Speta Legea 10/2001. Decizia 130/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale
Dosar Nr-
Decizia Nr. 130/Ap
Completul compus din:
Ședința publică din 30 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Maria Carmen Tică
JUDECĂTOR 2: Camelia Juravschi
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de B, împotriva sentinței civile nr. 158/29 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil cu același nr.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 29 octombrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 30 octombrie 2009.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată că prin sentința civilă nr.158/29 mai 2009 Tribunalului Brașov, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, în ceea ce privește cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare, invocată de intimata, decedată pe parcursul desfășurării procesului, și susținută în continuare de succesorul în drepturi la acesteia.
S-a admis contestația, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, de contestatorii, și, toți cu domiciliul ales în B,-,. 53,. B,. 7, la sediul Cabinetului de Avocat G, reprezentați în instanță de avocat G, în contradictoriu cu intimații AL., cu sediul în B,-, reprezentată legal de administrator unic, reprezentată în instanță de consilier juridic, Municipiul B, reprezentat legal de Primar, reprezentat în instanță de consilier juridic, decedată pe parcursul desfășurării procesului, și continuată în contradictoriu cu succesorul în drepturi la acesteia, domiciliată în B,-,. 3, reprezentată în instanță de avocat, și Statul Român, reprezentat legal de Ministerul Finanțelor, reprezentat convențional de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, cu sediul ales la sediul reprezentantului sau convențional, situat în B, B- dul - -, nr. 7, și, în consecință:
S-a constatat că titlul cu care Statul Român a preluat imobilul situat în B,-, înscris în nr. 16384 B, este nevalabil.
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. 24744/10.03.2003, încheiat între intimata AL., în calitate de vânzător, și intimata, în calitate de cumpărător, decedată pe parcursul desfășurării procesului, al cărui succesori în drepturi este, contract ce a avut ca obiect material imobilul situat în B,-, înscris în F nr. 16384 B, sub nr. top. 5339/1/4.
S-a dispus rectificarea cărții funciare mai sus indicate, prin radierea dreptului de proprietate, ce a fost întabulat în favoarea numitei, în temeiul contractului de vânzare - cumpărare mai sus indicat și prin reînscrierea dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului, ce a constituit obiectul material al acestui contract.
A fost anulată în parte decizia nr. 709/28.10.2008, emisă de intimata AL., respectiv, dispozițiile art. 2 și art. 3, teza finală, cuprinse în această decizie, și o obligă pe intimată să emită o nouă decizie prin care să restituie contestatorilor în natură spațiul cu altă destinației, din imobilul situat în B,-, înscris în F nr. 16384 B, sub nr. top. 5339/1/1, precum și apartamentul nr. 4 din acest imobil, înscris în nr.. 16384 B, sub nr. top. 5339/1/4.
Au fost menținute restul dispozițiilor deciziei nr. 709/28.10.2008, emisă de intimata AL..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Imobilul situat în B,-, înscris în nr. 16384 B, sub nr. top. inițial 5339/1, compus din casă și curte de 73, 40 stj, a constituit obiectul dreptului de proprietate al numiților și, fiind dobândit de aceștia cu titlu de cumpărare.
Conform evidențelor de carte funciară, imobilele cu destinația de locuință din imobilul mai sus identificat au fost înstrăinate în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995 către - și către intimata din contestația introductivă de instanță -.
Prin decizia nr. 709/28.10.2008, intimata AL. a dispus restituirea în natură către contestatori a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință din imobilul în litigiu, identificat ca fiind înscris sub nr. top. 5339/1/2.
În ceea ce privește celălalt spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință din imobilul în litigiu, identificat ca având numărul topografic 5339/1/1, intimata menționată a stabilit, prin art. 2 al deciziei pe care a emis-o, că acesta nu se mai află în administrarea sa, astfel că, a dispus trimiterea notificării, ce vizează acest spațiu, spre competentă soluționare Regiei Autonome " Națională".
În legătură cu cele două apartamente din imobilul în litigiu, identificate ca fiind apartamentele 3 și 4, aferente numerelor topografice 5339/1/3 și 5339/1/4, prin decizia pe care a emis-o, intimata AL. a statuat că acestea au fot înstrăinate în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/19995, astfel că, ele nu pot fi restituite în natură, motiv pentru care a propus ca, contestatorilor să le fie acordate măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri, ce urmează a fi stabilite potrivit legii speciale care reglementează procedura de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor ce au fost preluate în mod abuziv.
În acest sens, instanța constată că, intimații au susținut că cererea contestatorilor relativă la constatarea nevalabilității titlului cu care statul a preluat imobilul în litigiu nu trebuie să fie analizată deoarece ea este inacceptabilă.
