Speta Legea 10/2001. Decizia 116/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.116/A/2008
Ședința publică din 7 mai 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ana Ionescu
JUDECĂTOR 2: Andrea Țuluș
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanții,., jr., și jr. împotriva sentinței civile nr.1037 din 28 noiembrie 2007 Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe intimații pârâți Primarul municipiului B, având ca obiect plângere la legea nr.10/2001.
La apelul nominal, se prezintă reprezentantul apelanților reclamanți, av. din Baroul Bistrița -N, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind părțile din proces.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a înregistrat la dosar, în această dimineață, o întâmpinare din partea intimatului pârât, prin care se solicită respingerea apelului, act ce s-a comunicat reprezentantului apelanților, anterior începerii dezbaterilor.
Reprezentantul apelanților, av., depune în probațiune copia sentinței civile nr. 1274/1995, pronunțată în dosarul nr. 1482/1993 de Judecătoria Bistrița -N, din care rezultă că imobilul în litigiu a fost înstrăinat antecesorilor apelanților, precum și o declarație antentificată din partea numitei, moștenitoarea numiților și, prin care arată că terenul în litigiu nu-i aparține, acesta fiind vândut de părinții ei antecesorilor apelantului
Nefiind cereri în probațiune de formulat și nici excepții de ridicat, instanța închide faza probatorie, constată prezentul apel în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reprezentantul apelanților susține apelul așa cum este formulat, solicită, în principal, admiterea lui în totalitate, schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și admiterea cererii de restituire în echivalent bănesc a imobilului teren în suprafață de 2644 mp, iar, în subsidiar, solicită admiterea apelului, schimbarea hotărârii instanței de fond prin admiterea în parte a acțiunii introductive, în sensul restituirii prin echivalent bănesc a suprafeței de teren de 865 mp, trecută în anexa decretelor de expropriere 168/1977, 36/1976 și 631/1973. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1037 din 28.11.2007 a Tribunalului Bistrița -N, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă exercitată de reclamanții, decedată pe parcursul judecării cauzei, acțiunea fiind continuată de moștenitorii, jr. mpotriva dispoziției nr. 1141/30 mai 2007 emisă de pârâtul Primarul municipiului B, în contradictoriul cu Primarul municipiului.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut că, la data de 4 iulie 2001, defunctul, născut în anul 1917, notificat Municipiul B, solicitând restituirea imobilelor preluate abuziv, în echivalent bănesc, în ceea ce privește construcțiile preluate și demolate și prin compensare cu alte bunuri (terenuri) în privința suprafeței de teren de 3.400.
La data de 6 septembrie 2004, survenit decesul notificatorului, demersurile sale de restituire fiind continuate de reclamanti.
Notificarea a fost soluționată prin dispoziția nr. 1141/2007 a Primarului municipiului B, act prin care s-a recunoscut calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la restituire pentru imobilul construcții și teren în suprafață de 756. situat în municipiul B, strada - - fost 49 și 51, identificat în cartea funciară nr. 21 B topografice 41 și 42, fiind propuse măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate potrivit legii speciale - titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În același timp, s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului teren în suprafață de 2.644. situat în B, strada - -, fost 49 și 51, parțial înscris în cartea funciară nr. 20 B topografice 39 și 40, pentru faptul că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului solicitat.
Conform colii evolutive de carte funciară nr.21 B topografice 41 și 42, defuncții și au fost proprietarii tabulari ai suprafeței de 756. și a construcțiilor situate pe acest teren din anul 1968, imobile preluate de statul român prin mai multe decrete de expropriere.
Întrucât, pentru aceste imobile, s-a realizat dovada dreptului de proprietate, reclamanților li s-au restituit prin echivalent bunurile preluate, dispoziția primarului nefiind atacată sub acest aspect.
Din cuprinsul colii evolutive de carte funciară nr. 20 B topograficele 39 și 40, rezultă că imobilele înscrise în această coală funciară, în suprafață totală 865. au constituit proprietatea numiților și soția.
Urmare a decesului proprietarei, în baza certificatului de moștenitor nr. 343/1986, dreptul de proprietate asupra terenului de 250. și asupra cotei de 1/2 părți din construcții s-a înscris în favoarea moștenitorilor identificați sub B 6 - 11 (soțul supraviețuitor și copiii), restul terenului devenind proprietatea fostului
După decesul proprietarului, cota acestuia de proprietate, de 5/8 părți, s-a transmis prin moștenire fiicei, în baza certificatului de moștenitor nr. 3/1988.
