Speta Legea 10/2001. Decizia 114/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 114/Ap
Ședința publică din 20 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 2: Dorina Rizea
Grefier șef secție
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra apelului declarat de pârâtul ORAȘUL PRIN PRIMAR, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și și cu intimații intervenienți și, având ca obiect: "legea 10/2001", împotriva sentinței civile nr. 164 din 04.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 13 octombrie 2009, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, a amânat pronunțarea pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, la data de 20 octombrie 2009.
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr. 164/2009 a Tribunalului Brașova fost admisă in parte contestația formulata de contestatorii, ( ) în contradictoriu cu intimatul Orașul prin Primar și a fost anulată decizia nr. 271/15.11.2004 emisa de intimat, a Af ost obligat intimatul să restituie in natura contestatorilor imobilul construcție situat in -, fost nr. 1, jud A fost obligat intimatul sa restituie în natură contestatorilor imobilul teren situat in -, fost nr. 1, jud B, in suprafață de 910,54 mp identificat in raportul de expertiza nr. - întocmit de expert ca formând lotul nr. 2. fost obligată intimata să acorde măsuri reparatorii in echivalent, in principal sub formă de teren in compensare iar in subsidiar despăgubiri bănești in cuantum de 1.293.381,6 RON pentru imobilul teren situat in -, fost nr. 1, jud. B, în suprafață de 1921,77 mp identificat in raportul de expertiză nr. - întocmit de expert ca formând lotul nr. 1. S-au respins restul pretențiilor. S-a respins cererea de intervenție accesorie in interesul intimatului Orasul formulată de intervenienții si.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, în rejudecare după casare a reținut următoarele:
de prevederile art. 315. pr. civ. s-a constatat ca soluția data de prima instanța de fond cu privire la calitatea contestatorilor de persoane îndreptățite la masuri reparatorii in baza Legii 10/2001 pentru imobilul construcție si teren situat in -, fost nr. 1, jud. B, nu a fost modificata in căile de atac, intrând astfel in puterea lucrului judecat.
Dosarul a fost trimis spre rejudecare primei instanțe pentru a stabili in concret natura masurilor reparatorii ce se cuvin contestatorilor pentru imobilul in litigiu.
In acest sens s-a reținut ca prevederile art. 1 alin (1), art. 7 alin (1) și art. 9 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, instituie regula restituirii în natură a imobilelor ce formează obiectul său de reglementare.
Așadar, legea speciala de reparație consacra prioritatea restituirii in natura, de restituirea prin echivalent, si doar in ipoteza incidentei situațiilor de excepție expres si limitativ prevăzute de lege când imobilul nu poate fi restituit in natura, masurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, in speță fiind incidenta aceasta din urma ipoteză in ceea ce privește o parte din imobil.
In ceea ce privește imobilul construcție situat in -, fost nr. 1, jud. B, acesta exista si in prezent, nefiind înstrăinat de către unitatea deținătoare, astfel încât, pentru considerentele anterior expuse se impune a fi reținut contestatorilor in natura.
In ceea ce privește imobilul teren in litigiu, astfel cum rezulta din raportul de expertiza nr. - întocmit de expert, acesta are o suprafața de 2832,31 mp si a fost delimitat in cadrul raportului de expertiza in doua loturi, de situația juridica diferita pe care o prezintă, respectiv un lot in suprafața de 1921,77 mp si un lot in suprafața de 910,44 mp.
Referitor la terenul aferent construcției ce se restituie in natura contestatorilor, in suprafața de 910,54 mp identificat in raportul de expertiza nr. - întocmit de expert ca formând lotul nr. 2, s-a apreciat ca si acesta se impune a fi restituit in natura contestatorilor, in speța nefiind dovedita incidenta vreunei situații de excepție de le regula restituirii in natura.
In acest sens, s-a reținut ca terenul respectiv este liber, a fi restituit in natura, in accepțiunea prevederilor Legii 10/2001. Deși pe terenul respectiv au fost edificate, de către chiriași unele anexe, identificate in raportul de expertiza topografica întocmit in cauza si in raportul de expertiza construcții nr. - întocmit de expert, aceste construcții noi sunt din lemn, provizorii, cu caracter demontabil, astfel încât de prevederile art. 10 alin.3 din Legea nr. 10/2001 nu împiedica restituirea in natura a terenului pe care au fost edificate.
In ceea ce privește restul terenului ce a făcut obiectul notificării, respectiv suprafața de 1921,77 mp identificata in raportul de expertiza nr. - întocmit de expert ca formând lotul nr. 1 s-a reținut, conform raportului de expertiza menționat, ca pe acest teren au fost edificate doua blocuri de locuințe, blocul de locuințe nr. 11 si blocul de locuințe nr. 12.
După cum rezulta din planul de situație întocmit de către expertul, fila 142, terenul in suprafața de 1921,77 mp-lotul nr. 1 este in parte ocupat de cele doua blocuri, iar restul terenului este aferent celor doua construcții fiind afectat de cai de acces si parcare.
Potrivit articolul 10 alin.2 din legea nr. 10/2001 in cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
In Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001 se explicitează interesul sintagmei amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale in sensul ca se au în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele, determinate, de la caz la caz, atât ca servituțile legale, cât și in baza documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism.
de aceste prevederi legale, s-a apreciat ca suprafața de teren de 1921,77 mp - lotul nr. 1, nu poate fi restituita in natura fiind afectata unor amenajări de utilitate publica.
