Speta Legea 10/2001. Decizia 1477/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1477/2009-
Ședința publică din 05.11.2009
PREȘEDINTE: Trif Doina
JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia
JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recurenții pârâți, toți cu domiciliul în C,-/B, județul S M, în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, județul S M, intimații reclamanți, ambii cu domiciliul în C,-, județul S M, intimat pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI C, județul S M, împotriva deciziei civile nr. 306/Ap din data de 26.11.2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, prin care s-a schimbat în tot sentința civilă nr. 139 din 30.01.2008, pronunțată de Judecătoria Carei, în dosar nr-, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în cauză, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 29.10.2009, când părțile prezente au pus concluzii asupra recursului în încheierea cea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 05.11.2009, când s-a pronunțat hotărârea.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 139/30 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria Carei, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a petenților.
S-a respins excepția lipsei competenței materiale în soluționarea cauzei a Judecătoriei Carei.
S-a respins ca neîntemeiată plângerea la Legea nr.10/2001 formulată de petenții și, ambii domiciliați în Municipiul C,-, jud. S M, împotriva intimaților, cu domiciliul ales în Municipiul C,-/A, cu domiciliul ales în Municipiul C,- B, jud. S M și, domiciliat în Municipiul C,- B, jud. S M, în calitate de moștenitori ai def., decedat în timpul procesului și PRIMARUL MUNICIPIULUI C, având ca obiect anularea Dispoziției nr.188/2006 emisă de Primarul Municipiului
S-a respins ca nedovedită cererea intimaților cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, potrivit dispoziției nr.188/2006, intimaților și, decedat, li s-a reconstituit în natură terenul în suprafață de 1224 mp. teren și o anexă în suprafață de 34 mp. cuprins în CF nr. 1459 C cu nr.top.1868 și 1869 situat în C- în calitate de foști proprietari. Potrivit extrasului CF 1459 C la nr.top.1868, 1869 reprezentând în natură grădină în str. - și casă cu curte în suprafață totală de 1431 mp. proprietari tabulari asupra casei cu titlu juridic de cumpărare, prin Încheierea nr. 762/1997 CF, sunt petenții asupra 189 mp. teren cu drept de proprietate în baza Legii nr.18/1991, prin Încheierea nr. 1570/1997 CF.
Potrivit contractului de vânzare cumpărare a locuințelor nr. 647/1996, rezultă că petenții au cumpărat de la SC SA S M, cu prețul de 235.978 lei, casa, pivniță, terasă de 9,90 mp. garaj de 21,30 mp. iar suprafața care s-a restituit vechilor proprietari, în natură reprezentând teren de 1224 mp. și o anexă în suprafață de 34 mp. cuprinsă în CF 1459 C la nr.top.1868 și 1869 situată în- C nu a fost făcută dovada că ar fi fost cumpărată de petenți astfel că, aceasta, cu toate că apare în schița imobilului întocmită de către SA S M și anexată, nu a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare prin contractul arătat mai sus.
Prin Ordinul Prefecturii Județului S M, s-a atribuit în proprietate privată petenților și suprafața de 189 mp. din totalul suprafeței de 1413 mp. înscris în CF 1459 C la nr.top.1868, 1869.
În ședința publică din 16 ianuarie 2008, prezenți în fața instanței de fond intimații în calitate de soție supraviețuitoare, și, în calitate de moștenitori ai def., decedat în timpul procesului, aceștia au învederat faptul că au depus o singură cerere la Primăria C prin care au solicitat restituirea terenului în cauză în natură iar cu privire la casă și garaj, care au fost cumpărate cu respectarea condițiilor legale de către petenți, au solicitat despăgubiri iar la data preluării imobilului de către Stat această anexă exista dar nu era intabulată și nici restul anexelor, respectiv, garajul, nu au fost intabulate. În aceeași ședință, reprezentanta petenților a solicitat acordarea unui termen cu privire la încheierea unei eventuale înțelegeri cu intimații cu privire la terenul în cauză iar intimata s-a opus, arătând instanței că nu dorește să încheie vreo tranzacție cu petenții.
Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a petenților, invocată de către reprezentanta intimaților deoarece petenții sunt proprietari tabulari, astfel că, prin acțiunea promovată invocă un interes al lor cu privire la terenul care împrejmuiește imobilul proprietatea lor tabulară, respectiv casa și 189 mp. teren, ori, în speță fiind vorba de o nulitate absolută, aceasta poate să fie invocată de către orice persoană care are interes în cauză, atât părțile cât și avânzii - cauză, iar potrivit art.2 din Decretul nr.167/1958 "nulitatea unui act poate fi invocată oricând fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție" de către persoanele interesate în cauză.
Cu privire la excepția lipsei competenței materiale în soluționarea cauzei a Judecătoriei Carei, instanța a respins-o și pe aceasta deoarece, în baza disp. art.137 rap. la art.158, 159 pct. 2 și 1, pct. 1.pr.civilă, Judecătoria Carei este competentă în soluționarea cauzei în fond deoarece sunt incidente dispozițiile dreptului comun în materia nulităților, iar competența de soluționare a acțiunii revine instanțelor de drept comun.
Având în vedere cele arătate mai sus, instanța a constatat că în ceea ce privește Dispoziția nr.188/2006 emisă de către Primarul Municipiului C au fost respectate prevederile art.10 alin.1 și 2 din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06.03.1945 - 22.12.1989 republicată, modificată și completată cu Legea nr.247/2005 și nr.498/2003 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001 și, prin urmare, instanța a constatat că plângerea petenților nu este întemeiată, respingând-o în baza celor arătate mai sus.
Instanța a respins ca nedovedită cererea intimaților cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată deoarece la dosar nu există dovada, respectiv chitanța cu care s-a achitat onorariul de avocat.
Împotriva acestei hotărâri reclamanții au declarat apel, solicitând admiterea căii de atac promovate, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost promovată și drept urmare, anularea dispoziției nr.188/27.04.2006 emisă de Primarul Municipiului C, prin care s-a restituit terenul în suprafață de 1224 mp.și o anexă de 34 mp.în favoarea pârâților intimați de ordin 2 și 3 privind imobilul situat în C, înscris în CF 1459 sub nr.top.1868 și 1869.
Prin decizia civilă nr. 306/Ap din data de 26.11.2008, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Satu Mare, a admis apelul declarat de reclamanții și, ambii cu domiciliul în C,-, împotriva sentinței civile nr.139/30.01.2008 a Judecătoriei Carei privind pe intimații, cu domiciliul procedural ales în C,-/A, cu domiciliul în C, str.-, nr.8 B și Primăria Municipiului C și în consecință:
A schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis acțiunea civilă formulată de reclamanți și drept urmare:
A anulat parțial Dispoziția nr.188/27.04.2006 emisă de Primarul Municipiului C, în ceea ce privește suprafața de 712 mp.teren intravilan aferent imobilului casă și anexe situate în C, - nr.28, identificat pe schița topo întocmită de ing., cât și pentru anexa în suprafață de 34 mp.cuprinsă în contractul de vânzare cumpărare nr.647/1996 încheiat în temeiul Legii 112/1995 între apelanți și SC SA S
A obligat Primăria Municipiului C să reia procedura administrativă de emitere a unei noi dispoziții, cu stabilirea dreptului la măsuri reparatorii în echivalent pentru intimați pentru imobilele nerestituite în natură, de îndată ce hotărârea este irevocabilă.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Prețul cuprins în contractul de vânzare cumpărare nr.647/1996 include atât contravaloarea construcției casă de locuit cât și anexe gospodărești, așa cum rezultă și din răspunsul comunicat de SC SA S M la solicitarea tribunalului (fila 54), condiții în care nu se justifică restituirea în natură.
În privința terenului aferent, tribunalul a reținut că din planul de situație (fila 24 dosar fond), pe parcela cu nr.top.1869 se află casa cu anexe la nr.38, str.- - C, suprafață care asigură folosința normală a construcțiilor este de 712 mp.și pentru care de asemenea nu este posibilă restituirea în natură.
Suprafața atribuită apelanților în temeiul Legi 18/1991 prin Ordinul Prefectului, cuprinde suprafața de 189 mp.din totalul terenului de 1413 mp.înscris în CF 1459 la nr.top.1868, 1869.
