Speta Legea 10/2001. Decizia 151/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 151/A/2009
Ședința publică din 8 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Alina Rodina JUDECĂTOR 2: Denisa Băldean
JUDECĂTOR: - -- vicepreședinte al Curții
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIUL C-N împotriva sentinței civile nr. 85 din 12 februarie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe intimata, având ca obiect acțiune în baza Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamantei intimate, avocat, cu împuternicire avocațială la dosar- fila 19, lipsă fiind celelalte părți.
Pentru a da posibilitatea reprezentantei pârâtului apelant de a se prezenta la dezbateri, se lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamantei intimate, avocat, cu împuternicire avocațială la dosar - fila 19, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că prin motivele de apel, pârâtul apelant a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2.pr.civ.
La data de 7 mai 2009, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantei intimațe, întâmpinare prin care solicită respingerea apelului.
Reprezentanta reclamantei intimate arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Curtea constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbaterile judiciare orale asupra fondului cauzei.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea apelului și menținerea dispozițiilor sentinței atacate ca fiind temeinice și legale, pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 85/12.02.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta, împotriva pârâtului Primarul Municipiului C-N și, în consecință, s-a dispus anularea Dispoziției de respingere a notificării nr. 4459 din 20.03.2007 emisă de pârât; s-a constatat că imobilul situat în municipiul C-N,-, înscris inițial în CF nr. 5465 C-N, nr. top 1448, constând din casă de piatră și dependințe, precum și teren în suprafață de 483 stj.p. (1497 ), a fost preluat în mod abuziv de Statul Român; s-a stabilit în favoarea reclamantei dreptul la măsuri reparatorii pentru imobilul mai sus menționat, astfel s-a restituit în natură, în favoarea reclamantei, imobilul teren în suprafață de 1497, înscris inițial în CF nr. 5465 C-N, nr. top 1448 și care se identifică în prezent astfel: teren în suprafață de 264, aferent construcției preluate situată în prezent pe str. - nr. 30, ce se identifică în CF nr. - C-N, nr. top 1448/1/1; teren în suprafață de 1025 situat în prezent pe str. - nr. 30, ce se identifică în CF nr. - C-N, nr. top 1448/1/2 și teren situat în prezent pe-, ce se identifică în CF nr. 24759 C-N, nr. top 1448/2; s-a stabilit dreptul reclamantei la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru construcțiile preluate situate în prezent pe str. - nr. 30, ce se identifică în CF nr. - C-N, nr. top 1448/1/1, acestea neputând fi restituite în natură; pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 1.550 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a stabilit, sub aspectul stării de fapt, că prin Dispoziția nr. 4459 din 20.03.2007 emisă de pârâtul Primarul municipiului C-N, ca răspuns la notificarea înregistrată de petentă sub nr. 462 din 27.07.2001, a fost respinsă cererea reclamantei privind acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001 pentru imobilul situat din punct de vedere administrativ în mun. C-N, str. - nr. 30, 30 (fost 24) și-, jud. C, deoarece imobilul revendicat nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001 legea de înființare a If iind anterioară datei de 6 martie 1945.
Potrivit evidențelor din CF nr. 5465 C, asupra imobilul situat inițial în str. - nr. 24, identificat prin nr. top 1448, proprietatea tabulară a văduvei lui născută, a fost înscris conform încheierii cf nr. 1167/1953, dată în baza Deciziunilor nr. 69102/1949 și 58582/1949 a Ministerului Finanțelor, dreptul de proprietate în favoarea Consiliului Central al Sindicatelor iar ulterior, cu încheierea de cf nr. 3326/1959, în baza Decretului nr. 102/1959, a trecut în proprietatea Statului Român în administrarea Sfatului Popular al orașului
Este de observat că imobilul nu a fost preluat în temeiul Legii nr. 91/1945, cum susține în mod eronat pârâtul, ci în baza unor acte administrative ( Deciziunilor nr. 69102/1949 și 58582/1949 a Ministerului Finanțelor în urma avizului Comisiei de Lichidare I) emise în temeiul Decretului nr. 228/1948, publicat în Monitorul Oficial nr. 205 din 4 septembrie 1948, așadar în baza unui act normativ care a avut aplicabilitate în perioada de referință a legii.
