Speta Legea 10/2001. Decizia 101/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILA NR. 101/A/2009
Ședința publică din 23 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Andrea Chiș
JUDECĂTOR 2: Ana Ionescu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, in vederea pronunțării, apelul declarat de reclamanții, - și --, precum și a celui declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N împotriva Sentinței civile nr. 351 din 4 mai 2007 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe pârâtul intimat CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N, având ca obiect plângere la Legea nr. 10/2001.
dezbaterilor si concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședința din data de 9 martie 2009, încheiere ce face parte integranta din prezenta decizie.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 351/4 mai 2007 Tribunalului Cluj, fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul local al municipiului C-N și, pe cale de consecință, respinsă acțiunea formulată față de acest pârât, fiind admisă în parte acțiunea civilă precizată formulată de reclamantele, împotriva pârâtului Primarul municipiului C-N, fiind anulată dispoziția de respingere a notificării nr. 2909/31.08.2006 emisă de pârâtul Primarul municipiului C-N, iar pârâtul fiind obligat să emită o nouă dispoziție, prin care să restituie în natură reclamantelor apartamentul nr. 3 din imobilul din C-N,-, înscris inițial în Cf 1778 C, nr. top. 4980, precum și terenul aferent acestuia, care este liber și neafectat de construcții, iar, pentru apartamentele înstrăinate și terenul aferent acestora, să propună măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, având în vedere despăgubirile acordate în condițiile Legii nr. 112/1995.
Au fost respinse ca premature celelalte capete de cerere.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, prin dispoziția de respingere a notificării nr. 2909/31.08.2006, emisă de pârâtul Primarul municipiului C-N, a fost respinsă notificarea înregistrată sub nr. 228/28.06.2001 la BEJ, ce a format obiectul dosarului intern nr. 480 privind imobilul situat în C-N,-, motivat de faptul că acesta nu face obiectul Legii nr. 10/2001, reprezentând bun CASBI, preluat în baza Legii nr. 228/1948.
Imobilul din litigiu, constând din construcții și teren aferent, situat în mun. C-N,-, înscris inițial în CF 1778 C-N, nr.top. 4980, constituit proprietatea tabulară a antecesorului reclamantelor, () și soția, fiind preluat ulterior de Statul Român, acesta intabulându-și dreptul de proprietate cu încheierea CF 1322/1962, în baza procesului verbal din data de 21.03.1962.
Într-adevăr, nu poate opera autoritatea de lucru judecat față de sentința civilă nr.2169/1998, pronunțată în dosar nr. 7255/1997 al Judecătoriei Cluj -N, pârâtul Primarul municipiului C- nefiind parte în acel dosar. De altfel, reclamantele nici nu au înțeles să invoce această excepție, însă statuările instanței de recurs cuprinse în decizia civilă nr. 511/2000, pronunțată în dosarul nr. 3831/1998 al Curții de APEL CLUJ, prin care a fost respins recursul declarat împotriva sentinței judecătoriei d e către Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995, rămân valabile.
Prin sentința judecătoriei, a fost admisă plângerea formulată de petenta împotriva Hotărârii nr.108/1997 a Comisiei județene de aplicare a Legii nr. 112/1995, fiind modificată această hotărâre în sensul recunoașterii dreptului petentei de a primi despăgubiri pentru imobilul situat în-.
Contrar susținerilor pârâtului, imobilul din litigiu nu a putut trece în proprietatea statului prin efectul Legii nr. 91/09.02.1945, întrucât, prin acest act normativ, au fost determinate atribuțiile Casei de Administrare și Supraveghere a (CASBI), fără a statua cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor prin efectul legii sau printr-o altă modalitate impusă de aceasta.
Din punct de vedere al transmiterii dreptului de proprietate, reglementarea este dată pentru prima oară prin art. X și XI din Decretul nr. 228/1948, în conformitate cu care bunurile aparținând cetățenilor români absenteiști, precum și cele trecute în patrimoniul statului în temeiul acestui act normativ, se lichidează prin restituirea către proprietari, trecere în patrimoniul statului sau a comunelor ori vânzare, prin decizia Ministerului Finanțelor Publice dată în baza avizului Comisiei de lichidare a CASBI.
