Speta Legea 10/2001. Decizia 150/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ NR.150/
Ședința publică de la 03 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
Grefier - -
S-a luat ]n examinare apelul civil formulat de apelanții reclamanți, domiciliată în localitatea Sud,-, orașul, județ C și, domiciliată în B,-,. 1,. 4, sector 1, ambele cu domiciliul ales în C, B-dul. - nr. 80,.1, județ C, la sediul profesional al " și Asociații" - declarat împotriva sentinței civile nr. 1037/C din 19.09.2008, pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI C și MUNICIPIUL, reprezentat prin Primar, cu sediul în C, B-dul. - nr. 51, județ C, având ca obiectcontestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns apelanții reclamanți - și prin avocat, potrivit împuternicirii avocațiale seria - nr. 59927/17.03.2009 și intimații pârâții Primarul Municipiului C și Municipiul C, reprezentat prin Primar, prin avocat, potrivit împuternicirii avocațiale seria - nr. 43689/17.02.2009.
Procedura este legal îndeplinită, cu conform disp. art. 87 și urm. pr.civ.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei învederând că, prin Serviciul registratură, la data de 11.05.2009, respectiv 19.05.2009, Primăria Municipiului C - Direcția Patrimoniu a înaintat instanței relații privind adresa actuală a imobilului situat în C,-, și notificările ce vizează acest imobil (filele 45-49) - 1 exemplar.
Avocat, pentru intimații pârâții, având cuvântul depune la dosar relații privind numărului stradal al străzii -, unde se află imobilul în litigiu.
Având cuvântul, pe rând, apărătorii părților, precizează că nu mai au alte cererii de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul asupra apelului.
Instanța, în raport de susținerile apărătorilor părților în sensul că nu mai sunt alte cererii prealabile sau probe de administrat, constată terminată cercetarea judecătorească, dosarul fiind în stare de judecată acordă cuvântul pentru dezbateri asupra motivelor de apel.
Avocat, pentru apelantele reclamante, având cuvântul, învederează că, soluția instanței de fond este lipsită de fundament având în vedere că s-au produs dovezi privind proprietatea și preluarea abuzivă de către stat. Dovada proprietății s-a făcut cu actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 290/1933, prin care se evidențiază dobândirea de către a imobilului în litigiu. Situația este confirmată prin extrasul de carte funciară, care dovedește nu doar existența dreptului de proprietate în patrimoniul autoarei reclamantelor, dar și întinderea acestui drept. Aceste înscrisuri dovedesc, totodată și identitatea între construcția deținută de către defuncta anterior naționalizării și construcția identificată prin raportul de expertiză. La dosar există adresa emisă de C în care se evidențiază deținerea de către autoarea reclamantelor a imobilului, iar atașat acestei adrese a fost depusă o fișă, intitulată "raport imobile", în cadrul căreia evidențiază situația locativă în privința construcției (filele 18-20 - dosar fond). Construcția în această fișă este evidențiată cu an de edificare 1925, ceea ce demonstrează identitatea între construcția evidențiată în contractul de vânzare-cumpărare din 1933, în foaia de date pentru carte funciară și construcția ce formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995 și a contractului de închiriere.
Arată că, un singur înscris depus la dosar de pârâții, evidențiază ca și proprietar o altă persoană, care are în vedere un alt imobil și nu cel care face obiectul cererii și care este situat la adresa din- (actualmente-).
Mai arată că, în speță nu este aplicabilă prezumția instituită de prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001,r2.
Totodată, arată că, instanța soluționează cererea formulată, sub aspectul măsurilor reparatorii echivalente aferente părții înstrăinate din imobil, prin respingere. Ori, soluția este eronată, prin prisma faptului că reclamanții nu au dedus judecății o astfel de solicitare, vizând acordarea despăgubirilor ori stabilirea cuantumului acestora, ci s-a solicitat obligarea Primarului Municipiului C la emiterea ofertei de acordare a bunurilor în compensare ori la propunerea de acordare a despăgubirilor.