În cele două funciare, se regăsește doar suprafața totală de 1.621. din care suprafața de 756. din cartea funciară nr. 21 B topografic 41 și 42 s-a restituit reclamanților în temeiul legii speciale reparatorii.
Adeverința nr. 220/1373/22.11.1991 emisă de Primăria municipiului B, depusă la dosar, din care rezultă că defunctul a figurat în registrul agricol între anii 1971 - 1973 cu suprafața de 0,34, din care 0,32 arabil și 0,02 curți construcții, nu poate fi luată în considerare pentru dovada dreptului de proprietate al antecesorilor reclamanților asupra întregii suprafețe de teren solicitate.
Pe de o parte, înscrierea suprafețelor în registrul agricol se realiza pe baza declarațiilor persoanelor, astfel că registrul agricol are caracter declarativ și nicidecum constitutiv de drepturi.
Pe de altă parte, în cuprinsul adeverinței suprafața aferentă construcțiilor este de 200. restul suprafeței de 3.200. reprezentând teren arabil.
Prin mai multe decrete de expropriere, din proprietatea, respectiv din posesia antecesorilor reclamanților s-a preluat o suprafață totală de 1.621.
Astfel, prin Decretul nr. 168/1977, s-a preluat suprafața de 274. din topograficul 42 și de 56. din topograficul 39/1, prin Decretul nr.36/1976, s-a preluat suprafața de 222. din topograficele 40/1 (120.) și 41/1 (102.) - poziția 8, iar, prin Decretul nr. 631/1973, s-a preluat suprafața de 1.060. din topograficele 40/2 (380.), 41/2 (380), 39/2 (300.) - poziția 24.
Preluarea suprafețelor amintite rezultă din cuprinsul tabelelor anexă la decretele de expropriere și din schița imobilelor aflată la dosar la filele 104 și 106.
Din totalul suprafețelor preluate de la antecesorii reclamanților, suprafețele de 274. din topograficul 42 preluată prin Decretul de expropriere nr. 168/1977, de 102. din topograficul 41/1 preluată prin Decretul de expropriere nr. 36/1976 și de 380. din p. topograficul 41/2 preluată prin Decretul de expropriere nr. 631/1973, în total 756. au constituit proprietatea tabulară a antecesorilor reclamanților, restituită în baza Legii nr. 10/2001, republicată.
Diferența totală de 865 mp formată din suprafețele de 56. din topograficul 39/1 preluată prin Decretul de expropriere nr. 168/1977, de 120. din topograficul_40/1 preluată prin Decretul de expropriere nr. 36/1976, de 380. din topograficul 402/2 preluată prin Decretul de expropriere nr. 631/1973 și de 300. din topograficul 392/2 preluată prin Decretul de expropriere nr. 631/1973 este înscrisă în cartea funciara nr. 20
Această suprafață nu a constituit proprietatea antecesorilor reclamanților, fiind doar în posesia acestora la momentul preluării imobilelor în temeiul decretelor de expropriere, împrejurare rezultată din mențiunile cuprinse în coala funciară, care atestă ca proprietar pe numitul și soția, respectiv pe descendenții acestora.
Actul sub semnătură privată depus la dosar, încheiat la data de 15 iunie 1969 între antecesorii reclamanților și proprietarii tabulari din cartea funciară nr. 20 B - și, având ca obiect imobilele înscrise în cartea funciară nr. 20 B topografice 39 și 40, nu valorează act de vânzare-cumpărare și nu poate constitui dovadă a dreptului de proprietate al antecesorilor reclamanților.
Chiar în cuprinsul acestui act se prevede obligația înstrăinătorilor de a face demersuri pentru obținerea autorizației de înstrăinare și de a se prezenta la notariatul de stat pentru încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare.
Acest act este nul ca și contract de vânzare-cumpărare pentru lipsa formei autentice, dar este valabil ca și antecontract de vânzare-cumpărare, prin care părțile și-au asumat obligația de a face, adică de a încheia în viitor contractul în formă autentică.
Dovada calității de proprietar al bunului la data preluării abuzive revine celui care pretinde dreptul, conform principiuluiactori incumbit probatio.
Proba dreptului de proprietate se face prin acte translative de proprietate și anume: act autentic de vânzare-cumpărare, schimb, donație, dar și prin acte declarative cum sunt hotărâri le judecătorești, partajele, care recunosc un drept anterior ori prin alte asemenea acte ca extrasul de carte funciară, tranzacția.
