Speta Legea 10/2001. Decizia 142/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 142/
Ședința publică din 25 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 2: Daniela Petrovici
Grefier - -
S-au luat în examinare apelurile civile formulate de:
- apelantul pârât MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, cu sediul în C,- și,
- apelanta reclamantă, domiciliată în C,- A,
împotriva sentinței civile nr. 7 din 6.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul pârât și intimat Municipiul C prin Primar reprezentat de d-na avocat - în baza delegației din 25.05.2009 de substituire a d-nei avocat, lipsind apelanta reclamantă și intimată.
Procedura este legal îndeplinită, în conf. cu disp.art. 87 și urm. Cod pr. civilă.
Ambele apeluri sunt declarate în termen, motivate și scutite de plata taxelor de timbru.
După referatul grefierului de ședință;
Având cuvântul, reprezentantul apelantului pârât susține că nu are cunoștință de motivele de apel formulate de către apelanta reclamantă însă, dat fiind faptul că singurul motiv de apel vizează reducerea cheltuielilor de judecată, nu solicită acordarea unui termen pentru comunicarea motivelor de apel. Mai susține că nu are cereri prealabile de formulat ori înscrisuri de depus la dosar, apreciind cauza în stare de judecată.
Față de precizările apărătorului apelantului pârât în sensul că nu solicită termen pentru comunicarea motivelor de apel formulate de reclamantă și că nu are cereri de formulat, instanța, fiind lămurită asupra cauzei, în temeiul art. 150 Cod pr. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelurilor.
Având cuvântul pentru apelantul pârât, apărătorul acestuia critică soluția primei instanțe sub următoarele aspecte:
În mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului C pentru că nu unitatea administrativ-teritorială este abilitată să emită dispoziții ca urmare a soluționării notificărilor conform Legii 10/2001. Au fost interpretate greșit dispozițiile Legii 215/2001 și înlăturate prevederile speciale ale Legii nr. 10/2001 - art. 20 al.5 - care instituie în mod clar competența în favoarea primarilor de a emite dispoziții și nicidecum a municipalității care nu poate sta în proces.
Cu privire la renunțarea la capetele 1 și 2 din cerere, în mod greșit s-a făcut aplicarea art. 246 Cod pr. civilă întrucât nu s-a administrat nici o probă din care să rezulte că reclamanta ar fi împuternicit pe reprezentantul său să formuleze o astfel de cerere de renunțare.
Pe fondul cauzei, acțiunea reclamantei este neîntemeiată având în vedere că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația legală de a depune toate înscrisurile cerute de lege pentru soluționarea notificării. Din adresa emisă de Primăria Municipiului C, depusă la dosar, rezultă că dosarul de notificare era incomplet și că i s-a adus la cunoștință reclamantei să depună înscrisuri necesare soluționării cererii, reclamanta având obligația de a completa dosarul de notificare.
În concluzie, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate și respingerea acțiunii ca nefondată, cu obligarea apelantei reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la apelul apelantei reclamante, pune concluzii de respingere cu motivarea că, potrivit legii, instanța are posibilitatea de a reduce cuantumul cheltuielilor de judecată, iar în speța de față onorariul de avocat este disproporționat față de circumstanțele concrete ale cauzei.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelurilor.
CURTEA
Asupra apelurilor de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 7/06.01.2009 a Tribunalului Constanța -secția civilă a fost admisă acțiunea astfel cum a fost modificată, a reclamantei, formulată în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL C, prin Primar, acesta din urmă fiind obligat să emită dispoziție motivată de soluționare a notificării nr. 342/165.08.2001 a BEJ.
S-a luat act de renunțarea reclamantei la judecata cererilor de constatare a calității sale de persoană îndreptățită și a preluării abuzive a imobilului.
A fost redus onorariul avocațial pentru reclamantă, la 500 lei și a fost obligat pârâtul la plata acestei sume, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că:
Prin notificarea înregistrată sub nr.342/15.08.2001 la. și adresată Primăriei Municipiului C, numitul a solicitat despăgubiri bănești pentru imobilul compus din suprafața de 120 mp situat în B-dul. -, 231 (fostă nr.231) pe care în prezent se află construit Cinematograful (Discoteca No Problem) și construcție compusă din casă de locuit din cărămidă cu două camere, bucătărie și un salon pentru prăvălie (aprozar) legume - fructe.