În ceea ce privește refuzul unității deținătoare de a soluționa notificarea, acesta nu poate fi considerat justificat, nici chiar în ipoteza în care probele de la dosarul notificării nu sunt complete sau nu relevă îndreptățirea semnatarului la măsuri reparatorii. Ori, în speță dosarul de notificare este complet.
În concluzie, solicită admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate, cu obligarea intimaților pârâții la plata cheltuielilor de judecată - fond și apel, potrivit actelor doveditoare pe care le depune la dosar(factura nr. 0906/17.03.2009 și chitanța nr. 2658/17.03.2009).
Având cuvântul, apărătorul intimaților pârâții - avocat, solicită în prin principal respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată. Cu privire la obligarea pârâtului la emiterea ofertei de restituire în echivalent în bunuri sau servicii în compensare, arată că nu s-a făcut dovada de către pârâții că Municipiul C ar avea în proprietate imobile pentru a fi compensate. Mai arată că, în situația admiterii apelului s-ar putea obliga pârâții la emiterea propunerii de acordare a despăgubirilor bănești pentru partea din imobilul înstrăinată în temeiul prevederilor Legii nr. 112/1995.
Instanța rămâne în pronunțare asupra soluției în apel.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
La 26.07.2007 reclamanta a chemat în judecată pârâții Primarul Municipiului C și Municipiul C prin Primar solicitând instanței obligarea pârâților la restituirea în natură a părții neînstrăinate din imobilul situat în C,- și a terenului aferent; obligarea pârâtului Primarul Municipiului C la emiterea ofertei de restituire prin echivalent ori să propună acordarea de despăgubiri bănești pentru partea din imobil înstrăinată prin contractul de vânzare cumpărare nr. 27483/1996; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că imobilul situat în-, fostă - - și fostă - - a fost proprietatea mamei reclamantei -, fiind dobândit prin actul de vânzare-cumpărare nr. 142/20.01.1933 și a fost preluat de stat prin Decretul nr. 92/1950.
A formulat notificare solicitând, alături de frații săi, ulterior decedați, restituirea imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001. În referire la acest aspect s-a arătat că deși avea obligația de a emite dispoziția în termen de 60 de zile, unitatea deținătoare nu a soluționat notificarea nici până la introducerea acțiunii astfel încât este îndreptățită să se adreseze instanței de judecată.
Printr-un contract de cesiune intervenit între reclamanta și -, aceasta din urmă a dobândit calitate procesuală activă alături de reclamantă.
Pârâții nu depus întâmpinare dar au prezentat instanței înscrisurile existente din dosarul de notificare și juridică și fiscală a imobilului precum și schițe ale acestuia.
Prin sentința civilă nr. 1037din 19.09.2008 Tribunalul Constanțaa respins ca nefondată acțiunea reclamantei.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că înscrisurile prezentate de reclamantă ca acte doveditoare ale dreptului de proprietate nu indică ce construcție s-a preluat de la nr. 24 din str. - - și dacă s-a preluat și teren și nici dacă, la data preluării imobilului, autoarea reclamantei mai era proprietar.
Instanța a mai stabilit că nu s-au adus dovezi privitoare la faptul că actuala construcție care se regăsește pe teren a aparținut autoarei reclamantei și a considerat că pentru construcția consemnată în contractul de vânzare cumpărare din 1933 nu se pot acorda despăgubiri pentru că nu s-a probat valoarea imobilului în starea în care se afla la data cumpărării lui.
De asemenea, tribunalul a apreciat că instanța nu poate stabili nici modul de determinare a despăgubirilor și nici nu poate stabili ea însăși cuantumul despăgubirilor în această procedură.
Instanța de fond a mai reținut și că nesoluționarea notificării formulată de reclamantă este justificată de lipsa probelor propuse de aceasta referitoare la valoarea construcției.
Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat apel reclamantele și -.