În ceea ce privește actele sub semnătură privată, conform pct. 23.1 lit. a) din Normele metodologice, acestea pot constitui dovadă a dreptului de proprietate dacă sau încheiat înainte de intrarea în vigoare a Decretului nr. 221/1950 privitor la împărțeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcții și la interzicerea construirii fără autorizare și numai dacă se coroborează cu alte înscrisuri.
Actul sub semnătură privată nu are efect translativ de proprietate, ci dă naștere doar unei obligații de a face, adică de a încheia în viitor actul în formă autentică. În condițiile în care un asemenea act sub semnătură privată este încheiat anterior intrării în vigoare a Decretului nr. 221/1950 și se coroborează cu alte înscrisuri, el poate constitui dovadă a dreptului de proprietate.
Prin urmare, pentru ca un act sub semnătură să poată fi folosit ca mijloc de probă trebuie întrunite cumulativ două condiții și anume: actul să fie încheiat anterior intrării în vigoare a Decretului nr. 221/1950 și actul să se coroboreze cu alte înscrisuri.
Lipsa oricărei condiții face ca actul sub semnătură privată să nu poată constitui mijloc de probă pentru dovada dreptului de proprietate alegat.
Orice înstrăinare de imobile se realizează numai în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare și nu la data realizării unei promisiuni de vânzare cumpărare. Încheierea unei asemenea promisiuni dă naștere doar unei obligații de a face, dar nu transmite proprietatea asupra imobilului. Dreptul de proprietate se transmite numai la data încheierii actului de vânzare-cumpărare în formă autentică și din acest moment devine opozabilă terților prin intabulare.
În cauză, actul sub semnătură privată s-a încheiat în anul 1969, deci ulterior intrării în vigoare a Decretului nr. 221/1950, conform căruia împărțirile sau înstrăinările între vii de orice fel a terenurilor cu sau fără construcții, care se află pe teritoriul capitalei, al comunelor învecinate prevăzute în tabelul anexat actului normativ, care face parte integrantă din decret, al comunelor care au planuri de sistematizare aprobate, precum și al acelor comune care vor avea asemenea planuri aprobate după intrarea în vigoare a decretului, nu se puteau face decât prin acte autentice și cu autorizarea prealabilă a fostului S Popular.
Eliberarea autorizațiilor se realiza în conformitate cu planul de sistematizare și regulamentul de construcții și alinieri, iar în lipsa planului de sistematizare, numai în conformitate cu regulamentul de construcții și alinieri.
Instanțele judecătorești și birourile de notariat de Stat nu puteau autentifica nicio înstrăinare între vii și nici încuviința vreo împărțeală prin bună înțelegere sau judiciară sau o punere în posesie referitoare la vreun teren ce intra în prevederile decretului dacă părțile interesate nu prezentau autorizația menționată.
Potrivit art. 4 al decretului, împărțelile sau transmisiunile care se încadrau în prevederile decretului, făcute prin acte sub semnătură privată sau fără autorizarea fostului S Popular erau nule de drept,nulitatea putând fi invocată oricând de parchet, Sfatul Popular și de orice parte interesată.
Convenția încheiată între părți la data de 1969 nu este aptă de a transfera dreptul de proprietate asupra bunului, transformarea obligației de a face în obligație de a da, specifică vânzării, putându-se realiza fie la momentul semnării actului autentic notarial, fie la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești care îl înlocuia.
Întrucât vânzătorii nu au vândut, iar cumpărătorii nu au cumpărat, ci fiecare s-a obligat numai să încheie în viitor contractul în forma autentică prescrisă de lege, deși s-au înțeles asupra lucrului și asupra prețului, vânzarea-cumpărarea nu poate fi considerată încheiată, susceptibilă de a genera transferul dreptului de proprietate de la promitentul-vânzător la promitentul-cumpărător.
La momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, în vigoare erau și dispozițiile Legii nr. 19/1968 cu privire la regimul juridic al terenurilor fără construcții din perimetrul construibil al municipiilor și orașelor (abrogată prin Decretul-lege nr. 9/1989) și prevederile Decretului nr. 144/1958 (abrogat parțial prin Legea nr. 50/1991).