O astfel de afirmație nu poate fi, însă, primită, întrucât, dispozițiile Legii nr. 10/20001, inclusiv, cele care se referă la calea de atac a contestației îndreptată împotriva deciziei prin care a fost soluționată notificarea, se completează cu dispozițiile codului d e procedură civilă, în măsura în care, legea specială nu dispune altfel.
Sub aspectul titlului cu care imobilul din litigiu a trecut în proprietatea statului, tribunalul reține că acesta este reprezentat de Decretul nr. 92/1950. Art. 6 alin (1) din Legea nr. 213/1998 statuează că "fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea Statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat".
Analizând cu prioritate această excepție, conform prevederilor art. 137 alin. (1) Cod procedură civilă, tribunalul, constată că, prevederile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, pe care intimata AL. le-a invocat în susținerea poziției sale procesuale, nu sunt incidente în speță, aceasta deoarece, ele reglementează termenul de exercitare a cererilor ce au ca obiect constatarea nulității contractelor de vânzare - cumpărare, ce au fost încheiate cu privire la imobilele ce constituie obiectul de reglementare a Legii nr. 10/2001, anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv, anterior datei de 14.02.2001, or, contractul de vânzare -cumpărare atacat a fost perfectat ulterior acestei date.
Tribunalul apreciază, de asemenea, că, cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare atacat nu poate fi analizată prin raportare la prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, întrucât, acest articol a fost introdus în Legea nr. 10/2001 ca urmare a modificării acesteia prin Legea nr. 247/20005, astfel că, el nu era în vigoare la data la care a fost perfectat acest act juridic, iar, pentru considerentele anterior redate, el nu poate constitui temei al cererii de anulare a contractului de vânzare - cumpărare atacat.
Instanța reține că, în raport de motivele pe care a fost fundamentată cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare perfectat, pentru apartamentul nr. 4 din imobilul în litigiu, în temeiul Legii nr. 112/1995, ea nu poate avea ca temei decât prevederile art. 44 din nr.OG 40/1999, în vigoare la data încheierii acestuia. Acest text de lege prevede că, sunt interzise, sub sancțiunea nulității absolute, înstrăinările sub orice formă- în beneficiu unui chiriaș a bunurilor imobile - terenuri și construcții cu destinația de locuință- care fac obiectul unei încunoștiințări scrise, notificări sau cereri în constatarea sau realizarea dreptului de proprietate din partea persoanei fizice sau juridice deposedate de aceste bunuri".
Dispozițiile legale precitate nu instituie un termen de promovare a cererilor ce au ca obiect constatarea nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare, astfel că, sunt aplicabile prevederile din norma generală, care statuează că, cererile în constatarea nulității absolute sunt imprescriptibile.
În ceea ce privește fondul cererii de constatare a nulității absolute contractului de vânzare - cumpărare, încheiat în temeiul Legii nr. 112/19995, pentru imobilul din litigiu, tribunalul constată următoarele:
La data de 10.03.2003, între Statul Român, reprezentat de AL. L, în calitate de vânzător, și intimata ( în prezent decedată) a intervenit contractul de vânzare - cumpărare nr. 24744, ce a avut ca obiect material apartamentul nr. 4 din imobilul în litigiu, pe care cumpărătoarea în deține cu titlu de chirie. Acest act translativ de proprietate a fost perfectat în temeiul Legii nr. 112/1995, și a avut la bază cererea pe care cumpărătoarea a formulat-o la data de 29.01.1997
Potrivit art. 1295 alin. (1) cod civil "vinderea este perfectă între părți și proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privința vânzătorului, îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului și asupra prețului, deși lucru încă nu se va fi predat și prețul încă nu se va fi numărat".
În cauză, se reține că, acordul de voință al părților s-a realizat la data la care acestea au semnat actul translativ de proprietate, exprimându-și astfel voința în vederea perfectării lui, respectiv, la data de 10.03.2003.
La data la care, intimata ( în prezent decedată) a formulat cerere de cumpărare a locuinței pe care o deține cu titlu de închiriere în patrimoniul acestei nu s-a născut un drept de proprietate cu privire la acest spațiu locativ, ci un drept personal patrimonial, acela de a obține încheierea contractului de vânzare - cumpărare pentru acest imobil, în condițiile stipulate de Legea nr. 112/1995.