După formularea notificării, la 14.03.2002, petentul a decedat, procedura administrativă fiind continuată de fiica acestuia reclamanta (născută ). Astfel, prin adresa nr.70591/ 09.05.2008, Primăria Municipiului Cas olicitat reclamantei anumite documente considerate necesare în vederea soluționării notificării cu mențiunea expresă că, în situația nedepunerii acestora, cererea de restituire va fi soluționată în baza deciziei existente la dosar; notificării comunicate de la 15.08.2001 nu i-a fost dată nici la data sesizării instanței, o soluție.
Instanța de fond s-a raportat la prevederile art.1 din Legea 10/2001, potrivit cu care imobilele preluate în mod abuziv de stat în perioada 06.03.1945-22.12.1989 se restituie în natură, sau în cazul în care aceasta nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent și a constatat că persoana care a notificat autoritatea deținătoare s-a încadrat în termenul legal impus prin art. 22.
Stabilind în sarcina unității notificate o obligație clară și necondiționată, legiuitorul a creat în favoarea persoanei îndreptățite un drept corelativ acestei obligații, drept ce poate fi adus la îndeplinire prin forța coercitivă a statului.
Deși legea nu prevede nici o sancțiune în cazul nerespectării termenului de 60 de zile, aceasta nu înseamnă că termenul are natura unei recomandări.
Termenul de 60 de zile are semnificația acordării unui răgaz, unei perioade în care unitatea deținătoare să aibă posibilitatea analizării cererii și actelor anexate astfel încât soluția să fie în concordanță cu realitatea juridică și faptică.
După expirarea termenului, notificații au la îndemână calea prevăzută de art.1075 și urm. civ. pentru a obține executarea în natura silită a obligației care nu este plătită de bună-voie.
Sub aspectul naturii ei, obligația de a răspunde notificării are natura unei obligații de a face - îndatorire ce revine subiectului pasiv al raportului juridic de a efectua o anumită lucrare sau, în general orice prestație pozitivă în afara acelora circumscrise mențiunii obligației de a da.
În nici un caz, acest termen nu poate fi considerat unul de recomandare deoarece s-ar lipsi de eficiență întreaga procedură prevăzută de legea 10/2001, după împlinirea termenului născându-se obligația unității de a răspunde și dreptul notificantului de cere acest răspuns. inclusiv pe cale justiției.
Constatând îndeplinite toate condițiile legale privind notificarea, situația de introducere al acesteia, față de situația că unitatea notificată nu a răspuns cererii de restituire în natură în termenul de 60 de zile prevăzut de lege, instanța de fond a apreciat că acțiunea asupra fondului este întemeiată, pârâtul urmând să emită o dispoziție motivată de soluționare a notificării.
În privința excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtului Municipiul C prin Primar, această apărare a fost respinsă prin încheierea din 06.01.2009, avându-se în vedere că potrivit Legii nr. 215/2001, administrația publică în unitățile administrativ teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice legalității Prin autonomie locală se înțelege dreptul și capacitatea efectivă a autorității administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona,în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, treburile publice în condițiile legii.
Prin "colectivități locale" se înțeleg totalitatea locuitorilor din unitățile administrativ-teritorială.
Astfel, comunele, orașele și județele sunt unități administrativ teritoriale în care se exercită autonomia locală prin consiliile locale și județene, ca autorități deliberative, respectiv primării și președinții consiliilor județene,ca autorități executive, alese prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat.
Conform art.19 din Legea nr. 215/2001, comunele, orașele și județele suntpersoane juridice de drept public, având patrimoniu propriu și capacitate juridică deplină.
Rezultă căpersonalitatea juridică (calitate de subiect de drept)aparține numai unităților administrativ-teritoriale, în timp ce consiliile locale sau județene precum și primării sau președinții consiliilor județene funcționează ca autorități ale administrației publice locale și rezolvă treburile publice în comune, orașe și județe în condițiile legii (art.21 și 22).
Aceste autorități suntorganele persoanei juridice, structuri deliberative și executive prin care unitățile administrativ-teritoarialeparticipă în nume propriula raportul juridic de drept public și privat catitular de drept și obligații proprii.
Prin urmare, actele și faptele juridice săvârșite de autoritățile (organele) locale sau județene în numele și pe seama unității administrativ-teritorialesunt actele și faptele comunei, orașului sau județului însuși.
"Capacitatea deplină" a unității administrativ teritorial include și capacitatea civilă ce cuprinde aptitudinea de a avea drepturi și obligații civile (capacitatea de folosință) și aptitudinea de a încheia singură acte juridice civile, prin organele sale (capacitatea de exercițiu, așa încât să participe în nume propriu la raporturi juridice civile).