Prin urmare, respingerea cererii reclamantei, ca răspuns la notificarea înregistrată de aceasta, pe considerentul că imobilul nu intră sub incidența de reglementare Legii nr. 10/2001, este greșită.
Din actele existente la dosarul cauzei, reiese faptul că reclamanta este fiica proprietarei tabulare, aceasta încadrându-se, așadar, în categoria persoanelor prevăzute la art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată.
În ceea ce privește regimul juridic actual al imobilului din litigiu se constată faptul că imobilul situat în mun. C-N,-, înscris inițial în CF nr. 5465 C-N, nr. top 1448, constând din casă de piatră și dependințe precum și teren în suprafață de 483 stj.p. (1497 ) este identificat din punct de vedere administrativ la adresele din- (înscris în nr. - C-N),- A (înscris în nr. - C-N) și- (înscris în nr. 24759 C-N).
Potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit de expert, imobilul de la nr. 30 identificat în prezent prin nr. top 1448/1/1 cuprinde terenul în suprafață de 264, pe acesta fiind amplasată vechea construcție care are în componența actuală 6 apartamente ce au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, asupra apartamentelor fiind înscriși actualii proprietari.
Prin nr. top 1448/1/2 a fost identificat imobilul teren în suprafață de 1025, de la nr. administrativ 30, care s-a transcris în CF nr. 34558 și apoi în CF nr. -, în favoarea Statului Român. Din această suprafață este împrejmuită suprafața de 324 asupra căreia s-a edificat imobilul construcție identificat prin nr. top 1448/1/2/S, la numărul administrativ 30A, construcția fiind întabulată în favoarea numitului, cu drept de concesiune asupra terenului iar suprafața de 199 este liberă de construcții și lucrări de utilitate publică.
În ceea ce privește imobilul din-, acesta este delimitat de vecinătăți printr-un gard, pe acest teren este edificată o construcție - casă de locuit și magazie, înscrisă în CF a dreptului de superficie nr. 24760, cu drept de folosință pe durata existenței construcțiilor asupra terenului, în favoarea numiților,. Suprafața liberă de construcții și lucrări de utilitate publică, din acest imobil, a fost identificată de expert ca fiind de 179 care se compune din 166 din nr. top 1448/2 înscrisă în CF nr. 24759 (suprafața totală fiind de 472 înscrisă în favoarea Satului Român) iar suprafața de 13 face parte din terenul identificat prin nr. top 1448/1/2.
În același timp, prin raportul de expertiză au fost propuse mai multe variante în ceea ce privește parcelele de teren libere ce ar putea fi restituite în natură, expertul propunând și instituirea unei servituți de trecere asupra imobilului identificat prin nr. top 1448/1/2/3, pe aliniamentul marcat în planul anexă la raportul de expertiză.
Analizând concluziile raportului de expertiză prin prisma dispozițiilor art. 1, 7 și 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, care instituie regula acordării măsurilor reparatorii sub forma restituirii în natură, în situația în care acest lucru este posibil, tribunalul a apreciat ca fiind posibilă restituirea în natură a întregului teren ce a aparținut antecesoarei reclamantei.
Pentru partea din imobil ce nu poate fi restituită în natură, respectiv cele 6 apartamente componente ale construcției inițiale, preluate, reclamanta este îndreptățită la acordarea măsurilor reparatori prin echivalent potrivit valorii actuale de circulație, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Primarul municipiului C-N solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă.
În motivarea apelului, Primarul municipiului C-N susține că imobilul în litigiu nu a fost preluat în temeiul Decretului nr. 228/1948, așa după cum reține prima instanță în considerentele hotărârii atacate, întrucât din fișa nr. 352-946 emisă de la data de 1 iulie 1945, rezultă că a fost operat efectiv preluarea imobilului în baza Legii nr. 91/1945 care a intrat în vigoare la data de 10.02.1945, așadar înaintea datei de 06.03.1945. Imobilul a fost preluat de, persoană juridică de drept public, care funcționa sub autoritatea Ministerului Finanțelor, iar Legea nr. 91/1945, incidentă în cauză, a fost emisă cu o lună de zile înainte de instalarea Guvernului.
