Speta Legea 10/2001. Decizia 148/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 148
Ședința publică de la 14 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valeria Cormanencu Stanciu
JUDECĂTOR 2: Viorica Olariu
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea formulată de CGJ.,C și având ca obiect completarea deciziei civile nr. 130 15 iulie 2009 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI în dosarul nr. nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că cererea este la al doilea termen de judecată; apelanții CGJ.,C și au depus la dosar prin serviciul de registratură cerere prin care solicită judecata și în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat,instanța consideră cererea de completare a deciziei în stare de judecată și văzând că s-a solicitat judecata și în lipsă,a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra cererii de completare a deciziei civile nr. 130/15.07.2009 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, formulată de apelanții C -. -, C - și.
Apelanții susțin că instanța a omis să se pronunțe și să dispună restituirea în natură a terenului în suprafață de 11.531. și 32.765. așa cum s-a solicitat prin motivul de apel pct. IV identificate în anexa 2 la Raportul de expertiză întocmit de expertul.
Analizând lucrările dosarului, Curtea constată că prin decizia civilă nr. 130/15.07.2009 instanța de apel admite apelurile declarate de Primarul comunei, județul I și de CGJ.,C și împotriva sentinței civile nr. 1516 din 08.10.2008 dată de Tribunalul Iași,pe care o schimbă în parte,în sensul:
Înlătură din dispozitivul sentinței obligarea Primarului comunei la:
- restituirea în natură a imobilului compus din moară și suprafața liberă de construcții,aferentă acesteia de 2404 mp,pentru care sunt datorate măsuri reparatorii în echivalent ( - anexa II expertiza );
- suprafața de 1 ha liberă de construcții aferentă " " și la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele restituite în natură.
Dispune restituirea în natură a imobilului situat în punctul " " compus din construcții și suprafața de teren aferentă de 47.741 mp identificată în anexa I la raportul de expertiză efectuat de expertul și trupul de teren peste drum în suprafață de 37.020 mp și construcțiile anexe ( C8-C9--) din același raport de expertiză.
- imobilul teren intravilan, anexa II raport de expertiză compus din 2096 mp - sediul Poliției,suprafața de 2824 mp și casa specialistului.
celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei hotărâri.
Obligă pe CGJ.,C și să plătească Primarului comunei, județul I cheltuieli de judecată în apel ( onorariu expertiză) în sumă de 1250 lei.
În considerentele hotărârii Curtea a analizat motivele de apel și a schimbat în parte sentința atacată, dispunând asupra restituirii în natură, iar în cazul în care nu este posibil, a păstrat sentința tribunalului și respectiv dispoziția atacată cu privire la măsurile reparatorii prin echivalent, fiind incidente prevederile art. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001.
În conformitate cu art. 281 ind. 2 alin. 1 Cod procedură civilă - "Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare".
Curtea constată că prin hotărârea a cărei completare se solicită, instanța s-a pronunțat asupra posibilității restituirii în natură, individualizând în considerente și dispozitiv terenul și construcțiile.
Cererea completatoare are ca obiect restituirea în natură a suprafețelor de teren pretins omise identificate prin raportul de expertiză și schița anexă, respectiv stabilirea întinderii dreptului pentru imobilele preluate abuziv.
S-a.invocat că este posibilă restituirea în natură, acordarea măsurii reparatorii în echivalent nu se justifică. În contestație cât și în motivele de apel imobilele sunt indicate, fiind capetele de cerere distincte asupra cărora Curtea nu s-a pronunțat.
Faptul că prin declarația de apel sunt formulate critici pentru fiecare suprafață de teren și construcție preluate abuziv nu constituie capete de cerere principale sau accesorii, în sensul dispozițiilor art. 281 ind. 2 alin. (1).
Prin considerente unice Curtea a analizat motivele de apel și s-a pronunțat asupra acestora, stabilind întinderea dreptului pentru imobilele ce pot fi restituite în natură.
Curtea are în vedere că ipoteza reglementată de dispozițiile art. 281 ind. 2 Cod procedură civilă privește omisiunea instanței de a se pronunța supra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale. În speță "restituirea în natură este cerere principală și nu numărul imobilelor ce pot fi restituite compuse din teren și construcții.
În cauză instanța de apel s-a pronunțat asupra cererilor de apel cu care a fost investită în sensul admiterii și schimbării în parte a hotărârii pronunțate de tribunal.
Caracterul devolutiv al apelului investește instanța de control judiciar deplin drept, cu întreg litigiul, cu toate chestiunile de fapt și de drept pe care le implică, însă în limita cererii de apel.
Cum instanța de apel s-a pronunțat asupra posibilității restituirii în natură, cererea completatoare nu îndeplinește condițiile cerute de art. 281 ind. 2 Cod procedură civilă.
În situația în care contestatorii-apelanți apreciază că s-a aplicat greșit Legea nr. 10/2001 fiind posibilă restituirea în natură și a altor imobile decât cele menționate în decizia civilă nr. 130/2009, criticile formulate pot constitui motive de recurs.
Pentru considerentele expuse, instanța respinge cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge cererea formulată de CGJ.-, C - și având ca obiect completarea deciziei nr. 130/15.07.2009 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI (dosar nr-).
Definitivă.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
--- - - -
Grefier,
- -
Red. -
Tehnored.
Curtea de APEL IAȘI: - -,
--- -
21.10.2009
2 ex.
Președinte:Valeria Cormanencu StanciuJudecători:Valeria Cormanencu Stanciu, Viorica Olariu