Speta Legea 10/2001. Decizia 104/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1068/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.104
Ședința publică de la 18 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Vlad
JUDECĂTOR 2: Andreea Dorins Tomescu
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol pronunțarea asupra cererilor de apel formulat de reclamanții și și pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.545 din 17.03.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV- a Civilă, în dosarul nr-.
are ca obiect - revendicare și despăgubiri în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanții - reclamanți, reprezentați de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.39894/2008, emisă de Baroul București - Cabinet Individual (fila 9) și apelanta - pârâtă Primăria Municipiului B prin Primarul General, reprezentată de consilier juridic, în baza delegației depusă la dosar (fila 10).
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Apărătorul apelanților - reclamanți solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv planșe foto.
Consilierul juridic al apelantei - pârâte nu se opune încuviințării probei cu înscrisuri solicitată de către apărătorul apelanților - reclamanți.
Curtea, deliberând asupra probei cu înscrisuri solicitată de către apărătorul apelanților - reclamanți în temeiul dispozițiilor art. 295 rap. la art. 292 din Codul d e procedură civilă le va încuviința considerându-le concludente, pertinente și utile cauzei.
Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat, și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea apelurilor.
Apărătorul apelanților - reclamanți solicită admiterea apelului, desființarea în parte a hotărârii atacate, ca nelegală și netemeinică și admiterea acțiunii introductive.
Apărătorul apelanților - reclamanți solicită restituirea în natură a imobilului - teren în suprafață de 235. situat în B,-, sect. 4, imobil ce a fost achiziționat de părinții reclamanților, prin actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.44571/07.09.1945 și transcris în registrul de sub nr. 14981/07.09.1946 de Grefa Tribunalului Ilfov secția notariat. Totodată, mai solicită acordarea de despăgubiri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești, la valoarea actualizată, pentru construcția compusă din partea și etaj din cărămidă expropriată de statul român de la autorii lor.
Apărătorul apelanților - reclamanți arată că au învederat instanței de apel că doresc restituirea în natură a imobilului - teren întrucât este liber, nefiind afectat de nici o construcție subterană, rețele și spații verzi. De asemenea învederează faptul că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică sub aspectul calității procesuale active, respectiv calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la restituirea terenului și despăgubirea pentru construcțiile demolate instanța în mod corect a stabilit că nu există nici un dubiu. Totodată, învederează faptul că nu există nici un dubiu cu privire la calitatea de proprietari a autorilor.
Apărătorul apelanților - reclamanți învederează faptul că, în baza Legii nr. 10/2001 au declanșat procedura administrativă prealabilă, prin notificarea pârâtei să le restituie în natură terenul în suprafață de 235. situat în B,-, fost 33, sect. 4, precum și despăgubiri pentru construcțiile compuse din parter și etaj din cărămidă expropriere de statul român de la autori acestora. De asemenea învederează faptul că notificarea a fost primită de către intimată de 4 ani, iar aceasta nu a dat curs cererii de restituire în natură a imobilului deși dovada dreptului de proprietate în calitate de unici moștenitori ai autorilor acestora este fără echivoc.
Apărătorul apelanților - reclamanți învederează faptul că, instanța de fond și-a fundamentat soluția de respingere în parte contestației în baza dispozițiilor art. 10 pct. 1-3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, făcând o greșită aplicare a acestor dispoziții, în sensul existenței unei parcări amenajate și amenajări de spații verzi din jurul blocului de locuit. Mai arată că la data declanșării litigiului, terenul nu era ocupat de nici un fel de construcție fie ele chiar construcții ușoare, demolabile, nici cu autorizație și nici fără autorizație. De asemenea, învederează faptul că, reaua voință a intimatei rezidă în aceea că de la declanșarea litigiului, reprezentații acesteia au început să aprobe și amenajează, pe terenul în litigiu, un spațiu de joacă pentru copii, deși cunoșteau situația juridică litigioasă a terenului.