Din documentația în baza căreia a fost încheiat contractul de vânzare - cumpărare atacat, rezultă că acesta a fost perfectat fără ca subdobânditorul să fi făcut dovada efectuării vreunui demers pentru a afla dacă, cu privire la bunul imobil cu privire la care contractează a fost formulată o notificare în condițiile reglementate de Legea nr. 10/20001. Aceste demersuri se impuneau a fi efectuate, întrucât, așa cum am subliniat, actul translativ de proprietate a fost încheiat după data intrării în vigoare a acestui act normativ și a normelor metodologice de aplicare a acestuia, care, instituie principiul potrivit căruia, procedura de restituire, instituită de acest act normativ de reparație prevalează asupra altor proceduri care tind să înlăture de la restituirea în natură bunurile care fac obiectul său de reglementare.
Tribunalul nu va reține susținerea pe care intimații au făcut-o în sensul că, titularul notificării formulată cu privire la imobilul din litigiu avea obligația de a nota în evidențele de carte funciară cererea de restituire pe care a formulat-o, întrucât, ea este lipsită de temei. De asemenea, instanța reține că, nu prezintă relevanță data la care a fost înregistrată pe rolul AL. L notificarea de restituire a imobilului din litigiu, ce a fost promovată de antecesorul contestatorilor, întrucât, în primul rând textul art. 44 din nr.OUG 40/1999 nu cuprinde nicio dispoziției în sensul că, pentru a opera interdicția pe care o instituie sub sancțiunea nulității absolute, este necesar ca, cererea de restituire a imobilului, pentru care a fost formulată cererea de cumpărare, să fie înregistrată pe rolul unității căreia îi revine obligația de vânzare, iar, în al doilea rând, pentru că, așa cum am arătat, titularul cererii de cumpărare trebuia să efectueze demersuri pentru a se informa despre existenței unei notificări, promovată în condițiile reglementate de Legea nr. 10/2001, la toate instituțiile indicate de acest act normativ ca având calitatea de entități învestite cu soluționarea notificărilor.
Din considerentele ce preced, tribunalul reține că, în lipsa dovezilor, care să ateste care sunt demersurile pe care titularul cererii de cumpărare a bunului imobil în litigiu le-a făcut pentru a se informa cu privire la situația juridică a acestui imobil, respectiv, dacă în privința acestuia operează interdicția instituită de art. 44 din NR.OUG 40/1999, nu se poate reține că aceasta a fost de bună - credință la data perfectării actului juridic atacat, întrucât, și cea mai mică îndoială cu privire la atitudinea subiectivă a acesteia este de natură să înlăture buna - credință.
Raportat la considerentele ce preced, tribunalul constată că, cererea vizând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare, ce a fost încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, cu privirea la apartamentul nr. 4 din imobilul în litigiu, este întemeiată, astfel că, în temeiul art. 44 din nr.OUG 40/1999 coroborat cu dispozițiile legale menționate, o va admite.
În ceea ce privește petitul referitor la rectificarea evidențelor de carte funciară prin radierea dreptului de proprietate ce a fost întabulat în favoarea intimatei (în prezent decedată), conform contractului de vânzare - cumpărare nr. 24744/10.03.2003, tribunalul constată că acesta este subsidiar capătului de cerere relativ la constatarea nulității absolute a actului translativ de proprietate menționat, astfel că, va fi la rândul său admis cu consecința revenirii la situația de carte funciară existentă anterior întabulării acestui drept.
De la regula restituirii în natură a imobilelor care intră sub incidența Legii nr. 10/2001, art. 18 lit.c din actul normativ menționat, reținut de intimata AL. L ca motivare a respingerii cererii contestatorilor de restituirea în natură a apartamentului nr. 4 din imobilul în litigiu, instituie o excepție, stipulând că, "măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale."
Având în vedere că, instanța a constata, pentru considerentele ce preced, că actul translativ de proprietate, ce a fost încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru acest apartament, este nul absolut, se constată că nu mai este incidentă excepția de la regula restituirii în natură a imobilelor ce formează obiectul de reglementare a Legii nr. 10/2001 mai sus arătată, astfel că, în conformitate cu prevederile legale menționate, tribunalul va admite cererea contestatorilor vizând restituirea în natură și a apartamentului nr. 4 din imobilul în litigiu.
În ceea ce privește critica pe care contestatorii au adus-o deciziei atacate sub aspectul statuării pe care emitentul acesteia a făcut-o în sensul că nu are calitate de unitate deținătoare a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință din imobilul în litigiu, identificat ca vând numărul topografic 5339/1/1, instanța reține că aceasta este, la rândul său întemeiată, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
În cap. 2 din Normele Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001 se face distincție între unitatea deținătoare a imobilului pentru care a fost urmată procedura specială instituită de acest act normativ și entitatea învestită cu soluționarea notificării.
Partea menționată a susținut, în motivarea poziției sale procesuale că, evidențele de publicitate imobiliară nu mai corespund realității, întrucât, în conformitate cu dispozițiile nr. 371/1995 spațiul mai sus identificat a trecut în administrarea Regiei Autonome " Națională"
Cercetând cuprinsul actului normativ menționat, instanța constată că, imobilul în litigiu, ce este situat administrativ în B,- nu face parte din imobilele indicate în mod expres și limitativ ca fiind imobile trecute din administrarea intimatei AL. în administrarea Regiei Autonome, Națională". Potrivit dispozițiilor nr. 371/1995 au trecut din administrarea intimatei în administrarea regiei autonome mai sus arătată următoarele imobile: 1) imobilul situat în-, 2). Imobilul din-, 3.) imobilul situat în-, B, 4) imobilul din-, 5.)imobilul situat în-, 6) imobilul din.-, 7) imobilul situat în-, 8) imobilul din.-, 9)imobilul situat în.-, B, 10.) imobilul din-, B, 11) imobilul din-, 12). Imobilul situat în-, 13)imobilul din.-, 14)imobilul situat în-, 15) imobilul din-, 16.)imobilul situat în Calea B nr. 4, și 21) imobilul din-.
În îndeplinirea acestei obligații, partea menționată a depus la dosarul cauzei, pentru termenul de judecată din data de 20.02.2009, o notă de ședință, prin care a arătat că, nu a încheiat niciun act care să ateste transferul dreptului de administrare asupra acestui spațiu în favoarea Regiei Autonome " Națională", ori care să fie de natură să dovedească că între ea și această regie autonomă există sau au existat raporturi juridice, care să se refere la acest spațiu, aceasta deoarece spațiul din litigiu a fost inclus în imobilul situat în B,-.
De asemenea, în cuprinsul acestei note de ședință, intimata a învederat că, predarea spațiului în litigiu către Regia Autonomă, Națională" s-a realizat în fapt și că aceasta, din neglijență, nu a efectuat cuvenitele operațiuni de publicitate imobiliară.( filele 267-268)
Tribunalul nu poate reține aceste afirmații, întrucât, ele nu sunt susținute de probă. Mai mult decât atât, bunul imobil din litigiu este supus regimului de publicitate imobiliară al cărților funciare, astfel că, în privința înscrierilor de carte funciară operează prezumția instituită de art. 32 din Decretul - Lege nr. 115/1938, prezumție pe care intimata AL. nu a fost în măsură să o înlăture, aceasta neproducând nicio dovadă în sensul celor susținute în motivarea poziției sale procesuale.
În ceea ce privește susținerea pe care intimata (în prezent decedată) a făcut-o prin nota de ședință pe care a depus-o pentru termenul de judecată din data de 20.03.2009, în sensul că, contestatorilor trebuie să le fie recunoscută calitatea de persoane îndreptățite în înțelesul Legii nr. 10/2001 numai cu privire la cota de parte din imobil, tribunalul reține că aceasta este nefondată, astfel că, o va înlătura, pentru următoarele considerente:
În primul rând, este de menționat că, această susținere se constituie într-o critică adusă deciziei prin care a fost soluționată notificarea promovată de contestatori în conformitate cu Legea nr. 10/2001, sub aspectul legalității, critică ce este formulată de un terț față de procedura instituită de acest act normativ, în calea de atac instituită de legea specială de reparație pentru persoanele titulare ale notificării.
Conform art. 3 alin (1) lit. a și art. 4 alin (2) din același act normativ, sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora și succesorii legali sau testamentari ai acestor persoane.
Din starea de fapt mai sus expusă, se constată că, anterior datei la care statul a preluat bunul imobil în litigiu, aceasta a făcut parte din bunurile comune deținute în devălmășie de și.
Din actele de stare civilă existente la dosarul cauzei, rezultă că, la data de 30.10.1981 a survenit decesului lui, astfel că, drepturile și obligațiile existente în patrimoniul acestuia la data decesului, s-au transmis succesorilor săi în drepturi, printre care se număra și soția sa. La data de 30.11.1981, a survenit și decesul numitei, în cărei patrimoniu s-a aflat, la data decesului, întregul imobil în litigiu, inclusiv cota parte ce se cuvenea defunctului său soț.
De asemenea, din documentația aferentă deciziei atacate, rezultă că, singurul moștenitor al proprietarilor inițiai ai imobilului în litigiu, care a uzat de prevederile Legii nr. 10/2001, a fost antecesoarea contestatorilor, astfel că, în favoarea acesteia operează dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, care statuează că, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap.III, profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățită care au depus în termen cererea de restituire", fiind astfel îndreptățită să obțină măsuri reparatorii pentru întregul imobil din litigiu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intimatul pârât Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
În motivarea cererii de apel se arată că entitatea care a emis dispoziția va adopta o poziție procesuală raportată la aceasta și va decide motivat dacă va exercita căile de atac prevăzute de lege. Așa fiind, se susține că instanța de fond, în mod greșit a admis acțiunea de față de Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, deoarece pârâta SC"" SRL a exercitat în numele și pentru Statul Român prerogativele prevăzute de lege cu privire la vânzarea imobilului în litigiu.
Ministerul Finanțelor Publice nu participă în nume propriu în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ.
În speță sunt incidente dispozițiile art.25 din Decr.31/1954, art.3 pct.81 din.34/2009 și art.5(2) din Legea nr.213/1998.
Ca urmare, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă.
Examinând sentința civilă apelată prin prisma criticilor invocate cu privire la calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, instanța constată că apelul este nefondat.
Apelul declarat de Statul Român reprezentat Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B se circumscrie numai modalității de soluționare a excepției calității procesuale a Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.
În raport de petitele acțiunii prin care se solicită constatarea nevalabilității titlului statului, nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare și radierea dreptului de proprietate înscris în CF cu revenirea la situația anterioară de carte funciară, Statul Român are calitate procesuală pasivă, întrucât există identitate între persoana pârâtului și titularul obligației în raportul juridic dedus judecății.
Imobilul a fost preluat prin naționalizare de către Statul Român în baza Decr.92/1950 și înstrăinat de către acestaope legisprin Legea nr.112/1995 de către SC SRL B, în baza unui mandat legal conferit de lege, însă în numele Statului Român, în persoana căruia se efectele actului încheiat, or prin revenirea la situația anterioară de carte funciară constând în radierea dreptului de proprietate al antecesoarei și înscrierea dreptului de proprietate al Statului Român, este înlăturată susținerea incidentului procedural privind lipsa calității procesuale pasive.
În raporturi juridice ca cele în speță, reprezentarea Statului Român ae face prin Ministerul Finanțelor Publice în conformitate cu prevederile art.25 din decretul nr.31/1954 și art.3 pct.81 din HG nr.34, potrivit cărora Ministerul Finanțelor Publice reprezintă statul ca subiect de drepturi și obligații.
Faptul că imobilul a fost vândut de către SRL B în numele Statului Român, în baza mandatului conferit de Legea nr.112/1995, nu îi conferă acestei societăți calitatea de reprezentantă a statului, în speță nefiind incidente dispozițiile art.33(2) din HG nr.20/1996. Prețul achitat de cumpărătoare a fost virat în fondul extrabugetar constituit în temeiul art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995 cu modificările ulterioare, la dispoziția Ministerului Finanțelor Publice.
Cum mandatul dat pentru vânzare nu a prevăzut și reprezentarea ulterioară în instanțe a mandantului pentru eventualele procese legate de bunul vândut, rezultă că mandatarul nu poate reprezenta proprietarul vânzător în procesul de față.
Aceasta înseamnă că acțiunea în nulitatea contractului de vânzare-cumpărare trebuie îndreptată împotriva proprietarului vânzător și nu împotriva mandatarului care a încheiat contractul în numele și pe seama proprietarului.
Situația se impune având în vedere că acțiunea vizează modificări în patrimoniul titularului dreptului real de proprietate la momentul vânzării, ca o consecință a reînscrierii dreptului de proprietate pe numele Statului Român.
Pe de altă parte, Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice nu numai că are calitate procesuală pasivă, dar are și obligația de a-și apăra titlul în baza căruia a dobândit imobilul și să-și apere cumpărătorul pentru evicțiunea intervenită.
Față de considerentele ce preced, în temeiul art.296 Cod proc.civ., apelul declarat va fi respins.
Reținându-se culpa procesuală a apelantului, în temeiul prevederilor art.274 Cod proc.civ. va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimată în cuantum de 500 lei reprezentând onorariul de avocat.
Pentru aceste motive,
. LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul pârât Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, împotriva sentinței civile nr. 158/29.05.2009 a Tribunalului Brașov pe care o păstrează.
Obligă apelantul la plata cheltuielilor de judecată către intimata, în cuantum de 500 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 30 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
--- - - -
Grefier,
- -
Red. CJ - 25.11.09
Dact. GG - 17.12.09
10 ex.
Președinte:Maria Carmen TicăJudecători:Maria Carmen Tică, Camelia Juravschi