De vreme ce apelanții și-au păstrat dreptul de proprietate asupra construcției, este evident că exploatarea normală a acesteia presupune și obținerea dreptului de proprietate asupra terenului care să satisfacă această cerință, desprinsă din interpretarea sistematică a disp.art.36 alin.2 din Legea 10/2001 coroborat cu art.10 din Legea 10/2001.
În considerarea celor expuse, tribunalul în baza art.296 pr.civ.a admis apelul, a schimbat în tot sentința în sensul admiterii acțiunii reclamanților prin anularea în parte a dispoziției nr.188/27.04.2006 emisă de Primarul Municipiului C în ceea ce privește suprafața de 712 mp.teren identificat pe planul de situație de la fila 24 dosar fond, cât și anexa în suprafață de 34 mp.ce a format obiectul contractului de vânzare cumpărare nr.647/1996 încheiat în temeiul Legii 112/1995.
Ca urmare a modificărilor aduse prin admiterea acțiunii și ca o consecință directă a anulării în parte a dispoziției și pentru a preîntâmpina producea altor prejudicii, urmează a se relua procedura administrativă de emitere a unei noi dispoziții de către Primarul Municipiului C, respectiv de stabilire a măsurilor reperatorii în echivalent față de intimați pentru imobilele rămase nerestituite în natură.
Fără cheltuieli de judecată, reținând că nu există culpă procesuală în sensul prev.de art.274 pr.civ. fiind vorba de exercitarea a două drepturi concurente cu reglementare diferită.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, au declarat recurs intimații, solicitând admiterea acestuia, păstrarea sentinței, cu cheltuieli de judecată.
Prin motivele de recurs s-a invocat reținerea greșită unor aspecte privind starea de fapt și drept terenului în suprafață de 1224 mp ce le-a fost restituit în natură prin dispoziția Primarului nr. 188/2006, nefiind un motiv pertinent de contestare a acestuia de către soții sub pretextul că nu își pot exercita dreptul de folosință.
Greșit s-a reținut că anexa retrocedată face corp comun cu casa, între acestea sunt cel puțin 8, nu s-a achitat contravaloarea acestei anexe ci doar a garajului și a altei anexe ce nu face obiectul restituirii. Eronat SC SA afirmă că s-a achitat contravaloarea anexei și a terenului restituit ce nu se putea cumpăra.
Raționamentul că apelanții și-au păstrat dreptul de proprietate asupra construcției iar exploatarea normală presupune obținerea proprietății terenului - conform art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, art. 10 din Legea nr. 10/2001 -, este păgubos și nelegal.
Nu s-a motivat în drept recursul.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimații și au solicitat respingerea ca nefondat a recursului, cu cheltuieli de judecată, arătând că au achitat și prețul magaziei iar terenul necesar construcției este de 712 mp.
Ceilalți intimați nu și-au comunicat poziția în cauză, deși au fost legal citați.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Imobilul în litigiu este înscris în coala de CF nr. 1459 C, nr. top. 1868 - grădină 701 mp și nr. top. 1869 - casă cu curte 712 mp, iar prin contractul de vânzare cumpărare a locuințelor în rate nr. 647/1996 încheiat între SC SA S M în reprezentarea Statului Român și intimații și - foști chiriași în baza Legii nr. 112/1995 - le-a fost vândută acestora casa de locuit, terasă, garaj, schița anexă - fila 6 dosar fond - relevând că alături de casă se mai află un garaj și o magazie, dreptul acestora fiind întabulat în coala CF la foaia B nr. 11 - 12 în anul 1997 precum și asupra terenului în suprafață de 185 mp aferent acestor construcții.
Prin dispoziția nr. 188/2006 emisă în baza Legii nr. 10/2002 de Primarul Municipiului C - fila 3 dosar fond - s-a dispus restituirea în natură în favoarea lui și a 1224 mp teren și o anexă de 34 mp din nr. top. 1868, 1869. decedând pe parcursul litigiului, au fost introduși în cauză moștenitorii acestuia - - soție, - fiu și - fiu.