Prin urmare, rezultă cu evidență faptul că imobilul nu a putut trece în proprietatea statului decât în baza acestui act normativ, deci ulterior datei de 6 martie 1945, fiind supus incidenței de reglementare a Legii nr. 10/2001.
Pe de altă parte, calitatea de succesoare a reclamantelor a foștilor proprietari tabulari rezultă din actele de stare civilă depuse la dosar, o atare calitate nefiind de altfel contestată.
Imobilul construcție situat în-, constând în casă de cărămidă, acoperită cu țiglă cu 6 camere, bucătărie și respectiv, casă din cărămidă, acoperită cu țiglă, cu 2 camere și dependințe, a suferit în timp transformări și dezmembrări în mai multe spații locative, dintre care, în prezent, este liber, putând fi restituit în natură,. nr.3, celelalte apartamente fiind înstrăinate de pârât în temeiul Legii nr. 112/1995. De altfel, reclamantele au solicitat restituirea în natură doar a acestui apartament și a terenului aferent, ceea ce, de asemenea, este posibil, urmând ca suprafața exactă a acestuia să fie determinată în baza unei documentații tehnice de specialitate, probă a cărei administrare nu a fost cerută în prezenta cauză.
În ceea ce privește restul apartamentelor și terenul aferent acestora, restituirea în natură nemaifiind posibilă, reclamantele sunt îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, urmând a se avea în vedere și, în consecință, a se scădea cuantumul despăgubirilor acordate pentru imobilul în cauză în temeiul Legii nr. 112/1995, comoștenitoarei, aceasta neînțelegând să uzeze de procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Referitor la capetele de cerere având ca obiect dezmembrarea și rectificarea situației de carte funciară, acestea apar ca premature în prezenta cauză, urmând ca înscrierea efectivă a dreptului de proprietate al reclamantelor să se realizeze în baza noii dispoziții ce va fi emisă de pârât.
Așa fiind, raportat la considerentele mai sus menționate, tribunalul în temeiul art. 1 alin 1 și 2, art. 7 alin 1 și 2 raportat la art. 26 din Legea nr. 10/2001, a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamante, potrivit dispozitivului hotărârii.
Împotriva acestei sentințe, au declarat în termen legal apel reclamantele și pârâtul Primarul mun. C-
Reclamantele au solicitat schimbarea sentinței în sensul ca instanța să statueze pe fondul pretențiilor lor, respectiv să restituie în natură apartamentul 3 și terenul aferent acestuia, precum și terenul în suprafață de 425 mp rămas înscris pe numele Statului Român; să acorde măsurile reparatorii prin echivalent pentru apartamentele înstrăinate, cu luarea în considerare a despăgubirilor încasate deja, radierea dreptului de proprietate al Statului Român cu privire la imobilele restituite și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantelor, alipirea terenului restituit cu apartamentul restituit și reînscrierea corpului funciar într-o nouă carte funciară în favoarea reclamantelor.
În motivarea apelului lor, reclamantele învederează că restituirea în natură prevalează celei prin echivalent, este posibilă și instanța trebuie să statueze pe fond cu privire la aceasta, obligarea pârâtului Primarul mun. C-N la emiterea unei alte dispoziții de restituire în natură prelungind procedura în mod nejustificat.
Se impune admiterea acțiunii și față de Consiliul Local al municipiului C-N, primarul fiind doar un executant al hotărârilor acestuia, iar punerea în executare a hotărârilor primarului nu se poate face decât în contradictoriu cu consiliul local, întrucât, pe de o parte, înscrierea dreptului de proprietate se poate face numai împotriva acestuia înscris ca titular al dreptului de administrare, iar aprobarea bugetului local și administrare domeniului public și privat a municipiului este atribuția acestuia.
Pârâtul Primarul mun. C-N a solicitat schimbarea sentinței în sensul respingerii plângerii, pe motiv că imobilul solicitat de reclamante nu constituie obiect a Legii nr. 10/2001, întrucât preluarea s-a realizat în baza Legii nr. 91/9.02.1945, deci în afara perioadei de referință prevăzută de Legea nr. 10/2001, neavând relevanță faptul că preluarea efectivă s-a realizat la o dată ulterioară.