Conform art.35 și 36 din Decretul nr.31/1954, persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinesc obligațiileprinorganele sale.
Actele juridice făcute de organele persoane juridice, în limita puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei înseși.
Prin aplicarea acestor principii în cazul unităților administrativ teritoriale, rezultă că, în toate cazurile comuna, orașul sau județul își exercită drepturi subiective și își execută obligațiile prin organele sale - consiliile locale sau județene ca autorități deliberative și primarii și președinții consiliilor județene ca autorități executive.
Acesta, chiar dacă, în concret, legea prevede că actele juridice se încheie fie singur de către autoritatea executivă, fie cu încuviințarea (aprobarea) prealabilă a autorității deliberative.
Actele juridice ale organelor comunei, orașului sau județului sunt ale unității administrativ teritoriale respective și nu ale autorități publice locale care le-a emis (consiliile locale, primar ) deoarece aceste autorități nu sunt entități distincte, separate de unitatea administrativ teritorială, ci părți constitutive ale acesteia.
Aceste autorități nu sunt nici măcar mandatari - reprezentanți legali - întrucât nu sunt organisme juridice distincte de persoana juridică respective, or, reprezentarea - legală sau convențională - presupune două persoane juridice (subiecți de drept) distincte.
Cu privire la măsura de reducere a cuantumului onorariului apărătorului reclamantei, prima instanță s-a întemeiat pe dispozițiile art. 274 alin.3 Cod pr.civilă, potrivit cu care judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, în raport de cele prevăzute în onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Având în vedere caracterul relativ simplu al pricinii de față care a presupus doar verificarea unor aspecte de fapt: existența unei notificări și lipsa răspunsului în termenul prevăzut de lege al persoanei juridice notificate, dar și munca îndeplinită de avocat (care a formulat o acțiune cu mai multe capete de cerere la care apoi a renunțat; s-a modificat cadrul procesual pasiv ) instanța a considerat că onorariul pentru care se solicită obligarea pârâtului la plată este disproporționat față de circumstanțele concrete ale cauzei, astfel că a redus onorariul avocatului reclamantei la suma de 500 lei și a obligat pârâta la plata acestei sume către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, pârâtul MUNICIPIUL C prin Primar și reclamanta, care au criticat soluția în considerarea greșitei aplicări a legii.
Astfel, criticile de nelegalitate formulate de către apelantul pârât au vizat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Municipiului C, reținerea eronată în cauză a incidenței art. 246 cod proc. civilă sub aspectul renunțării la capetele de cerere privind constatarea calității de persoană îndreptățită și caracterul abuziv al preluării, cât și față de modul de soluționare a fondului litigiului.
Apelantul pârât a menționat, în acest context, că în soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive au fost ignorate dispozițiile art. 20 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, care menționează că măsurile reparatorii se acordă sau se propun, după caz, prin dispoziția motivată a primarului. S-a arătat că din această perspectivă, legea specială prevede în sarcina primarilor atributul de a emite dispoziția motivată, iar această obligație personală nu poate fi alocată altei persoane juridice.
Sub aspectul reținerii incidenței art. 246 cod proc.civilă, apelantul pârât a susținut că în cauză nu reclamanta a formulat o cerere scrisă de renunțare la capetele de cerere menționate, iar apărătorul său nu poate renunța la acțiune sau la o parte din capetele de cerere în absența unui mandat expres ( art. 69 alin. 1 cod proc. civilă ).
Asupra fondului, apelantul pârât a arătat că în mod greșit a fost admisă acțiunea, întrucât nu din culpa pârâtului nu s-a soluționat notificarea, ci din vina reclamantei care nu a depus întreaga documentație cerută de lege, iar termenul de 60 de zile curge de la data înaintării dosarului complet al notificantului.
Apelanta reclamantă a criticat soluția instanței de fond în considerarea reducerii cuantumului onorariului avocațial, apreciind că în situația în care primarul nu a răspuns în termen notificării, nu poate fi pusă în situația suportării pe nedrept a pagubelor.
Analizând motivele de nelegalitate invocate, se va reține că ambele apeluri sunt nefondate.
Cu privire la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a MUNICIPIULUI C, se va reține că instanța de fond a dat o justă soluționare acestei apărări, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 215/2001, dar și al textului art. 21 alin. 4 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, textul din legea specială prevede că în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, însă acest atribut al conducătorului autorității locale care are calitatea de persoană deținătoare este exercitat în numele autorității.
Acest fapt rezultă atât din prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001, care conferă calitate de persoană deținătoare municipiului, orașului sau comunei
( anume, unității administrativ-teritoriale ), iar nu primarului, cât și din cele ale art. 62 al Legii nr. 215/2001, care fac trimitere la calitatea de reprezentant al unității administrativ-teritoriale a primarului.
Pe de altă parte, emiterea dispoziției nu constituie un act nefundamentat și unilateral al primarului, ci unul fondat pe lucrările Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, ca serviciu specializat al primăriei.
Sub acest aspect, se va reține că în mod corect prima instanță a soluționat această chestiune în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive, fiind irelevant faptul că obiectul cererii de chemare în judecată viza o obligație de a face, iar legea specială dă în atributul primarului emiterea dispoziției motivate, fiind unanim admis că exercițiul acestuia îi este acordat prin lege în calitate de reprezentant al autorității locale.
Va fi respinsă și critica adusă modalității de soluționare a fondului, câtă vreme jurisprudența instanței supreme a înlăturat constant susținerile conform cu care neemiterea notificării în termenul prevăzut de lege poate fi justificată prin neîndeplinirea de către notificant a obligației de prezentare a tuturor înscrisurilor necesare soluționării cererii. Se vor relua, pe acest aspect, chestiunile legate de inexistența unei interdependențe între obligația persoanei pretins îndreptățite la restituire de a prezenta în termen documentația deținută cu privire la dreptul său și la condițiile de aplicabilitate a legii, pe de o parte și respectarea termenului de emiterea a deciziei/dispoziției motivate, pe de altă parte; imposibilitatea invocării lipsei documentației relevante în absența oricărui demers de înștiințare a persoanei asupra necesității complinirii acestor cerințe; nelegalitatea măsurii de stopare a procedurii emiterii dispoziției chiar după efectuarea demersurilor legale de solicitare a altor înscrisuri, urmate de neprezentarea lor de către notificant.
În fine, chestiunea renunțării apărătorului reclamantei la unele din capetele de cerere este un aspect care poate fi invocat, de principiu, de către partea vătămată printr-un act procedural realizat cu încălcarea dispozițiilor art. 69 alin. 1 cod proc. civilă, iar nu de către partea adversă, căreia îi profită măsura.
În speță, însă, reclamanta nu a invocat un motiv de apel fondat pe lipsa mandatului special acordat avocatului său pentru formularea unei cereri de renunțare în condițiile în care instanța de fond s-a pronunțat, fapt pentru care acest motiv de apel va fi analizat prin prisma interesului părții ce-l invocă, dar și al temeiniciei, urmând a fi respins.
Asupra apelului formulat de apelanta reclamantă, instanța va reține că acesta este la rândul său neîntemeiat, dar pe considerentele expuse în continuare:
Cu ocazia depunerii dovezii privind plata onorariului de avocat de către reclamantă către apărătorul său, av. - ( fila 79 ) s-a constatat că onorariul solicitat a fi pus în sarcina părții adverse conform art. 274 cod proc. civilă este de 1.000 lei; prin urmare, în mod greșit instanța de fond a dispus reducerea cuantumului onorariului pornind de la valoarea de 1.595 lei, incluzând în aceste cheltuieli și sumele dovedite de partea adversă ca fiind propriile cheltuieli de judecată ( fila 78 ).
Însă, cu privire la modalitatea de aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. 3 cod proc.civilă, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a textului, analizând cuantumul sumei pretinse de către reclamant în măsura în care la două capete de cerere a formulat renunțare la judecată pe parcursul litigiului, iar obiectul cererii - vizând obligația de a face - nu a implicat o activitate procesuală deosebită.
Constatând, astfel, că instanța de fond a aplicat în mod corect textul de lege și a aplicat proporțional cuantumul onorariului pus în final în sarcina părții adverse, în raport de durata efectivă a procesului, de apărările formulate și de complexitatea de ansamblu a cauzei, va fi respins apelul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile civile formulate de apelantul pârât MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, cu sediul în C,- și apelanta reclamantă, domiciliată în C,- A, împotriva sentinței civile nr. 7 din 6.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, ca nefondate.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 mai 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond
Tehnored.dec.jud.
3.07.2009
Dact.disp.gref.
4 ex./3.07.2009
Președinte:Mihaela GaneaJudecători:Mihaela Ganea, Daniela Petrovici