Apărătorul apelanților - reclamanți învederează faptul că restituirea terenului situat în B,-, actual nr. 27 nu ar impieta și nu ar diminua cu nimic posibilitatea de utilizare a căilor de acces a locuitorilor din zonă și nici a altor autorități publice și private care deservesc utilități.
Apărătorul apelanților - reclamanți solicită admiterea apelului, desființarea în parte a hotărârii atacate, ca nelegală și netemeinică și admiterea acțiunii introductive. Totodată solicită respingerea apelului declarat de către apelanta - pârâtă, ca neîntemeiat, fără cheltuieli de judecată.
Consilierul juridic al apelantei - pârâte, solicită admiterea apelului declarat de către Primăria Municipiului B prin Primarul General. Cu privire la apelul declarat de către apelanții - reclamanți, învederează faptul că imobilul - teren situat în B,-, actual 27, sect. 4 fost expropriat, solicitând în acest sens respingerea apelului declarat de către apelanții - reclamanți, ca nefondat și menținerea sentinței apelate.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București secția a IV a civilă sub nr-, la data de 09.08.2007 reclamanții și au solicitat în contradictoriu cu pârâta Municipiul B prin Primar General, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 235 mp. situat în B- ( în prezent nr. 27 ) sector 4; acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor bănești, la valoarea actualizată pentru construcția compusă din parter și etaj, din cărămidă, edificată pe acest teren, expropriată de statul român de la autorii reclamanților, iar, în subsidiar, în situația în care nu se poate dispune restituirea integrală sau a unei părți din teren, în natură, s-a solicitat să se dispună în sensul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești, la valoarea actualizată, pentru imobilul teren în suprafață de 235 mp. sau a părții din teren ce nu se poate restitui situat în B,- ( în prezent nr. 27 ), sector 4.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că imobilul în litigiu a fost achiziționat de părinții lor, și prin actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 44571/07.09.1945 și transcris în Registrul de sub nr. 14981/7.09.1946 de Grefa Tribunalului Ilfov - Secția Notariat, imobil ce a fost expropriat de statul român în anul 1978, casa fiind demolată.
În baza legii 10/2001 reclamanții au declanșat procedura administrativă prealabilă, notificând pârâta prin notificarea nr. 197/13.08.2001, să le restituie în natură terenul în suprafață de 235 mp. situat în B,-, sector 4, precum și despăgubirea pentru construcțiile compuse din parter și etaj, din cărămidă, demolată, dar nu au primit nici un răspuns până la acest moment.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 112, art. 242 alin. Ultim, art. 247. pr. civ, art. 4, 9, 10 și 11 din legea nr. 10/2001 cu modificări.
Prin sentința civilă nr. 545/17.03.2008 Tribunalul București secția a IV a civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului B prin Primar General.
A stabilit dreptul reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești pentru suprafața de teren de 235 mp. dobândită conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 44571/7.09.1945 și identificată potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză de expert tehnic și pentru construcție ( suprafața construită 327 mp.), conform titlului VII din legea 10/2001 și cu aplicarea art. 11 alin. 7 din legea 10/2001.
A respins capătul de cerere privind restituirea în natură a terenului de 235 mp. sus menționat, ca neîntemeiat.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, în condițiile art. 3 alin. 1 lit. a și art. 4 alin. 2 din legea 10/2001 coroborate cu art. 23 și 24 din legea 10/2001 și art. 22/1 din Normele Metodologice de aprobare a legii 10/2001, dovedind atât calitatea de proprietar asupra imobilului menționat a autorilor și, imobil preluat abuziv, dar și calitatea de moștenitori pentru și, conform certificatelor de moștenitor nr. 8404/1960 și 78/24.10.2007.
Potrivit art. 10 alin. 1 din legea 10/2001 " în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent".
