Speta Legea 10/2001. Decizia 110/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 110

Ședința publică de la 05 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mona Maria Pivniceru

JUDECĂTOR 2: Georgeta Protea

Grefier: - -

S-a luat în examinare cererea de apel formulată de împotriva sentinței civile nr. 1695 din 29 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași,în contradictoriu cu intimații Primarul Municipiului I și Municipiul I,prin Primar,având ca obiect Legea nr. 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este la al cincilea termen de judecată,se solicită judecata în lipsă.

Nemaifiind alte cereri de formulat,instanța consideră apelul în stare de judecată și văzând că s-a solicitat judecata în lipsă,a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA DE APEL:

Asupra apelului civil de față.

Reclamantul a chemat în judecată pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI I ȘI MUNICIPIUL I PRIN PRIMAR solicitând anularea dispoziției nr. 2517 din 3.12.2007 emisă de Primarul Municipiului I, de respingere Notificării nr. 1666N/2001, prin care a solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în I, șos. - nr. 17, imobil care a fost preluat în mod abuziv de către stat și atribuirea de despăgubiri bănești, în conformitate cu normele legale pentru imobilul situat în I, șos. - nr. 17.

În fapt, a arătat reclamantul că, în ata de 06.11.2001, a depus prin intermediul executorului judecătoresc Notificarea cu nr. 1666N/2001, înregistrată la Prefectura Județului I, prin care a solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în mun. lași,-.

În data de 06.06.2008, a primit dispoziția nr. 2517 din 0312.2007 emisă de Primarul Municipiului I, prin care acesta a dispus respingerea notificării.

Primarul Municipiului Ias usținut,în cuprinsul dispoziției sus-amintite, că "notificatorul nu a depus, până la data soluționării notificării, înscrisuri doveditoare privind calitatea de persoană îndreptățită la restituire".

Consideră că respingerea notificării nr. 1666N/2001, este nelegală, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește actele care dovedesc preluarea abuzivă a imobilului de către stat, învederează instanței că, în data de 30.04.2008, a depus la dosarul de notificare Decretul de expropriere nr. 170/29.- și Decretul de expropriere nr. 73/24.-, împreună cu tabelele anexă cuprinzând proprietarii imobilelor naționalizate.

Ambele acte normative sus-menționate atestă că imobilul ce face obiectul notificării fost expropriat și trecut în mod abuziv în proprietatea statului.

Astfel, imobilul situat în I,- figurează atât la poziția 8 din tabelul anexă cuprinzând imobilele naționalizate prin Decretul de expropriere nr. 170/29.- cât și la poziția 52 din tabelul anexă cuprinzând imobilele naționalizate prin Decretul de expropriere nr. 73/24.-.

Tribunalul Iași,prin sentința civilă nr. 1695/29.10.2008, a respins ca nefondată acțiunea civilă pronunțată de în contradictoriu cu Primarul Municipiului I și cu Municipiul I prin primar.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că, prin dispoziția contestată, a fost soluționată notificarea depusă de reclamant în sensul respingerii acesteia, motivat de faptul că, până la data soluționării notificării, nu s-au depus înscrisuri doveditoare privind calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.

Potrivit art. 23 din Legea nr.10/2001, "Actele doveditoare ale dreptului de proprietate, ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate, și după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării".

Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, aprobate prin NR.HG 250/2007 precizează la pct. 23.1 ce anume se înțelege prin "acte doveditoare", iar la pct. 23.2, 23.3 și 23.4 prevăd și obligativitatea depunerii de copii legalizate a acestor acte sau prezentarea originalelor în vederea certificării precum și posibilitatea prezentării de declarații notariale care atestă anumite situații în legătură cu imobilul notificat și care pot contribui la fundamentarea deciziei.

La data de 27.05.2008, de la Instituția Prefectului Județului a fost transmis pârâtei un set de acte, cu solicitarea de a comunica stadiul de soluționare a dosarului.

Din înscrisurile transmise nu s-a putut constata calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii.

Este vorba despre două acte de preluare, unul pentru o suprafață de 113. teren p. iar celălalt pentru 427. ambele p. situate în I, șos. - nr. 17.

Însă, potrivit acestor documente, preluarea s-a făcut de la și Cheila.

În afară de asemănarea de nume, între aceste persoane și notificator nu există nici o legătură susținută de dovezi.

a declarat apel considerând că sentința tribunalului este nelegală și netemeinică.

În motivarea apelului, el susține că, în mod greșit, i-a fost respinsă acțiunea deoarece nu ar fi dovedit legătura dintre notificator și persoana de la care a fost preluat imobilul de către stat.

Apelantul susține că, deși în cele două acte de expropriere a terenurilor de 113. și respectiv 427. din I, șos. - nr. 17 se menționează că preluarea s-a făcut de la și Cheila, notificatorul este chiar persoana de la care s-a făcut preluarea.

Apelantul pretinde că declarația autentică existentă la dosarul cauzei dovedește că este una și aceeași persoană cu, și, iar aceasta se coroborează cu certificatul de schimbarea numelui nr. -/28.07.1967 emis de Ministerul d e Interne din Israel.

Învederează apelantul că a administrat în cauză și probe cu privire la preluarea abuzivă a imobilului, cu privire la dreptul de proprietate și cu privire la calitatea sa de moștenitor al foștilor proprietari.

Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinări în cauză.

În apel a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de susținerile apelantului, de ansamblul materialului probator și de prevederile legale incidente, Curtea reține că apelul este fondat în limitele ce urmează a fi expuse:

Astfel, Curtea reține că, prin notificarea înaintată Prefectului Județului I, a solicitat să i se acorde despăgubiri bănești pentru imobilul compus din construcție și suprafața de teren aferentă de 200. situat în I,-.

În cuprinsul notificării, apelantul a precizat că imobilul a aparținut părinților săi și, iar el și-a schimbat prenumele, pe cale administrativă, din în.

Prefectura Județului Iad irecționat notificarea la Primăria Municipiului I, iar, prin dispoziția nr. 2517 din 3.12.2007 Primarul Municipiului Iar espins cererea apelantului motivat de faptul că acesta nu a depus, până la momentul soluționării, înscrisuri doveditoare privind calitatea de persoană îndreptățită la restituire.

Curtea constată, însă, că atât la judecata în primă instanță, cât și în apel, notificatorul a depus la dosarul cauzei înscrisuri cu care a probat calitatea sa de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii - conform prevederilor Legii nr. 10/2001 pentru imobilul notificat.

În acest sens Curtea reține că din tabelul anexă la Decretul de expropriere nr. 73 din 24.02.1982 rezultă că, la poziția 52 figurează și Cheila cu suprafața expropriată de 113.p teren din I, șos. - nr. 17.

Tot astfel, în tabelul anexă la Decretul 170 din 29.08.1974 figurează,la poziția nr. 8, și Cheila, cu suprafața expropriată de 427. teren, din I, șos. - nr. 17.

Potrivit dispozițiilor înscrise în art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

În alineatul 2 se prevede că, în aplicarea prevederilor alin. 1 și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.

Raportat la aceste prevederi legale și la cele două decrete de expropriere, Curtea reține că suprafața totală de teren expropriată din I, șos. - nr. 17 este de 540. iar proprietarii acesteia erau, la data preluării de către stat, și Cheila.

Din certificatul de naștere seria E N nr. 12253 rezultă că, născut la 12.05.1938 este fiul lui și, iar din certificatul de schimbare a numelui nr. - din 28.07.1967 rezultă că și-a schimbat numele în.

Prin declarația autentificată sub nr. 63/2003 din 4.03.2003, a declarat pe propria răspundere că el este una și aceeași persoană cu, și, iar declarația apelantului se coroborează cu declarația extrajudiciară a numitului, care atestă că și-a schimbat numele în și este fiul lui și.

Curtea reține că înscrisurile mai sus expuse dovedesc, fără echivoc, identitatea dintre persoana apelantului -notificator și cea de la care s-a expropriat imobilul din șos. - nr. 17 prin cele două decrete de expropriere.

Curtea mai reține că de la care s-a expropriat terenul, alături de apelant, este sora acestuia și a decedat la data de 12.05.1993.

Astfel, apelantul ar avea calitatea de persoană îndreptățită la întreaga suprafață de teren expropriată (540. însă prin notificare el a solicitat despăgubiri bănești doar pentru suprafața de 200. teren și pentru construcția ce a fost demolată.

Față de cele ce preced, în baza art. 296 Cod procerdură civilă, se va admite apelul declarat de și se va schimba în parte sentința apelată.

Se va admite acțiunea promovată de și se va anula dispoziția nr. 2517/3.12.2007 emisă de Primarul Municipiului

Se va stabili calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent - în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul notificat, respectiv construcții demolate (casă și anexe gospodărești) și 200. teren.

Se va păstra dispoziția de respingere a acțiunii în contradictoriu cu Municipiul I, prin primar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1695 din 29.10.2008 a Tribunalului Iași,sentință pe care o schimbă în parte.

Admite acțiunea civilă promovată de reclamantul în contradictoriu cu Primarul Municipiului

Dispune anularea dispoziției nr. 2517 din 3.12.2007 emisă de Primarul Municipiului

Stabilește calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent - în condițiile Titlului VII din legea nr. 247/2005 pentru imobilul situat în I,str. - nr. 17, compus din construcții demolate (casă și anexe gospodărești) și suprafața de 200 mp teren.

dispoziția din sentință privind respingerea acțiunii în contradictoriu cu Municipiul I, prin Primar.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 5.06.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - - - -

Grefier

- -

Red.

Tehnored.

2 ex.

06.07.2009

Tribunalul Iași:

-

Președinte:Mona Maria Pivniceru
Judecători:Mona Maria Pivniceru, Georgeta Protea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 110/2009. Curtea de Apel Iasi