Speta Legea 10/2001. Decizia 102/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.102/
Ședința publică de la 15 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
Grefier - -
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanții pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI C, MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL, toți cu sediul în C, B-dul. - nr. 51, județ C - împotriva sentinței civile nr. 1266/11.11.2008 pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C,-, județ C și domiciliul procesual ales în C,-, județ C ( la Cabinet de avocat ), având ca obiect contestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns apelanții pârâții Primarul Municipiului C, Consiliul Local al Municipiului C și Municipiul C, prin Primar, prin avocat, potrivit împuternicirii avocațiale seria -, nr. 43546/28.11.2008 (fila 7), și intimata reclamantă prin avocat, potrivit împuternicirii avocațiale seria -, nr. -/02.12.2008 (fila 13).
Procedura este legal îndeplinită, conf. disp. art. 87 și urm. pr.civ.
După referatul grefierului de ședință;
Având cuvântul apărătorul apelanților pârâții, avocat, depune la dosar adresa nr. 38196/25.03.2009 emisă de Primăria Municipiului C - Direcția Patrimoniu reprezentând punctul de vedere referitor la raportul de expertiză tehnică imobiliară privind imobilul situat în C,-. Precizează că, suprafața de 18 mp, ce reprezintă diferența dintre suprafața totală revendicată și suprafața lotului reconstituită de către expert, este afectată de spațiu și utilități, astfel că nu poate fi restituită în natură.
Întrebate fiind de instanță, părțile prin avocați precizează că nu mai au alte cererii de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul asupra apelului.
Instanța, luând act de susținerile părților, prin avocați, în sensul că nu mai sunt cererii prealabile sau probe de administrat, constată terminată cercetarea judecătorească, dosarul fiind în stare de judecată acordă cuvântul pentru dezbateri asupra motivelor de apel
Având cuvântul apărătorul apelanților pârâții, avocat,solicită admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței apelate, cu consecința obligării Primarului Municipiului să emită dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri pentru diferența de teren de 18 mp, ce nu poate fi restituită în natură, iar terenul care vizează suprafața de 374 mp să fie restituit în natură, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, conform dovezilor depuse la dosar.
Având cuvântul apărătorul intimatei reclamante, avocat, solicită respingerea apelului și în subsidiar își însușește raportul de expertiză efectuat în apel și achiesează la concluziile susținute de apărătorul apelanților pârâții.
Instanța rămâne în pronunțare asupra soluției în apel.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Constanta, reclamanta în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului C, Municipiul Constanta prin Primar și Consiliul Local Cai nvestit instanța cu acțiunea civilă având ca obiect obligarea pârâților la restituirea în natură imobilul teren în suprafață de 365 mp situat in C,- și emiterea ofertei de despăgubire prin compensare cu alt teren pentru terenurile ce nu pot fi restituite în natură.
În motivare se arată că imobilului situat in C,- compus din teren în suprafață totală de 645 mp și construcție a fost dobândit de reclamantă prin actul dotal nr. 418/03.03.1945, la căsătoria sa cu.
În anul 1979, reclamanta a fost forțată să predea, la stat, suprafața de 365 mp din totalul de 645 mp, în temeiul Decretului 341/1979, imobilul fiind evaluat la suma de 821 lei, decretul nefiind publicat niciodată în Monitorul Oficial, astfel că deposedarea s-a efectuat fără titlu.
Se precizează că reclamanta a formulat notificarea înregistrată sub nr. 2584/11.09.2001 la BEJ, notificare ce nu a fost soluționată nici până în prezent.