Potrivit art. 10 pct. 1-3 din Normele Metodologice de aplicare a legii 10/2001, se stabilește că nu se pot restitui în natură terenurile afectate de " căi de acces", precum și terenurile afectate de amenajări de utilitate publică, noțiune definită de lege ca reprezentând " suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume, căi de comunicație, străzi, alei, trotuare, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcări și grădini publice, piețe pietonale și altele."
Analizând raportul de expertiză efectuat în cauză, tribunalul a reținut că suprafața de 243,6 mp. în litigiu este compusă în prezent din 47,50 mp. cu destinația de parcare și 196,10 mp. cu destinația de spațiu, motiv pentru care a apreciat că nu este posibilă restituirea în natură și a stabilit dreptul reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent.
De asemenea s-au avut în vedere dispozițiile art. 11 alin. 7 din legea 10/2001, motiv pentru care despăgubirile pentru construcție se vor stabili prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite cu ocazia exproprierii de către autorii reclamanților.
În cauză sunt incidente dispozițiile din titlul VII din legea 247/2005, care prevăd o procedură specială pentru stabilirea valorii de piață a imobilului, tribunalul apreciind că nu poate acorda o valoare concretă, în funcție de evaluările reclamanților din prezentul litigiu.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți.
În susținerea motivelor de apel, reclamanții și critică sentința instanței de fond sub aspectul greșitei respingeri a cererii de restituire în natură a terenului în suprafață de 235 mp. situat în-.
Instanța de fond și-a fundamentat soluția pe dispozițiile art. 10 pct. 1-3 din Normele Metodologice de aplicare a legii 10/2001, fără a fi pe deplin edificată cu privire la situația de fapt și fără a lua în considerare întreg ansamblul probator administrat în cauză.
Apelanții apreciază că terenul solicitat a fi restituit în natură nu este afectat de lucrări de investiție sau de utilitate publică sau alte amenajări, spații verzi, rețele electrice, de gaze, termoficare, etc. sau alte amenajări care să afecteze interesul public. În mod special, învederează apelanții, că noțiunea de spațiu este generală, iar din raportul de expertiză nu rezultă că ar exista vreo amenajare ca spațiu, în sensul existenței unor plantații care să fie destinată publicului larg, ca zonă de agrement. De asemenea, nu exista nici parcare amenajată în sensul legii.
Prin urmare, la data declanșării litigiului, terenul nu era ocupat de nici un fel de construcții, reprezentanții intimatei fiind de rea credință întrucât, ulterior introducerii acțiunii, au început amenajarea unui spațiu de joacă pentru copii, tocmai pentru a fundamenta ideea că nu este posibilă restituirea în natură.
Concluzionând, apelanții apreciază că restituirea în natură a terenului nu ar impieta și nu ar diminua posibilitățile de utilizare a căilor de acces a locuitorilor din zonă și nici a altor autorități publice sau private care deservesc utilități de interes public.
În raport de prevederile art. 10 pct. 3 din Normele Metodologice de aplicare a legii 10/2001 se solicită suplimentarea raportului de expertiză, în sensul ca expertul să identifice și să expliciteze noțiunea de spațiu existentă pe terenul în litigiu, dacă există sau nu pe acest teren construcții subterane, supraterane sau alte rețele și să precizeze dacă prin restituirea în natură ar fi afectate zonele de acces și folosință publică a zonelor din imediata vecinătate.
În drept au fost invocate dispozițiile legii 10/2001 cu ultimele modificări.
În apelul său, Municipiul B prin Primar General, consideră că în mod greșit instanța a admis acțiunea reclamanților și a constatat dreptul lor la măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile în care era necesar ca, potrivit art. 23 să se pronunțe unitatea deținătoare prin decizie sau dispoziție motivată. Termenul de 60 de zile de soluționare a cererii este un termen de recomandare, iar depășirea lui poate fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri, în măsura în care se dovedește existența unui prejudiciu, ceea ce nu este cazul în speță.
Pentru aceste motive se solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Curtea a încuviințat solicitarea apelanților de a se efectua un supliment la raportul de expertiză, cu obiectivele solicitate de apelanți prin motivele de apel.