Or, Legea nr. 10/2001, în temeiul căruia se pretind măsuri reparatorii, are ca perioadă de referință tocmai perioada ulterioară instaurării regimului comunist, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Este adevărat că în cartea funciară a fost înscrisă preluarea imobilului în baza unor decizii ale Ministerului Finanțelor, din anii 1948 și 1949, însă funcționa sub autoritatea acestui minister și nu trebuie confundată aplicarea prevederilor legii, care în speță este anul 1948, respectiv 1949 cu data intrării în vigoare a acestei legi, care este 10.02.1945, astfel cum în mod eronat a procedat prima instanță.
Mai mult decât atât, arată apelantul, potrivit art. 10 din Decretul nr. 223/1948 cei îndreptățiți la restituirea bunurilor preluate în administrarea trebuiau să depună cereri însoțite de acte justificative, ori proprietății imobilului nu au formulat o astfel de cerere. Fiind bunuri fără stăpân, ele trebuie considerate ca atare din momentul abandonării lor de către proprietar, moment care nu poate fi altul decât acela în care bunurile au trecut în administrarea, deci înainte de 6 martie 1945.
În situația în care se va considera că imobilul în litigiu face obiectul Legii nr. 10/2001, apelantul precizează că pot fi acordate reclamantei măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri stabilite potrivit Legii nr. 247/2005, pentru întregul imobil revendicat. Aceasta întrucât suprafața de 378 mp. identificată prin expertiză ca fiind liberă în sensul legii, astfel cum este poziționată, din rațiuni de ordin estetic și urbanistic nu poate fi folosită pentru edificarea unei construcții, ca atare nu există o rațiune economică a restituirii acestei parcele. Cu atât mai mult, restituirea suprafeței de 1497 mp. este de neacceptat, respectiv inclusiv suprafața afectată unor contracte de concesiune, întrucât această parcelă nu este liberă de construcții, astfel cum în mod corect a stabilit și expertul în raportul întocmit în primă instanță.
Intimata și-a exprimat poziția procesuală prin întâmpinarea depusă la 07.05.2009, solicitând respingerea apelului ca nefondat, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată ( 13-18 dosar).
Contrar celor susținute de apelant, imobilul în litigiu face obiectul Legii nr. 10/2001, trecerea în proprietatea statului operând în anul 1953 în baza deciziilor nr. 69102/1949 și nr. 58582/1949 emise în aplicarea Decretului nr. 228/04.09.1948, act normativ care intră sub incidența Legii nr. 10/2001.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel, se arată că prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în primă instanță a fost stabilit cu certitudine faptul că imobilul cu nr. top nou 1448/1/2, în suprafață de 1025 mp. poate fi restituit în natură, fiind liber, iar terenul aferent construcției identificată cu nr. top 1448/1/2/S face obiectul contractului de concesiune nr. 56104/2000 or, această situație juridică nu împiedică restituirea, fostul proprietar subrogându-se în drepturile statului, potrivit art. 14 din Legea nr. 10/2001.
Totodată, referindu-se la dreptul de servitute de trecere, intimata arată că lucrările pentru accesul auto existent în prezent nu au fost executate cu respectarea autorizației de construire, lipsind de altfel certificatul de dare în folosință. Mai mult, chiar dacă aceste lucrări ar fi respectat autorizația de construire, ele s-au realizat după data înregistrării notificării și determină incidența dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001.
Intimata susține că poate fi restituit în natură și topograficul nr. 1448/2, în suprafață de 472 mp.
