Speta Legea 10/2001. Decizia 146/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(114/2007)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.146
Ședința publică de la 26.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR 2: Mirela Vișan
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea cererii de apel formulată de apelanții-reclamanți și, împotriva sentinței civile nr.2271 din 24.10.2006, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă PRIMĂRIA COMUNEI PRIN PRIMAR.
Dezbaterile în cauză au avut loc la data de 16.02.2010 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Având nevoie de timp pentru a delibera și a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 23.02.2010 și apoi la data de 26.02.2010, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de apel d e față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași la data de 4.12.2004, sub nr.2196/2004 (nr.unic de dosar -), reclamanții și au chemat în judecată pe pârâta PRIMĂRIA COMUNEI reprezentată prin Primar, solicitând instanței anularea Dispoziției nr.240/30.01.2004 emisă de Primarul Comunei, prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului compus din 3851. situat în intravilanul comunei -, la hotar cu comuna, restituirea în natură a terenului sus-menționat și a construcțiilor edificate pe acesta și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanții au arătat că sunt coproprietarii imobilului situat în intravilanul comunei, la hotar cu comuna, județul C, imobil care se compune din 3851. teren și construcții.
Au arătat reclamanții că pe acest teren au fost edificate o moară țărănească cu construcții aferente care au fost demolate și pentru care au obținut dispoziție de restituire prin echivalent în valoare de 6 miliarde lei Rol,prin Dispoziția nr.527/12.05.2004 emisă de Primarul Comunei, județul
Au susținut reclamanții că în mod greșit a fost respinsă cererea de restituire a imobilului menționat în cererea de chemare în judecată pentru considerentul că pe terenul solicitat au fost construite locuințe întrucât, în realitate, construcțiile existente sunt cele edificate de autorul lor în anul 1945 și că suma în limita căreia urmează a fi acordate măsurile reparatorii este neserioasă și derizorie, aceasta fiind stabilită fără a se efectua o expertiză de specialitate.
Prin sentința civilă nr.2271/24.10.2006, Tribunalul Călărași - Secția Civilă a respins contestația reținând că nu este posibilă restituirea în natură, întrucât din raportul de expertiză efectuat de expert rezultă că pe terenul indicat de reclamanți se află construcții cu destinație de locuință edificate anterior anului 1989, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art.8 din Decretul Lege nr.42/1990; s-a reținut, de asemenea, că reclamantul nu a putut indica amplasamentul terenului revendicat, iar pârâta nu deține planuri legate de acesta.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termenul prevăzut de art.284 alin.1 Cod de procedură civilă apelanții reclamanți și, solicitând admiterea contestației, anularea Dispoziției nr.240/30.10.2004 emisă de Primarul Comunei și restituirea în natură a terenului în suprafață de 3851. și a construcției edificate pe acesta, imobil situat în comuna, județ C, având următoarele vecinătăți: la vest Cantonul CFR, la nord linia CFR B - O, la sud șos.B - O, iar la est o proprietate particulară.
În motivarea cererii de apel, apelanții reclamanți au arătat că în calitate de unici succesori ai defunctului G au formulat în temeiul art.21 din Legea nr.10/2001 notificarea înregistrată sub nr.162/23.02.2001 de către Primăria Comunei, notificare prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului "Moara " constituit din teren în suprafață de 3851. și construcția aflată pe acesta, imobil situat în comuna, având următoarele vecinătăți: la vest Cantonul CFR, la nord linia CFR B - O, la sud șos.B - O, iar la est o proprietate particulară.
Imobilul a fost dobândit de către defunctul lor unchi, G prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 23.05.1944, încheiat cu Dr., în calitate de vânzător. a devenit proprietarul imobilul menționat prin încheierea succesivă a mai multor contracte de vânzare-cumpărare:
- contractul de vânzare-cumpărare din data de 25.09.1925 prin care Dr., în calitate de cumpărător a dobândit de la G, în calitate de vânzător, cota parte indiviză din dreptul de proprietate pe care acesta îl exercita împreună cu asupra "moarei țărănești, situată în com.-, județ I, cu tot terenul în întindere de 2600. împreună cu toate clădirile".
- contractul de vânzare-cumpărare din data de 21.07.1927, prin care Dr., în calitate de cumpărător a dobândit de la, în calitate de vânzător, dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1251. suprafață care se învecina la vest cu terenul în suprafață de 2600. teren care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare arătat mai sus.