Examinând apelurile prin prisma criticilor formulate, curtea constată că sunt nefondate, pentru următoarele considerente.
Critica apelanților reclamanți în sensul că terenul revendicat ar fi liber, neexistând vreo amenajare care să reprezinte spațiu sau parcare, nu poate fi primită, fiind contrazisă de expertizele efectuate în cauză.
În sensul legii, sunt considerate terenuri libere terenurile care nu sunt afectate servituților legale și altor lucrări de amenajare pentru utilitate publică, iar lucrările pentru care s-a dispus exproprierea nu ocupă funcțional întregul teren.
În speță însă, terenul pentru care s-a dispus exproprierea este ocupat pe o suprafață de 196,10 mp de spațiu, fiind plantat cu și acoperit cu iarbă, iar pe 47,50 mp. este amenajată o parcare auto, de jur împrejurul terenului revendicat fiind edificate blocuri.
Împrejurarea că, pe terenul în litigiu, nu există edificate construcții și că, printr-o eventuală restituire în natură, nu este afectată calea de circulație auto în zonă, nu înseamnă că el poate fi retrocedat în natură, amplasarea acestuia fiind determinantă pentru aprecierea oportunității de retrocedare în natură. În mod corect instanța de fond a apreciat că nu se poate restitui în natură, amplasarea lui în zona de blocuri, fiind amenajat parțial ca spațiu și parțial ca parcare auto, împiedicând acest lucru. Simplul fapt că acest teren este " liber", nefiind construit, între blocuri, nu determină restituirea în natură, existența unor asemenea spații fiind impusă de normele ecologice și de trai civilizat.
În ceea ce privește apelul declarat de Municipiul B prin Primar General, curtea constată că este nefondat, întrucât reclamanții au formulat notificare potrivit legii 10/2001, notificare la care nu au primit nici un fel de răspuns, astfel că nu se pune problema încălcării dispozițiilor art. 23 din legea 10/2001.
De altfel, prin sentința civilă nr. 310/18.01.2006 Judecătoria sectorului 5 admis cererea formulată de reclamanții și și a obligat pârâtul Primăria Municipiului B să se pronunțe asupra notificării nr. 197/2001 prin decizie sau dispoziție motivată, obligație la care pârâtul nu s-a conformat nici până la momentul soluționării prezentului litigiu.
Ca urmare, în raport cu spiritul reglementărilor de ansamblu date prin Legea nr. 10/2001, atribuția instanței judecătorești de a soluționa calea de atac exercitată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte decizii/dispoziții în locul celei pe care o anulează, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin vreo dispoziție legală, să dispună ea direct restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului ce face obiectul litigiului.
În același timp, în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. 1 din Codul d e procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire.
Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nici o dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. 2, că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia dată în soluționarea recursului în interesul legii, nr. XX din 09 martie 2007, care a stabilit că, în cazul în care unitatea deținătoare a refuzat nejustificat, să soluționeze notificarea, instanța este competentă să dispună ea, direct asupra restituirii imobilului sau acordarea măsurilor reparatorii, ceea ce este cazul în speță.
Independent de natura termenului de 60 de zile, este evident că, în speță suntem în prezența unui refuz nejustificat de a răspunde notificării, formulate de intimații - reclamanți în 2001, în condițiile în care, la acest moment pârâta nu a soluționat notificarea și, nici nu a depus nici un fel de dovezi în ceea ce privește necesitatea depunerii de acte sau dovezi suplimentare.
Pentru aceste considerente, în baza art. 296. pr. civ. curtea respinge apelurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de apelanții-reclamanți, domiciliat în G,-, -.24, județ și, domiciliat în B,-, -.4, sector 4 și de apelanta-pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.545/17.03.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red.
. /
5 ex./12.03.2009
- Secția a III-a Civ. -
*****
Președinte:Elena VladJudecători:Elena Vlad, Andreea Dorins Tomescu