Verificând hotărârea primei instanțe în limitele devoluțiunii stabilite prin declarația de apel, Curtea apreciază că apelul este nefondat.
celui dintâi motiv de apel, se afirmă că imobilul în litigiu a fost preluat de stat în baza Legii nr. 91/1945, în vigoare din 10 februarie 1945, așadar într-un moment care excede perioadei de referință a Legii nr. 10/2001, cuprinsă între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989.
Este adevărat că, potrivit art. 1 alin.1 din legea nr. 10/2001, republicată, fac obiectul regelementării prin legea specială reparatorie imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940, asupra rechizițiilor nerestituite.
Relevante sunt în cauză și dispozițiile art. 1 și art. 2 lit. a din Legea nr. 91/1945 publicată în Monitorul Oficial nr. 33 din 10 februarie 1945, conform cărora pe data publicării acestei legi se înființează Casa de Administrare și Supraveghere a, persoană juridică de drept public, care va funcționa sub autoritatea Ministerului Finanțelor, având printre atribuțiile legale administrarea bunurilor mobile și imobile care aparțin statelor și, persoanelor fizice și juridice de naționalitate ă sau ungară ori persoanelor cu reședința pe teritoriul acestor state or al statelor pe care le-au ocupat.
Scopul înființării I, ca organism autonom, a fost acela al asigurării condițiilor necesare executării art. 8 din Convenția de încheiată între România și Aliate la 12 septembrie 1944, România fiind obligată să conserve bunurile tuturor supușilor inamici i și unguri, și ale tuturor persoanelor de altă naționalitate, români chiar, dacă se găsesc fie în ia, fie în Ungaria, sau în teritoriile ocupate de ambele puteri.
La data de 4 septembrie 1948, este publicat în Monitorul Oficial nr. 205/1948 Decretul nr. 228 din 4 septembrie 1948 pentru desființarea Comisiei ministeriale de executare a Tratatului de pentru desființarea casei de Administrare și Supraveghere a bunurilor inamice () și pentru regelementarea conservării, administrării și lichidării bunurilor administrate în această Casă.
Potrivit dispozițiilor art. 10 din actul normativ invocat, cei îndreptățiți la restituirea bunurilor aflate la intrarea în vigoare a Decretului sub controlul vor depune cereri de restituire la Comisia de lichidare, în termen de 90 de zile de la data publicării legii, sub sancțiunea trecerii de drept în patrimoniului statului.
Constatarea trecerii bunurilor rămase nerestituire se va face prin decizie a Consiliului de Miniștri, la propunerea Ministerului Finanțelor, pe baza avizului Comisiei de Lichidare a CASBI.
Din analiza acestor texte normative rezultă cu puterea evidenței că trecerea bunurilor nerestituite în patrimoniul statului a operat "ex lege", prin efectul direct al Decretului nr. 228 din 4 septembrie 1948, în termen de 90 de zile de la data publicării acestei legi, fiind ulterior constatată prin decizii ale Consiliului de Miniștri care au reprezentat și titluri de întabulare.
Până la data intrării în vigoare a decretului nr. 228/1948, bunurile au fost doar "conservate" de Statul Român, în executarea obligației asumate în acest sens prin Convenția de fiind exclusă realizarea unei "preluări", în înțelesul articol 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, atâta timp cât a fost reglementată în favoarea proprietarilor o procedură de restituire a bunurilor, mai mult, sumele realizate ca venituri din administrarea bunurilor au fost depuse, în cont blocat, pe seama proprietarului, reprezentat de către Comisia de Lichidare a (art. 9 alin.1 Decretul nr. 228/1948).
De altfel, potrivit înscrierilor din CF 5465 C, asupra imobilului identificat sub A +1, cu nr.top. 1448, proprietatea văduvei dr. născută, s-a întabulat la data de 20 iunie 1953 dreptul de proprietate în favoarea Consiliului central al Sindicatelor, cu titlu de lege, "în baza deciziunilor cu nr. 69102/1949, 58582/1949 a Ministerului Finanțelor date în urma avizului Comisiei de Lichidare -".
Ulterior, la 27 mai 1959, asupra aceluiași imobil este înscris dreptul de proprietate în favoarea Statului Român, în administrarea Sfatului Popular al orașului C (B 3 - 5).