În plus, potrivit art.X din Decretul nr. 228/1945, persoanele îndreptățite la restituirea bunurilor preluate în administrare de către CASBI trebuia să depună cereri și acte justificative la comisia de lichidare a acestei case, ceea ce reclamantele sau antecesorii acestora nu au făcut, imobilul trecând în proprietatea Statului Român în considerarea calității sale de bun fără stăpân, în condițiile art. 477 civil și fiind trecut în domeniul public.
Prin urmare, preluarea imobilului nu a fost abuzivă, întrucât a fost făcută pentru interese de siguranță publică și determinate de starea de război.
Reclamantele, prin întâmpinare, au solicitat respingerea apelului ca nefondat, pe motiv că Decretul nr. 228/1948 intrat în vigoare în perioada de referință prev. de Legea nr. 10/2001, iar trecerea imobilului în proprietatea Statului Român sa realizat în baza art. 10 din acest decret, adică după 6 martie 1945, conform procesului verbal nr. 229/5.11.1948, statul intabulându-și dreptul de proprietate cu încheierea CF nr. 1322/1962 în baza procesului verbal din 21.03.1962.
Analizând apelurile formulate prin prisma motivelor invocate, având în vedre și probele noi administrate în apel, raportat la disp. art. 292 alin. 1 și 295 Cod proc.civ. curtea constată următoarele:
Astfel, în ceea ce privește apelul pârâtului, ce vizează obiectul de reglementare Legii nr. 10/2001, curtea apreciază că acesta nu este fondat, întrucât, așa cum corect a reținut prima instanță și susțin reclamantele prin întâmpinare, imobilul a trecut în proprietatea statului ulterior datei de 6 martie 1945, în temeiul unui act normativ ulterior acestei date, respectiv a art. X din Decretul nr. 228/1948. Preluarea a fost una abuzivă, inclusiv preluarea bunurilor fără stăpân fiind considerată abuzivă de legea specială de restituire, care, în acest sens, face referire expresă la imobilele considerate abandonate în baza unei dispoziții administrative sau a unei hotărâri judecătorești (art. 2 lit. e), precum și a celor rechiziționate ce nu au fost restituite sau pentru care proprietarii nu au primit compensații (art. 2 lit. g). Este adevărat că referirea se face la alte acte normative speciale, unul chiar anterior datei de referință, respectiv Decretul nr. 111/1951 și Legea nr. 139/1940, însă raționamentul subzistă în cazul Decretului nr. 228/1948, care se încadrează la disp. art. 2 lit. i, fiind, în concepția legiuitorului, o preluare fără titlu valabil.
În temeiul art. 296 Cod proc. civ. din considerentele arătate, apelul pârâtului va fi respins ca nefondat.
În ceea ce privește apelul reclamantelor, prin Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007, publicată în Of. Partea I nr. 140 din 22.02.2008, pronunțată în recurs în interesul legii, deci obligatorie pentru instanțe conform art. 329 alin. ultim Cod proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "prevederile cuprinse în art. 16 și urm. din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005". Cu alte cuvinte, pentru dispozițiile emise ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, cum este și cea obiect al prezentului litigiu, sunt aplicabile disp. art. 16 și urm. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Instanța de apel a apreciat că, textele art. 16-20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 sunt neconstituționale raportat la art. 16 alin. 1 și 20 alin. 2 din Constituție, întrucât, legea națională obligă persoanele ale căror imobile au fost preluate de stat abuziv la parcurgerea unei proceduri în două etape administrative succesive, fiecare urmată de o fază jurisdicțională, ceea ce duce la prelungirea excesivă a procedurii, respectiv la încălcarea termenului rezonabil în sensul art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar, în ceea ce privește măsurile reparatorii prin echivalent, Fondul " Proprietatea" nu funcționează de o manieră susceptibilă să asigure o indemnizație efectivă, ceea ce echivalează cu o absență totală indemnizației, încălcând, astfel, art. 1 din Protocolul 1. În plus, textele invocate ca fiind neconstituționale introduc un tratament juridic discriminatoriu între persoane aflate în situații juridice identice, respectiv a celor care au formulat notificări în același termen prevăzut de lege, însă notificarea lor a fost soluționată de organul abilitat de lege în termene diferite, din motive independente de voința persoanelor îndreptățite, ceea ce încalcă art. 1 din Protocolul 12 privind interzicerea generală a discriminării și art. 16 alin. 1 din Constituție, privind egalitatea în fața legii.
