Speta Legea 10/2001. Decizia 115/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 115/

Ședința publică din 4 noiembrie 2009

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea apelului declarat de pârâtul Primarul municipiului Târgu M, cu sediul în Târgu M, P-ța - nr. 3, împotriva sentinței civile nr. 249 din 20 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reprezentanta pârâtului apelant Primarul municipiului Târgu M, consilier juridic și reprezentantul reclamantei intimate Asociația, av..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că apelul a fost declarat și motivat în termen, fiind scutit de taxă judiciară de timbru.

Reprezentantul reclamantei intimate depune extras din decizia civilă nr. 434/24.06.2009, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr- și comunică și reprezentantei pârâtului apelant o copie a acestui înscris.

Reprezentanții părților declară că nu au cereri de formulat, împrejurare în raport de care instanța închide faza procedurii probatorii și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Reprezentanta pârâtului apelant susține apelul astfel cum a fost motivat în scris, solicitând admiterea lui și schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă.

Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea apelului și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca legală și temeinică, pentru considerentele expuse în întâmpinare. Nu solicită obligarea pârâtului apelant la plata cheltuielilor de judecată.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 249/20 februarie 2008, Tribunalul Mureșa admis acțiunea reclamantei Asociația " " Târgu M în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Târgu M și, drept consecință:

- a desființat Dispoziția nr. 900/18.08.2003, emisă de primarul municipiului Târgu M;

- a obligat pârâtul să restituie reclamantei, în natură, imobilele cu construcții situate în Târgu M, P-ța -, nr. 13, județul M, cuprinse în nr. 343 Târgu M, nr. top. 648, după cum urmează:

- una casă cu etaj și partaj construită din cărămidă acoperită cu țiglă formând apartamentul nr. 1, compus din terasă exterioară, 1 cameră, wc, 1 intrare laterală și teren aferent în suprafață de 777 mp;

- una clădire cu parter construită din beton și cărămidă, acoperită ci tablă, compusă din vestibul, hol,un birou, un bufet, una cameră de proiecție și una sală de cinema având cota de participare de 511/1991 parte față de întregul imobil și teren aferent în suprafață de 777 mp;

- una clădire cu etaj și parter, construită din cărămidă, acoperită cu tabla, formând apartamentul nr. II, compus la parter din una prăvălie, o casă a scării, un atelier foto, o intrare principală comună cu apartamentul I, o bucătărie, un wc, iar la etaj 4 camere, 3 bucătării, 4 birouri, două băi, 3 cămări de alimente, 2 antreuri, un coridor acces, un wc, o magazie, o casă a scării și teren aferent în suprafață de 777 mp;

- clădire la parter, construită din cărămidă, acoperită cu tablă, compusă din 16 localuri de prăvălie și un grup wc și teren aferent în suprafață de 777 mp;

- clădire la parter, construită din cărămidă, acoperită cu tablă, compusă din 5 localuri de prăvălie, 3 camere și o bucătărie, precum și teren aferent în suprafață de 777 mp;

- clădire la parter,construită din cărămidă, acoperită cu tablă, compusă din un coridor, un wc, un birou având cota de participare de 1480/1991 și teren aferent în suprafață de 777 mp;

- a obligat pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 4.000 lei, onorariu avocațial.

În adoptarea acestei soluții, tribunalul a reținut că Dispoziția nr. 900/18.08.2003, prin care s-a respins ca tardivă notificarea prin care reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului din litigiu este nelegală, întrucât a fost depusă și înregistrată la executorul judecătoresc la data de 13 februarie 2003, prin urmare în termenul prevăzut de art. 22 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, cu modificările ulterioare.

Cu referire la fondul pretențiilor deduse judecății, s-a reținut că, în raport de prevederile art. 3 lit. c din aceeași lege, solicitarea reclamantei este întemeiată, deoarece a făcut dovada că este continuatoarea fostei proprietare înscrise în cartea funciară - "Societatea și Asociația de Ajutorare a din Târgu M", de la care imobilul a fost preluat abuziv de Statul Român.

Pârâtul Primarul municipiului Târgu Mad eclarat apel împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul aplicării greșite a prevederilor art. 3 alin.1 lit. c) din Legea nr. 10/2001, care, în opinia apelantului, impun în mod imperativ obținerea unei hotărâri prin care să se constate identitatea dintre persoana juridică reînființată după decembrie 1989 și persoana juridică desființată sau interzisă.