Prin sentința civilă nr.1266 din 11 noiembrie 2008 Tribunalul Constanțaa admis acțiunea formulată de reclamanta și a obligat pârâții Primarul Municipiului C, Municipiul Constanta prin Primar și Consiliul Local Constanta să restituie, în natură, reclamantei imobilul situat în C,-, compus din teren în suprafață de 365 mp, astfel cum este identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert ing., ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
A obligat reclamanta către pârâții Primarul Municipiului C, Municipiul Constanta prin Primar și Consiliul Local Constanta la restituirea sumei de 821 lei, reprezentând despăgubirea primită, sumă ce va fi actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare, la data efectivă a plății și a obligat pârâții Primarul Municipiului C, Municipiul Constanta prin Primar și Consiliul Local Constanta către reclamantă la plata sumei de 2500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta, proprietară a imobilului la data preluării în mod abuziv a acestuia prin Decretul de expropriere nr. 341/1979, este îndreptățită să i se restituie în natură imobilul deoarece pe teren se află amplasate garaje, construcții provizorii, demontabile. A mai reținut și obligația instituită de art. 12 din Legea nr. 10/2001 în sarcina persoanei îndreptățite, aceea de a restitui suma primită cu titlu de despăgubire la momentul exproprierii.
A aplicat dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă obligând pârâții la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții Primarul Municipiului C, Municipiul C prin Primar și Consiliul Local C care au arătat că nu s-a făcut o corectă identificare a terenului, amplasamentul imobilului la momentul exproprierii nefiind respectat prin raportul de expertiză întocmit la instanța de fond.
În apel, instanța a încuviințat refacerea raportului de expertiză în conformitate cu art. 292 Cod procedură civilă.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate în raport cu criticile pârâților, instanța constată că apelul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit raportului de expertiză refăcut în apel d e dl. expert, terenul în suprafață de 365 mp preluat de la reclamantă prin Decretul de expropriere nr. 341/1970 este liber de construcții pe o suprafață de 347 mp, iar suprafața de 18 mp este ocupată de pietonală ce deservește blocurile G1, G2, G3, G4 și TS 12 B și de trotuarul de gardă și spațiul aferent blocului TS 12
Potrivit art. 11 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, "în cazul în care - lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent".
Cum în speță zona în care este situat imobilul în litigiu este sistematizată, lucrările pentru care s-a făcut exproprierea au fost realizate, iar terenul este parțial ocupat funcțional de lucrări e utilitate publică, respectiv alee de acces, sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, iar nu dispozițiile art. 7 alin. 1 din lege, așa cum greșit a reținut instanța de fond.
Cum în speță o parte din imobilul în litigiu, respectiv o suprafață de 18 mp, este ocupată de alee asfaltată de acces pietonal ce deservește blocurile de locuințe din vecinătate, greșit instanța de fond a dispus restituirea în natură și a suprafeței de teren ocupate de o amenajare de utilitate publică.
În concluzie, reținând că amenajările care afectează o parte din terenul petentei sunt de folosință și utilitate publică, apelul va fi admis, în sensul că, pentru această porțiune de 18 mp teren, ce nu poate fi restituită în natură, reclamanta are un drept la despăgubiri în condițiile legii speciale, Primarul Municipiului C având obligația, potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001 să emită o dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri pentru terenul de 18 mp ocupat de alee pietonală.
În temeiul art. 274, la cererea apelanților, intimata va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către apelanți, cheltuieli efectuate în apel pentru expertiză și onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanții pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI C, MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și CONSILIUL LOCAL, toți cu sediul în C, B-dul. - nr. 51, județ C - împotriva sentinței civile nr. 1266/11.11.2008 pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în C,-, județ C și domiciliul procesual ales în C,-, județ C ( la Cabinet de avocat ).
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că obligația de restituire în natură a terenului vizează suprafața de 374 mp, conform expertizei ing., efectuată în apel.
Obligă Primarul Municipiului C să emită dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri, conform legii speciale, pentru diferența de teren de 18 mp ce nu poate fi restituită în natură.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă intimata la plata sumei de 1357 lei cheltuieli de judecată către apelanți.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 Aprilie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond -
Red./tehnored.dec.jud.PD./ 12.06.2009
Tehnored.disp.gref./8 ex./15.06.2009
Emis 4 com./15.06.2009
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Daniela Petrovici