Prin decizia nr. 1210/11.11.2008, publicată în Of. nr. 822 din 8 decembrie 2008, Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă excepția, apreciind că este o problemă de aplicare a legii.
În aceste condiții, curtea, menținându-și în totalitate opinia privind neconcordanța dintre legislația internă și disp. art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 alin. 1 din Protocolul 1 și art. 1 din Protocolul 12, apreciază că se impune să statueze pe fondul pretențiilor reclamantelor, conform Deciziei XX/2007, publicată în Of. nr. 764/12.11.2007, pronunțată în recurs în interesul legii, cu atât mai mult cu cât, pe de o parte, nu se poate pronunța asupra restituirii în natură, fără să se pronunțe asupra despăgubirilor încasate, ce trebuie restituite, conform disp. art. 20 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, fără a putea, însă, ignora împrejurarea că, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, reclamantele au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentele înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, constând în diferența dintre despăgubirile încasate de un alt moștenitor al aceluiași proprietar și valoarea de circulație a imobilului, ceea ce presupune stabilirea valorii de circulație imobilului de către instanța civilă și nu de Comisia Centrală, cu posibilitatea de cenzurare din partea instanței de contencios.
În ceea ce privește natura măsurilor reparatorii prin echivalent, curtea apreciază că, în condițiile neconcordanței dintre legislația internă și pactele ori tratele privind drepturile și libertățile fundamentale, se impune a se acorda prioritate reglementărilor internaționale, ceea ce presupune înlăturarea legislației interne ce nu acordă o despăgubire efectivă și, în aplicarea art. 1 din Protocolul 1, apreciază că singura măsură reparatorie prin echivalent posibilă este aceea din dreptul comun, constând în sume de bani, așa cum rezultă din Cap. VII Despre efectele obligațiilor, din Titlul III Despre contracte și convenții al Cărții a III-a Despre diferitele moduri în care se dobândește proprietatea Codului civil (a se vedea în acest sens, de ex. decizia civilă nr. 385/18.10.2006, pronunțată în dosarul nr-).
În plus, în cursul soluționării apelului, prin decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 privind examinarea recursului în interesul legii cu privire la admisibilitatea acțiunii în revendicare, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989, formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 108 din 23.02.2009, Înalta Curte de Casație și Justiție stabilit că, în ceea ce privește aceste acțiuni, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale cu excepția situației în care există neconcordanțe între legea specială și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, când se acordă prioritate acesteia din urmă, cu condiția de a nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Este adevărat că decizia se referă la admisibilitatea acțiunilor de drept comun sub imperiul legii speciale, însă considerentele ei sunt relevante în ceea ce privește indemnizarea efectivă a persoanelor îndreptățite, întrucât Înalta Curte analizează concordanța legislației interne cu Convenția sub acest aspect, ajung la concluzia că, în considerarea jurisprudenței CEDO referitoare la cadrul legislativ intern în ceea ce privește indemnizarea efectivă a fostului proprietar sau a moștenitorilor acestuia, măsurile reparatorii prevăzute de legislația națională, respectiv Legea nr. 247/2005 sunt iluzorii, astfel că, în condițiile în care bunul nu mai poate fi restituit în natură, urmează să se plătească reclamantului despăgubiri bănești.
Potrivit jurisprudenței recente CEDO, respectiv hotărârea pronunțată în cauza Katz contra României din 20 ianuarie 2009, care vorbește, în cazul coexistenței a două drepturi de proprietate, respectiv al fostului proprietar, chiar recunoscut prin hotărâre irevocabilă (ceea ce nu este cazul în speță) și cel al terțului cumpărător, al cărui titlu nu a fost anulat, fie de restituirea în natură imobilului, fie deindemnizarea rapidă și adecvată prejudiciuluia fostului proprietar prin adoptarea unor măsuri legislative, administrative și bugetare corespunzătoare (par. 35).
Conform considerentelor deciziei pronunțată în recurs în interesul legii, instanțele, constatând neconcordanța legislației interne, respectiv a dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu dispozițiile Convenției, pot înlătura dispozițiile legislației interne și, în aplicarea convenției, să stabilească despăgubiri bănești la valoarea de circulație imobilului, ceea ce constituie o indemnizare efectivă persoanei îndreptățite inclusiv în lumina jurisprudenței Curții Europene.