- contractul de vânzare-cumpărare din data de 11.04.1929, prin care Dr., în calitate de cumpărător a dobândit de la cota sa parte indiviză din dreptul de proprietate asupra "moarei situată în com.-, jud.I, cu tot terenul în întindere de 2600. împreună cu toate clădirile.".
Astfel, ca urmare a încheierii acestor contracte succesive de vânzare-cumpărare, Dr. a devenit proprietar exclusiv asupra întregului imobil construit din teren în suprafață de 3851. moara și celelalte construcții aflate pe acesta, situat în comuna, având următoarele vecinătăți: la vest Cantonul CFR, la nord linia CFR B - O, la sud șos.B - O, iar la est o proprietate particulară, imobil pe care ulterior l-a vândut unchiului lor, G.
Apelanții reclamanți au menționat că imobilul a făcut parte din teritoriul comunei, jud.C, până la data de 28.03.1997, dată la care a fost transferat potrivit procesului verbal înregistrat sub nr.396/28.03.1997, comunei, județul C, făcând parte și în prezent din teritoriul acesteia.
Ca urmare a notificării înregistrate sub nr.162/23.02.2001, a fost emisă de către Primarul comunei Dispoziția nr.240/30.01.2004 prin care s-a respins cererea reclamanților de restituire în natură a imobilului și li s-a făcut o ofertă de acordare a unor măsuri reparatorii prin echivalent în valoare de 50.000.000 lei (Rol).
Pentru a decide astfel, Primarul comunei a reținut netemeinic că terenul solicitat ar fi ocupat de case legal construite.
Au susținut apelanții reclamanți că sentința apelată a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 Cod de procedură civilă, întrucât raportul de expertiză întocmit de expertul este lovit de nulitate, iar prima instanță a respins excepția nulității raportului de expertiză și a dispus realizarea unui supliment la raportul de expertiză de către același expert, supliment care, la rându-i, este lovit de nulitate absolută.
În esență, apelanții reclamanți au arătat că expertul desemnat în cauză nu a desfășurat o activitate științifică de cercetare specifică acestei probe, iar concluziile acestuia sunt lipsite de obiectivitate; mai mult, expertul și-a depășit atribuțiile, întrucât a emis opinii cu privire la imposibilitatea restituirii în natură a imobilului și a consemnat în cuprinsul raportului de expertiză declarații de martori.
Printr-un alt motiv de apel, apelanții reclamanți au arătat că prima instanță nu a stabilit corect situația de fapt, întrucât a avut în vedere sus-menționatul raport de expertiză și a ignorat înscrisurile depuse la dosar.
Astfel, deși în chiar raportul de expertiză se afirmă că imobilul în litigiu nu a putut fi identificat la fața locului, pe aceeași pagină, la câteva rânduri mai jos se menționează că imobilul în litigiu este ocupat de diferite familii ale comunei.
De asemenea, în raportul de expertiză nu se face nici un fel de mențiune clară bazată pe documente cu privire la legalitatea construcțiilor despre care se afirmă că ar fi fost construite pe terenul în litigiu sau despre momentul la care acestea au fost construite.
Cu privire la momentul ridicării construcțiilor, expertul ing. se mulțumește să menționeze în suplimentul la expertiză doar faptul că, după părerea sa, unele construcții sunt mai noi, iar altele mai vechi, fără a arăta criteriile pe baza cărora a ajuns la aceste concluzii și în funcție de care moment important pentru rezolvarea cauzei de față apreciază noutatea sau vechimea acestora.
Astfel, deși pe lângă raportul de expertiză, în considerentele sentinței civile nr.2271/24.10.2006 nu face referire la nici o altă probă administrată în cauză, ignorându-se complet înscrisurile depuse de către reclamanți, instanța ajungând în mod inexplicabil la concluzia potrivit căreia construcțiile aflate pe terenul proprietatea reclamanților ar fi fost ridicate înainte de 1989 și, prin urmare, în privința acestora ar deveni aplicabile dispozițiile art.8 din Decretul - Lege nr.42/1990.
Apelanții au solicitat a se avea în vedere faptul că nicăieri în cuprinsul raportului de expertiză, raport care stă la baza pronunțării sentinței atacate, nu se face referire la momentul la care au fost ridicate construcțiile respective sau dacă acestea au fost ridicate legal.
De asemenea, la dosarul cauzei nu există nici un fel de document din care să rezulte faptul că aceste construcții care se află pe terenul a cărui retrocedare în natură este cerută de reclamanți, ar fi fost construite înainte de 1989.
