Speta Legea 10/2001. Decizia 150/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr.150
Ședința publică de la 30 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paraschiva Belulescu JUDECĂTOR 2: Paula Păun
Grefier: - - - -
*****
Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâta Primăria Municipiului S, împotriva sentinței civile nr. 170 din 16 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți G, - și, având ca obiect Legea nr.10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul reclamant G, lipsind intimații reclamanți - și și apelanta pârâtă Primăria Municipiului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că intimații reclamanți au depus întâmpinare, inclusiv exemplar pentru comunicare.
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra apelului de față.
Intimatul reclamant G a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate, ca temeinică și legală.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin cererea înregistrată la nr- pe rolul Tribunalului O l t, reclamanții G, și - au solicitat instanței anularea dispoziției nr. 1635/23.10.2008 emisă de Primarul Municipiului S.
În motivarea cererii reclamanții arată că prin decizia nr. 27/16.01.2006 s-a dispus restituirea în natură a unei suprafețe de 258. teren intravilan și despăgubiri în echivalent, în condițiile Legii nr. 247/2005, pentru valoarea corespunzătoare imobilului demolat și pentru suprafața de 2029. teren intravilan. Ulterior, Primăria S, prin dispoziția nr. 1635/23.10.2008, a modificat conținutul dispoziției nr. 27/2006, respectiv art. 4 și 5, arătându-se că s-a pronunțat doar asupra capătului de cerere privind suprafața de 1200. teren intravialn.
Primăria Municipiului Sad epus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, întrucât în momentul emiterii dispoziției nr. 27/2006 s-au avut în vedere solicitările reclamanților și decretele de expropriere nr. 269/83 și 237/70 din care rezulta că în proprietatea statului a intrat suprafața de 2287. teren, instanța aplicând dipoz. art. 24 din 10/2001 republicată; ulterior, comisia a intrat în posesia certificatului de moștenitor nr. 7/79 din care rezulta că autorul reclamanților deținea suprafața de 1200. ce constituie suprafața reală, având în vedere și actele depuse de alți solicitanți, proprietari vecini cu reclamanții.
Prin sentința civilă nr. 170 din 16 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, s-a admis acțiunea și s-a dispus anularea dispoziției nr. 1635/23.10.2008 emisă de Primarul Municipiului
S-a reținut că prin dispoziția nr. 27/16.01.2006 s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru mai multe suprafețe de teren ce însumează 2287. din care 258 în natură și despăgubiri pentru suprafața de 2029. - imposibil de restituit. Pârâta a recunoscut pertinența dovezilor făcute de către și moștenitorii acestuia, așa cum cer dispizițiile Legii 10/2001, reconstituind printr-o dispoziție ce a devenit irevocabilă, prin necontestarea ei. Aceasta nu poate fi anulată printr-o dispoziție emisă de aceeași comisie, la peste 2 ani, pentru aspecte ce nu au fost avute în vedere în momentul reconstituirii dreptului de proprietate.
Aspectele precizate în întâmpinare nu pot fi reținute de instanță întrucât acestea nu au suport în probatoriul administrat, respectiv a faptului că au fost emise acte altor cetățeni și că certificatul de moștenitor 7/79 nu a fost cunoscut.
Împotriva sentinței a declarat apel Primăria Municipiului S solicitând schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Apelanta a susținut că urmare a apariției legii nr.10/2001 reclamanții au solicitat restituirea în natură pentru imobilul situat în S-, compus din teren și construcție. Prin dispoziția nr. 27 din 16 ianuarie 2006, pe baza actelor depuse de intimații reclamanți, întinderea suprafeței de teren a fost stabilită ca fiind de 2287 mp. deși prin notificare s-au solicitat 1200 mp. teren. Prin adresa nr. 19707/2007 instituția Prefectului jud.O a pus în vedere apelantei să emită o nouă dispoziție în care să se pronunțe doar asupra suprafeței de 1200 mp. cerută prin notificare. Certificatul de moștenitor nr.7/1979, intrat în posesia apelantei ulterior emiterii dispoziției, atestă un drept de proprietate pentru o suprafață totală de 1200 mp. teren. Instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la înscrisurile invocate în apărare de apelanta pârâtă, respectiv adresa nr.19707/2007 emisă de instituția Prefectului jud.O, precum și notificarea nr. 206/2001.
Apelul este nefondat.
Față de domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001, respectiv acordarea de măsuri reparatorii persoanelor îndreptățite (foști proprietari sau moștenitori ai acestora) pentru imobilele preluate abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, actele emise de unitățile deținătoare în soluționarea notificărilor au o natură predominant civilă, indiferent dacă unitatea deținătoare este o autoritate publică sau o societate comercială. Caracterul civil al dispoziției primarului este subliniat și de prevederile art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cu care "decizia sau, după caz, dispoziția de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară".
Întrucât deciziile/dispozițiile emise în temeiul Legii nr.10/2001 nu sunt acte administrative, ci acte civile, nu pot fi revocate de către autoritățile care le-au emis. Aceste acte pot fi contestate, desființate numai pe cale judecătorească, în condițiile legii.
După soluționarea notificării prin dispoziția nr. 27 din 16 ianuarie 2006, Primarul Municipiului S nu mai putea reveni, respectiv nu mai putea proceda la emiterea unei noi dispoziții, prin care a modificat întinderea măsurilor reparatorii stabilite inițial în favoarea intimaților. Astfel fiind, dispoziția nr. 1635/23.10.2008 a fost emisă în mod nelegal, cu încălcarea principiului irevocabilității actelor de drept civil.
Față de aspectul de nelegalitate reținut în raport de dispoziția contestată, este de prisos a se analiza în care dintre cele două dispoziții s-a dat o rezolvare corectă, pe fond, notificării.
În raport de cele expuse, în temeiul art. 296 Cod pr. civilă va fi respins apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului S, împotriva sentinței civile nr.170 din 16 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți G, - și.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 30 aprilie 2009.
Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red.
Tehn.6 ex/11.05.2009
Președinte:Paraschiva BelulescuJudecători:Paraschiva Belulescu, Paula Păun