Speta Legea 10/2001. Decizia 130/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

PROPRIETATEA INTELECTUALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 130R

Ședința publică de la 3 martie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Silvia Pană

JUDECĂTOR 2: Antonela Cătălina Brătuianu

JUDECĂTOR 3: Mihaela

GREFIER - -

Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții - contestatori G și împotriva încheierii din 16.04.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul - contestator G, personal, lipsind recurenta - contestatoare și intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru, iar intimata a fost citată cu copia motivelor de recurs. La data de 17.02.2009, recurentul - contestator Gad epus concluzii scrise și decont pentru cheltuieli de judecată.

Recurentul - contestator G, personal învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Recurentul - contestator G, personal solicită admiterea recursului formulat împotriva încheierii din 16.04.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, casarea deciziei nr. 387/15.11.2007 emisă de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și obligarea intimatei să emită o nouă decizie. Totodată, susține că decizia nr. 387/15.11.2007 emisă de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI este nelegală, deoarece baza și temeiul legal de emitere al acesteia sunt dispozițiile art.8 din Legea nr. 10/2001 republicată, care fac referire doar la terenurile situate în extravilanul localităților, ori terenul în litigiu este situat în intravilanul Municipiului T Cu cheltuieli de judecată.

Curtea dispune închiderea dezbaterilor și reține cauza în pronunțare pe cererea de recurs.

CURTEA,

Prin încheierea de ședință pronunțată la 16.04.2008 în cauza cu nr- având ca obiect contestație împotriva deciziei cu nr. 387/15.11.2007 emisă de AVAS, prin care se declină competența de soluționare a notificării nr. 778/2001 formulată de reclamanți, privind măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 1200 mp aflat în perimetrul SC Transport SA, s-a dispus suspendarea judecării contestație în baza dispozițiile art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei ce face obiectul dosarului - al Tribunalul Gorj.

În motivarea încheierii s-a reținut că prin decizia civilă nr. 130/26.03.2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, prin care a fost admis apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 372/27.11.2007 pronunțată de Tribunalului Gorj (care este susceptibila de recurs) și faptul că, prin raportare la obiectul litigiului de față și obiectul dosarului soluționat de Tribunalul Gorj prin sentința civilă nr. 372/27.11.2007, soluționarea cauzei de față depinde de soluția care se va pronunța în dosarul Tribunalului Gorj, urmează a dispune suspendarea judecării prezentei contestații până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei care face obiectul dosarului nr.- al Tribunalului Gorj, astfel că, urmează să se dispună suspendarea în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă

Împotriva încheierii de ședință din data de 16.04.2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a Civilă, în dosarul nr- au declarat recurs contestatorii.

Se invocă astfel faptul că la dosarul cauzei sunt suficiente probe și înscrisuri, prin care se poate constata că decizia nr. 387/15.11.2007 emisă de B, prin care își declină competența de soluționare a notificării nr. 779/2001 către Primăria Municipiului Tg-J, este netemeinică și nelegală, deoarece are ca bază de emitere art.8 alin. 1 din Legea 10/2001 republicată, care prevede că pentru terenurile situate în extravilanul localităților, vor face obiectul revendicării în baza Legii 18/1991, articol de lege care nu poate sta ca temei și care nu se poate aplica pentru decizia emisă de pârâta

Mai mult, la dosarul cauzei se găsesc înscrisuri care arată în mod clar că acest teren revendicat de noi prin notificarea nr. 779/2001, este teren intravilan, este deținut de SC Transport SA, nu poate fi retrocedat deoarece este ocupat de construcții și magazii, este în suprafață de 1200 mp și este situat în Municipiul Tg-J,-, județul G, în conformitate cu raportul de expertiză tehnică de specialitate, dispusă de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 3906/CIV/2002.

Se mai arată că situația acestui teren revendicat prin notificare nr. 779/2001 a mai fost judecată și de Tribunalul Gorj, în urma depunerii notificări în conformitate și la termenul stabilit de Legea 10/2001 republicată către unitatea deținătoare SC Transport SA Tg-J, Primăria Municipiului Tg-J și Prefecturii Județului

Prin adresa nr. 2142/2001, unitatea deținătoare SC Transport SA făcea cunoscut recurenților că a depus la Prefectura Județului G, documentația privind acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, documentație pe care Prefectura Gaî naintat-o împreună cu actele noastre de proprietate către APAPS B (actualul AVAS) care o înregistrează sub nr. /2621/30.05.2002 fără ca această unitate să ne comunice în termenul legal de 60 zile, modul de rezolvare, încălcând în mod grav prevederile art.25 alin.1 din Legea 10/2001.

Recurenții nu au primit nici un răspuns la notificarea nr. 779/2001, astfel încât au chemat în judecată unitatea deținătoare, SC Transport SA, iar prin Sentința civilă nr. 107/2002 pronunțată în dosarul nr. 1901/2002 de către Tribunalul Gorj unitatea deținătoare a fost obligată să emită decizie motivată privind măsurile recuperatorii în echivalent sau despăgubiri bănești.