În dezvoltarea motivelor de apel reclamantele au susținut că au dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu prin contractul de vânzare cumpărare nr. 290/1933, prin care a cumpărat terenul și construcția situate în C,-, dar și prin extrasul de carte funciară, care arată și întinderea dreptului dobândit precum și existența identității între imobilul ce a aparținut defunctei și imobilul preluat prin naționalizare. Deținerea imobilului de către autoarea reclamantelor și naționalizarea lui în baza Decretului nr. 92/1950 a fost confirmată și prin adresa nr. 1628/2006 emisă de C, precum și prin adresele emise de Primăria Municipiului C nr. 55412/2005, nr. 15246/2006, nr. 19396/1996 care confirmă că la adresa din- (fostă - - nr. 22, fostă - - nr. 24) a figurat ca proprietar, cu imobil teren și construcție naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, la poziția nr. 373.
Arată că instanța de fond a aplicat greșit în speță prezumția instituită de prevederile art. 24 din legea nr. 10/2001, care se aplică numai în situațiile în care nu există acte doveditoare ale dreptului de proprietate. În speță, s-a arătat, actele doveditoare există iar prezumția nu are aplicabilitate.
Instanța a aplicat greșit la speță și prevederile art. 19 din Legea nr. 10/2001, referitoare la adăugarea de corpuri noi construcției, după preluarea acesteia de către stat, identitatea între construcția preluată și cea existentă în prezent fiind realizată în condițiile art. 1169 Cod civil.
Precizează apelantele că în mod eronat a apreciat instanța că nu are competența stabilirii pe cale judiciară a cuantumului despăgubirilor datorate pentru partea înstrăinată din imobil, în condițiile în care o asemenea cerere nu a fost formulată de reclamante, cererea lor fiind aceea de obligare a Primarului Municipiului C la emiterea ofertei de acordare de bunuri în compensare ori la propunerea de acordare de despăgubiri.
Susțin apelantele că este neîntemeiată aprecierea instanței de fond cu privire la refuzul justificat al unității deținătoare de a soluționa notificarea, în condițiile neprobării de către reclamanți a valorii construcției, o asemenea împrejurare neputând justifica întârzierea timp de 7 ani a soluționării notificării. Dacă primăria constata că dosarul notificării era incomplet avea posibilitatea să solicite completarea dosarului sau să dispună respingerea notificării, iar nu să o lase în nelucrare.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate în raport de criticile formulate de reclamante, instanța constată că apelul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Reclamantele au investit direct instanța cu o cerere de restituire în natură a părții din imobilul situat în C,-, neînstrăinată către chiriași și cu o cerere de obligare a Primarului Municipiului C să emită o ofertă de restituire prin echivalent în bunuri și servicii pentru partea înstrăinată din imobil ori să facă propuneri pentru acordarea de despăgubiri bănești.
Această solicitare a fost adresată direct instanței în condițiile în care, deși s-a formulat notificare în termenul și în condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, notificare înregistrată la Primăria Municipiului C la 18 aprilie 2001, timp de peste 7 ani unitatea notificată nu a răspuns în nici un fel notificării.
Invocând considerentele Deciziei nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite - tribunalul a apreciat că este justificată pasivitatea autorității locale care, în lipsa unor probe doveditoare privind valoarea imobilului la data preluării, nu putea să se pronunțe asupra cererii de restituire.
Considerentele tribunalului sunt nu numai evident fără temei legal și emise ca urmare a interpretării greșite a Deciziei nr. XX/2007, dar prin soluția astfel motivată tribunalul a pronunțat un "fine de neprimire" a cererii directe către instanță, încălcând accesul reclamantelor la justiție consacrat de art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.
Astfel, potrivit art. 22 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, "notificarea va cuprinde denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum șivaloarea estimată a acestuia". Toate aceste elemente necesare unei facile identificări a bunului în cauză se regăsesc în notificarea trimisă la 18 aprilie 2001, de către reclamanta, Primăriei Municipiului C și instanța constată că nici o cerere ulterioară de completare a dosarului de notificare nu a fost adresată reclamantei de către Primărie. Dosarul a fost așadar considerat complet dar notificarea nu a fost totuși soluționată timp de mai bine de 7 ani. Acest element al notificării nu justifică deci refuzul de a soluționa notificarea.