Potrivit prevederilor art.1 alin.2 din legea nr. 10/2001 in cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Prin urmare, pentru aceasta suprafața de teren, intimatul, in măsura posibilităților, s-a acordat contestatorilor, in principal, de manifestarea de voința expresa a acestora, teren in compensare.
In subsidiar, intimatul a fost obligat să acorde contestatorilor despăgubiri bănești raportate la valoarea de circulație a terenului astfel cum a fost evidențiata prin raportul de expertiza întocmit in cauza de expertul.
Instanța a admis cererea contestatorilor privind acordarea de despăgubiri bănești in locul despăgubirilor acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv întrucât, in acord cu practica CEDO ( Cauzele Faimblat vs. Romania, Katz vs. România), s-a constatat ca măsura reparatorie preconizata de legiuitor nu constituie in prezent o reparație efectiva de ineficacitatea mecanismului de despăgubiri instituit prin Fondul Proprietatea.
Pentru aceste motive, tribunalul a admis in parte contestația formulata de contestatorii, ( ) in contradictoriu cu intimatul Orasul prin Primar, a anulat decizia nr. 271/15.11.2004 emisa de intimat, l-a obligat pe intimat sa restituie in natura contestatorilor imobilul construcție situat in -, fost nr. 1, jud. B, l-a obligat pe intimat sa restituie in natura contestatorilor imobilul teren situat in -, fost nr. 1, jud. B, in suprafața de 910,54 mp identificat in raportul de expertiza nr. - întocmit de expert ca formând lotul nr. 2, il va obliga pe intimata sa acorde masuri reparatorii in echivalent, in principal sub forma de teren in compensare iar in subsidiar despăgubiri bănești in cuantum de 1.293.381,6 RON pentru imobilul teren situat in -, fost nr. 1, jud. B, in suprafața de 1921,77 mp identificat in raportul de expertiza nr. - întocmit de expert ca formând lotul nr. 1.
Totodată a respins restul pretențiilor privind restituirea in natura a terenului in suprafața de 1921,77 mp.
Având in vedere soluția data cererii principale, instanța, in baza art. 49 alin. ultim pr. civ. a respins cererea de intervenție accesorie in interesul intimatului Orașul formulata de intervenientii si.
Împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Brașova formulat apel pârâtul Orașul Stațiune în termenul legal de 15 zile de la data comunicării hotărârii atacate, respectiv la data de 4 august 2009.
Apelantul avea obligația ca în același termen de declarare a apelului să depună și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul, însă aceste motive au fost depuse abia în data de 13.10.2009, astfel încât în baza art. 284 și 287 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, curtea a dispus decăderea acestuia din dreptul de a mai motiva cererea de apel.
Analizând sentința atacată în baza caracterului devolutiv al acestei căi de atac astfel cum este consacrat de art. 292 alin. 2 Cod procedură civilă. Curtea reține că aceasta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Prin dispoziția nr. 271/15.11.2004 intimatul recurent Orașul prin Primar a respins cererea de restituire în natură a imobilului teren situat în or.,-, formulată de contestatori, motivat de faptul că aceștia nu au depus actele necesare în vederea restituirii dreptului pretins.
Astfel cum a reținut instanța de fond în ambele cicluri procesuale, contestatorii au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, respectiv de moștenitori ai fostului proprietar.
Astfel, contestatorii au depus înscrisuri care emană de la autoritățile statului și care atestă că imobilul a fost preluat de stat în temeiul Legii nr. 139/1940 vizând rechizițiile de la, una și aceeași persoană cu, astfel cum rezultă din declarația notarială depusă de reclamanți în acest sens.
În ceea ce privește măsurile reparatorii, curtea reține că în mod corect instanța de fond a reținut că prevederile art. 1 alin. 1, art. 7 alin. 1 și art. 9 din Legea nr. 10/2001 instituie regula restituirii în natură astfel încât, în ceea ce privește imobilul construcție, acesta fiind"liber" în sensul legii, în mod corect s-a dispus restituirea în natură a acestuia.
Referitor la terenul care este aferent construcției în suprafață de 910,54 mp, astfel cum acesta a fost delimitat prin expertiza tehnică efectuată în cauză, în mod evident se impune aceeași măsură reparatorie, chiar dacă pentru acest teren există unele construcții provizorii edificate de chiriași.
În ceea ce privește restul terenului în suprafață de 1921,77 mp, pe care există edificate două blocuri, curtea reține că în mod legal s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, iar apărările pârâtului ce țin de executarea hotărârii nu au legătură cu soluționarea cauzei.
Față de aceste considerente, în baza art. 297 Cod procedură civilă, apelul intimatului va fi respins, iar hotărârea atacată va fi păstrată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de pârâtul Orașul Stațiune prin Primar împotriva sentinței civile nr. 164/2009 a Tribunalului Brașov, pe care o păstrează.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 20.10.2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Grefier șef sectie, |
Red. -/21.10.2009
Dact. /06.11.2009
Jud. fond:
Președinte:Cristina ȘtefănițăJudecători:Cristina Ștefăniță, Dorina Rizea