Prin decizia nr.1243/2002 unitatea deținătoare, SC Transport SA Tg-J a adus la cunoștință faptul că s-a privatizat respectând legislația în vigoare, prin contractul de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 683/28.09.1998 încheiat între B și Asociația salariaților Tg-J și că s-a depus documentația la Prefectura G pentru acordarea măsurilor recuperatorii în echivalent sau despăgubiri bănești.

Nemulțumiți de răspunsurile primite și de sentința civilă nr. 170/2002 pronunțată de Tribunalul Gorj recurenții au apelat această sentință și prin decizia nr. 190/2002, Curtea de Apel Craiova, a dispus efectuarea unei expertize tehnice de specialitate pentru identificarea terenului și stabilirea valorii lui de circulație, iar prin decizia nr. 45/2002 Curtea de Apel Craiovaa stabilit că terenul aflat în litigiu este intravilan, iar valoarea lui de circulație la aceea dată a fost de 600.782.400 lei rol, valoare în raport de care se vor stabili măsurile recuperatorii în echivalent sau despăgubiri bănești.

La recursul înaintat de unitatea deținătoare, SC Transport SA Tg-J și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la Înalta Curte de Casație și Justiție, această instanță pronunță decizia nr. 1118/02.02.2006 în dosarul nr- prin care dispune investirea cu formulă executorie și irevocabilă, a sentinței civile nr.107/2002 pronunțată de Tribunalul Gorj, rămasă definitivă prin decizia nr. 45/2004 a Curții de Apel Craiova în dosarul 3906/2002.

Prin urmare recurenții au încercat să pună în aplicare această decizie, fără a reuși să găsească o rezolvare corectă și legală, iar în acest sens s-au adresat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J pentru executarea acestei sentințe civile nr.107/2002 a Tribunalului Gorj, care era definitivă, irevocabilă și executorie.

Prin răspunsurile primite de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-J prin adresele nr. 4231/P/2007 din 22.01.2007, - din 08.03.2007 și 4231/P/2007, această instituție făcea cunoscut recurenților faptul că învinuitul, director general și președintele Consiliului de Administrație al SC Transport SA Tg-J, unitatea deținătoare a terenului aflat în litigiu, este scos de sub urmărire penală pentru nerespectarea sentinței civile nr. 107/2002, cu motivația că Legea 10/2001 a suferit numeroase modificări și completări, iar acum în forma republicată măsurile recuperatorii vor fi primite de la AVAS B, entitatea care a efectuat privatizarea.

Având în vedere faptul că Legea 10/2001 a suferit numeroase modificări și completări, în anul 2007 recurenții au chemat în judecată pe pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, în conformitate cu prevederile și dispozițiile Legii 10/2001 republicată, cu completările și modificările ulterioare, TITLUL VII din Legea nr. 247/2005 și a OG81/2007, iar prin sentința civilă nr. 372/07.11.2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. -, s-a admis acțiunea împotriva pârâtei AVAS B și a fost obligată pârâta să emită decizie sau dispoziție motivată, privind măsurile recuperatorii în echivalent sau despăgubiri bănești, pentru terenul nostru în suprafață de 1200 mp, situat în intravilanul Municipiului,-, județul

Prin urmare AVAS Bae mis decizia nr. 387/15.11.2007, prin care și-a declinat competența de soluționare a notificării nr. 779/2001 în favoarea Primăriei Municipiului Tg-J, încălcând grav și cu bună știință prevederile Legii 10/2001 republicată.

Astfel, se arată că temeiul legal al acestei decizii este art. 8 alin. 1 din Legea 10/2001 republicată care face referire la terenurile situate în extravilanul localități lor și care intră sub incidența Legii 18/1991, ori pârâta AVAS B avea la dosar suficiente acte și înscrisuri, care demonstrează în mod clar că acest teren aflat în litigiu, în suprafață de 1200 mp este situat în intravilanul Municipiului Tg-J,-, județul G adrese de la Prefectura Județului G și de la Primăria Municipiului Tg-J expertiza tehnică de specialitate cerută de C de Apel Craiova în dosarul nr.3906/CIV/2002.

Se precizează că pârâta AVAS B recunoaște prin adresa nr. 24002/18.09.2007 că a primit notificarea și actele de proprietate încă din anul 2002 de la Prefectura Județului G, prin adresa nr. 7182/24.05.2002 și le-a înregistrat sub nr. /2621/30.05.2002 fără să emită decizie sau dispoziție motivată în conformitate cu prevederile și dispozițiile art. 25 alin. 1 din Legea 10/2001 republicată, în termenul legal de 60 zile de la înregistrarea notificării, deci această decizie emisă de pârâtă este lovită de nulitate iar, din punct de vedere juridic nu are nici o valoare, fapt de care instanța trebuie să țină cont în judecarea acestei cauze, deoarece AVAS nu putea rămâne în pasivitate pentru motivele susținute în întâmpinare câtă vreme este investită cu soluționarea acestei notificări și la data când a emis decizia nr.387/15.11.2007, AVAS era decăzută din dreptul de a emite această decizie.

Prin decizia nr. 130 din 26.03.2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. -, s-a admis apelul declarat de pârâta AVAS B și s-a respins acțiunea formulată împotriva pârâtei considerându-se că prin emiterea deciziei nr. 387/2007 de către pârâtă, aceasta și-a îndeplinit, după 6 ani de zile, obligația care face obiectul acțiunii urmând ca nelegalitatea acestei decizii să fie judecată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în cadrul dosarului nr-, cu ocazia depunerii de către reclamanți a contestației împotriva deciziei nr. 387/2007 emisă de AVAS

Se arată că, având în vedere actele, înscrisurile și hotărârile judecătorești depuse la dosarul cauzei, Tribunalului București, secției a IV a civile, în dosarul nr-, îi revine sarcina să constate temeinicia și legalitatea deciziei nr. 387/2007, emisă de pârâta AVAS B, să nu suspende judecarea cauzei, întrucât la dosar sunt suficiente probe administrate, prin care să se constate că această decizie nu este temeinică și legală, iar la acea dată pârâta era decăzută din dreptul de a mai emite decizie sau dispoziție motivată deoarece prin adresa nr. 24002/18.09.2007 pârâta AVAS B recunoștea faptul că a primit de la Prefectura Județului G notificarea nr. 779/2001, însoțită de actele de proprietate și în conformitate cu prevederile art. 25 alin. 1, trebuia să emită decizia în timp de 60 de zile de la primirea documentelor, ori pârâta AVAS B emite decizia după 5 ani și 4 luni, încălcând grav prevederile legale, prin aceasta a nesocotit prevederile legale.

In urma analizei actelor si lucrarilor dosarului, a incheierii recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea retine urmatoarele:

Prin Decizia nr. 387 / 15.11.2007 AVAS a solutionat cererea petentilor privind pronuntarea asupra notificarii nr. 779 / 2001 in sensul declinarii competentei de solutionare a acesteia in favoarea Primariei Municipiului Targu J, cu motivarea ca solicitarea nu face obiectul Lg. 10/2001, intrucat terenul a fost inscris in CAP.

Cat priveste actiunea ce formeaza obiectul dosarului nr. 9475/2008, la care se face referire in cererea de suspendare a cauzei, Curtea retine ca aceasta are ca obiect obligarea AVAS de a emite o decizie privind masurile reparatorii ce se cuvin reclamantilor, aceasta cerere neinvestind instanta cu verificarea legalitatii deciziei nr. 387 de declinare a competentei solutionarii notificarii, ci doar cu verificarea temeiniciei respectivei cereri.

Prin urmare, Curtea retine ca dezlegarea prezentei pricini nu atarna de modalitatea de solutionare a litigiului ce face obiectul. 9475/2008, ci solutionarea litigiului avand ca obiect cerere de obligare a AVAS de a solutiona notificarea este tinuta de solutia ce se va pronunta in litigiul prin care se va stabili daca AVAS este sau nu competenta sa solutioneze notificarea, astfel incat cererea de suspendare a cauzei, intemeiata pe prevederile art. 244 pct. 1.pr.civila este nefondata.

Cat priveste celelalte motive de recurs invocate de recurentii reclamanti, Curtea apreciaza ca acestea sunt nefondate, intrucat vizeaza modalitatea de solutionare a cererii pe fondul acesteia, constituind argumente in sensul admiterii contestatiei impotriva. Nr. 387/ 2007 si nu critici privind inaplicabilitatea dispozitiilor art. 241 alin 1.pr.civila.

Pentru aceste considerente, Curtea, in temeiul disp. art. 312.pr.civila, rap. La art. 304 pct. 9.pr.civila va admite recursul, va casa incheierea recurata si va trimite cauza pentru continuarea judecatii la aceeasi instanta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite recursul declarat de recurentii reclamanti G si, impotriva incheierii pronuntata de Tribunalul B la 16.04.2008 in dosar nr-, in contradictoriu cu intimata parata AVAS.

Caseaza incheierea recurata si trimite cauza pentru continuarea judecatii la aceeasi instanta.

Irevocabila.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 3.03.2009.

PRESEDINTE JUDECATOR JUDECATOR

- -

GREFIER

-

RED. SP

2 ex/ 26.03.2009

Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă - judecător

Președinte:Silvia Pană
Judecători:Silvia Pană, Antonela Cătălina Brătuianu, Mihaela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 130/2009. Curtea de Apel Bucuresti