Dimpotrivă, din actele existente la dosarul cauzei rezultă că unele construcții situate pe terenul în suprafață de 3851. care face obiectul prezentului litigiu, nu puteau fi ridicate decât după anul 1997.
Astfel, au solicitat a se avea în vedere faptul că în adresa nr.1447/4.08.1998 emisă de Primăria și adresa reclamantei -, se menționează următoarele: "Pe terenul în suprafață de 5,62 ha ce a făcut obiectul transferului de la comuna la comuna din 28.03.1997, sunt amplasate următoarele gospodării: rol 1436 - G, rol nr.14, rol 1438 și care și-a construit casa după revoluție, teren acordat de către Primăria comunei ".
Imobilul care face obiectul prezentului litigiu a fost transferat ca parte integrantă a unei suprafețe de 5,62 ha de la Comuna la Comuna, comună de care aparține și în prezent.
Transferul acestor 5,62 ha de la Comuna la Comuna s-a realizat la data de 28.03.1997, așa cum rezultă din procesul verbal încheiat între cele două comune cu această ocazie, proces verbal aflat la dosarul cauzei, precum și din adresa nr.1447/4.08.1998 emisă de către Primăria și adresa nr.2314/25.11.2000 emisă de către Primăria.
Astfel, cel puțin, persoana despre care se susține că deține o construcție pe terenul care formează obiectul prezentului litigiu, nu a putut să-și construiască această casă decât după anul 1997, deoarece numai din acel an ar fi putut să primească o parcelă de la Primăria Comunei, până în 1997 terenul aparținând comunei.
La dosarul cauzei nu există nici un fel de act care să dovedească că persoanele sus-arătate ocupă în mod legal terenul în litigiu sau data de la care ocupă acest imobil.
De asemenea, la dosar nu există nici un fel de act care să dovedească legalitatea construcțiilor ridicate de către aceste persoane pe terenul a cărui retrocedare în natură se solicită sau data la care aceste construcții au fost ridicate.
Astfel, cele constatate de prima instanță cu privire la situația de fapt, în sensul că terenul în litigiu este ocupat de construcții ridicate înainte de 1989, nu sunt susținute de către nici una dintre probele existente la dosarul cauzei.
Instanța a considerat neîntemeiat faptul că în speță sunt aplicabile dispozițiile art.8 din Decretul - Lege nr.42/1992.
Potrivit dispozițiilor art.8 alin.1 din Decretul - Lege nr.42/1990 "terenul aferent casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora, în zonele cooperativizate, constituie proprietatea particulară a deținătorilor; acestea pot fi înstrăinate sau lăsate moștenire".
Având în vedere că dispozițiile acestui articol se referă la casele și gospodăriile construite în zonele cooperativizate, deci cele construite anterior anului 1989, deoarece numai atunci existau zone cooperativizate, în speță nu se putea face aplicarea dispozițiilor acestui articol, deoarece nu s-a făcut nici un fel de dovadă în privința momentului la care au fost ridicate aceste construcții.
Prin urmare, dacă aceste construcții au fost ridicate după 1989, constructorii acestora nu pot deveni, în temeiul art.8 alin.1 din Decretul - Lege nr.42/1990, proprietari ai terenului pe care au construit.
La alin.2 al art.8 din Decretul-Lege nr.42/1990 se menționează următoarele: "Terenul prevăzut la alineatul 1, împreună cu lotul care poate fi atribuit în folosință membrului cooperator, potrivit prevederilor art.4, nu poate depăși suprafața de 6000. pentru deținătorul casei de locuit".
Dispozițiile art.4 alin.1 din Decretul-Lege nr.42/1990, la care se face referire în cuprinsul art.8 alin.2, din același act normativ, prevăd următoarele: " generale ale cooperativelor agricole din celelalte zone pot hotărî atribuirea de loturi în folosință până la 5000. teren arabil ".
Din interpretarea sistematică a celor două texte de lege prezentate mai sus rezultă că terenul aferent casei de locuit, precum și curtea și grădina din jurul acesteia, teren care devine proprietatea deținătorului casei, nu poate depăși suprafața de 1000.
Astfel, dacă în temeiul art.8 alin.2 din Decretul-Lege nr.42/1990, terenul prevăzut la alineatul 1 al aceluiași articol, adică terenul care devine proprietatea deținătorului casei, împreună cu terenul atribuit în folosință nu pot depăși 6000. iar terenul atribuit în folosință nu poate fi mai mare de 5000. rezultă că terenul care poate deveni proprietatea deținătorului locuinței nu poate depăși 1000.
