Speta Legea 10/2001. Decizia 12/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 12/Ap
Ședința publică din 10 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihail Lohănel
JUDECĂTOR 2: Dorina Rizea
Grefier șef secție
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.28/S din 4 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 13 ianuarie, 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depune la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea la 20.01.2009, apoi, pentru imposibilitatea constituirii completului de judecată s-a amânat pronunțarea la 27.01.2009, apoi, în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea la 03.02.2009 și la 10.02.2009.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 28/s/2008 a Tribunalului Brașovs-a respins acțiunea civilă formulată și modificată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții, și S-a respins acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală. S-a respins cererea formulată de pârâții, și pentru obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că,prin decizia civilă nr. 1308/18.12.2998 a Curții de APEL BRAȘOVa fost respinsă în mod irevocabil acțiunea civilă formulată de aceeași reclamantă în contradictoriu cu pârâții Municipiul B prin primar, B și B, având ca obiect constatarea nevalabilității titlului Statului asupra aceluiași imobil, rectificarea 25731 B, nr. top. 72/1, 73/1 și revendicarea imobilului, reținându-se că aceasta a trecut în mod legal în proprietatea Statului.
Chiar dacă, raportat la această hotărâre judecătorească, nu se pune în discuție autoritatea de lucru judecat, nefiind îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză prevăzută de art. 1201 Cod civil, în cauză operează prezumția legală absolută a puterii lucrului judecat, în sensul că starea de fapt stabilită și problemele de drept dezlegate în cauza anterioară, în care reclamanta a avut calitatea de parte, sunt considerate a reflecta adevărul, respectiv de a fi pe deplin legale, nefiind admisibil ca, printr-o hotărâre judecătorească ulterioară, să se repună în discuție aceste chestiuni și cu atât mai puțin să se stabilească o stare de fapt contrară ori să se dea o altă soluționare acelorași probleme de drept.
În consecință, reclamanta nu poate reitera, în cadrul unei noi cereri de chemare în judecată, cererea având ca obiect constatarea preluării abuzive a imobilului în litigiu, acest aspect fiind în mod irevocabil dezlegat prin hotărâre judecătorească.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de restituire în natură a apartamentelor înstrăinate foștilor chiriași, în urma comparării titlurilor de proprietate exhibate de părți, se constată că acest petit îmbracă forma unei cereri în revendicare formulate potrivit dreptului comun, fiind de altfel invocate, în drept, și dispozițiile art. 480 Cod civil.
Este necesar a se reține că măsura restituirii în echivalent a apartamentelor în discuție a fost adoptată de pârâta ca urmare a recurgerii, de către reclamantă, la procedura de restituire prevăzută de Legea nr. 10/2001, ca lege specială de reparație.
De principiu, dreptul comun și legea specială, în aceeași materie, se exclud reciproc, iar prin urmarea procedurii speciale prevăzute de actul normativ menționat arată că reclamanta a înțeles să urmeze calea prevăzută de acest act normativ, formulând notificare și recurgând la contestarea deciziei emise în soluționarea acestei notificări.
La baza respingerii cererii de restituire în natură a apartamentelor înstrăinate pârâților persoane fizice a stat faptul că aceste apartamente au fost înstrăinate, fiind astfel incidente dispozițiile art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001 republicată, text de lege care prevede că măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent și în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale.
Singura modalitate de înlăturare a aplicării acestei dispoziții legale o constituie, prin prisma legii speciale, constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, prin urmarea procedurii prevăzute de art. 45 din acest act normativ, ori reclamanta nu a făcut dovada că ar fi obținut, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, constatarea nulității acestora contracte.
În consecință, pârâții persoane fizice posedă un titlu valabil asupra apartamentelor dobândite în baza Legii nr. 112/1995, și-au înscris drepturile astfel dobândite în cartea funciară, iar reclamanta nu este în măsură a exhiba un titlu asupra imobilului, câtă vreme s-a constatat valabilitatea preluării acestuia de către Stat.
eferitor la solicitarea reclamantei de a se dispune, în subsidiar, acordarea de despăgubiri în formă bănească, instanța a reținut că, în forma inițială, Legea nr. 10/2001 prevedea această posibilitate, însă la data soluționării notificării erau în vigoare dispozițiile art. 26 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001 republicată, potrivit cu care, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit legii cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită (alin. 1), aceste dispoziții fiind aplicabile și în cazul imobilelor înstrăinate de persoanele juridice prevăzute la art. 21 alin. 1, 2 și 4, după cum prevede alin. 2 al textului de lege.
Așadar, măsurile reparatorii sub forma despăgubirilor se acordă numai în condițiile legii speciale, respectiv ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, care, ulterior introducerii contestației, a fost modificat și completat prin nr.OUG 81/2007, prevederile acestui act normativ constituind, în cea mai mare parte, dispoziții de procedură, care sunt așadar de imediată aplicare, și prevăd, între altele, inclusiv posibilitatea acordării de despăgubiri în numerar, însă acordarea despăgubirilor se face potrivit dispozițiilor cuprinse la Capitolul 5 și la Capitolul 5 ind. 1 din Titlul VII, atribuțiile de evaluare a imobilelor care nu pot fi restituite în natură, de stabilire a cuantumului despăgubirilor, de emitere a titlurilor de despăgubire și de convertire și plată a acestora revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și, respectiv, Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
În condițiile în care, prin lege specială, este reglementat în mod expres și imperativ modul de stabilire și plată a despăgubirilor, prin norme de procedură care sunt de imediată aplicare, este evident că acordarea despăgubirilor nu se poate face decât potrivit acestei proceduri, instanța neputându-se substitui în atribuțiile organelor și autorităților anume desemnate de lege în acest sens.