Potrivit art. 1 al Legii nr. 19/1968, în vederea lucrărilor de sistematizare, construcții, inclusiv cele de locuințe, se declară indisponibile și expropriabile, prin efectul legii, terenurile fără construcții, proprietatea persoanelor fizice sau juridice aflate în perimetrul construibil al municipiilor sau orașelor. Totodată se declară indisponibile și expropriabile părțile cu terenurile cu construcții, în măsura în care depășesc suprafețele stabilite pe baza detaliilor de sistematizare aprobate. Asemenea terenuri, conform art. 2 al legii, nu pot fi înstrăinate, proprietarii având doar folosința și posesia lor, imobilele fiind transmisibile prin moștenire.
Art. 11 al Decretului nr. 144/1958 condiționa înstrăinarea, prin acte între vii, a terenurilor cu sau fără construcții, proprietate particulară, de pe teritoriul orașelor, de obținerea autorizației prealabile dată de către fostele comitete executive ale sfaturilor populare. Totodată, alineatul (2) al articolului citat prevedea ca o condițiead validitatemforma autentică a actelor de înstrăinare a terenurilor, sub sancțiunea nulității absolute.
Art. 12 al menționatului decret statua că, în cazul în care s-a încheiat un înscris din care rezultă că proprietarul unui teren cu sau fără construcții s-a obligat să-l înstrăineze cu titlu oneros și s-au respectat modalitățile de plată a prețului prevăzute în înscris, iar, în termen de 3 luni de la eliberarea autorizației prevăzută în art. II, una din părți sau succesorii acesteia nu se prezintă, din orice motive, la notariat pentru autentificarea actului de înstrăinare, instanța judecătorească putea da o hotărâre care să țină loc de act autentic de înstrăinare.
Pe de altă parte, în sistemul de publicitate imobiliară prin cărți funciare, transferul dreptului de proprietate operează de la înstrăinător la dobânditor prin înscrierea în cartea funciară (efectul constitutiv de drepturi prevăzut de art. 17 alin. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938).
Unul dintre principiile care cârmuiesc sistemul cărților funciare, înscris în art. 17 alin. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938, sub imperiul căruia se pretinde dobândirea imobilelor, este cel al publicității absolute, potrivit căruia drepturile reale imobiliare se, se modifică ori se sting numai prin înscriere în cartea funciară.
Ca atare, acordul de voință al părților este necesar însă nu suficient pentru a transfera proprietatea, chiar și în raporturile dintre părți.
Dispozițiile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, care dau posibilitatea dovedirii dreptului de proprietate cu actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus ori s-a pus în executare măsura preluării abuzive, sunt aplicabile numai în situația în care la dosarul de restituire nu se depun dovezi contrare din care să rezulte că proprietatea a aparținut altei persoane decât titularului notificării.
Prin urmare, ori de câte ori există dovezi contrare, dispozițiile art. 24 nu își găsesc aplicabilitatea.
În cauză, înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilelor din cartea funciară nr. 20 B inițial în favoarea proprietarilor și, apoi în favoarea descendenților acestora urmare a devoluțiunii succesorale legale, în privința construcțiilor și a terenului de 250. respectiv preluarea diferenței de teren de fostul din proprietatea tabulară a defuncților și, înlătură aplicabilitatea dispozițiilor art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Reținând în baza considerentelor exprimate faptul că reclamanții nu au dovedit dreptul de proprietate asupra terenului pretins în suprafață de 2.644. și făcând aplicarea art. 26 alin. 3, 4.pr.civ. tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată.
Împotriva acestei sentințe, au declarat în termen legal apel reclamanții, solicitând, în principal, schimbarea ei în totalitate, în sensul admiterii plângerii și stabilirii măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru suprafața de 2644 mp teren, trecută în Registrul agricol, iar, în subsidiar, pentru suprafața 865 mp, trecută în anexa Decretelor de expropriere nr. 168/1977, nr. 36/1976 și nr. 631/1973.
În motivarea apelului lor, reclamanții învederează că, în absența unor probe contrare, conform disp.art.24 alin.1 și 2 din Legea nr.10/2001 republicată, existența și întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive. Astfel, s- instituit o prezumție legală conform căreia persoana împotriva căreia s-a dispus preluarea abuzivă deține imobilul sub nume de proprietar.
Prima instanță nu recunoaște dreptul de proprietate al reclamanților, nici în baza contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, nici în baza cuprinsului registrului agricol, pe motiv că, potrivit actelor normative în vigoare la data încheierii convenției, contractul trebuia să îmbrace forma autentică și să aibă la bază o autorizație de înstrăinare prealabilă, cel puțin a doua condiție fiind clar un abuz specific perioadei comuniste în scopul limitării transferului dreptului de proprietate asupra imobilelor, astfel de autorizații fiind emise în mod discreționar.