Constatând pasivitatea nejustificată a unității deținătoare de a soluționa în termenul legal notificarea, tribunalul, conformându-se Deciziei nr. XX/2007, care are valoare interpretativă obligatorie, trebuia să evoce fondul și să constate, pe baza materialului probator, dacă cererea reclamantelor la acordarea de măsuri reparatorii - în natură sau prin echivalent - este întemeiată sau nu. Numai printr-o interpretare restrictivă și în dezacord cu considerentele Deciziei XX/2007 tribunalul a apreciat că pentru analiza pe fond a cererii de restituire este necesar să se constate în prealabil un refuz nejustificat al unității deținătoare. Nerespectarea termenului legal de 60 de zile prevăzut pentru soluționarea notificării și lăsarea în nelucrare a dosarului de notificare un termen care de departe nu poate fi considerat rezonabil are semnificația unui refuz nejustificat care îndreptățește notificatorul să se adreseze direct instanței.
. reclamantelor de a li se soluționa pe fond cererea de acordare de măsuri reparatorii pentru imobilul din C,- prilejuiește instanței să constate că, potrivit actului de vânzare cumpărare încheiat în ianuarie 1933 și autentificat sub nr. 142/20.01.1933, d-na a cumpărat imobilul din-, careul nr. 84, litera d, imobil compus dintr-o clădire veche, pe un teren de 77mp.
Ulterior, la 16 ianuarie 1941, în Cartea funciară a localității, imobilul din C,-, proprietatea d-nei, este descris ca având un corp de casă cu destinația de locuință, compus din parter cu 3 camere, hol și dependințe și etaj cu 4 camere, hol și dependințe.
Potrivit informațiilor furnizate de Primăria C prin adresele nr. R 45179/30.03.2009, nr. 45184/09.04.2009, nr. R 63497/07.05.2009, imobilul situat în- și care a fost înregistrat în registrul de proprietăți al localității din perioada 1936-1938 pe numele. a figurat ulterior ca fiind situat pe- și este consemnat în prezent pe-.
Aceste mențiuni ale Primăriei sunt însoțite de înscrisurile pe care se întemeiază, respectiv pe registrul de proprietăți, pg. 157(fila 44 dosar fond), extras din planul cadastral ediția 1936-1938 (fila 24 dosar apel), carnet cu schițe de terenuri careul 282/84 lotul d (fila 42,43 dosar fond).
Informațiile furnizate instanței prin aceste înscrisuri confirmă susținerile reclamantelor privind faptul că, la momentul întocmirii foii de date pentru cartea funciară, respectiv în anul 1941, deci ulterior cumpărării din anul 1933, imobilul din C,- (ulterior - - nr. 24 și apoi-) era proprietatea d-nei și se compunea din teren în suprafață de 77 mp și construcție cu 3 camere și dependințe la parter și 4 camere și dependințe la etaj. Acest imobil a făcut obiectul naționalizării prin Decretul nr. 92/1950, identitatea dintre imobilul mai sus descris și imobilul preluat de stat fiind confirmată de consemnarea în decretul de naționalizare a numelui proprietarului, d-na și a adresei imobilului,-.
Din situația prezentată instanța reține că actul de vânzare cumpărare încheiat în ianuarie 1933 și foaia de date pentru cartea funciară reprezintă acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, compus din teren în suprafață de 77 mp și construcție cu parter și etaj, conform art. 23.1 lit. a) din Normele metodologice de aplicare unitară a legii nr. 10/2001, anexa la decretul de naționalizare și celelalte înscrisuri depuse de Primărie fiind doar acte confirmative ale existenței și întinderii dreptului de proprietate asupra imobilului așa cum rezultă din actele doveditoare ale dreptului de proprietate.