În concluzie, corect prima instanță a reținut că imobilul cu privire la care reclamanta a pretins măsuri reparatorii prin notificarea nr. 462 din 27 iulie 2001, înregistrată sub nr. 44345/3 din 30 iulie 2001, intră sub incidența legii nr. 10/2001, fiind preluat în mod abuziv de stat prin efectul direct al Decretului nr.228 din 4 septembrie 1948, în procedura reglementată de acest act normativ.
Calitatea reclamantei, aceea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul art. 4 alin.2 din Legea nr.10/2001, republicată, nu a fost contestată de apelant, fiind justificată, de altfel, prin înscrisurile probatorii depuse.
În privința măsurilor reparatorii stabilite prin sentința atacată, apare necesară relevarea principiului prevalenței restituirii în natură a imobilelor cu privire la care s-au depus notificări, consacrat legislativ prin art. 1 alin.1, art. 7 și art.9 din Legea nr.10/2001 republicată.
Numai în cazul în care această măsură nu este obiectiv posibilă sau este expres înlăturată de la aplicare pot fi acordate celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege.
Mai mult decât atât, în conformitate cu disp. art.14 din Legea nr.10/2001, existența unui contract de locațiune, de concesiune, de locație de gestiune sau asociere în participațiune încheiat cu privire la imobilul "restituit" noul proprietar urmează a se subroga în drepturile Statului sau ale persoanei juridice deținătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă au fost încheiate potrivit legii.
Aprecierea posibilității de restituire a imobilului urmează a se face, așadar, prin raportare la dispozițiile Legii nr.10/2001, care permit o astfel de restituire, independent de existența unor contracte încheiate cu privire la imobil, de natura celor limitativ evocate prin normă, întrucât acestea nu reprezintă un impediment legal pentru restituire.
Alta este situația contractelor de vânzare-cumpărare a locuințelor, prin art. 7 alin.1 din Legea nr.10/2001, republicată, interzicându-se imperativ restituirea în natură a imobilelor care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, cu privire la care pot fi stabilite numai măsuri reparatorii prin echivalent.
În cauză, situația imobilului cu privire la care reclamanta pretinde măsuri reparatorii, a fost temeinic stabilită prin hotărârea primei instanțe, în baza înscrisurilor probatorii și a raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat (p. 14,p. 58-68, p. 75-80, p. 87-89, p. 94-97, p. 102-113, p 116-128).
Aplicând stării de fapt reținute dispozițiile incidente ale Legii nr.10/2001, republicată, corect tribunalul a statuat în sensul că numai pentru cele șase apartamente înstrăinate în condițiile Legii nr.112/1995, legea obligă la stabilirea unor măsuri reparatorii în echivalent.
Terenul în suprafață de 264. aferent construcției preluate, identificat cu nr.top.1448/1/1 nu a fost vândut, asemeni apartamentelor din imobil, prin urmare poate fi restituit în natură.
Parcelele cu nr.top. 1448/1/2, având suprafața de 1025. și 1448/2, cu suprafață de 472. (208.) pot fi de asemenea restituite în natură, întrucât contractul de concesiune și contractul de folosință care afectează suprafețe determinate din aceste parcele nu reprezintă impedimente legale la restituire, potrivit celor mai sus arătate.
Față de cele ce preced, văzând și dispozițiile art. 296.proc.civ. Curtea va respinge apelul pârâtului ca nefondat și va menține, în tot, sentința atacată.
Constatând că intimata nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată pretinse în apel, prin chitanța de plată a onorariului avocațial, în baza dispozițiilor art. 298 rap. la art.274 proc.civ. Curtea va respinge cererea de obligare a apelanților la plata acestor cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI C-N împotriva sentinței civile nr. 85 din 12 februarie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Respinge cererea intimatei de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
Decizia este definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 8 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
În, semnează
Primul grefier
Red.BD/dact.MM
4ex.
Președinte:Alina RodinaJudecători:Alina Rodina, Denisa Băldean