Chiar dacă reclamanții nu au încheiat un act autentic, această împrejurare se datorează faptului că nu au putut să-l încheie datorită condițiilor abuzive impuse de legislația vremii, însă cuprinsul registrului agricol reprezintă o dovadă în plus a dreptului lor de proprietate.
Dacă cu privire la înscrierile din registrul agricol pot exista interpretări diferite în jurisprudență, aplicarea art.24 din Legea nr.10/2001 era absolut obligatorie, impunându-se stabilirea măsurilor reparatorii pentru suprafața de 865 mp care fost expropriată de la reclamanți, exproprierea reprezentând o recunoaștere a dreptului lorde proprietate, conform prezumției instituită de lege, intimatul nefăcând nici o dovadă contrarie.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la disp. art.292 alin.1 și 295 alin.1 Cod proc.civ. curtea apreciază că acesta este fondat în ceea ce privește cererea subsidiară, din considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel, referitor la solicitarea principală reclamanților de a le fi acordate măsuri reparatorii prin echivalent cu privire la întreaga suprafață de teren de 2644 mp cu care sunt înscriși în registrul agricol, cuprinsul registrului agricol, așa cum a reținut tribunalul, nu face dovada nici a dreptului de proprietate, nici a suprafeței terenului, reclamanții neputând indica modul de dobândire și cartea funciară în care este înscrisă diferența de teren, doar suprafața de 756 mp. deja restituită prin dispoziția contestată și diferența de 865 mp, solicitată în subsidiar, fiind înscrise în CF nr.20 și nr.21 B și preluate abuziv de către stat prin decretele de expropriere indicate în considerentele sentinței apelate.
În măsura în care s-ar fi susținut că suprafața imobilelor înscrisă în cartea funciară nu corespunde cu cea reală a acestora, această împrejurare trebuia probată printr-un raport de expertiză topografică, care să justifice neconcordanța dintre cuprinsul cărții funciare și situația reală din teren, avându-se în vedere diferența mare între suprafața înscrisă în cartea funciară și cea înscrisă în registrul agricol.
În ceea ce privește cererea subsidiară referitoare la suprafața de 865 de mp, cu privire la care antecesorii reclamanților au încheiat un înscris sub semnătură privată cu proprietarii tabulari și soția, această suprafață a fost preluată de Statul Român prin expropriere de la antecesorii reclamanților, conform celor reținute de prima instanță (suprafața de 56. din topograficul 39/1 preluată prin Decretul de expropriere nr. 168/1977, de 120. din topograficul 40/1 preluată prin Decretul de expropriere nr. 36/1976, de 380. din topograficul 402/2 preluată prin Decretul de expropriere nr. 631/1973 și de 300. din topograficul 392/2 preluată prin Decretul de expropriere nr. 631/1973 este înscrisă în cartea funciara nr. 20 B).
Prin urmare, așa cum corect susțin reclamanții apelanți, Statul Român a recunoscut în momentul preluării calitatea de proprietari celor trecuți în anexa decretelor de expropriere, nefiind justificată atitudinea sa prezentă de a contesta acest drept, în condițiile în care moștenitorii proprietarilor tabulari înstrăinători îl recunosc, așa cum rezultă din împrejurarea că nu au solicitat măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru acest teren, a declarat autentic că recunoaște contractul de vânzare-cumpărare (21 dosar curte), iar, în considerentele sentinței civile nr. 1274/1995, pronunțată în dosarul nr.1482/1993 al Judecătoriei Bistrița, depusă în apel ( 22-26), se reține că acest teren nu face parte din masa succesorală a defuncților și pentru că a fost înstrăinat soților și, această hotărâre fiind opozabilă moștenitorilor foștilor proprietari tabulari între care s-a purtat procesul de partaj succesoral.
Prima instanță reține că actul sub semnătură privată nu putea transfera dreptul de proprietate raportat la condițiile de valabilitate prevăzute de actele normative în vigoare la data încheierii lui, ceea ce este real, însă, așa cum corect susțin reclamanții, câtă vreme statul nu contestat valabilitatea transmisiunii la data preluării, nu o mai poate face la data când trebuie să soluționeze cererea de restituire formulată de cel de la care a fost preluat imobilul sau moștenitorii acestuia, fiind aplicabile disp. art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată, conform cărora: "(1)În absenta unor probe contrare,existenta și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezuma a fi cea recunoscuta în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) șiîn absenta unor probe contrare,persoana individualizata în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusa ca deține imobilul sub nume de proprietar."
