr.HG498/2003, potrivit cu care terenul ce se solicită a fi restituit trebuie identificat, urmând a se verifica destinația actuală a acestuia pentru a nu afecta căile de acces, existența pe teren a unor străzi, trotuare, parcări amenajate etc. Existența unor astfel de amenajări, face posibilă restituirea în natură numai a suprafețelor disponibile.
În ceea ce privește dispozițiile art.16 alin.1 din Legea nr.10/2001, într-adevăr, în cursul soluționării de către prima instanță a prezentei cauze a intrat în vigoare Legea nr.247/2005, care a modificat, printre altele, și acest articol.
Este discutabil în primul rând dacă trebuie avută în vedere această formă modificată, în vigoare la data pronunțării sentinței de fond, sau forma pe care textul de lege o avea la data emiterii deciziei de către primăria Rm. V, având în vedere că în prezentul litigiu se analizează temeinicia deciziei ce a fost emisă, raportat la legea în vigoare la data emiterii.
Acceptând totuși că, față de dispozițiile art.47 din legea modificată ( care a dat posibilitatea promovării de noi acțiuni și persoanelor cărora le-au fost deja respinse acțiunile prin hotărâri irevocabile), intenția legiuitorului a fost de a aplica persoanelor îndreptățite dispozițiile mai favorabile ale legii nr.10/2001, curtea constată că art.16 modificat statuează: "n situația imobilelor având destinațiile arătate în anexa nr.2 lit. a) care face parte integrantă din prezenta lege, necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate, ori social-culturale, foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora, li se restituie imobilul în proprietate cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate la pct. 3 și 4 din anexa nr. 2 lit. a) sau, după caz, de până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau a dispoziției, pentru cele arătate la pct. 1 și 2 din anexa nr. 2 lit. a)".
În anexa 2 lit. a sunt enumerate limitativ imobilele care intră sub incidența art.16, după cum urmează:
"1. Imobile ocupate de unități și instituții de învățământ din sistemul de stat (grădinițe, școli, licee, colegii, școli profesionale, școli postliceale, instituții de învățământ superior)
2. Imobile ocupate de unități sanitare și de asistență medico-socială din sistemul public (creșe, cămine-spital pentru bătrâni, spitale, centre de plasament, case de copii)
3. Imobile ocupate de instituții publice (administrații financiare, trezorerii, ministere și alte autorități ale administrației publice centrale, parchete, judecătorii, tribunale, curți de apel, sedii de poliție și inspectorate județene, sedii vamale, arhive naționale, direcții județene, case de asigurări de sănătate, primării, prefecturi, consilii locale și județene, inspectorate școlare) 4. Imobile ocupate de instituții culturale (teatre, opere, biblioteci, muzee)"
Rezultă așadar că imobilul solicitat a fi restituit în natură, care are ca destinație "scuar episcopie" nu se regăsește în enumerarea limitativă din anexa 2 lit. a punctele 1, 2, 3 sau 4 (anexă care nu cuprinde și lăcașele de cult), ceea ce duce la concluzia că art.16 alin.1 care prevede posibilitatea restituirii în natură nu își găsește aplicabilitatea în speță.
În fine, al cincilea motiv de recurs este nefondat.
Curtea apreciază că reclamanții au avut parte de un proces echitabil în care au fost administrate toate probele solicitate de către părți, respectându-se în acest fel dispozițiile art.6 din convenție, și că nu s-a produs o încălcare nici a art.1 din protocolul nr.1 al convenției, în conformitate cu care nici o persoană nu poate fi lipsită de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
În speță, așa cum s-a arătat, terenul este afectat ui episcopiei, deci unei utilități publice, aspect relevat pe baza probelor administrate, iar restituirea în natură a terenului de circa 1.000 mp. nu este posibilă, în raport de dispozițiile Legii nr.10/2001.
Față de aceste considerente, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul civil declarat de reclamanții, domiciliată în B, sector 5,-, bloc 131,.1, etaj 1,.8 și, domiciliat în C, Parcul Câmpul 2. nr.2, D 15, județul D, împotriva sentinței civile nr.902 din 31 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, intimată fiind PRIMĂRIA RM., cu sediul în Rm.V, str.G-ral, nr.14, județul
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red./25.01.2008
GM/5 ex.
Jud.fond.
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Laura Ioniță