De asemenea, este de menționat că procedura de acordare a despăgubirilor, inclusiv sub aspectul concretizării formei în care acestea vor fi acordate, este ulterioară fazei judiciare de soluționare a notificării, respectiv de soluționare a contestației, urmând a se declanșa numai după finalizarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, cele două acte normative fiind distincte și guvernate, fiecare în parte, de reguli speciale și obligatorii, care nu se suprapun.
În raport cu dispozițiile art. 26 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, citate mai sus, este evident că pârâta nu putea dispune acordarea de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești, această soluție nefiind prevăzută de lege, ci era obligată să se conformeze dispoziției legale care îi impune, în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă, să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, decizia atacată fiind și sub acest aspect legală.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta criticând-o sub trei aspecte:
I Greșita reținere a instanței că în privința petitului privind valabilitatea titlului statului trebuia să se judece în contradictoriu cu acesta, întrucât unitatea deținătoare apreciază preluarea abuzivă prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
I Nu există autoritate de lucru judecat dacă temeiul de drept este diferit de cel anterior, cum este cazul în speță.
II. Greșit nu s-au comparat cele două titluri, în raport de prevederile art. 2 (2) din Legea nr. 10/2001, în baza cărora și-a păstrat calitatea de proprietar.
III. Petitul subsidiar trebuia admis întrucât Fondul "Proprietatea" nu funcționează cum a statuat CEDO.
Intimata SC""SRL a depus întâmpinare prin care a combătut motivele de apel.
În apel s-au administrat probele cu înscrisuri și expertiză de evaluare a imobilului.
Apelul nu este fondat.
Cu privire la motivul I de apel:
Motivul este nefondat. Din analiza textului art. 2 din Legea nr. 10/2001 rezultă că prezumția caracterului abuziv al preluării vizează atât imobilele intrate în proprietatea statului fără titlu valabil cât și cele preluate cu titlu valabil.
Prima instanță s-a limitat doar a invoca lipsa calității de parte a statului în cererea ce privește caracterul titlului statului și nu preluarea abuzivă, care până la proba contrară este prezumată de lege.
Fundamentul respingerii acestui petit nu l-a constituit atât lipsa calității de parte a statului cât prezumția legală a puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 1308 din 18.12.1998 a Curții de APEL BRAȘOV. Într-adevăr prin decizia susmenționată s-a reținut valabilitatea titlului statului, statuare intrată în puterea lucrului judecat. Așa cum a reținut prima instanță, chiar dacă nu se poate invoca excepția puterii de lucru judecat în condițiile art. 1201 cod civil și art. 166 Cod procedură civilă, totuși nu se poate face abstracție de prezumția legală a autorității de lucru judecat consacrată de art. 1201 punctul 4 Cod civil, nefiind posibilă pronunțarea unei hotărâri contradictorii chiar fundamentată pe alt temei juridic, cât timp statuările din acea hotărâre bazate pe lipsa unor probe, nu au fost răsturnate.
Este nefondat și motivul doi de apel.
Cât timp contractele de vânzare cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 nu au fost anulate, pârâții foști chiriași se bucură de protecția textului art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001. Or, prin procedeul comparării de titluri s-ar putea ajunge la eludarea contractelor de vânzare, deși sunt valabile și la golirea de conținut a Legii nr. 10/2001ale cărei dispoziții speciale, în materie de revendicare, ar fi înlăturate prin norma generală înscrisă în art. 480 Cod civil, contrar principiului că în concursul dintre cele două categorii de acte normative, primele se aplică cu prioritate.
De altfel, în sistemul de publicitate al cărților funciare, reglementat de Decretul-lege nr. 115/1938, procedeul comparării titlurilor, este mai greu de imaginat.
Compararea titlurilor, creație a practicii judiciare și doctrinei, era posibilă (și necesară) în sistemul personal de publicitate prin registrul de inscripțiuni transcripțiuni, însă nu este posibil în cazul publicității reale, prin cărțile funciare, unde se prezumă că dreptul aparține persoanei înscrise în cartea funciară (art. 32 din Decretul Lege nr. 115/1938).
Prezumția legală poate fi răsturnată prin admiterea acțiunii în rectificare de CF, care în cauză ar fi subsecventă acțiunii principale în nulitatea contractelor de vânzare cumpărare (art. 34 punctul 1 din decretul Lege nr. 115/1938).
De aceea, opinia potrivit căreia succesul revendicării depinde de valabilitatea contractelor de vânzare cumpărare, este susținută de normele arătate și care sunt similare cu cele înscrise în Legea nr. 7/1996, a cadastrului și publicității imobiliare.
Motivul subsidiar este respins pe considerentul că despăgubirile bănești nu pot fi acordate de pârâta SC""SRL, ci numai de reprezentantul Statului, respectiv Ministerul Finanțelor, care însă nu este parte în proces.
Curtea este de acord cu susținerea că Fondul "Proprietatea" nu funcționează, cum de altfel a semnalat și CEDO în numeroase cazuri, și deci se impun alte modalități, inclusiv despăgubiri în bani, de recuperare a prejudiciului la care este supusă persoana îndreptățită. Eventualele despăgubiri bănești nu pot fi însă acordate de pârâta SC""SRL, care nu îndeplinește decât rolul de unitate învestită cu soluționarea unei notificări și nu de recuperare a prejudiciului în echivalent bănesc, care actualmente nu este prevăzut expres de lege.
Față de considerentele expuse curtea reține că apelul nu este fondat, urmând ca potrivit art. 296 Cod procedură civilă, să fie respins, păstrându-se sentința apelată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 28/s din 04.02.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care o păstrează.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 10.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - -
Red. -/23.02.2009
Dact. /06.03.2009
Jud. fond:
Președinte:Mihail LohănelJudecători:Mihail Lohănel, Dorina Rizea