Tribunalul a reținut că fost făcutăproba contrară, prin înscrierile în cartea funciară, întrucât a fost dezbătută succesiunea după proprietarii tabulari și soția, înscriindu-se dreptul de proprietate al moștenitorilor.
Așa cum se poate, însă, observa din cuprinsul cărții funciare, dezbaterea succesorală s-a referit doar la construcții și teren în suprafață de 250 mp, înscriindu-se dreptul de proprietate sub B 6 - 11, 13 în favoarea moștenitorilor. jr., și, în baza certificatelor de moștenitor nr.343/1986 și 3/1988 eliberate de Notariatul de Stat Județean B N, cu încheierile nr. 1063/31.10.1986 CF și 20.02.1991 CF.
Între acești moștenitori, însă, s-a purtat un proces de partaj succesoral în dosarul nr.1482/1993 al Judecătoriei Bistrița N, în care s- pronunțat sentința civilă nr. 1274/1995, depusă la dosar în apel, reținându-se că parcelele cu nr. top 39 și 40 grădină în intravilan, înscrise în CF 20 B nu fac parte din masa succesorală a defuncților și, întrucât au fost înstrăinate soților și, adică antecesorilor reclamanților.
Din cuprinsul acestei sentințe, coroborat cu cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare provizoriu încheiat între proprietarii tabulari și antecesorii reclamanților (82 dosar tribunal), rezultă că, la data înstrăinării, pe parcelele cu nr. top 39 și 40 exista doar o șură veche, care nu mai există în prezent.
Deși moștenitorii au dezbătut succesiunea ulterior preluării imobilelor de către stat prin expropriere și și-au intabulat dreptul în cartea funciară, prin încheierile CF nr. 1515-1571/27.02.1992, Statul Român și- înscris dreptul de proprietate cu titlu de expropriere, parcelele inițiale cu nr. top. 39 și 40 fiind dezlipite, parcelele cu nr. top. nou 39/1 și 40/1, în suprafață de 283 mp, fiind transcrise în CF nou 5530 B, iar parcelele cu nr. top. nou 39/2 și 40/2, teren în suprafață de 573 mp, reînscriindu-se în CF vechi nr. 20 B, în favoarea Statului Român (52-53 dosar tribunal).
Iată, deci, că Statul Român a recunoscut dreptul de proprietate al antecesorilor reclamanților atunci când a preluat de la aceștia imobilul, trecându-i în anexele decretelor de expropriere, cu suprafața de 865 mp, iar dezbaterea succesorală ulterioară nu răstoarnă prezumția de proprietate instituită prin disp. art. 24 din Legea nr. 10/2001, întrucât, pe de o parte, moștenitorii proprietarilor tabulari nu au contestat dreptul dobânditorilor, iar, pe de altă parte, ulterior intabulării dreptului lor prin succesiune, Statul Român și- înscris dreptul de proprietate cu titlu de expropriere asupra întregului imobil, această înscriere nefiind contestată de moștenitorii proprietarilor tabulari, ceea ce reprezintă o dată în plus, confirmarea dreptului de proprietate al antecesorilor reclamanților și de către aceștia.
În baza art. 296 Cod proc. civ. din considerentele arătate, apelul reclamanților va fi admis în parte, în ceea ce privește cererea subsidiară de stabilire măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru terenul de 865 mp trecut în anexele decretelor de expropriere.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite în parte apelul declarat de reclamanții, -,., ȘI JR. împotriva sentinței civile nr.1037 din 27 noiembrie 2007 Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosarul nr-, pe care o schimbă, în sensul că admite în parte plângerea formulată de reclamanți împotriva dispoziției nr.1141 din 30 mai 2007 emisă de pârâtul PRIMARUL MUN. B, pe care o anulează parțial și, în consecință:
Stabilește dreptul reclamanților la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr.10/2001 pentru suprafața de 865 mp din parcelele cu nr. top. inițial 39 și 40 din CF 20
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 7 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red. dact.GC
12 ex/14.05.2008
Jud.primă instanță:
Președinte:Ana IonescuJudecători:Ana Ionescu, Andrea Țuluș