S-a mai susținut că sentința civilă nr. 1018/2005 a Judecătoriei Târgu Mureș - de care se prevalează reclamanta pentru a obține beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, nu întrunește cerințele impuse de art. 3 alin.1 lit. c) din lege, chiar în motivarea respectivei hotărâri precizându-se că noua asociație (reclamanta) nu este aceeași persoană juridică cu fosta asociație, având atât denumiri diferite, cât și patrimonii distincte. În plus, aceeași hotărâre a fost adoptată prin parcurgerea unei proceduri necontencioase, în care pârâtul - apelant nu a avut calitatea de parte, situație în care nu îi poate fi opusă cu putere de lucru judecat.

Prin întâmpinarea formulată, reclamanta a solicitat respingerea apelului, susținând legalitatea și temeinicia sentinței civile atacate.

Examinând apelul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele caracterului devolutiv al căii de atac, Curtea constată că acesta este nefondat, astfel că va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Potrivit înscrierilor de carte funciară, imobilul în litigiu a constituit proprietatea persoanei juridice denumită "Societatea măcelarilor și asociația de ajutorare a măcelarilor" Târgu M, de la care a fost preluată, în baza adresei nr. 18/1954 a Comisiei de lichidare și a Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 110/1953, de Casa Centrală a Asigurărilor Reciproce din Cooperația Meșteșugărească, ca urmare a lichidării fostei proprietare(fila 12 fond). Ulterior, la data de 20 oct. 1962, dreptul de proprietate asupra imobilului se întabulează în favoarea Statului Român, cu titlu de donație.

Conform prevederilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii, constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, și persoanele juridice - proprietare ale imobilelor preluate în mod abuziv de stat, însă această îndreptățire este condiționată de continuarea activității ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a legii sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după această dată, într-o astfel de situație numai dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată.

În speță, prin sentința civilă nr. 1018/23 februarie 2005 Judecătoriei Târgu Mureș, s-a constatat că reclamanta Asociația " " este continuatoarea fostei "Societăți a și Asociației de Ajutor a " din Târgu M, reținându-se în considerentele hotărârii că printre membrii săi fondatori se regăsesc și moștenitori ai foștilor membri sau chiar foști membri ai societății desființate.

Raportat la cele anterior relevate, Curtea nu împărtășește opinia pârâtului-apelant, conform căreia în cauză nu ar fi îndeplinită cerința prevăzută de art. 3 alin.1 lit. c) din Legea nr. 10/2001, întrucât prin hotărârea judecătorească menționată nu s-a stabilit că reclamanta este aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă.

Sub acest aspect, textul de lege evocat nu trebuie interpretat strict din punct de vedere literal, pentru că în caz contrar ar fi de natură a nu mai putea produce niciun efect juridic, fiind de la sine înțeles că o persoană juridică desființată abuziv sub imperiul legislației comuniste nu poate fi identică cu succesoarea ei, înființată după mai bine de 50 de ani.

De altfel, o atare interpretare a fost dată prevederilor legale menționate și de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, la solicitarea - "România ", cu referire expresă la unul din spațiile componente ale imobilului din litigiu, care, prin Decizia nr. 96/27 iunie 2008, și fost restituit reclamantei din prezenta cauză. ( filele 13 - 15 dosar apel).

În ceea ce privește criticile formulate de pârâtul-apelant cu privire la sentința civilă nr. 1018/2005, Curtea constată că acestea exced obiectului litigiului supus examinării, însă, chiar fiind adoptată în procedură necontencioasă și neavând putere de lucru judecat, conform prevederilor art. 337 Cod procedură civilă, efectul substanțial al respectivei hotărâri nu poate fi ignorat, statuând asupra unei anumite stări de fapt și de drept.

Pentru considerentele expuse, apreciind apelul ca nefondat, Curtea va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, respingerea acestuia, observând și că reclamanții - intimați nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Târgu M, cu sediul în Târgu M, P-ța - nr. 3, împotriva sentinței civile nr.249/20 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată azi, 4 noiembrie 2009, în ședință publică.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnored.

4 exp./15.12.2009

Jud.fond.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 115/2009. Curtea de Apel Tg Mures