Chiar în situația în care s-ar fi constatat că anumite construcții au fost ridicate de către deținătorii lor, anterior anului 1990, instanța era obligată să stabilească cu exactitate câte construcții au fost ridicate pe terenul care face obiectul prezentei cauze, cine sunt proprietarii lor și care este suprafața exactă pe care aceste construcții o ocupă.
O stabilire în acest sens a situației de fapt ar fi fost necesară pentru a se putea determina dacă nu cumva reclamanții aveau dreptul măcar la o restituire parțială a imobilului în litigiu, prin prisma faptului că deținătorul unei case construite anterior anului 1989 ar fi putut dobândi în proprietate numai 1000. în vreme ce reclamanții au solicitat restituirea în natură a unei suprafețe de 3851.
Față de cele de mai sus, apelanții au solicitat admiterea apelului, modificarea în totalitate a sentinței civile nr.2271/24.10.2006 pronunțată de Tribunalul Călărași, în sensul admiterii contestației, așa cum a fost formulată și, pe cale de consecință, anularea Dispoziției nr.240/30.10.2004 emisă de Primarul Comunei și obligarea comunei prin Primar să le retrocedeze în natură imobilul sus arătat.
Prin cel de-al treilea motiv de apel, apelanții reclamanți au arătat că au făcut dovada că sunt persoane îndreptățite la restituirea în natură a imobilului compus din 3851. teren și construcția, aflată pe acesta, astfel că în mod greșit prima instanță a respins contestația, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art.10 alin.3 din Legea nr.10/2001.
Potrivit dispozițiilor art.50 alin.1 din Legea nr.10/2001, cererea de apel este scutită de plata taxei judiciare de timbru și, pe cale de consecință, și de timbru judiciar.
Intimata pârâtă, legal citată, nu a formulat întâmpinare la cererea de apel.
Având în vedere că, deși calea de atac declarată în cauză a fost intitulată "apel", în motivarea cererii au fost invocate temeiurile de drept care reglementează calea de atac a recursului, în ședința publică de la 13.03.2007 Curtea a calificat calea de atac în temeiul dispozițiilor art.84 Cod de procedură civilă, ca fiind apel.
Instanța de apel a încuviințat apelanților reclamanți administrarea probelor cu înscrisuri și o nouă expertiză judiciară pentru identificarea și descrierea terenului, pentru stabilirea suprafeței acestuia și a limitelor, cu precizarea dacă este liber de construcții sau este afectat de detalii de sistematizare, precum și pentru evaluarea acestuia și determinarea valorii de circulație.
În plus, instanța de apel a dispus ca obiectiv al expertizei judiciare și să se determine dacă pe terenul ce face obiectul notificării se găsesc construcții, iar în caz afirmativ, să se stabilească data edificării acestora și dacă există posibilitatea demolării sau demontării acestora, conform Legii nr.10/2001.
La data de 3.09.2007 expertul a învederat Curții că pentru administrarea probei cu expertiză, conform obiectivelor încuviințate, este necesar ca părțile să depună la dosar o serie de înscrisuri, printre care istoric de rol fiscal din registrul agricol din perioada 1929 - 1948, plan topografic istoric din perioada anilor de dobândire a proprietății, copia dosarului de cadastru pentru zona CFR (respectiv coordonatele punctelor de contur), copie a cărții funciare din perioada 1929 - 1946, planul parcelar actual al comunei și documentele privind schimbul de terenuri făcut între comunele și.
Curtea a dispus emiterea de adrese pentru obținerea înscrisurilor din dosarul cadastral și a planului parcelar către Primăria Comunei, precum și către Serviciul de Cadastru din cadrul (pentru dosarul cadastral).
Primăria Comunei a comunicat copia procesului-verbal nr.396/28.03.1997 încheiat ca urmare a schimbului suprafeței de 5,82 ha cu comuna, însoțită de o schiță, iar Compania Națională de Ferate a comunicat la 27.11.2007, cu adresa nr.P5/518/26.11.2007, planul de situație și tabela parcelară aferentă Legii din 1906 privind exproprierile din 1909 pentru cauză de utilitate publică, pentru construcția liniei CF B -
Prin raportul de expertiză întocmit de expertul la 4.02.2008 s-a constatat că reclamanții au indicat o suprafață de peste 6991. din care 3982. aparțin zonei CFR, iar 3009. sunt ocupați de și, că pe amplasamentul indicat de apelanții reclamanți se găsesc mai multe gospodării compuse din teren arabil, curți și construcții aparținând numiților, Gh. și.
A concluzionat acest expert, pe baza înscrisurilor de la dosar, că nu este posibilă identificarea imobilului solicitat de apelanții reclamanți.
Apelanții reclamanți au făcut dovada demersurilor efectuate pentru obținerea unei fotocopii a procesului-verbal din 11.06.1948 de naționalizare a, însă Arhivele Naționale au comunicat că nu dețin acest înscris.
La 28.03.2008, intimata pârâtă a comunicat Curții că nu deține înscrisurile care să permită identificarea terenului solicitat în natură de către apelanții reclamanți.
Intimata pârâtă a depus, de asemenea, la dosar schița celor patru gospodării, care compun suprafața de 5,62 ha ce a făcut obiectul schimbului între cele două localități și fotocopia titlului de proprietate al numiților și.
Compania Națională Ferate - a comunicat în plus planul de situație al liniei B - O cu cantonul (distrus) de la km 34 + 448,30.
În ședința publică de la 7.04.2009, Curtea a pus în discuția părților efectuarea unui raport de expertiză pentru determinarea contravalorii suprafeței de teren solicitate prin notificare și pentru care apelanților reclamanți li s-a recunoscut calitatea de persoane îndreptățite prin evaluarea ipotetică a terenului care nu a putut fi identificat; apelanții reclamanți s-au opus la administrarea acestei probe, susținând că nu au resursele financiare necesare pentru plata onorariului expertului și având în vedere că în situația aplicării dispozițiilor art.16 alin.2 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, cuantumul despăgubirilor urmează să fie determinat de Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, susținerile părților și dispozițiile legale incidente în speță, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de apel prin care a fost criticată administrarea probei cu expertiză judiciară la prima instanță și concluziile raportului și ale suplimentului de expertiză întocmite de expert nu se mai impune a fi analizat, întrucât în faza procesuală a apelului, în condițiile art.295 alin.2 Cod de procedură civilă, s-a dispus administrarea unei noi probe cu expertiză judiciară care fundamentează soluția din apel, astfel că orice vătămare pe care ar invoca-o apelanții reclamanți cu referire la administrarea probei cu expertiză tehnică judiciară în primă instanță, a fost acoperită în faza procesuală a apelului prin efectuarea unui alt raport de expertiză.
În ceea ce privește al doilea motiv de apel, Curtea reține că, deși apelanții reclamanți susțin că este imputabilă expertului împrejurarea că situația de fapt nu a fost corect stabilită, nici în faza procesuală a apelului nu a fost posibilă identificarea terenului și a construcției solicitate de apelanții reclamanți din lipsa elementelor de reper necesare din actele de proprietate și din evidențele intimatei pârâte.
Curtea reține că potrivit dispozițiilor art.1169 Cod civil, sarcina probei cu referire la întinderea dreptului de proprietate și delimitarea imobilului solicitat revine apelanților reclamanți.
Acestora li s-a recunoscut prin dispoziția contestată calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr.10/2001 cu referire la terenul în suprafață de 3851. dar prin echivalent.
În calea specifică de atac prevăzută de Legea nr.10/2001 reclamanților nu li se poate crea o situație mai grea, astfel că în analiza apelului Curtea pornește de la constatarea că pentru terenul în suprafață de 3851. apelanților reclamanți li s-a recunoscut calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, însă prin echivalent.
Sarcina probei în sensul că terenul este liber și poate fi restituit în natură revenea apelanților reclamanți, care însă nu au depus la dosar înscrisuri care să permită identificarea amplasamentului actual al acestui teren.
Întrucât terenul nu a putut fi identificat, Curtea nu poate aprecia asupra posibilității de restituire în natură a acestuia și nici asupra regimului juridic ori a situației eventualelor construcții care s-ar găsi edificate pe acesta, în raport de dispozițiile art.10 din Legea nr.10/2001.
Expertul desemnat în cauză a menționat că pe terenul indicat (cu prilejul efectuării măsurătorilor) de apelanții reclamanți și care are o suprafață mult mai mare decât cea solicitată prin notificare se găsesc amplasate patru gospodării, restul terenului aparținând -ului.
Așadar, expertul nu a identificat pe baza coordonatelor, rezultând din înscrisuri opozabile părților, terenul ce face obiectul litigiului, ci s-a raportat la susținerile apelanților reclamanți referitoare la posibila locație a terenului, care însă nu este liber de construcții ori de detalii de sistematizare.
Curtea apreciază, însă, că imposibilitatea identificării amplasamentului terenului nu este imputabilă expertului; deși au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului lor asupra unui teren în suprafață de 3851. apelanții reclamanți nu au depus înscrisuri suficiente pentru identificarea amplasamentului acestuia, astfel că cererea de restituire în natură nu este întemeiată.
Neputând fi identificat terenul, așa cum s-a arătat deja, nu se poate aprecia asupra situației construcțiilor la care fac referire apelanții reclamanți în cererea de apel, cu atât mai mult cu cât terenul despre care apelanții reclamanți pretind că ar corespunde celui care a aparținut autorului lor este deținut în prezent de terți care nu au fost atrași în proces.
Față de împrejurarea că amplasamentul terenului nu a putut fi determinat, nu se impune analiza incidenței dispozițiilor art.8 din Decretul - Lege nr.42/1990.
Cu referire la cel de-al treilea motiv de apel, Curtea reține că, așa cum s-a arătat, cererea de restituire în natură a suprafeței de 3851. teren nu este întemeiată, însă apelanților reclamanți le-a fost recunoscută calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru această suprafață de teren.
Conform dispozițiilor art.10 alin.9 din Legea nr.10/2001, valoarea terenului se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.
Având în vedere că valoarea de piață a terenului nu a putut fi determinată, în speță, apelanții reclamanți susținând că nu au resurse financiare suficiente pentru administrarea unei expertize de evaluare ipotetică (prin raportare la valoarea de piață a metrului pătrat de teren din raza teritorială a comunei ), fără a solicita însă acordarea de ajutor public judiciar, acordarea despăgubirilor (a măsurilor reparatorii prin echivalent) urmează a se face în condițiile Legii nr.247/2005.
Sub acest aspect, sentința apelată va fi schimbată, în parte, întrucât valoarea de 50.000.000 lei (Rol) stabilită prin Dispoziția nr.240/30.01.2004 a Primarului Comunei nu a fost stabilită pe baza unei expertize evaluatorii.
În ceea ce privește cererea de acordare a măsurilor reparatorii pentru construcții, formulată prin notificare, Curtea reține că nu a fost avută în vedere la pronunțarea Dispoziției nr.240/2004, însă apelanții reclamanți nu au făcut dovada că la data preluării terenului a trecut în proprietatea statului și o construcție cu destinație de locuință, distinctă de construcția intitulată "Moara " pentru care au fost acordate măsuri reparatorii prin Dispoziția nr.527/12.05.2004 emisă de Primarul Comunei.
Astfel, Curtea reține că în actele de vânzare-cumpărare încheiate la 25.09.1925 și, respectiv la 11.04.1929 prin care a dobândit imobilul pe care la 23.05.1944 l-a înstrăinat către G, pe lângă suprafețele de teren au fost dobândite și clădiri.
Nu rezultă însă din actele de proprietate și nici din extrasul din inventarul bunurilor publice al Primăriei Comunei din anul 1949 că ar fi existat și ar fi făcut obiectul preluării prin procesul verbal din 11.06.1948 o construcție cu destinația de locuință.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.296 Cod de procedură civilă, Curtea va admite apelul și va schimba, în parte, sentința apelată, în sensul că va admite, în parte, contestația și va anula, în parte, Dispoziția nr.240/30.01.2004 emisă de Primarul Comunei; va obliga pârâta să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru suprafața de 3851. teren situat în comuna, județul C, va menține celelalte prevederi din Dispoziția nr.240/2004 și va respinge cererea de acordare a măsurilor reparatorii pentru construcții, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanții reclamanți, domiciliată în B,-, sector 2 și, domiciliat în B, șos.- nr.260,.46,.5,.5,.297, sector 2, împotriva sentinței civile nr.2271/24.10.2006, pronunțată de Tribunalul Călărași, în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA COMUNEI PRIN PRIMAR - Județul
Schimbă sentința apelată, în sensul că admite, în parte, contestația.
Anulează, în parte, Dispoziția nr.240/30.01.2004 a Primarului Comunei, județ
Obligă pârâta să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru suprafața de 3851. teren situat în comuna, județul
Menține celelalte prevederi din Dispoziția nr.240/2004 a Primarului Comunei.
Respinge cererea de acordare a măsurilor reparatorii pentru construcții, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - - GREFIER
- -
Red.
Tehnored.
5 ex/6.04.2010
-------------------------------
C -
Președinte:Simona Gina PietreanuJudecători:Simona Gina Pietreanu, Mirela Vișan