Dreptul de proprietate al intimaților reclamanți, asupra a 189 mp din terenul susmenționat, s-a dobândit în baza ordinului nr. 389/01.05.1997 emis conform art. 35 alin. 2 din Legea nr. 18/1991.
Potrivit adresei nr. 588/27.10.2008 - emisă de SC SA S M - fila 54 dosar fond - vânzătorul construcțiilor, conform celor expuse mai sus, în prețul de vânzare s-a cuprins și anexa numită magazie, conform schiței.
Din copia actelor comunicate de același vânzător, la solicitarea instanței de recurs, care au stat la baza înscrierii contractului de vânzare cumpărare și stabilirea prețului în sarcina cumpărătorului - adresa nr. 606/25.08.2009 - fila 42 - 64 dosar recurs - se reține faptul că în prețul stabilit s-a inclus casa de locuit cu o suprafață construită de 128,95 mp, utilă 104,67 mp, locuibilă 53,99 mp ( fila 52, fișă tehnică) o magazie cu fundația din cărămidă cu pereți din cărămidă, șarpantă din lemn, învelitoare din țiglă, cu o suprafață construită de 32,37 mp, utilă 23,56 mp și un garaj cu fundația din beton, pereți din cărămidă, șarpantă din lemn, învelitoare din țiglă cu o suprafață construită de 27,65 mp, utilă de 21,30 mp, aspecte ce reies și din fișa tehnică de calcul filele 53 - 55, în schița anexă construcției - fila 56 - se regăsește totodată alături de casă și magazia în speță cu garajul, indicate fiind aceleași suprafețe, apărările recurenților fiind astfel nefondate.
Nu reiese din actele aflate în dosar că pe lângă această magazie ar mai exista și o alta care practic nu a fost vândută fostului chiriaș și ar fi fost corect retrocedată astfel foștilor proprietari.
Referitor la terenul aferent construcțiilor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 foștilor chiriași, astfel cum corect a reținut instanța de apel, inițial în baza Legii nr. 18/1991 s-a atribuit acestora doar 189 mp din totalul suprafeței de 1413 mp, nr. top. 1868, 1869 înscris în CF nr. 1459, ori, exploatarea normală a locuinței și anexelor înstrăinate, potrivit planului de situație - filele 24 dosar fond - implică o suprafață mai M decât 189 mp, respectiv 713 mp teren ce potrivit prevederilor în materie - art. 36 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, art. 35 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 - se impune a fi atribuit acestora, restituirea în natură în favoarea foștilor proprietari, nefiind posibilă, situație în care, în mod corect instanța de apel a obligat Primăria Municipiului C să reia procedurile administrative de emitere a unei noi dispoziții în favoarea recurenților, pentru stabilirea dreptului la alte măsuri reparatorii în echivalent. Cât privește neincluderea prețului în contractul de vânzare cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, contravalorii terenului aferent construcției conform dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 112/1995, acest aspect s-a datorat dispoziției legale conform căreia odată cu dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției se dobândește de drept, deci fără plată, dreptul de proprietate al terenului aferent.
Față de toate considerentele expuse, nefiind aplicabile dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul și va menține în întregime decizia recurată ca fiind legală și temeinică.
Reținând culpa procesuală a recurenților, în baza art. 274 Cod procedură civilă, instanța de recurs îi va obliga să le plătească intimaților și, 1785 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenții pârâți, toți cu domiciliul în C,-/B, județul S M, în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, județul S M, intimații reclamanți, ambii cu domiciliul în C,-, județul S M, intimat pârât PRIMARUL MUNICIPIULUI C, județul S M, împotriva deciziei civile nr. 306/Ap din data de 26.11.2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă, să plătească părții intimate și suma de 1785 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Pronunțată în ședința publică din 05.11.2009.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
- redactat hotărâre în concept - judecător - - - 06.11.2009
- judecători fond -
- judecători recurs -,
- dact. gref. - 06.11.2009 - 9 ex.
- emis 7 com. - 06.11.2009 -, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, PRIMARUL MUNICIPIULUI
Președinte:Trif DoinaJudecători:Trif Doina, Moșincat Eugenia, Stan Aurelia