Referitor la o posibilă încălcare a art. 6 alin.1 din Convenție, jurisprudența recentă Curții Europene, respectiv cauza Faimblat contra României, hotărârea din 13 ianuarie 2009, vorbește de absența prelungită a despăgubirii echitabile în cazul imposibilității restituirii în natură, însă remediul îl constituie stabilirea unor despăgubiri bănești, chiar de către instanța civilă sesizată cu o plângere împotriva deciziei sau dispoziției motivate de soluționare a notificării, cu eliminarea dublei proceduri administrative și jurisdicționale instituită prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005 (par. 36 și 41).
Raportat la aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod proc. civ. curtea va admite în parte apelul reclamantelor, schimbând sentința apelată, în sensul de statua pe fondul pretențiilor.
În ceea ce privește posibilitatea restituirii în natură unor părți din imobil, va fi restituit apartamentul 3 și terenul aferent acestuia, parcela cu nr. top 4980/1/III.
Așa cum rezultă din documentația întocmită de C-N, parcela inițială cu nr. top 4980 în suprafață de 226 stjp, din CF vechi 1778 C (7 dosar tribunal), a fost dezmembrată în două parcele cu numere topografice noi, respectiv parcela cu nr. top nou 4980/1 în suprafață de 389 mp, pe care este edificată construcția compusă din 4 apartamente și parcela cu nr. top nou 4980/2 în suprafață de 425 mp ( 75 din același dosar), transcrisă în Cf 185 C în favoarea Statului Român (7 din același dosar).
Terenul de 425 mp rămas în proprietatea Statului Român poate fi, de asemenea, restituit în natură, doar pentru terenurile aferente apartamentelor vândute urmând a fi stabilite măsuri reparatorii prin echivalent.
Așa cum rezultă din aceeași documentație tehnică ( 75 dosar tribunal), terenul aferent apartamentului 1 este de 81 mp, cel aferent apartamentului 2 de 148 mp și cel aferent apartamentului 4 de 74 mp, deci un total de 303 mp.
Valoarea unui mp de teren, stabilită prin raportul de expertiză topografică întocmit în apel d ing. exp. ( 108-119) fiind de 327 EURO/mp, valoarea despăgubirilor pentru terenul aferent celor trei apartamente nerestituite este de 99.081 EURO sau echivalentul în lei la data plății.
În ceea ce privește valoarea de circulație apartamentelor înstrăinate ce nu pot fi restituite în natură, conform raportului de expertiză în construcții întocmit în apel d ing. exp. ( 81-107), aceasta este de 1.269.099 lei, ea urmând a fi compensată, în temeiul art. 1143 și urm. civil, cu valoarea despăgubirilor achitate în temeiul Legii nr. 112/1995, achitate la data de 13.07.2000 numitei, de 457.677.360 lei vechi ( 37 dosar apel - adresă Direcției Generale a Finanțelor Publice C), actualizate potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit în apel d e expertul contabil ( 63-80), în sumă de 1.247.164 lei, rămânând un rest de achitat din partea statului de 21.935 lei (noi).
Reclamantele au mai solicitat restituirea subsolului imobilului, pe motiv că acesta nu constituie parte indiviză comună, nefiind trecută în cartea funciară colectivă imobilului și în contractele de vânzare-cumpărare, împrejurare reținută în raportul de expertiză în construcții, însă care, în opinia instanței este nefondată, întrucât pivnița face parte din părțile indivize comune, chiar dacă s-ar fi omis înscrierea ei în cartea funciară, neconstituind un apartament distinct.
De altfel, pe de o parte, nu s-a depus la dosar cartea funciară colectivă pentru verificarea acestei împrejurări, iar, pe de altă parte, chiar dacă s-ar trece peste considerentele deja reținute, în condițiile în care pivnița nu constituie apartament distinct, o reapartamentare nu s-ar putea face decât prin introducerea în cauză a proprietarilor celorlalte apartamente, întrucât presupune o recalculare cotei din părțile indivize comune, ceea ce nu este posibil direct în apel, conform disp. art. 294 alin. 1 Cod proc.civ.
Capetele de cerere privind radierea dreptului de proprietate al Statului Român și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantelor au fost corect respinse de prima instanță, acestea având posibilitatea de a-și înscrie dreptul în cartea funciară direct în temeiul dispoziției primarului sau hotărârii judecătorești ce o suplinește, conform disp. art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 republicată.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă Consiliului Local al municipiului C-N, nu este necesară chemarea acestuia în judecată, câtă vreme se contestă dispoziția emisă de primar, în temeiul art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată, iar dispoziția primarului, ca și hotărârea judecătorească ce o suplinește pot fi înscrise în cartea funciară în opozabilitate cu Statul Român.
Referitor la plata despăgubirilor, acestea nu cad în sarcina primarului sau a consiliului local. Este adevărat că, în ceea ce privește persoana debitorului, n practica instanțelor s-au ivit deja dificultăți în ceea ce privește executarea silită a hotărârilor judecătorești prin care au fost stabilite sume de bani cu titlu de măsuri reparatorii prin echivalent, punându-se problema reprezentării statului în faza execuțională.
Cererile de executare silită nu sunt inadmisibile așa cum greșit au constatat instanțele, întrucât aceasta ar echivala cu încălcarea dreptului la un bun (suma de bani stabilită prin hotărâre judecătorească fiind considerată un bun în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1), așa cum s-a și stabilit deja în jurisprudența relativ recentă a Curții Europene (a se vedea Iluțiu contra României, hotărârea din 6 decembrie 2007, paragraful 24). Statul, prin legile adoptate, a atribuit competența de soluționare a notificărilor formulate de persoanele îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate de stat abuziv anumitor persoane juridice care nu au, însă, abilitarea de a acorda efectiv măsurile reparatorii prin echivalent, acestea urmând să fie plătite de alte organe. Câtă vreme primarul are atribuția legală de a soluționa notificarea doar în sensul de a stabili dacă imobilul poate fi restituit în natură sau nu, iar, dacă nu poate fi restituit în natură, constatarea dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent (în măsura în care nu sunt oferite bunuri sau servicii în compensare), plata sumelor de bani nu revine nici acestuia, nici unității administrativ teritoriale, ci statului însuși prin Ministerul Finanțelor (sens în care instanța a dispus și prin decizia civilă nr. 58/20.02.2008, pronunțată în dosarul nr- și încheierea civilă din 2.04.2008 din dosarul nr-).
Apelul urmând a fi admis în parte, pârâtul Primarul mun. C-N fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 alin. 1 Cod proc.civ. va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în apel aferente pretențiilor admise în sumă de 4.055 lei, reprezentând contravaloarea expertizelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite în parte apelul declarat de reclamantele, și împotriva sentinței civile nr. 351 din 4 mai 2007 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, pe care o schimbă parțial, în sensul că:
Dispune restituirea în natură în favoarea reclamantelor a apartamentului nr. 3 situat în mun. C-N,-, cu nr. top. 4980/1/III, precum și a terenului cu nr. top.4980/2 în suprafață de 425 mp din CF 185
Stabilește dreptul reclamantelor la măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri bănești pentru apartamentele vândute, în sumă de 1.269.099 lei.
Compensează creanța reclamantelor față de stat cu creanța statului față de reclamante în sumă de 1.247.164 lei, reprezentând despăgubirile achitate în temeiul Legii nr. 112/1995, actualizate cu rata inflației, rămânând un rest de achitat din partea statului de 21.935 lei.
Stabilește dreptul reclamantelor la măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri bănești pentru terenul aferent apartamentelor vândute în sumă de 99.081 Euro sau echivalentul în lei la data plății.
Menține dispoziția din dispozitiv referitoare la anularea dispoziției nr. 2909/31.08.2006 emisă de pârâtul Primarul mun. C N, precum și cea de respingere a plângerii față de pârâtul Consiliul Local al mun. C N, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Respinge restul capetelor de cerere.
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul mun. C
Obligă pârâtul Primarul mun. C N la plata cheltuielilor de judecată în apel în sumă de 4055 lei, reprezentând contravaloarea expertizelor.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 23 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red., dact. GC
8 ex./25.03.2009
Jud. I instanță:
Președinte:Andrea ChișJudecători:Andrea Chiș, Ana Ionescu