În aceste circumstanțe, se constată netemeinicia soluției primei instanțe justificată prin lipsa dovezilor referitoare la identitatea imobilului cumpărat în anul 1933 cu cel preluat prin naționalizare și cu cel care se află în prezent la adresa din-.
În concluzie, reclamantele au dovedit atât dreptul de proprietate al autoarei lor, d-na, asupra imobilului solicitat prin notificare, cât și întinderea acestui drept, ceea ce justifică calitatea lor de persoane îndreptățite la obținerea de măsuri reparatorii prevăzute de lege.
. reclamantelor de a obține măsuri reparatorii este justificată și de faptul că imobilul a fost preluat în mod abuziv de stat, prin naționalizare, calificarea ca act abuziv al naționalizării fiind făcută în mod explicit de legiuitor prin art. 2 lit. a din Legea nr. 10/2001, dar și de calitatea reclamantei de succesor al proprietarului imobilului, d-na și de aceea de cesionar de drepturi pentru partea înstrăinată din imobil al d-nei -.
Potrivit art. 1 alin. 1 și 2 din legea nr. 10/2001, "imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza <LLNK 11940 139 10 201 0 18>Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie, în natură, în condițiile prezentei legi.
În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".
Din datele furnizate de către Primăria Municipiului C și RA Exploatarea Domeniului Public și Privat C, confirmate de către reclamante și de expertiza tehnică imobiliară efectuată în cauză, parte din imobilul din C,-, respectiv o suprafață utilă de 47,37 mp, pivniță netencuită de 4,00 mp, a fost înstrăinat familiei cu contractul de vânzare cumpărare nr. 27483/06.11.1996, pentru celelalte încăperi ale imobilului existând un contract de închiriere.
Aceasta fiind situația de juridică a imobilului, în temeiul dispozițiilor legale amintite mai sus și ținând seama de contractul de cesiune încheiat între reclamante, instanța constată că reclamanta este îndreptățită să i se restituie în natură partea neînstrăinată din imobil, compusă din construcție și cota de din terenul aferent imobilului, corespunzătoare părții de construcție restituite în natură, în timp ce reclamanta - are dreptul să primească despăgubiri, conform titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru partea din imobil înstrăinată conform contractului de vânzare cumpărare încheiat în anul 1996 cu fam..
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, instanța va admite apelul reclamantelor și va schimba în tot sentința apelată în sensul celor arătate.
În conformitate cu art. 274 Cod procedură civilă, la solicitarea reclamantelor, intimații pârâți vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamante pentru fond și în apel, constând în onorariul de avocat și onorariul de expertiză, dovedite cu chitanțele depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanții reclamanți, domiciliată în localitatea Sud,-, orașul, județ C și, domiciliată în B,-,. 1,. 4, sector 1, ambele cu domiciliul ales în C, B-dul. - nr. 80,.1, județ C, la sediul profesional al " și Asociații" - declarat împotriva sentinței civile nr. 1037/C din 19.09.2008, pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI C și MUNICIPIUL, reprezentat prin Primar, cu sediul în C, B-dul. - nr. 51, județ
Schimbă în tot sentința apelată, în sensul că admite cererea.
Obligă pârâții să restituie, în natură, reclamantei, imobilul situat din C, -, compus din construcție, cu excepția apartamentului înstrăinat în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 27483/06.11.1996 lui și cota de din terenul aferent în suprafață totală de 77 mp.
Obligă pârâții să înainteze Comisiei Centrale propunere de despăgubiri, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în beneficiul reclamantei - pentru partea din construcția înstrăinată lui în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 27483/06.11.1996 și pentru cota de din terenul aferent de 77 mp. ce nu poate fi restituită în natură.
Obligă intimații pârâți la 6272,10 lei cheltuieli de judecată (fond și apel) către apelanta reclamantă -.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 iunie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Pentru grefier - -,
aflat în concediu de odihnă,
cf. art. 261(2) Cod pr.civilă,
semnează,
Jud.fond -
Red./tehnored.dec./31.07.2009
Tehnored.disp./8 ex./
Emis 4 com.azi, 20.08.2009
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă
